Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 817 din 2 octombrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 145 raportat la art. 145^1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 29 octombrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 raportat la art. 145^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Marian Avramescu în Dosarul nr. 2.364/324/2006 al Judecãtoriei Tecuci, de Daciana Brainaş în Dosarul nr. 58/63/2005 (nr. vechi 2.955/P/2005) al Tribunalului Dolj - Secţia penalã şi de Alin Bîldea în Dosarul nr. 801/35/P/2007 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere cã excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 313D/2007, nr. 611D/2007 şi nr. 661D/2007 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedurã civilã, nu se opune conexãrii dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 661D/2007 şi nr. 611D/2007 la Dosarul nr. 313D/2007, care este primul înregistrat.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 7 februarie 2007, 23 aprilie 2007 şi 24 aprilie 2007, pronunţate în dosarele nr. 2.364/324/2006, nr. 58/63/2005 (nr. vechi 2.955/P/2005) şi nr. 801/35/P/2007, Judecãtoria Tecuci, Tribunalul Dolj -Secţia penalã şi Curtea de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 145, în integralitatea sa, art. 145 alin. 2 raportat la art. 145^1 şi, respectiv, art. 145 alin. 2, toate din Codul de procedurã penalã.
Excepţia a fost ridicatã, în dosarele de mai sus, de Marian Avramescu, Daciana Brainaş şi Alin Bîldea.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, art. 23 referitoare la libertatea individualã şi art. 24 referitoare la dreptul la apãrare, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la libertatea de circulaţie, art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi art. 5 par. 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece mãsura obligãrii de a nu pãrãsi localitatea este aplicabilã, în opinia sa, doar în faza de urmãrire penalã. Or, instanţa de judecatã a aplicat textul criticat şi în faza de cercetare judecãtoreascã. De asemenea, legiuitorul nu a reglementat în mod clar în ce împrejurãri poate fi contestatã mãsura luatã în cea de-a doua fazã a procesului penal, situaţie care este de naturã sã afecteze în mod grav exercitarea în condiţii de constituţionalitate a dreptului la apãrare.
Prin absenţa unei reglementãri exprese, textul criticat instituie, în cursul judecãţii, prelungirea mãsurii de a nu pãrãsi localitatea pânã la soluţionarea în fond a cauzei. Aşa fiind, cetãţenii faţã de care s-a luat o mãsurã preventivã nu beneficiazã în mod egal de acelaşi tratament care sã contrabalanseze luarea unor mãsuri restrictive de libertate, cum ar fi de pildã situaţia persoanelor arestate preventiv. De asemenea, o mãsurã restrictivã de libertate este la fel de gravã atât în cursul urmãririi penale, cât şi al judecãţii, şi, prin urmare, nu ar trebui sã existe vreun element de diferenţiere în tratamentul procesual al acesteia în funcţie de fazele procesului penal.
Din cauza faptului cã instanţa nu este obligatã sã se pronunţe periodic prin încheiere asupra legalitãţii şi temeiniciei mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi ţara sau localitatea, încheiere care în mod normal ar fi supusã cenzurii unei instanţe de recurs, celui aflat în aceastã situaţie i se restrânge practic dreptul la un proces echitabil şi liberul acces la justiţie.
În sfârşit, în cazul prelungirii mãsurii de a nu pãrãsi ţara, textul criticat nu prevede obligativitatea încunoştinţãrii inculpatului, respectiv a citãrii acestuia pentru a se prezenta în faţa procurorului în vederea asigurãrii dreptului la apãrare. Pe cale de consecinţã, inculpatul este pus în situaţia de a nu mai putea solicita revocarea mãsurii decât cu ocazia unei eventuale prelungiri, întrucât, potrivit art. 140^2 din Codul de procedurã penalã, poate face plângere împotriva ordonanţei procurorului numai în termen de 3 zile de la luarea mãsurii.
Judecãtoria Tecuci opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã numai în ce priveşte dispoziţiile art. 145 alin. 2^3 din Codul de procedurã penalã, deoarece este permisã numai verificarea motivelor care justificã impunerea unor noi obligaţii, înlocuirea sau încetarea celor existente, nu şi a mãsurii preventive reglementate ca atare de art. 145 alin. 1 din cod. Aşa fiind, este afectat liberul acces la justiţie.
Cât priveşte celelalte alineate ale articolului criticat, prin raportare la dispoziţiile constituţionale invocate, instanţa de judecatã apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã, întrucât, prin natura sa, mãsura preventivã a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea reprezintã o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertãţi în deplinã concordanţã cu art. 53 din Legea fundamentalã. Se observã cã mãsura preventivã se impune pentru buna desfãşurare a instrucţiei penale, iar legea reglementeazã cazurile şi condiţiile în care ea este aplicabilã.
Tribunalul Dolj -Secţia penalã şi Curtea de Apel Oradea opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţã cu prevederile constituţionale invocate.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul României considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
De asemenea, deşi reprezintã o restrângere de drepturi, mãsurile preventive sunt luate în scopul asigurãrii bunei desfãşurãri a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmãrirea penalã, de la judecatã sau de la executarea pedepsei, astfel încât aceastã restrângere este justificatã atunci când se ia cu respectarea condiţiilor legale, având în vedere scopul pentru care ele sunt instituite.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile legale criticate prin conţinutul lor nu înlãturã posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiţiei şi de a se prevala neîngrãdit de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil, inclusiv dreptul de a beneficia de asistenţa unui avocat în tot cursul procesului penal. Faptul cã legiuitorul a instituit numai pentru faza urmãririi penale o duratã maximã de 30 de zile în care învinuitul sau inculpatul este supus mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi localitatea nu poate conduce la concluzia cã în acest mod s-ar crea o discriminare nejustificatã a persoanelor aflate în faza judecãţii. Aceasta este justificatã de necesitatea soluţionãrii cu celeritate a procesului penal.
De asemenea, textul legal criticat nu contravine nici dreptului la apãrare ori liberului acces la justiţie, întrucât lipsa posibilitãţii de a ataca cu recurs anumite încheieri pronunţate în cursul judecãţii este în concordanţã cu art. 5 par. 4 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În sfârşit, mãsura preventivã a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea reprezintã o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi în deplinã concordanţã cu prevederile art. 53 din Legea fundamentalã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere emise de Guvern şi de Avocatul Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 145 din Codul de procedurã penalã cu denumirea marginalã "Conţinutul mãsurii" de a nu pãrãsi localitatea, raportat la art. 145^1 cu denumirea marginalã "Obligarea de a nu pãrãsi ţara", ambele din Codul de procedurã penalã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost ridicatã, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 145^1 din Codul de procedurã penalã criticate în prezenta cauzã, în raport cu aceleaşi prevederi din Legea fundamentalã şi faţã de critici similare. Astfel, prin <>Decizia nr. 352 din 23 septembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 14 octombrie 2004, respingând ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145^1 din Codul de procedurã penalã, Curtea Constituţionalã a statuat cã mãsura preventivã a obligãrii de a nu pãrãsi ţara reprezintã o restrângere a exerciţiului dreptului la liberã circulaţie, în deplinã concordanţã cu prevederile art. 53 din Constituţie. Aceastã mãsurã se impune pentru desfãşurarea în bune condiţii a instrucţiei penale, iar legea reglementeazã cazurile şi condiţiile în care ea este aplicabilã, în acord cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentalã, fãrã a aduce atingere existenţei dreptului. De asemenea, Curtea a reţinut cã instituirea de cãtre legiuitor, numai pentru faza urmãririi penale, a unei durate maxime de 30 de zile în care învinuitul sau inculpatul este supus mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi ţara, nu poate conduce la concluzia cã în acest mod s-ar crea o discriminare nejustificatã a persoanelor aflate în faza judecãţii, faţã de care instanţa poate dispune luarea mãsurii preventive pe întreaga duratã a desfãşurãrii procesului. Aceastã împrejurare este justificatã de necesitatea soluţionãrii cu celeritate a procesului penal şi pentru evitarea obstrucţionãrii cercetãrii judecãtoreşti. Câtã vreme situaţiile în care se aflã aceste persoane nu sunt similare, tratamentul juridic nu poate fi decât diferenţiat.
Nu poate fi reţinutã nici critica potrivit cãreia art. 145^1 din Codul de procedurã penalã contravine prevederilor art. 23 din Constituţie, restrângerea, în condiţiile legii, a exerciţiului dreptului la liberã circulaţie neavând semnificaţia încãlcãrii libertãţii individuale a persoanei. De altfel, în conformitate cu prevederile art. 139 din Codul de procedurã penalã, existã oricând posibilitatea revocãrii mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi localitatea, din oficiu sau la cerere, atunci când nu mai existã temei pentru menţinerea acestei mãsuri preventive. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 141 din Codul de procedurã penalã, încheierea datã în primã instanţã şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau menţinerea unei mãsuri preventive, cum este şi cea a obligãrii de a nu pãrãsi ţara, poate fi atacatã separat cu recurs în situaţia în care se apreciazã, de cãtre partea interesatã, cã aceastã mãsurã a fost dispusã în mod nelegal.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele deciziei mai sus menţionate rãmân valabile şi în prezenta cauzã şi în ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 din Codul de procedurã penalã, deoarece sunt, potrivit prevederilor art. 145^1 alin. 2 din acelaşi cod, indisolubil legate de acestea din urmã, diferenţa dintre cele douã mãsuri preventive fiind fãcutã doar de întinderea îndatoririi opozabile învinuitului sau inculpatului referitoare la libertatea de mişcare restrânsã pânã la limita teritorialã a ţãrii sau a localitãţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 raportat la art. 145^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Marian Avramescu în Dosarul nr. 2.364/324/2006 al Judecãtoriei Tecuci, de Daciana Brainaş în Dosarul nr. 58/63/2005 (nr. vechi 2.955/P/2005) al Tribunalului Dolj - Secţia penalã şi de Alin Bîldea în Dosarul nr. 801/35/P/2007 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 octombrie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
