Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 798 din 9 noiembrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 alin. (4) si (5) din Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Conventiei asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, adoptata la Haga la 25 octombrie 1980, la care Romania a aderat prin Legea nr. 100/1992
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 985 din 11 decembrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale rãpirii internaţionale de copii, adoptatã la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin <>Legea nr. 100/1992 , excepţie ridicatã de Anda Raluca Suditu în Dosarul nr. 2.456/3/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 martie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 2.456/3/2006, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale rãpirii internaţionale de copii, adoptatã la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin <>Legea nr. 100/1992 , excepţie ridicatã de Anda Raluca Suditu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine cã prevederile legale criticate reglementeazã o hotãrâre prin care se soluţioneazã fondul cauzei, fapt ce impune instituirea unei proceduri contradictorii, desfãşuratã în şedinţã publicã, precum şi pronunţarea unei hotãrâri susceptibile a fi atacatã cu apel sau recurs. Or, <>art. 15 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 369/2004 nu respectã imperativul normei constituţionale referitor la accesul liber la justiţie şi exercitarea cãilor de atac.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã face aprecieri confuze cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul aratã cã, în spiritul Convenţiei de la Haga asupra aspectelor civile ale rãpirii internaţionale de copii, încadrarea juridicã a situaţiei de fapt solicitate prin certificat are rolul unei probe ce urmeazã a fi administrate de autoritatea competentã a statului de refugiu în cadrul procedurii de soluţionare a unei cereri de înapoiere. Asemenea oricãror probe, certificatul solicitat în baza art. 15 din Convenţie nu are valoare dinainte stabilitã, întrucât rãmâne la latitudinea autoritãţii învestite cu soluţionarea cererii de înapoiere dacã va solicita un astfel de certificat. Pentru aceste motive, legiuitorul nu a prevãzut o procedurã contradictorie şi nici posibilitatea exercitãrii unei cãi de atac, astfel încât nu poate fi reţinutã critica de neconstituţionalitate sub aceste aspecte.
Avocatul Poporului apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie <>art. 15 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale rãpirii internaţionale de copii, adoptatã la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin <>Legea nr. 100/1992 , lege publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 29 septembrie 2004, dispoziţii care au urmãtorul conţinut: "(4) Hotãrârea se dã fãrã citarea pãrţilor, în camera de consiliu, pe baza hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate cu privire la copil, a oricãror alte înscrisuri transmise de autoritatea competentã a statului solicitant conform art. 30 din Convenţie, precum şi pe baza anchetei sociale efectuate de autoritatea tutelarã competentã potrivit legii române. Dispoziţiile Codului de procedurã civilã privind procedura necontencioasã sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
(5) Hotãrârea nu este supusã nici unei cãi de atac şi se comunicã autoritãţii judiciare sau administrative solicitante, prin intermediul autoritãţii centrale române."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 21 care consacrã accesul liber la justiţie, art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi ale art. 129 privind folosirea cãilor de atac.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã, potrivit <>art. 15 alin. (1) din Legea nr. 369/2004 , la cererea unei autoritãţi judiciare sau administrative a unui stat parte la Convenţie, instanţa românã poate pronunţa o hotãrâre prin care sã se confirme dacã, potrivit legislaţiei române, deplasarea ori reţinerea copilului având reşedinţa obişnuitã în România, pe teritoriul acelui stat, s-a fãcut cu încãlcarea vreunui drept privind încredinţarea. Într-o atare situaţie, instanţa este chematã sã constate dacã deplasarea sau reţinerea copilului pe teritoriul altui stat este ilicitã în sensul art. 3 din Convenţie, respectiv "dacã a avut loc prin violarea unui drept privind încredinţarea, atribuit unei persoane, unei instituţii sau oricãrui alt organism acţionând fie separat, fie împreunã, prin legea statului în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuitã, imediat înaintea deplasãrii sau neînapoierii sale şi, dacã la vremea deplasãrii sau neînapoierii acest drept era exercitat în mod efectiv, acţionându-se separat sau împreunã ori ar fi fost astfel exercitate, dacã asemenea împrejurãri nu ar fi survenit".
Cererea adresatã instanţei române este o cerere necontencioasã, întrucât nu urmãreşte stabilirea unui drept contrar celui al altei persoane, procedura de soluţionare fiind una corespunzãtoare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedurã civilã. Or, este evident cã rolul instanţei într-o asemenea împrejurare se limiteazã la a constata încãlcarea unui drept privind încredinţarea, pe baza hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate cu privire la copil, a înscrisurilor transmise de autoritatea competentã a statului solicitant conform art. 30 din Convenţie, precum şi pe baza anchetei sociale efectuate de autoritatea tutelarã competentã potrivit legii române. Astfel, instanţa va putea sã ateste, dupã caz, titularul drepturilor cu privire la copil, conţinutul şi limitele acestor drepturi, potrivit legii române, dacã, în raport cu elementele menţionate, în sensul legii române, deplasarea copilului de pe teritoriul României sau reţinerea lui în afara acestui teritoriu a respectat drepturile privind încredinţarea copilului ori dacã persoana cãreia îi era încredinţat copilul avea dreptul sã încuviinţeze sau sã se opunã deplasãrii copilului în afara teritoriului României ori reţinerii lui în afara acestui teritoriu, precum şi oricare alt aspect determinant pentru a stabili dacã deplasarea sau reţinerea copilului în afara teritoriului României este ilicitã în sensul art. 3 din Convenţie.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea <>art. 21 din Constituţie, Curtea face trimitere la Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a statuat cã semnificaţia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia accesul la justiţie nu poate fi îngrãdit prin lege, este aceea cã nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nicio categorie sau grup social. Însã, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. De aceea, Curtea Constituţionalã considerã cã instituirea unor reguli speciale privind citarea sau exercitarea cãilor de atac nu contravine, aşa cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi ale art. 129 privind folosirea cãilor de atac. Sub acest aspect, opţiunea legiuitorului este impusã de exigenţa soluţionãrii cu celeritate a procesului dedus judecãţii, datã fiind starea de incertitudine ce planeazã asupra legalitãţii deplasãrii ori reţinerii, pe teritoriul altui stat, a copilului având reşedinţa obişnuitã în România, cu consecinţe majore asupra interesului superior al copilului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale rãpirii internaţionale de copii, adoptatã la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin <>Legea nr. 100/1992 , excepţie ridicatã de Anda Raluca Suditu în Dosarul nr. 2.456/3/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 9 noiembrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
