Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 821 din 3 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1), (3) si (11) si art. 27 din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 16 iulie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (11) şi <>art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicatã de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 5.496/100/2007 al Curţii de Apel Cluj Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 7.980/99/2007 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din data de 17 iunie 2008, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 3 iulie 2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 februarie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 5.496/100/2007, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) şi (11) şi <>art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Excepţia a fost ridicatã de Ministerul Justiţiei într-o cauzã având ca obiect soluţionarea recursului declarat de Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei civile nr. 3.675 din 26 noiembrie 2007 a Tribunalului Maramureş, prin care s-a admis acţiunea reclamanţilor Elena Cioltea şi alţii funcţionari publici ai Tribunalului Maramureş - împotriva Tribunalului Maramureş, Curţii de Apel Cluj, Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Ministerului Justiţiei şi s-a dispus obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale reprezentând diferenţa dintre salariul prevãzut pentru funcţionarii publici din cadrul Departamentului economico-financiar şi administrativ al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cel prevãzut pentru funcţionarii publici din cadrul departamentelor economicofinanciare şi administrative ale celorlalte instanţe, conform anexelor I la <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 82/2004 , la <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 92/2004 , la <>Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 şi la <>Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 . Tribunalul Maramureş a admis acţiunea întemeindu-se, între altele, pe prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 .
Prin Încheierea din 26 martie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 7.980/99/2007, Tribunalul Iaşi - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Excepţia a fost ridicatã de Ministerul Justiţiei într-o cauzã având ca obiect soluţionarea acţiunii reclamanţilor Cipriana Mihaela Poianã şi alţii - judecãtori la Curtea de Apel Iaşi - împotriva Curţii de Apel Iaşi, Ministerului Justiţiei, Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminãrii privind plata unor salarii egale cu cele ale procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizatã şi Terorism. Reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea, printre altele, pe prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 .
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, în mãsura în care permit instanţelor de judecatã sã cenzureze soluţia aleasã de legiuitor în stabilirea retribuţiei unor categorii profesionale şi sã stabileascã alte drepturi salariale decât cele prevãzute de lege. Se încalcã, astfel, rolul Parlamentului de unicã autoritatea legiuitoare a ţãrii şi principiul separaţiei puterilor în stat.
Curtea de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal considerã cã dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
Tribunalul Iaşi - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece, pe de o parte, modificarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 este urmare a îndeplinirii obligaţiei de armonizare a dreptului intern cu acquis-ul comunitar, iar, pe de altã parte, prin <>Decizia nr. 1.011/2007 , Curtea Constituţionalã s-a pronunţat în sensul constituţionalitãţii acestei ordonanţe.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã, în esenţã, cã posibilitatea acordãrii de cãtre instanţele judecãtoreşti a unor drepturi neprevãzute în legislaţia specificã unei categorii profesionale reprezintã o ingerinţã a puterii judecãtoreşti în atribuţiile puterii legiuitoare şi ale puterii executive.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile criticate din <>Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 sunt constituţionale, necontravenind, sub niciun aspect, principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Pe de altã parte, aratã cã autorul excepţiei de neconstituţionalitate a avut în vedere aspecte privind modul de interpretare şi aplicare a legii, ceea ce excedeazã competenţei Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorii-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (11) şi <>art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, cu urmãtorul conţinut:
- Art. 2 alin. (1) şi (11): "(1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţã, pe bazã de rasã, naţionalitate, etnie, limbã, religie, categorie socialã, convingeri, sex, orientare sexualã, vârstã, handicap, boalã cronicã necontagioasã, infectare HIV, apartenenţã la o categorie defavorizatã, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlãturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitãrii, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
[...]
(11) Comportamentul discriminatoriu prevãzut la alin. (1)-(7) atrage rãspunderea civilã, contravenţionalã sau penalã, dupã caz, în condiţiile legii.";
- Art. 27: "(1) Persoana care se considerã discriminatã poate formula, în faţa instanţei de judecatã, o cerere pentru acordarea de despãgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminãrii sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutitã de taxã judiciarã de timbru şi nu este condiţionatã de sesizarea Consiliului.
(2) Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani şi curge de la data sãvârşirii faptei sau de la data la care persoana interesatã putea sã ia cunoştinţã de sãvârşirea ei.
(3) Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.
(4) Persoana interesatã are obligaţia de a dovedi existenţa unor fapte care permit a se presupune existenţa unei discriminãri directe sau indirecte, iar persoanei împotriva cãreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi cã faptele nu constituie discriminare. În faţa instanţei se poate invoca orice mijloc de probã, inclusiv înregistrãri audio şi video sau date statistice.
(5) La cerere, instanţa poate dispune retragerea sau suspendarea de cãtre autoritãţile emitente a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care, printr-o acţiune discriminatorie, cauzeazã un prejudiciu semnificativ sau care, deşi cauzeazã un prejudiciu redus, încalcã în mod repetat prevederile prezentei ordonanţe.
(6) Hotãrârea pronunţatã de instanţa de judecatã se comunicã Consiliului."
Excepţia de neconstituţionalitate se raporteazã la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), care consacrã principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, şi ale art. 61 alin. (1), potrivit cãruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţãrii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
Dosarele în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţionate din <>Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare au ca obiect acordarea unor drepturi salariale prevãzute pentru anumite categorii profesionale şi solicitate de unii judecãtori sau funcţionari publici - reclamanţi în aceste cauze - în temeiul actului normativ menţionat, cu motivarea cã omisiunea legiuitorului de a le acorda şi lor beneficiul acestor drepturi constituie o discriminare contrarã legii şi normelor comunitare.
<>Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a mai fost examinatã de Curtea Constituţionalã, care, prin <>Decizia nr. 1.011 din 8 noiembrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 27 noiembrie 2007, a respins excepţia de neconstituţionalitate a ordonanţei, invocatã şi susţinutã prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (4) şi art. 51 din Constituţie. În considerentele deciziei, Curtea a reţinut, între altele:
"Prin actul normativ menţionat se asigurã o interpretare unitarã a principiilor generale de egalitate şi nediscriminare stabilite de cãtre Constituţia României, precum şi de cãtre documentele internaţionale care au ca obiect eliminarea discriminãrilor, ratificate de România, care alcãtuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se considerã discriminate având la dispoziţie prevederi legale concrete în baza cãrora pot solicita încetarea manifestãrilor discriminatorii şi repararea prejudiciului cauzat.
Actul normativ criticat sancţioneazã contravenţional orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţã care are ca scop ori efect restrângerea sau înlãturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitãrii, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în domeniul politic, economic, social şi cultural ori în orice alte domenii ale vieţii publice, dacã deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa se datoreazã apartenenţei la o rasã, naţionalitate, etnie, religie, categorie socialã, respectiv convingerilor, sexului sau orientãrii sexuale ori apartenenţei la o categorie defavorizatã.
Actul normativ criticat nu contravine principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii, prevãzut de art. 16 din Constituţie, şi nici principiului accesului liber la justiţie, prevãzut de art. 21 din Constituţie, întrucât, pe de o parte, se aplicã tuturor persoanelor prevãzute de ipoteza normei legale, fãrã privilegii sau discriminãri, iar pe de altã parte, nu îngrãdeşte dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor lor legitime.
De altfel, actul normativ criticat stabileşte în cap. I "Principii şi definiţii", în art. 1 alin. (3), cã "Exercitarea drepturilor enunţate în cuprinsul prezentului articol priveşte persoanele aflate în situaţii comparabile", iar în art. 3, cã "Dispoziţiile prezentei ordonanţe se aplicã tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum şi instituţiilor publice [...]".
Actul normativ criticat nu instituie privilegii sau discriminãri între cetãţeni şi nu încalcã principiul constituţional al egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetãţenii aflaţi în situaţii identice.
Pe de altã parte, actul normativ criticat nu îngrãdeşte în vreun fel accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivã, favorizeazã accesul la justiţie prin posibilitatea "persoanei care se considerã discriminatã" de a formula, "în faţa instanţei de judecatã, o cerere pentru acordarea de despãgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminãrii sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutitã de taxã judiciarã de timbru şi nu este condiţionatã de sesizarea Consiliului". (cap. III "Dispoziţii procedurale şi sancţiuni", art. 27).
Actul normativ criticat nu contravine nici dreptului la petiţionare consacrat de art. 51 din Constituţie, atât timp cât stabileşte în mod expres faptul cã "persoana care se considerã discriminatã poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data sãvârşirii faptei sau de la data la care putea sã ia cunoştinţã de sãvârşirea ei". [cap. II "Dispoziţii speciale", secţiunea a VI-a: "Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii", art. 20 alin. (1)]. În sesizarea adresatã Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminãrii, "persoana care se considerã discriminatã are dreptul sã solicite înlãturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminãrii", în temeiul art. 20 alin. (3), iar potrivit art. 20 alin. (9), "hotãrârea Colegiului director poate fi atacatã la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii"."
Soluţia Curţii îşi pãstreazã în întregime valabilitatea, în raport cu textele constituţionale menţionate.
Totodatã, Curtea Constituţionalã constatã cã unele dispoziţii ale <>Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 , şi anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1), lasã posibilitatea desprinderii unui înţeles neconstituţional, în virtutea cãruia, aşa cum s-a şi întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepţiile, instanţele judecãtoreşti au posibilitatea sã anuleze prevederile legale pe care le considerã discriminatorii şi sã le înlocuiascã cu alte norme de aplicare generalã, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecãţii.
Astfel, dupã ce în art. 1 al ordonanţei se enunţã principiile constituţionale pe care se întemeiazã egalitatea în drepturi între cetãţeni şi se enumerã principalele drepturi cu privire la care sunt excluse privilegiile şi discriminãrile, în art. 2 alin. (3) se prevãd urmãtoarele:
"Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeazã anumite persoane, pe baza criteriilor prevãzute la alin. (1), faţã de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate şi necesare."
Prin art. 27 alin. (1) al ordonanţei, reprodus mai sus, se instituie dreptul persoanei care se considerã discriminatã de a cere instanţei de judecatã, între altele, restabilirea situaţiei anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare.
Aşa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanţã caracterizeazã ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajeazã anumite persoane, faţã de alte persoane, fãrã sã facã vreo distincţie cu privire la natura juridicã a acestor prevederi, ceea ce poate fi înţeles cã se referã şi la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament şi ordonanţele Guvernului, emise în virtutea delegãrii legislative prevãzute de art. 115 din Constituţie.
Luând în considerare şi dispoziţiile art. 27 alin. (1) din ordonanţã, prin care se instituie dreptul persoanei care se considerã discriminatã de a cere instanţei de judecatã, între altele, restabilirea situaţiei anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare, deci şi a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanţa de judecatã poate sã înţeleagã - ceea ce s-a şi petrecut în una dintre cauzele analizate - cã are competenţa sã anuleze o dispoziţie legalã pe care o considerã discriminatorie şi, pentru a restabili situaţia de echilibru între subiectele de drept, sã instituie ea însãşi o normã juridicã nediscriminatorie sau sã aplice dispoziţii prevãzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanţei se considerã discriminatã.
Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferã instanţelor judecãtoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcã principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, ca şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţãrii.
În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativã, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generalã. Instanţele judecãtoreşti nu au o asemenea competenţã, misiunea lor constituţionalã fiind aceea de a realiza justiţia - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentalã -, adicã de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecinţã, Curtea Constituţionalã urmeazã sã admitã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Ministerul Justiţiei şi sã se constate cã prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi <>art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale în mãsura în care din ele se desprinde înţelesul cã instanţele judecãtoreşti au competenţa sã anuleze ori sã refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând cã sunt discriminatorii, şi sã le înlocuiascã cu norme create pe cale judiciarã sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Controlul constituţionalitãţii art. 1 şi art. 2 alin. (3) din ordonanţã, neprevãzute în încheierile de sesizare a Curţii, se efectueazã în baza <>art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 5.496/100/2007 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 7.980/99/2007 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilã şi constatã cã prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi <>art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicatã, sunt neconstituţionale, în mãsura în care din acestea se desprinde înţelesul cã instanţele judecãtoreşti au competenţa sã anuleze ori sã refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând cã sunt discriminatorii, şi sã le înlocuiascã cu norme create pe cale judiciarã sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) şi (11) şi <>art. 27 alin. (2)-(6) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicatã, excepţie ridicatã de acelaşi autor, în aceleaşi dosare.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 iulie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
