Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 82*) din 29 aprilie 1997 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. 3 din Legea organizarii si disciplinei muncii in unitatile socialiste de stat nr. 1/1970
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 27 noiembrie 1997
-------
*) Definitiva prin nerecurare.
Viorel Mihai Ciobanu - preşedinte
Mihai Constantinescu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Valer-Vasilie Bica - magistrat-asistent
Pe rol, pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. 3 din Legea organizãrii şi disciplinei muncii în unitãţile socialiste de stat nr. 1/1970, invocatã de recurenta Societatea Comercialã "T.M.U.C.B." - S.A., Filiala Suceava, în Dosarul nr. 1.794/1996 al Curţii de Apel Suceava.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 16 aprilie 1997, în absenta pãrţilor legal citate şi în prezenta reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la data de 23 aprilie 1997 şi, apoi, la data de 29 aprilie 1997.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 noiembrie 1996, Curtea de Apel Suceava a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. 3 din Legea organizãrii şi disciplinei muncii în unitãţile socialiste de stat nr. 1/1970, invocatã de recurenta Societatea Comercialã "T.M.U.C.B." - S.A., Filiala Suceava, în Dosarul nr. 1.794/1996.
Motivul invocarii exceptiei este, potrivit încheierii de sesizare, faptul ca <>Legea nr. 1/1970 , "fiind un act normativ specific sistemului socialist, contravine principiilor de funcţionare a societãţilor comerciale care, având caracter privat, sunt supuse prevederilor contractului colectiv de munca". În plus, prin note scrise, autoarea exceptiei susţine ca <>Legea nr. 1/1970 este caducã, neavând suport în cazul societãţilor comerciale particulare, ca disciplina muncii în sistemul socialist "a reprezentat o frana în realizarea productivitatii muncii", prevederile art. 13 alin. 3 fiind doar în avantajul salariatului, ca practica Plenului Tribunalului Suprem a statuat ca litigiul trebuie judecat în fond, în lipsa cercetãrii prealabile a faptei ce constituie abatere, şi ca <>Legea nr. 1/1970 ar trebui sa fie abrogatã în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie.
Asupra exceptiei de neconstituţionalitate invocatã de recurenta, Curtea de Apel Suceava îşi exprima opinia, în sensul ca excepţia trebuie respinsã ca nefondata, arãtând, în esenta, urmãtoarele:
- dispoziţiile <>art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 , respectiv ca sancţiunea disciplinarã se aplica numai dupã cercetarea prealabilã a faptei ce constituie abatere, ascultarea salariatului şi verificarea susţinerilor fãcute de acesta în apãrare, au caracterul unor mãsuri de protecţie a personalului impotriva unor sancţiuni disciplinare nejustificate, de asigurare a respectãrii dreptului de apãrare prevãzut de art. 24 din Constituţie;
- în asigurarea ordinii de drept, <>art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 dezvolta norma generalã cuprinsã în art. 100 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cãruia abaterea disciplinarã se sancţioneazã "în condiţiile legii", ceea ce pune în cauza ordinea publica care, sub sancţiunea nulitãţii absolute, nu poate fi modificatã prin dispoziţii judecãtoreşti arbitrare şi "prin clauze incluse în contractul colectiv de munca, defavorabile salariaţilor";
- normele atacate de recurenta ca neconstituţionale "concorda" cu prevederile Constituţiei, nefiind în situaţia de a fi abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din aceasta.
În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a solicitat celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului puncte de vedere.
În punctul sau de vedere, Guvernul apreciazã ca nu se poate retine neconstituţionalitatea <>art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 , în esenta pentru urmãtoarele motive:
- excepţia de neconstituţionalitate a fost invocatã fãrã a se mentiona care sunt prevederile constituţionale incalcate de <>art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 ;
- textul atacat nu contravine art. 24 din Constituţie, potrivit cãruia "Dreptul la apãrare este garantat", şi constituie o garanţie procedurala pentru stabilirea cat mai exactã a faptelor ce constituie abateri disciplinare, pe de o parte, iar pe de alta parte, reprezintã garantarea dreptului angajatului de a se apara impotriva invinuirilor care i se aduc;
- <>art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 concorda şi cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţie, care consacra principiul supremaţiei legii, "întrucât regimul rãspunderii disciplinare a salariaţilor şi procedura de stabilire a acestei raspunderi juridice sunt reglementate prin lege";
- faptul ca <>Legea nr. 1/1970 este anterioarã Constituţiei nu este prin el însuşi un motiv întemeiat de a considera neconstitutional art. 13 alin. 3, de vreme ce acesta este în concordanta cu regimul unitar de protecţie a cetãţenilor din punct de vedere al drepturilor şi îndatoririlor fundamentale, instituit de Constituţie prin art. 16 alin. (1) şi (2), prin art. 24 şi prin art. 38 alin. (1).
Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza, concluziile procurorului, precum şi prevederile <>art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 , raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competenta, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate, deşi dispoziţia legalã atacatã este anterioarã Constituţiei, deoarece instanta judecãtoreascã în fata cãreia a fost invocatã nu s-a pronunţat asupra abrogãrii textului potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi pentru ca, pe baza prevederilor legale atacate ca neconstituţionale, s-au stabilit raporturile juridice dupã intrarea în vigoare a Constituţiei din anul 1991.
În fond, se constata ca textul <>art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 este atacat fãrã a se arata ce prevederi constituţionale ar incalca şi ca motivul invocarii exceptiei se reduce doar la aplicabilitatea acestuia societãţilor comerciale, "care, având caracter privat, sunt supuse prevederilor contractului colectiv de munca".
În aceasta situaţie, fata de susţinerile autoarei exceptiei, trebuie stabilit dacã prevederile <>art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 , raportate la noile realitati economico-sociale de dupã 22 decembrie 1989 şi la dispoziţiile constituţionale, îşi mai pãstreazã puterea obligatorie fata de orice categorie de patroni.
<>Legea nr. 1/1970 , astfel cum rezulta din titlul şi din conţinutul ei, se referã la disciplina muncii în fostele unitãţi socialiste de stat, pentru celelalte persoane juridice existând doar recomandarea, cuprinsã în art. 28 alin. 2 din lege, de a stabili reglementãri corespunzãtoare cu privire la organizarea şi disciplina muncii.
Potrivit art. 1 din lege, "organele de conducere ale unitãţilor socialiste de stat" rãspund "pentru adoptarea mãsurilor necesare în vederea îndeplinirii integrale şi la timp a sarcinilor de plan, pentru respectarea principiilor şi normelor disciplinei socialiste", având printre atribuţii şi "organizarea ştiinţificã a producţiei şi muncii prin repartizarea tuturor salariaţilor pe locuri de munca şi precizarea atribuţiilor şi raspunderilor lor", cat şi prin "exercitarea unui control permanent şi exigent asupra modului de îndeplinire a sarcinilor" [<>art. 1 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 1/1970 ]. În mod corespunzãtor, conform art. 3 alin. 2 din aceeaşi lege, inginerii-şefi, şefii de secţii şi de ateliere, şefii de servicii, conducãtorii tuturor compartimentelor de munca au datoria de a asigura întãrirea disciplinei în munca, în vederea îndeplinirii integrale a planului şi îmbunãtãţirii activitãţii sectoarelor respective. Or, în aceste condiţii, este evident ca legea a avut în vedere ca prin respectarea regulilor de disciplina a muncii sa se asigure producţia, bunul mers al activitãţii unitãţilor de stat, afirmatia ca disciplina muncii ar fi constituit "o frana în realizarea productivitatii muncii", din acest punct de vedere şi cel puţin teoretic, neavând vreun suport. În fond, încadrarea salariaţilor într-o anumitã disciplina, cerutã de buna funcţionare a persoanelor juridice cu care au încheiat contract individual de munca, este o cerinta general valabilã, indiferent de sistemul economic în care se stabilesc raporturile de munca.
Susţinerea ca prevederile <>art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 ar crea o situaţie favorabilã doar salariatului nu este întru totul exactã, pentru ca, efectuand cercetarea prealabilã a faptei ce constituie abatere, ascultarea salariatului şi verificarea susţinerilor fãcute de acesta în apãrare impiedica pe cel ce poate dispune sancţiunea disciplinarã, mai ales în cazul desfacerii contractului individual de munca, sa ia aceasta mãsura impotriva unui salariat disciplinat, constiincios şi util, care este victima unei reclamaţii neintemeiate, abuzive sau fãcute cu rea-credinţa.
În ceea ce priveşte practica fostului Tribunal Suprem, acesta a fost constant în a aprecia ca neefectuarea formalitãţilor prevãzute la <>art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 constituie cauza de nulitate absolutã a desfacerii contractului individual de munca din initiativa unitãţii. Nici decizia Plenului fostului Tribunal Suprem, data drept exemplu de Societatea Comercialã "T.M.U.C.B." - S.A., Filiala Suceava, nu contrazice aceasta poziţie, ea referindu-se la situaţia în care salariatul, convocat sa dea explicaţii asupra abaterii sãvârşite, se sustrage cercetãrii faptelor sãvârşite şi când instanta, din acest motiv, judeca litigiul în fond.
Cu privire la abrogarea <>Legii nr. 1/1970 în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, este de observat ca sesizarea Curţii s-a fãcut numai asupra art. 13 alin. 3 din lege. Or, prevederile acestuia, care în fapt asigura protecţia salariatului în fata eventualelor abuzuri ale celui ce are puterea de a-l sanctiona disciplinar, nu contravin dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii sau discriminãri, principiului supremaţiei legii, garantarii dreptului la apãrare şi neingradirii dreptului la munca, cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2), în art. 24 şi în art. 38 alin. (1) din Constituţie.
Stabilind ca <>art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 nu contravine în general normelor constituţionale, se constata totuşi ca în ceea ce priveşte persoanele juridice care, în prezent, au obligaţia ca, în cadrul raporturilor de munca stabilite cu angajaţii lor, sa se conformeze prevederilor acestuia, trebuie distins între continuatoarele fostelor unitãţi socialiste de stat, respectiv agenţii economici proveniţi din transformarea acestora, în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitãţilor economice de stat ca regii autonome şi societãţi comerciale, precum şi instituţiile publice, pe de o parte, şi societãţile comerciale private, constituite potrivit Legii nr. 31/1990, pe de alta parte.
Astfel, Legea nr. 15/1990, prin art. 1, statueazã ca fostele unitãţi economice de stat, indiferent de organul în subordinea cãruia îşi desfãşoarã activitatea, se organizeazã şi funcţioneazã sub forma de regii autonome sau societãţi comerciale. Aceste societãţi comerciale, prin transferul proprietãţii de stat cãtre sectorul privat, respectiv prin distribuirea echivalentului a 30% din capitalul lor social cãtre cetãţenii romani îndreptãţiţi, au devenit, în condiţiile Legii privatizãrii societãţilor comerciale nr. 58/1991, societãţi comerciale private. În consecinta, numai regiile autonome înfiinţate ca rezultat al transformarii fostelor unitãţi socialiste de stat sunt persoanele juridice cãrora, în prezent, li se pot aplica prevederile <>art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 , întrucât aceasta transformare nu a avut ca semnificatie schimbarea regimului juridic al raporturilor de munca. De asemenea, aceste prevederi sunt aplicabile şi instituţiilor publice, ca organe ale statului care intrau în sfera de reglementare a <>art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 .
În ceea ce priveşte societãţile comerciale constituite conform prevederilor Legii nr. 31/1990, ca şi în cazul societãţilor comerciale cu capital majoritar de stat, privatizate în condiţiile Legii nr. 58/1991, acestea fiind cu capital privat şi neavând vreun corespondent în economia socialistã, în contextul cãreia a fost elaborata şi aplicatã şi <>Legea nr. 1/1970 , este evident ca prevederile art. 13 alin. 3 din lege nu le pot fi aplicabile. Dacã li s-ar aplica prevederile acestui articol, ar insemna sa se extindã aplicarea legii dincolo de vointa legiuitorului, care, asa cum s-a arãtat pentru alte unitãţi economice decât cele de stat, şi anume cele cooperatiste şi obşteşti, a precizat ca legea are numai semnificatia unei recomandãri. În reglementarea raporturilor de munca stabilite între aceste societãţi comerciale şi salariaţii lor, o importanta deosebita o are contractul colectiv de munca.
Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Admite în parte excepţia de neconstituţionalitate privind art. 13 alin. 3 din Legea organizãrii şi disciplinei muncii în unitãţile socialiste de stat nr. 1/1970, invocatã de Societatea Comercialã "T.M.U.C.B." - S.A., Filiala Suceava, în Dosarul nr. 1.794/1996 al Curţii de Apel Suceava, şi constata ca prevederile acestuia sunt abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, în mãsura în care se referã la societãţile comerciale.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa publica din 29 aprilie 1997.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu
Magistrat-asistent,
Valer-Vasilie Bica
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
