Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 790 din 27 septembrie 2012  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 133 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice    Twitter Facebook
Cautare document

DECIZIE nr. 790 din 27 septembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 133 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 21 noiembrie 2012

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Iulia Antoanella Motoc - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 133 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Aurelia Dumitrescu în Dosarul nr. 8.612/62/2011 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 613D/2012.
    La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. În acest sens, arată că excepţia nu a fost motivată.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    Prin Încheierea din 22 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8.612/62/2011, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 133 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
    Excepţia a fost ridicată de Aurelia Dumitrescu cu prilejul soluţionării recursurilor declarate împotriva Sentinţei civile nr. 4.847/CA din 16 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ în Dosarul nr. 8.612/62/2011.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat contravine art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (2) şi (3) din Constituţie în măsura în care recunoaşte rămânerea în vigoare a art. 140 alin. (2) din Legea nr. 19/2000.
    Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.
    În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 133 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, dispoziţii potrivit cărora: "Preşedintele CNPP este numit prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, pentru un mandat de 5 ani, care poate fi reînnoit. Preşedintele CNPP este şi preşedinte al consiliului de administraţie."
    Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textul de lege criticat contravine următoarelor prevederi din Constituţie : art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile şi art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia nu arată motivele pentru care textul de lege criticat ar contraveni dispoziţiilor din Constituţie invocate, singurul argument invocat privind, în realitate, o problemă de aplicare în timp a legii referitoare la menţinerea efectelor unei legi anterioare, aspect ce revine competenţei instanţei de judecată, iar nu a celei de contencios constituţional.
    În aceste condiţii, Curtea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 133 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Aurelia Dumitrescu în Dosarul nr. 8.612/62/2011 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 septembrie 2012.


                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                            Patricia Marilena Ionea

                                     -----
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice