Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 824 din 2 octombrie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16, art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) si (3), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (1) si (3), art. 27, art. 28, art. 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1) si ale   art. 44 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 824 din 2 octombrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16, art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) si (3), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (1) si (3), art. 27, art. 28, art. 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1) si ale art. 44 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 13 noiembrie 2007

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16, art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, art. 28, art. 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1) şi ale <>art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie invocatã de Societatea Comercialã "Flavidon" - S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 2.858/233/2006 al Judecãtoriei Galaţi.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 februarie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 2.858/233/2006, Judecãtoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16, art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, art. 28, art. 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1) şi ale <>art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie invocatã de Societatea Comercialã "Flavidon" - S.R.L. din Galaţi în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã prin folosirea sintagmei de "contravenient" înainte ca instanţa de judecatã sã pronunţe hotãrârea definitivã de condamnare se încalcã "dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovãţie". Totodatã, se aratã cã textele de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât sarcina probei în cazul plângerii formulate de contravenient împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de stabilire a sancţiunii revine acestuia, ca urmare a poziţiei sale de contestator, iar nu organului care a aplicat sancţiunea. Aceasta înseamnã cã însuşi contravenientul trebuie sã îşi probeze în faţa instanţei nevinovãţia, deşi constituţional este ca agentul constatator sã îi dovedeascã vinovãţia.
Judecãtoria Galaţi îşi exprimã opinia în sensul cã "este necesarã o hotãrâre a Curţii Constituţionale asupra problemei ridicate", invocând prioritatea reglementãrilor internaţionale privind drepturile omului în situaţia existenţei unei neconcordanţe între acestea şi reglementãrile interne.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ale cãrei considerente sunt valabile şi în prezenta cauzã.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textele de lege criticate nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16, art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, art. 28, art. 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1) şi ale <>art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Textele legale criticate reglementeazã o serie de reguli privitoare la: întocmirea procesului-verbal de contravenţie, cauzele de nulitate ale acestuia, modul de aplicare a sancţiunilor contravenţionale, comunicarea procesului-verbal de contravenţie, plata amenzii, plângerea împotriva procesului-verbal de contravenţie.
Prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovãţie şi ale art. 20 alin. (1) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, cu raportare la art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind prezumţia de nevinovãţie ca dimensiune a dreptului la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã textele de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, cu o motivare identicã şi prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale ca şi în cauza de faţã. Astfel, de exemplu, prin <>Decizia nr. 183 din 8 mai 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, Curtea a respins excepţia ca neîntemeiatã, reţinând, în esenţã, cã "utilizarea de cãtre legiuitor a noţiunii de contravenient nu are semnificaţia înfrângerii prezumţiei de nevinovãţie consacrate de art. 23 alin. (11) din Constituţie". De asemenea, Curtea a statuat cã "din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultã rãsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabã, exercitarea dreptului la apãrare".
În acelaşi sens este şi <>Decizia nr. 259 din 20 martie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 26 aprilie 2007.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţatã de Curte prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauzã.

Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16, art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, art. 28, art. 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1) şi ale <>art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie invocatã de Societatea Comercialã "Flavidon" - S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 2.858/233/2006 al Judecãtoriei Galaţi.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 octombrie 2007.

PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Marieta Safta
-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016