Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 82 din 14 martie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 41 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Gabriela Ghita - procuror Vlad Mihai Cercel - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 41 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Dumitru Ciuchete, Ion Oprescu, Vladimir Dumitrescu şi Constantin Gogonetu în Dosarul nr. 4.015/2001 al Tribunalului Valcea. La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã. Arata ca asupra dispoziţiilor <>art. 46 din Legea nr. 94/1992 în vechea redactare, dispoziţii ce se regãsesc acum în art. 41, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 15/1999, respingând excepţia. Considerentele şi soluţia pronunţate sunt valabile şi în cauza de fata, întrucât nu se creeazã nici o discriminare între salariaţii din sectorul de stat şi salariaţii din sectorul privat, neexistand o procedura dezavantajoasa pentru persoanele din prima categorie.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 14 septembrie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 4.015/2001, Tribunalul Valcea a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 41 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Dumitru Ciuchete, Ion Oprescu, Vladimir Dumitrescu şi Constantin Gogonetu într-un litigiu având ca obiect contestaţiile introduse de aceştia impotriva unor decizii de imputare emise de Regia Nationala a Pãdurilor şi Direcţia silvicã Valcea. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca dispoziţiile <>art. 41 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sunt neconstituţionale, întrucât incalca principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legii, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. În acest sens considera ca prin dispoziţiile criticate se instituie o discriminare între salariaţii din sectorul de stat şi cei din sectorul privat în privinta cãilor de contestare a deciziilor de imputare emise impotriva lor pentru recuperarea prejudiciilor cauzate în legatura cu munca prestatã. Astfel, dacã salariaţii din sectorul privat se pot adresa instanţelor de drept comun, specializate în soluţionarea conflictelor şi litigiilor de munca, salariaţii din sectorul de stat sunt obligaţi sa se adreseze instanţelor financiare ale Curţii de Conturi, chiar şi atunci când producerea pagubelor a fost constatatã de organele de control ale unitãţilor prejudiciate, iar nu de organele de control financiar ale Curţii de Conturi. De asemenea, autorii exceptiei susţin ca jurisdicţia instanţelor Curţii de Conturi este mai dezavantajoasa decât jurisdicţia instanţelor de drept comun, deoarece nu se asigura în cadrul procedurii de judecata toate garanţiile prevãzute de Codul muncii, iar condiţiile tragerii la rãspundere a autorilor faptelor cauzatoare de prejudicii sunt mai grele, întrucât aceştia sunt ţinuţi sa rãspundã atât pentru paguba efectivã, cat şi pentru beneficiul nerealizat, spre deosebire de salariaţii supuşi jurisdicţiei de drept comun, care rãspund doar pentru paguba efectivã. Discriminarea dintre cele doua categorii de salariaţi rezulta şi din împrejurarea ca pentru persoanele supuse jurisdicţiei instanţelor Curţii de Conturi nu exista posibilitatea de a se prevala de riscul normal al serviciului, ca o cauza de inlaturare a rãspunderii materiale, şi nici de a invoca vicii de forma sau de conţinut ale deciziei de imputare, de natura sa ducã la anularea acesteia. În susţinerea exceptiei autorii acesteia invoca şi prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie, precum şi ale Cartei sociale europene revizuite, ratificatã de România prin <>Legea nr. 74/1999 , care reglementeazã protecţia dreptului lucrãtorului de a-şi câştiga existenta prin munca. În concluzie, autorii exceptiei solicita admiterea acesteia. Tribunalul Valcea, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este intemeiata "pentru considerentul ca actele de control pe care se întemeiazã deciziile de imputare contestate nu au fost încheiate de cãtre organele de specialitate ale Curţii de Conturi, ci de cãtre organele de specialitate ale unitãţii intimate". Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât prin soluţionarea de cãtre organele jurisdicţionale ale Curţii de Conturi a contestaţiilor impotriva deciziilor de imputare emise în cazurile la care se referã dispoziţiile <>art. 41 din Legea nr. 94/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu se instituie o discriminare a persoanelor care folosesc aceste cai de atac fata de cele care se adreseazã instanţelor de drept comun, date fiind situaţiile diferite în care se gãseşte fiecare dintre cele doua categorii de persoane. Competenta instanţelor financiare este determinata, în cazul persoanelor prevãzute de dispoziţiile criticate, de natura proprietãţii pagubite, a persoanelor juridice care administreazã patrimoniul respectiv, precum şi a prejudiciilor cauzate. Pe de alta parte, competenta materialã a instanţelor Curţii de Conturi îşi are temeiul în prevederile art. 139 alin. (1) din Constituţie, conform cãrora Curtea de Conturi exercita, în condiţiile legii, şi atribuţii jurisdicţionale. Este evocata jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie, concretizata în deciziile nr. 64/1994 şi nr. 15/1999, prin care au fost respinse excepţii de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 46 în vechea redactare (actualul <>art. 41) din Legea nr. 94/1992 . Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 41 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 16 martie 2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţii care au urmãtorul cuprins: "Colegiul jurisdicţional judeca, în prima instanta, contestaţiile introduse impotriva actelor de imputaţie de cãtre administratorii, gestionãrii, contabilii, precum şi de cãtre ceilalţi salariaţi care au participat, împreunã cu aceştia, la producerea pagubelor cauzate persoanelor juridice prevãzute la art. 18, în legatura cu formarea, administrarea şi întrebuinţarea resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, precum şi cu gestionarea patrimoniului public şi privat al statului şi al unitãţilor administrativ-teritoriale." Dispoziţiile constituţionale invocate de autorii exceptiei de neconstituţionalitate sunt urmãtoarele: - art. 11 alin. (1): "Statul roman se obliga sa îndeplineascã întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte."; - art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."; - art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte." De asemenea, în susţinerea exceptiei se invoca şi prevederile art. 1 pct. 2 din Carta socialã europeanã revizuitã, ratificatã de România prin <>Legea nr. 74/1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, prevederi care au urmãtorul cuprins: "În vederea exercitãrii efective a dreptului la munca, pãrţile se angajeazã: [...] 2. sa protejeze de o maniera eficienta dreptul lucrãtorului de a-şi câştiga existenta printr-o munca liber întreprinsã." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate au mai fãcut obiectul controlului de constitutionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 64 din 2 iunie 1994, rãmasã definitiva prin nerecurare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 12 iulie 1994, şi prin Decizia nr. 15 din 9 februarie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 23 martie 1999, Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 46 din Legea nr. 94/1992 în vechea redactare, dispoziţii ce sunt conţinute acum în art. 41, iar prin Decizia nr. 312 din 20 noiembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 5 februarie 2002, s-a pronunţat asupra dispoziţiilor <>art. 41 din Legea nr. 94/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, respingând excepţiile de neconstituţionalitate invocate. Analizând motivele de neconstituţionalitate bazate pe încãlcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 312/2001 ca "principiul egalitãţii consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie nu înseamnã uniformitate, asa încât, dacã la situaţii egale trebuie sa corespundã un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Egalitatea pãrţilor în procesul civil nu exclude, ci chiar implica un tratament juridic diferenţiat. Tratamentul diferit instituit prin <>art. 41 din Legea nr. 94/1992 se întemeiazã pe mai multe elemente de diferentiere fata de alte cazuri de rãspundere civilã sau materialã, cum ar fi natura proprietãţii pagubite, natura persoanelor juridice care administreazã patrimoniul respectiv, natura prejudiciilor cauzate şi calitatea specialã a persoanelor cu rãspundere principala pentru aceste prejudicii. Aceste categorii de cauze şi persoane se deosebesc de altele şi ele dau dreptul legiuitorului sa instituie un tratament diferit, dar nediscriminatoriu în cadrul categoriilor cu situaţie identicã". Dat fiind ca nu au intervenit elemente noi de natura a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţiile pronunţate rãmân valabile şi în prezenta cauza. În plus, Curtea retine ca nu rezulta nici din dispoziţiile criticate şi nici din alte prevederi ale <>Legii nr. 94/1992 ca instanţele financiare ar aplica deciziilor de imputare un alt regim juridic decât cel prevãzut de Codul muncii. În susţinerea contestaţiilor introduse la organele de jurisdicţie ale Curţii de Conturi impotriva deciziilor de imputare contestatorii pot propune aceleaşi probe şi pot formula aceleaşi cereri şi apãrãri pe care le-ar formula în fata instanţelor judecãtoreşti, iar instanţele financiare sunt ţinute sa judece, ca şi instanţele de drept comun, dupã normele cuprinse în Codul de procedura civilã - în acest sens sunt dispoziţiile <>art. 130 din Legea nr. 94/1992 , republicatã - şi pot sa pronunţe aceleaşi categorii de soluţii, şi anume admiterea contestaţiei şi anularea, totalã sau parţialã, a deciziei de imputare ori respingerea contestaţiei. De asemenea, Curtea nu poate retine susţinerea autorilor exceptiei ca prin judecarea de cãtre organele de jurisdicţie ale Curţii de Conturi a contestaţiilor impotriva deciziilor de imputare s-ar schimba natura rãspunderii patrimoniale a contestatorilor dintr-o rãspundere materialã, specifica raporturilor de munca, într-o rãspundere civilã. Dat fiind ca în <>Legea nr. 94/1992 nu exista vreo prevedere în sensul arãtat de autorii exceptiei, rezulta ca principiile rãspunderii materiale reglementate de Codul muncii se aplica şi în cauzele judecate de instanţele financiare. Pentru aceleaşi considerente Curtea nu poate retine nici critica privind încãlcarea prevederilor <>art. 1 pct. 2 din Carta socialã europeanã revizuitã. Legea nr. 94/1992 asigura în mod efectiv, prin dispoziţiile sale, dreptul angajatului de a invoca, în fata instanţelor Curţii de Conturi şi, ulterior, în fata instanţelor judecãtoreşti, motivele de fapt şi de drept pentru care considera ca o decizie de imputare este netemeinica şi nelegalã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 41 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Dumitru Ciuchete, Vladimir Dumitrescu, Constantin Gogonetu şi Ion Oprescu în Dosarul nr. 4.015/2001 al Tribunalului Valcea. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 14 martie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Vlad Mihai Cercel
──────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
