Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE Nr. 8*) din 18 ianuarie 1995 privind exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 337 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL Nr. 47 din 13 martie 1995
*) Definitiva prin nerecurare.
Florin Bucur Vasilescu - preşedinte
Mihai Constantinescu - judecãtor
Miklos Fazakas - judecãtor
Ioan Griga - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 337 din Codul de procedura penalã, invocatã de inculpatul Flore Vasile în Dosarul nr. 4063/1993 al Judecãtoriei Oradea.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 12 ianuarie 1995. Concluziile pãrţilor au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, pronunţarea fiind amînatã pentru astãzi, 18 ianuarie 1995.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Judecãtoria Oradea, pe rolul cãreia se afla Dosarul nr. 4063/1993 spre soluţionare, prin Încheierea din 10 octombrie 1994, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 337 din Codul de procedura penalã, invocatã de inculpatul Flore Vasile.
În motivarea exceptiei se susţine ca art. 337 din Codul de procedura penalã consacra dreptul discretionar al reprezentantului parchetului de a extinde sau nu actul de inculpare şi asupra unei alte persoane decît cea prevãzutã în rechizitoriu, considerind ca dispoziţia legalã menţionatã a devenit parţial neconstitutionala, deoarece contravine prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie care garanteazã accesul liber la justiţie şi interzice orice ingradire prin lege a acestui drept, precum şi prevederile art. 125 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin instanţele judecãtoreşti, deci cu excluderea Ministerului Public.
Judecãtoria Oradea, exprimindu-şi opinia potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, apreciazã ca excepţia invocatã este neîntemeiatã deoarece, pe de o parte, conform art. 31 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 92/1992, unele dintre atribuţiile Ministerului Public sînt "efectuarea urmãririi penale şi, dupã caz, supravegherea acesteia" şi "sesizarea instanţelor judecãtoreşti pentru judecarea cauzelor penale", iar, pe de alta parte, prin art. 279 alin. 2 lit. a) şi b) din Codul de procedura penalã sînt expres şi limitativ prevãzute infracţiunile pentru care punerea în mişcare se face la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate adresatã direct instanţei, precum şi infracţiunile pentru care plîngerea se adreseazã organului de cercetare penalã.
De asemenea, instanta considera ca, prin modurile de sesizare prevãzute de lege, rechizitoriu sau plîngerea prealabilã, nu se asigura procurorului monopolul de a selectiona persoanele fata de care declanseaza procesul penal.
În vederea soluţionãrii exceptiei, au fost solicitate, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului.
În punctul de vedere primit de la Guvern se susţine ca excepţia ridicatã nu este intemeiata, deoarece dispoziţiile art. 337 din Codul de procedura penalã sînt concordante cu dispoziţiile art. 130 alin. (1) din Constituţie care prevãd ca "în activitatea judiciarã, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apara ordinea de drept, precum şi libertãţile cetãţenilor". De asemenea, Guvernul considera ca art. 337 din Codul de procedura penalã nu incalca prevederile constituţionale referitoare la drepturile fundamentale ale cetãţenilor şi nici prevederile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie.
Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
Curtea Constituţionalã constata ca este competenta sa soluţioneze excepţia cu care a fost sesizatã în conformitate cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992.
Potrivit art. 337 din Codul de procedura penalã, în cursul judecaţii, cînd se descoperã date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la sãvîrşirea faptei prevãzute de legea penalã pusã în sarcina inculpatului, sau date cu privire la sãvîrşirea unei fapte prevãzute de legea penalã de cãtre o alta persoana, dar în legatura cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana, iar dacã instanta gãseşte cererea intemeiata, o admite şi procedeazã în baza dispoziţiilor art. 336 din Codul de procedura penalã, care se aplica în mod corespunzãtor.
În cadrul procesului penal privind pe inculpatul Flore Vasile, acesta a solicitat extinderea acuzarii şi asupra unei alte persoane despre care susţine ca ar fi participat la sãvîrşirea infracţiunii pusã în sarcina sa.
Întrucît procurorul a refuzat extinderea invinuirii şi asupra acelei persoane, constatind ca nu sînt probe care sa justifice şi acuzarea acesteia pentru infracţiunea sãvîrşitã, inculpatul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 337 din Codul de procedura penalã pe motiv ca ar statua un monopol al Ministerului Public cu privire la trimiterea în judecata a persoanelor invinuite de sãvîrşirea de infracţiuni, incompatibil cu liberul acces la justiţie prevãzut de art. 21 din Constituţie, care permite acest acces nu numai pentru apãrarea drepturilor şi libertãţilor recunoscute de lege, ci şi "a unui interes legitim", cum susţine ca este cel din procesul care face obiectul acuzarii ce i se aduce.
Competenta exclusiva a Ministerului Public de a sesiza instanta pentru infracţiunile la care acţiunea penalã nu se pune în mişcare la plîngerea prealabilã a persoanei vãtãmate, cît şi pentru infracţiunile la care aceasta plîngere se adreseazã organului de cercetare penalã, este conformã rolului ce îi revine potrivit art. 130 alin. (1) din Constituţie, în temeiul cãruia Ministerul Public, în activitatea judiciarã, reprezintã interesele generale ale societãţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor.
De aceea, pentru infracţiunile ce privesc nemijlocit ordinea publica, şi nu numai interesele partii vãtãmate, în mod necesar Ministerului Public îi revine competenta exclusiva a acuzarii. Aceasta competenta nu poate fi interpretatã ca fiind contrarã liberului acces la justiţie prevãzut de art. 21 din Constituţie, întrucît o persoana fizica sau juridicã, indiferent de interesul sau subiectiv, nu se poate erija ca reprezentant al intereselor generale ale societãţii, spre a putea, astfel, pe acest temei, sa invoce apãrarea lor impotriva celor care, prin sãvîrşirea unei infracţiuni, au încãlcat ordinea publica.
Numai Ministerul Public are autoritatea conferita de Constituţie, prin prevederile art. 130 alin. (1), sa reprezinte, în activitatea judiciarã, aceste interese şi, în scopul proteguirii lor, sa traga la rãspundere penalã pe cei vinovaţi de încãlcarea ordinii publice prin sãvîrşirea de infracţiuni.
Competenta Ministerului Public, deci implicit şi a procurorilor constituiţi în parchete, prin care acesta îşi exercita atribuţiile potrivit art. 130 alin. (2) din Constituţie, nu are un caracter discretionar cît timp, conform legii, ea impune stabilirea faptelor şi probelor ce justifica acuzarea, iar impotriva refuzului de declansare a acţiunii penale, inclusiv de extindere a acuzarii, orice persoana ce se considera vãtãmatã în interesele sale legitime are deschisã calea plingerii prevãzutã de art. 275 din Codul de procedura penalã.
Din aceasta cauza nu se poate retine nici motivul invocat în excepţie, în sensul ca prevederile art. 337 din Codul de procedura penalã ar fi contrare dispoziţiilor art. 125 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia justiţia se înfãptuieşte prin Curtea Suprema de Justiţie şi instanţele judecãtoreşti. Justiţia, în materie penalã, consta numai în judecarea cauzei cu care instanta este sesizatã prin actul de acuzare, cu excluderea oricãrei alte autoritãţi.
De aceea, prin refuzul declansarii procesului penal, inclusiv al extinderii acuzarii, procurorul nu face un act de justiţie în sensul prevederilor art. 125 alin. (1) din Constituţie.
Posibilitatea persoanei interesate de a se adresa instanţei judecãtoreşti impotriva refuzului de pornire a procesului penal sau de extindere a invinuirii, în afarã de modalitatea plingerii prevãzute de art. 275 din Codul de procedura penalã, este o problema de lege ferenda, de competenta exclusiva a autoritãţii legiuitoare, nu a Curţii Constituţionale, ea implicind şi stabilirea unor condiţii şi modalitãţi care sa evite utilizarea unei asemenea posibilitãţi cu scopul de a stinjeni buna administrare a justiţiei în condiţiile de celeritate specifice procesului penal.
Potrivit art. 144 din Constituţie, Curtea Constituţionalã poate numai constata legitimitatea constituţionalã a unor texte în vigoare, neputindu-se substitui legiuitorului în stabilirea unor noi reglementãri.
Pentru considerentele expuse, avînd în vedere prevederile art. 337 din Codul de procedura penalã, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedura penalã, invocatã de Flore Vasile în Dosarul nr. 4063/1993 al Judecãtoriei Oradea.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa, astãzi, 18 ianuarie 1995.
PREŞEDINTE,
conf. univ. dr. Florin Bucur Vasilescu
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
----------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
