Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 81 din 27 ianuarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 133 din 22 februarie 2011
Ion Predescu - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Dãnuţ Stoica în Dosarul nr. 664/1.372/2009 al Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.893D/2010.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.947D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Lucian Marian Torj în Dosarul nr. 4.355/30/2010 al Tribunalului Timiş - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
În acest dosar, partea Daniel Cioanã a adus la cunoştinţa Curţii împrejurarea cã, din motive obiective, nu se poate prezenta, sens în care lasã la aprecierea instanţei de contencios constituţional modul de soluţionare a excepţiei.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexãrii dosarelor.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.947D/2010 la Dosarul nr. 1.893D/2010, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 26 mai 2010 şi 27 aprilie 2010, pronunţate în dosarele nr. 664/1.372/2009 şi nr. 4.355/30/2010, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov şi Tribunalul Timiş - Secţia penalã au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de Dãnuţ Stoica şi Lucian Marian Torj în dosarele de mai sus având ca obiect soluţionarea unor cauze penale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovãţie, deoarece permit privarea de libertate în absenţa unei hotãrâri judecãtoreşti definitive de condamnare.
Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
Tribunalul Timiş - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, deoarece se solicitã Curţii completarea prevederilor contestate.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedurã penalã, cu denumirea marginalã Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului, care au urmãtorul conţinut: "Mãsura arestãrii preventive a inculpatului poate fi luatã dacã sunt întrunite condiţiile prevãzute în art. 143 şi existã vreunul dintre urmãtoarele cazuri: [...]
f) inculpatul a sãvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi existã probe cã lãsarea sa în libertate prezintã un pericol concret pentru ordinea publicã."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovãţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã asupra soluţiei legislative criticate în prezenta cauzã s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 76 din 8 februarie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 22 februarie 2005. Cu acel prilej, Curtea a constat cã dispoziţiile art. 148 din Codul de procedurã penalã, care prevãd cazurile şi condiţiile în care poate fi dispusã mãsura arestãrii preventive, dezvãluie natura juridicã a mãsurii procesuale examinate, aceea de mijloc de dinamizare a urmãririi penale şi a procesului penal în general. Din interpretarea raţionalã a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedurã penalã nu rezultã cã inculpatului i se imputã sãvârşirea unei infracţiuni, fapt care nu poate fi stabilit decât prin hotãrâre judecãtoreascã de condamnare rãmasã definitivã, ci cã existã probe sau indicii considerate ca fiind temeinice, în raport cu stadiul în care se aflã procesul penal, despre sãvârşirea unei infracţiuni. Folosirea în textul contestat a termenului "infracţiune" în locul celui de "faptã prevãzutã de legea penalã" are o semnificaţie pur tehnicã, aceasta desemnând încadrarea faptei, cu privire la care existã probe sau indicii temeinice cã a fost sãvârşitã de inculpat, într-un anumit text de lege, care prevede fapta ca infracţiune şi o sancţioneazã cu o pedeapsã de o anumitã gravitate. De aceea, nu se poate susţine cã dispoziţiile legale examinate ar fi contrare prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie privitoare la prezumţia de nevinovãţie.
De asemenea, Curtea nu poate primi nici critica referitoare la încãlcarea dreptului la un proces echitabil, deoarece, aşa cum s-a arãtat mai sus, pe baza dispoziţiilor legale criticate, inculpatul nu este considerat vinovat de sãvârşirea infracţiunii, ci se constatã numai cã existã probe sau indicii cã inculpatul a sãvârşit o infracţiune de o anumitã gravitate, temei suficient pentru a se putea lua mãsura arestãrii preventive ca mijloc pentru desfãşurarea normalã a procesului penal, astfel cum se prevede şi în art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Pe de altã parte, garanţiile procesuale pe care legea le oferã inculpatului şi, în special, dreptul acestuia de a se plânge împotriva mãsurii arestãrii preventive atestã conformitatea dispoziţiilor legale criticate cu prevederile art. 23 din Constituţie, care impun ca mãsura arestãrii preventive sã se ia numai în cazurile şi cu procedura prevãzute de lege. Astfel, încheierea prin care se dispune mãsura privativã de libertate este supusã cãilor de atac, punerea în libertate a celui arestat fiind obligatorie dacã motivele care au stat la baza ei au dispãrut şi, nu în ultimul rând, persoana arestatã preventiv are dreptul sã cearã punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune. În plus, în faza de judecatã, instanţa este datoare sã verifice periodic şi nu mai târziu de 60 de zile legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive şi sã dispunã punerea de îndatã în libertate a inculpatului dacã temeiurile care au determinat arestarea preventivã au încetat ori dacã instanţa constatã cã nu existã temeiuri noi care sã justifice mãsura privãrii de libertate.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Dãnuţ Stoica, în Dosarul nr. 664/1.372/2009 al Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov şi de Lucian Marian Torj în Dosarul nr. 4.355/30/2010 al Tribunalului Timiş - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 ianuarie 2011.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
