Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 79 din 5 februarie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 361 alin. 2 din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 79 din 5 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 361 alin. 2 din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 152 din 28 februarie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Constantin Neacşu în Dosarul nr. 14.041/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Decizia penalã nr. 1.294 din 12 septembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 14.041/3/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţia invocatã de Constantin Neacşu în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia, recurent în cauzã, susţine cã normele criticate sunt neconstituţionale, întrucât înlãturã posibilitatea sa de a exercita calea de atac a apelului şi de a utiliza instituţiile procesual-penale prevãzute în cadrul acestei cãi de atac împotriva încheierii prin care instanţa de fond a dispus îndreptarea neregularitãţii din actul de sesizare, reţinând cã, în cauzã, Constantin Neacşu nu are calitate de parte civilã. Se aratã cã, nemaiavând calitate de parte în proces ca urmare a acestei soluţii, autorul excepţiei nu mai are posibilitatea de a lua cunoştinţã de momentul terminãrii cercetãrii judecãtoreşti, precum şi de data şi conţinutul sentinţei penale pe care are interesul legitim sã o atace.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie opineazã cã excepţia este neîntemeiatã. Aratã cã "inexistenţa unei asemenea reglementãri ar conduce la situaţia în care, dupã fiecare termen de judecatã, ar trebui aşteptatã epuizarea unui ciclu procesual, în sensul cã fiecare încheiere ar putea fi atacatã cu apel şi recurs, ceea ce ar conduce la blocarea activitãţii de judecatã din cauza imposibilitãţii fixãrii unor termene de judecatã ferme, şi cu afectarea principiului celeritãţii".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , decizia de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând cã prevederile criticate nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând decizia de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 361 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãruia "Încheierile date în primã instanţã pot fi atacate cu apel numai o datã cu fondul".
Se susţine cã acest text de lege încalcã prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi pe cele ale art. 129 privind folosirea cãilor de atac. Se invocã, totodatã, prevederile art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalitãţii textului de lege criticat în prezenta cauzã, în raport de aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentalã, precum şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest sens sunt, de exemplu, <>Decizia nr. 554 din 16 decembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 12 ianuarie 2005, şi <>Decizia nr. 32 din 24 februarie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 19 mai 2000, prin care Curtea, pentru considerentele acolo reţinute, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 2 din Codul de procedurã penalã.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţatã anterior de Curte, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauzã.

Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Constantin Neacşu în Dosarul nr. 14.041/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 februarie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Marieta Safta

-----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016