Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 824 din 7 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 71 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 5 august 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 71 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, excepţie ridicatã de Grigore Stoica şi Cornelia Stoica în dosarele nr. 40/98/2008 (nr. în format vechi 38/2008) şi nr. 491/98/2008 (nr. în format vechi 400/2008) ale Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 3 iulie 2008 şi au fost consemnate în încheierea de la acea datã, iar, în urma deliberãrilor, Curtea a dispus amânarea pronunţãrii pentru data de 7 iulie 2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin încheierile din 17 martie 2008, pronunţate în dosarele nr. 40/98/2008 (nr. în format vechi 38/2008) şi nr. 491/98/2008 (nr. în format vechi 400/2008), Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 71 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului.
Excepţia a fost ridicatã de Grigore Stoica şi Cornelia Stoica într-o cauzã având ca obiect acţiunea în anulare a unui act administrativ, respectiv într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei excepţii de nelegalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate având un conţinut identic, autorii acesteia susţin cã prevederile de lege criticate, prin care este interzisã şi sancţionatã schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevãzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strãmutarea lor, indiferent de regimul juridic al acestora, contravin, în principal, normelor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2), prin care dreptul de proprietate privatã este garantat şi ocrotit în mod egal de lege, indiferent de titularul ei. Aceastã interdicţie, care vizeazã orice teren amenajat ca spaţiu verde şi/sau prevãzut ca atare în documentaţiile de urbanism, indiferent de regimul juridic al acestuia, împiedicã titularii dreptului de proprietate asupra unui teren, care figureazã ca spaţiu verde în evidenţele administraţiei publice locale şi care, prin reconstituirea dreptului de proprietate şi punerea în posesie, devine proprietate privatã, sã beneficieze de toate atributele acestui drept. Autorii excepţiei descriu, în motivarea acesteia, situaţia de fapt specificã speţei deduse judecãţii, şi anume aceea cã printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie le-a fost retrocedat în naturã, conform <>Legii nr. 10/2001 , un teren care, pe parcursul desfãşurãrii procesului de restituire, odatã cu adoptarea planului de urbanism, a fost trecut ca având destinaţia de spaţiu verde, proprietarii fiind, aşadar, în situaţia ca, printr-un act administrativ al primarului, întemeiat pe art. 71 din ordonanţa criticatã, sã li se refuze posibilitatea de a construi pe terenul proprietate privatã. Deoarece nu pot construi pe propriul teren, autorii excepţiei susţin cã, practic, au fost expropriaţi încã o datã.
Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilã apreciazã cã dispoziţiile <>art. 71 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2005 sunt neconstituţionale, fiind încãlcate dispoziţiile "art. 41 alin. (1) şi (2), coroborat cu art. 11 şi art. 146 lit. d) din Constituţia României". Potrivit art. 44 din aceasta, statul garanteazã proprietatea, iar printr-o ordonanţã de urgenţã, terenul care a fost restituit reclamanţilor nu putea fi indisponibilizat şi, odatã cu adoptarea planului urbanistic general, trecut cu destinaţie de spaţiu verde.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul, în punctul sãu de vedere, susţine urmãtoarele:
Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 71 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, raportat la art. 11 şi 20 din Constituţie, este inadmisibilã, întrucât, contrar <>art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , autorul acesteia nu o motiveazã, iar Curtea Constituţionalã nu se poate substitui pãrţii în ceea ce priveşte explicitarea pretinsei relaţii de contrarietate dintre textele criticate şi prevederile constituţionale invocate.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã faţã de prevederile art. 126 alin. (1) din Constituţie, respectiv faţã de principiul separaţiei puterilor în stat, apreciazã cã este neîntemeiatã. Autorii excepţiei susţin în mod greşit cã existã o imixtiune a autoritãţii administraţiei publice locale în faza de executare a hotãrârii judecãtoreşti, întrucât aceasta s-a încheiat prin punerea în posesie de cãtre executorul judecãtoresc.
Referitor la pretinsa încãlcare a prevederilor art. 44 alin. (1) şi (2) şi ale art. 53 din Legea fundamentalã, apreciazã critica de neconstituţionalitate ca fiind întemeiatã. În esenţã, susţine cã interdicţia cuprinsã la <>art. 71 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2005 , aceea de a schimba destinaţia de spaţiu verde a unui teren proprietate privatã din zona urbanã reprezintã mai mult decât o restrângere a exercitãrii dreptului de proprietate, fiind de naturã a goli dreptul de conţinutul sãu. Fiind în imposibilitate de a construi pe terenul proprietatea sa, respectiv fiind obligat a delãsa terenul în folosinţã publicã, pentru recreere generalã, titularul are doar formal un drept de proprietate, în concret el fiind lipsit în totalitate de folosinţa bunului sãu, fãrã nicio despãgubire. În condiţiile în care este necesarã prezervarea unei zone verzi din interiorul unei localitãţi, aflatã în proprietatea privatã a unei persoane fizice sau juridice, în scopul îmbunãtãţirii factorilor de mediu şi a calitãţii vieţii, soluţia conformã cu exigenţele constituţionale ar fi exproprierea pentru cauzã de utilitate publicã , potrivit art. 44 alin. (3) din Legea fundamentalã, respectiv potrivit dispoziţiilor <>Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauzã de utilitate publicã, bunul urmând sã treacã în proprietatea publicã. Regimul proprietãţii private este incompatibil cu dreptul de proprietate asupra unor bunuri care, prin natura lor ori printr-o dispoziţie specialã a legii, sunt de uz ori de utilitate publicã. Aceste caracteristici sunt de esenţa proprietãţii publice.
În concluzie, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 71 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului este întemeiatã raportat la prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 53, în mãsura în care se interpreteazã în sensul cã este interzisã schimbarea destinaţiei terenurilor proprietate privatã amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevãzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strãmutarea lor.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile <>art. 71 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2005 sunt neconstituţionale, fiind contrare art. 44 din Legea fundamentalã, referitor la dreptul de proprietate privatã.
Dispoziţiile de lege criticate, prin care se interzice schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevãzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strãmutarea lor, indiferent de regimul lor juridic, sunt de naturã sã aducã atingere unui atribut esenţial al dreptului de proprietate, acela de a dispune în mod liber de terenul care face obiectul dreptului de proprietate. O asemenea situaţie, chiar dacã nu constituie o privare de proprietate, reprezintã atingeri ale substanţei dreptului, în sensul art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Cauza Oneryildiz contra Turciei, 2004. Chiar dacã acest drept poate fi supus unor limitãri şi condiţionãri, conţinutul sãu fiind stabilit prin lege, legiuitorul trebuie sã gãseascã soluţii legislative adecvate, încât dreptul de proprietate sã nu se transforme într-un drept teoretic şi iluzoriu. În plus, se menţioneazã cã, în redactarea anterioarã a <>art. 71 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2005 , terenurile aflate în proprietatea privatã erau exceptate de la interdicţia schimbãrii destinaţiei terenurilor prevãzute ca spaţii verzi în planurile urbanistice.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 71 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, modificate prin <>art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 114/2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 22 octombrie 2007. Textul de lege examinat are urmãtoarea redactare:
- Art. 71: "(1) Schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevãzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strãmutarea lor este interzisã, indiferent de regimul juridic al acestora.
(2) Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolutã."
Autorul apreciazã cã textul criticat contravine, în ordinea invocãrii lor, prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2), prin care dreptul de proprietate privatã este garantat şi ocrotit, ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 53 Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 126 alin. (1) potrivit cãrora justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege şi ale art. 1 alin. (4) care consacrã principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã autorul excepţiei pretinde, în esenţã, restrângerea nejustificatã a dreptului de proprietate, deoarece textul de lege criticat interzice şi sancţioneazã schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevãzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strãmutarea lor, indiferent de regimul juridic al acestora.
Curtea Constituţionalã constatã cã dispoziţiile <>art. 71 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2005 - criticate au fost reglementate în actuala redactare prin <>art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 114/2007 , act normativ adoptat în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţie. Potrivit preambulului acestuia, la emiterea sa s-a avut în vedere "degradarea spaţiilor verzi de pe teritoriul localitãţilor din România, cauzatã de distrugerea acestora ca urmare a dezvoltãrii activitãţilor economice şi sociale", s-a urmãrit "îmbunãtãţirea factorilor de mediu şi a calitãţii vieţii prin creşterea suprafeţelor de spaţii verzi din localitãţi", protejarea şi gestionarea durabilã a acestora, precum şi creşterea standardelor de viaţã ale locuitorilor. În aceeaşi ordine de idei, <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 114/2007 prevede cã "Autoritãţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura din terenul intravilan o suprafaţã de spaţiu verde de minimum 20 mp/locuitor, pânã la data de 31 decembrie 2010, şi de minimum 26 mp/locuitor, pânã la data de 31 decembrie 2013", nerespectarea acestor dispoziţii constituind contravenţie, potrivit art. III alin. (1) din acelaşi act normativ.
Aşa fiind, Curtea constatã cã ocrotirea şi garantarea dreptului la un mediu sãnãtos, prevãzut de art. 35 din Constituţie, reprezintã scopul reglementãrii <>art. 71 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului.
Curtea Constituţionalã constatã cã dreptul de proprietate invocat, prevãzut de art. 44 din Constituţie, nu este un drept absolut. Potrivit alin. (1) al acestui text, "Conţinutul şi limitele acestor drepturi (dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului) sunt stabilite de lege", ceea ce permite legiuitorului ca, în considerarea unor interese specifice, sã instituie reguli care sã armonizeze incidenţa şi a altor drepturi fundamentale ale cetãţenilor decât cel de proprietate, într-o interpretare sistematicã a Constituţiei, astfel încât ele sã nu fie suprimate prin modul de reglementare a dreptului de proprietate.
Totodatã, Curtea a reţinut constant în jurisprudenţa sa, de exemplu prin <>Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, cã, în temeiul art. 44 din Constituţie, "legiuitorul ordinar este competent sã stabileascã cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principialã conferitã de Constituţie, în aşa fel încât sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitãri rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat". De altfel, chiar art. 44 alin. (7) din Legea fundamentalã prevede respectarea, de cãtre titularul unui drept de proprietate privatã, a tuturor "sarcinilor privind protecţia mediului".
În plus, limitarea exerciţiului dreptului de proprietate impusã de art. 71 din ordonanţa criticatã are şi o justificare socialã şi moralã, având în vedere cã respectarea riguroasã a acestor norme reprezintã un obiectiv major, protejarea mediului înconjurãtor, deci şi a spaţiului verde existent, având o legãturã directã cu nivelul de sãnãtate publicã, ceea ce constituie o valoare de interes naţional.
De altfel, dispoziţii legale având soluţii legislative similare celei cuprinse în <>art. 71 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2005 nu sunt singulare în legislaţia noastrã, un exemplu în acest sens fiind prevederile <>Legii nr. 46/2008 - Codul silvic.
Prin urmare, Curtea nu poate reţine ca fiind întemeiatã critica de neconstituţionalitate potrivit cãreia dispoziţiile de lege examinate contravin art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 53 din Constituţie, referitoare la ocrotirea şi garantarea dreptului de proprietate şi la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, atât timp cât mãsura dispusã de textul de lege criticat nu atinge dreptul în însãşi substanţa sa, ci instituie doar o limitare obiectivã şi rezonabilã, în acord cu principiile fundamentale.
În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor şi ale art. 126 alin. (1) privind sistemul de realizare a justiţiei, Curtea apreciazã cã susţinerile de neconstituţionalitate nu sunt întemeiate. Textul de lege criticat, prin dispoziţiile conţinute, nu împieteazã cu nimic realizarea justiţiei conform prevederilor constituţionale invocate şi cu respectarea principiului fundamental al echilibrului puterilor legislativã, executivã şi judecãtoreascã. Prevederile art. 11 şi ale art. 20 din Constituţie, invocate, nu au incidenţã în cauzã, de vreme ce autorul excepţiei nu a fãcut nicio referire concretã la niciun tratat sau act juridic internaţional la care România este parte, pretins a fi încãlcat.
Totodatã, Curtea reţine cã, în prezenta cauzã, aspectele de neconstituţionalitate invocate sunt preponderent legate de specificul speţei deduse judecãţii, şi anume o situaţie deosebitã care vizeazã o corectã interpretare şi aplicare a legii de cãtre organele competente, domeniu în care Curtea Constituţionalã nu are însã atribuţii legale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 71 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, excepţie ridicatã de Grigore Stoica şi Cornelia Stoica în dosarele nr. 40/98/2008 (nr. în format vechi 38/2008) şi nr. 491/98/2008 (nr. în format vechi 400/2008) ale Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 iulie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
