Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 811 din 9 noiembrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 394 alin. 1 lit. d) si art. 417 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 4 ianuarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 alin. 1 lit. d) şi art. 417 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ştefan Suzeanu în Dosarul nr. 2.203/2006 al Judecãtoriei Bistriţa.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Autorul excepţiei a depus la dosar concluzii scrise prin care solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi judecata în lipsã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, deoarece critica autorului vizeazã o omisiune de reglementare.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 mai 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 2.203/2006, Judecãtoria Bistriţa a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 394 alin. 1 lit. d) şi art. 417 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ştefan Suzeanu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã textele legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece sunt incomplete în sensul cã art. 394 alin. 1 lit. d) din Codul de procedurã penalã nu se referã şi la judecarea cauzelor din recurs, iar art. 417 din acelaşi cod nu sancţioneazã deciziile pronunţate de tribunal, care, deşi false, pot rãmâne definitive, fiind astfel puse în executare.
Judecãtoria Bistriţa opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 alin. 1 lit. d) din Codul de procedurã penalã este neîntemeiatã, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile art. 394 alin. 1 lit. d) şi art. 417 din Codul de procedurã penalã, care instituie reguli procedurale privind cazurile de revizuire şi rãmânerea definitivã a hotãrârii instanţei de recurs, se aplicã în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei, fãrã discriminãri pe considerente arbitrare.
De asemenea, prevederile legale criticate nu conţin norme contrare dreptului de proprietate.
Avocatul Poporului mai aratã cã autorul excepţiei criticã textele din perspectiva unei omisiuni de reglementare. Or, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 394 alin. 1 lit. d) şi art. 417 din Codul de procedurã penalã, cu denumirea marginalã Cazurile de revizuire şi, respectiv, Rãmânerea definitivã a hotãrârii instanţei de recurs, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 394 alin. 1 lit. d): "Revizuirea poate fi cerutã când: [...]
d) un membru al completului de judecatã, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penalã a comis o infracţiune în legãturã cu cauza a cãrei revizuire se cere;"
- Art. 417: "Hotãrârea instanţei de recurs rãmâne definitivã la data pronunţãrii acesteia când:
a) recursul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de recurs, fãrã rejudecare;
b) cauza a fost rejudecatã de cãtre instanţa de recurs, dupã admiterea recursului;
c) cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare în cazul respingerii recursului."
În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia nu a invocat niciun temei constituţional.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 394 din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional. Astfel, prin <>Decizia nr. 324 din 18 aprilie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 8 mai 2006, a fost respinsã ca neîntemeiatã o excepţie similarã pentru considerentele acolo arãtate, care sunt opozabile şi criticii referitoare la art. 417 din Codul de procedurã penalã.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 alin. 1 lit. d) şi art. 417 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ştefan Suzeanu în Dosarul nr. 2.203/2006 al Judecãtoriei Bistriţa.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 9 noiembrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: