Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE Nr. 8*) din 31 ianuarie 1996     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE Nr. 8*) din 31 ianuarie 1996

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL NR. 129 din 21 iunie 1996
Ioan Deleanu - preşedinte
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 74 alin. 2 şi ale <>art. 75 alin. 2 din Legea presei din Republica Socialistã România nr. 3/1974 , ridicatã de Belcin Victor în Dosarul nr. 152/1994 al Curţii de Apel Galaţi, în care Curtea a fost sesizatã prin Încheierea din 15 martie 1995.
La apelul nominal, fãcut în şedinţa publica, pãrţile lipsa.
Procedura legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, preşedintele completului da cuvintul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, aratind urmãtoarele: deşi Constituţia nu prevede dreptul subiectiv la replica al persoanei fizice, acesta este un drept ce rezulta din spiritul Constituţiei, respectiv din prevederile art. 30 alin. (6), potrivit cãruia libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. Conţinutul dreptului la replica consta în dreptul persoanei interesate de a se apara, concretizat în materialul scris întocmit de aceasta în vederea editãrii de cãtre publicaţia în care a apãrut articolul ce l-a lezat. În speta, nu a fost întocmit un asemenea material ci, prin cererea de chemare în judecata, s-a solicitat prelucrarea, elaborarea şi publicarea unui rãspuns în replica în baza unei selectari şi esentializari a materialului depus la redactia ziarului "Viata libera" din Galaţi. Potrivit <>art. 72 şi 73 din Legea nr. 3/1974 , organul de presa are obligaţia sa publice rãspunsul sub forma de replica în termenele stabilite de lege, deci acel material în care sînt exprimate ideile proprii ale celui ce se considera lezat în drepturile sale.
Preşedintele completului declara dezbaterile închise.

CURTEA,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine:
Prin Încheierea pronunţatã în şedinţa publica din 15 martie 1995 de cãtre Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 152/1994, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 71 alin. 2 şi ale <>art. 72 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974 , excepţie ridicatã de Belcin Victor.
În motivarea exceptiei se susţine ca dispoziţiile art. 71 alin. 2 şi ale <>art. 72 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974 contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24 alin. (1), art. 30 alin. (6), art. 31 alin. (4) şi ale art. 49 şi se solicita ca, facindu-se aplicarea art. 150 alin (1) din Constituţie, sa se constate ca textele legale criticate nu mai sînt în vigoare, fiind inadecvate actualele condiţii social-politice din ţara noastrã. În legatura cu aceste texte se mai susţine ca "termenul, sensul şi condiţia de refuz neîntemeiat pãstreazã un caracter incert, general (...), astfel încît, în final, rãmîne numai la o apreciere pur subiectiva a instanţei", ca "însãşi împrejurarea ca nu se definesc şi nu se stabilesc în lege criteriile pentru care un refuz implicit de publicare a unui drept la replica are sau nu un caracter întemeiat ...", poate conduce, practic, "... ca tocmai în cadrul activitãţii procesuale (...) sa se invoce motive şi pretexte de orice natura" pentru a justifica refuzul publicatiei de a proceda la publicarea dreptului la replica. În aceste condiţii, "adresarea la justiţie (...) nu conduce garantat la realizarea scopului esenţial de apãrare a drepturilor şi intereselor legitime, ci numai la posibilitatea parcurgerii unor etape, care pot fi, pînã la urma, fãrã nici o finalitate concretã".
Exprimindu-şi opinia, Curtea de Apel Galaţi apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi primitã, deoarece criticile aduse <>Legii presei nr. 3/1974 exced sfera controlului de constitutionalitate, fie pentru ca textele criticate sînt anterioare adoptãrii actualei Constituţii, fie pentru ca ele nu se referã la constitutionalitate.
În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Încheierea de sesizare din 15 martie 1995, pronunţatã de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 152/1994, a fost înaintatã celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru comunicarea punctelor lor de vedere.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca textele criticate sînt constituţionale.
Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

avînd în vedere încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine:
Deşi este vorba de o lege anterioarã Constituţiei, Curtea este competenta sa se pronunţe asupra exceptiei, în temeiul art. 26 alin. (3) teza 1 din Legea nr. 47/1992, deoarece pe baza ei s-au stabilit raporturi juridice dupã intrarea în vigoare a Constituţiei din anul 1991. Pe de alta parte, Curtea de Apel Galaţi nu s-a pronunţat în baza art. 150 alin. (1) din Constituţie, ci a considerat necesarã sesizarea Curţii Constituţionale.
Excepţia de neconstituţionalitate vizeazã dispoziţiile art. 71 alin 2 şi ale <>art. 72 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974 , dar, în realitate, în urma modificãrii acesteia prin Decretul Consiliului de Stat nr. 471 din 24 decembrie 1977, dîndu-se articolelor o noua numerotare, în forma republicatã, art. 71 alin. 2 devine art. 74 alin. 2, iar art. 72 alin. 2 devine art. 75 alin. 2 şi, în consecinta, Curtea urmeazã a se pronunţa asupra constituţionalitãţii art. 74 alin. 2 şi <>art. 75 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974 , republicatã la 19 ianuarie 1978.
Art. 74 şi <>art. 75 din Legea presei nr. 3/1974 prevãd:
"Art. 74 - Refuzul de a publica sau difuza un rãspuns în condiţiile art. 73 se comunica persoanei lezate în termen de 15 zile de la primirea sesizãrii scrise de aceasta.
Nepublicarea sau nedifuzarea rãspunsului în termenele prevãzute în articolul precedent se considera refuz, chiar dacã acesta nu a fost comunicat potrivit alin. 1."
"Art. 75. - În cazurile prevãzute în articolul precedent, persoana lezata poate cere judecãtorului obligarea organului de presa în cauza sa publice sau sa difuzeze rãspunsul.
Dacã instanta judecãtoreascã constata ca refuzul este neîntemeiat, obliga organul de presa sa publice sau sa difuzeze rãspunsul în termen de 15 zile, care se calculeazã de la data rãmînerii definitive a hotãrîrii judecãtoreşti.
În cazul prevãzut în alineatul precedent, publicarea şi difuzarea rãspunsului se fac cu menţiunea ca acestea s-au dispus prin hotãrîre judecãtoreascã, indicindu-se numãrul şi data acesteia, precum şi instanta care a dat hotãrîrea."
Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. 2 şi ale <>art. 75 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974 este neîntemeiatã şi urmeazã a fi respinsã.
Dreptul la replica nu este menţionat în mod expres în dispoziţiile Constituţiei, dar, printr-o interpretare sistematica a prevederilor acesteia, rezulta caracterul constituţional al acestui drept.
Art. 1 alin. (3) din Constituţie enumera, prin trãsãturile ce caracterizeazã statul de drept în România, garantarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului, a liberei dezvoltãri a personalitãţii umane şi, în primul rind, a demnitãţii omului, iar art. 15 stabileşte ca cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate de legea fundamentalã.
Cît priveşte libertatea de exprimare, art. 30 alin. (6) din Constituţie prevede ca exerciţiul acesteia nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine, iar art. 13 alin. (4) statorniceste ca mijloacele de informare în masa sînt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice.
În aceste condiţii este neîndoielnic ca dreptul la replica are valoarea unui drept constituţional colectiv celui la libera exprimare a opiniei, indiferent în ce forma ar fi exercitat. El poate fi considerat, de altfel, în strinsa legatura chiar cu prevederile art. 30 alin. (8) din Constituţie, care reglementeazã rãspunderea civilã pentru informaţiile aduse la cunostinta publica.
Într-adevãr, de vreme ce unele dintre aceste informaţii pot avea un caracter vexatoriu, este şi firesc ca persoanele lezate sa poatã cere celor vinovaţi repararea daunei morale sau materiale suferite prin difuzarea informatiei respective, pe cãile prevãzute de lege.
Or, prima modalitate prin care o asemenea initiativa poate fi realizatã o constituie exerciţiul dreptului la replica, în mãsura sa rãspundã, între anumite limite, intenţie de reparatiune urmãrite de persoana lezata.
Asadar, în principiu, reglementarea, din <>Legea presei nr. 3/1974 , a dreptului la replica, chiar în stadiul actual al legislaţiei, rãspunde exigenţelor de ordin constituţional cuprinse în Constituţie.
Susţinerea ca dispoziţiile art. 74 alin. 2 şi ale <>art. 75 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974 sînt contrare art. 49 din Constituţie, dreptul la replica atribuindu-i-se o valoare absolutã, urmeazã, de asemenea, a fi respinsã.
Într-adevãr, nu este exclus ca dreptul la replica sa fie la rindul sau exercitat eronat sau abuziv. (Spre exemplu: în cazul în care lipseşte fie elementul de lezare, defaimare etc., fie cel în care nu persoana pretins afectatã a fost avutã în vedere, ci o alta).
Pe de alta parte, chiar în cazul pertinentei exercitãrii dreptului la replica se pune problema limitelor lui, pentru ca este firesc ca între dimensiunile informatiei pretins defaimatoare şi cele ale replicii persoanei lezate sa nu existe o vãditã disproportie în favoarea celei din urma, pastrindu-se limitele unei replici de dimensiuni rezonabile, concentrate asupra aspectelor cu caracter defaimator, combãtute prin replica a carei publicare se solicita. S-ar putea pune şi problema conţinutului propriu-zis al replicii, în sensul ca retinerile în publicarea ei ar putea fi generate de folosirea unui ton sau a unor expresii care nu concorda cu exigenţele fireşti existente în acest sens pentru o presa democratica şi, în acelaşi timp, decenta.
Acestea sînt considerente care indreptatesc refuzul de publicare a dreptului la replica prevãzut de <>art. 74 din Legea presei nr. 3/1974 , în condiţiile în care acest text stabileşte, pentru publicaţia vizata, obligaţia de a transmite în termen de 15 zile celui interesat refuzul de a publica replica solicitatã.
Desigur, un astfel de refuz poate fi, la rindul sau, abuziv şi, în aceste condiţii, neintelegerea ivita nu poate fi rezolvatã decît în justiţie, în acest sens fiind edificatoare dispoziţiile art. 21 din Constituţie, potrivit cãrora: Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept". Altfel, un conflict ivit între o publicaţie şi o persoana lezata ar deveni insolubil, pentru ca cea dintii ar putea susţine ca nu este locul pentru publicarea replicii, iar cea de-a doua ca, dimpotriva, este obligatorie apariţia acesteia, indiferent de conţinut, dimensiuni, relevanta etc.
Lipsa unei autoritãţi care sa arbitreze în condiţii de legalitate, într-un astfel de litigiu, nu ar face decît sa pagubeasca, dimpotriva, ambele pãrţi.
Cu referire la susţinerea ca <>art. 74 din Legea presei nr. 3/1974 nu defineste criteriile de care trebuie sa ţinã seama instanta pentru a socoti un refuz de publicare neîntemeiat, aceasta este o problema care excede analiza constituţionalitãţii dispoziţiei criticate.
Pentru considerentele arãtate, actuala reglementare nu reprezintã o restringere a drepturilor legitime ale cetãţenilor, contrare prevederilor art. 49 din Constituţie, ci, dimpotriva, instituie un cadru legal şi constituţional pentru salvgardarea intereselor şi drepturilor cetatenesti ocrotite de prevederile art. 30 şi ale art. 31 din Constituţie.

Fata de cele arãtate, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 74 alin. 2 şi ale <>art. 75 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974 urmeazã a fi respinsã şi, în consecinta, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. 2 şi ale <>art. 75 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974 , ridicatã de Belcin Victor în Dosarul nr. 152/1994 al Curţii de Apel Galaţi.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa publica din 31 ianuarie 1996.
-------------------------
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 55 din 14 mai 1996, publicatã la pag. 7.

PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Deleanu

Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu

-------------------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016