Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 788 din 20 septembrie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 788 din 20 septembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 2 noiembrie 2007

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicatã de Magda Bãdescu în Dosarul nr. 52/P/2006 al Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea excepţiei ca inadmisibilã, nefiind ridicatã în faţa unei instanţe judecãtoreşti.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 16 mai 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 52/P/2006, Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia a fost ridicatã de Magda Bãdescu în cadrul soluţionãrii unei cauze având ca obiect acţiunea disciplinarã împotriva acesteia, introdusã de Comisia de disciplinã pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât acţiunea disciplinarã este intentatã de comisiile de disciplinã ale Consiliului Superior al Magistraturii, din care face parte şi câte un membru al consiliului, respectiv un judecãtor, în cazul comisiei de disciplinã pentru judecãtori, sau un procuror, în cazul comisiei de disciplinã pentru procurori, ceea ce creeazã o incompatibilitate între funcţia de anchetã exercitatã de aceştia şi funcţia de judecatã exercitatã de secţiile Consiliului din care fac parte, competente sã judece abaterile disciplinare comise de judecãtori, respectiv de procurori.
Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori şi-a exprimat opinia în sensul cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, deoarece dispoziţiile <>art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 contravin principiului separaţiei puterilor în stat, principiului egalitãţii în faţa legii şi prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 134 alin. (2) privind rolul de instanţã de judecatã al consiliului în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi procurorilor.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, numai instanţele judecãtoreşti având dreptul de a sesiza Curtea Constituţionalã cu excepţii de neconstituţionalitate ridicate în faţa lor.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, având urmãtorul cuprins: "Acţiunea disciplinarã se exercitã de comisiile de disciplinã ale Consiliului Superior al Magistraturii, formate din un membru al Secţiei pentru judecãtori şi 2 inspectori ai Serviciului de inspecţie judiciarã pentru judecãtori şi, respectiv, un membru al Secţiei pentru procurori şi 2 inspectori ai Serviciului de inspecţie judiciarã pentru procurori."
Excepţia de neconstituţionalitate se raporteazã la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat, ale art. 16 alin. (1) referitoare la principiul egalitãţii în faţa legii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (3) privind independenţa judecãtorilor, ale art. 125 alin. (1) privind statutul judecãtorilor şi ale art. 134 alin. (2) privind rolul de instanţã de judecatã al Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi procurorilor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã asupra unei excepţii similare ridicate în faţa Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 514/2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 10 iulie 2007, respingând-o ca fiind inadmisibilã.
Cu acel prilej s-a reţinut cã Legea fundamentalã stabileşte în art. 146 lit. d) atribuţia Curţii Constituţionale de a hotãrî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial. În aplicarea acestei prevederi constituţionale, <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 se referã, în mod expres, la excepţiile ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, stabilind condiţiile în care Curtea poate fi sesizatã.
Totodatã, capitolul VI al titlului III al Constituţiei României este consacrat autoritãţii judecãtoreşti, sub aceastã denumire fiind reglementate, pe secţiuni, instanţele judecãtoreşti, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii.
Potrivit prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (1), "Justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege". În aplicarea acestui text constituţional, <>Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, prevede în art. 2 alin. (2) cã instanţele judecãtoreşti sunt: a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; b)curţi de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanţe militare; f) judecãtorii.
În concluzie, sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate nu poate fi fãcutã în mod legal decât de una dintre instanţele judecãtoreşti enumerate de lege.
De asemenea, prin <>Decizia nr. 148/2003 privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003, referindu-se la atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii, aşa cum este stabilitã în art. 134 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia acesta "îndeplineşte rolul de instanţã de judecatã, prin secţiile sale, în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organicã", Curtea a statuat cã aceastã dispoziţie constituţionalã nu poate interzice accesul liber la justiţie al persoanei judecate de aceastã "instanţã extrajudiciarã". Consiliul Superior al Magistraturii este o autoritate judecãtoreascã ale cãrei organizare şi funcţionare sunt stabilite prin <>Legea nr. 317/2004 . Implicarea Senatului în desemnarea membrilor acestui consiliu aşeazã activitatea de numire a judecãtorilor şi procurorilor, precum şi activitatea jurisdicţionalã în materie disciplinarã a acestora într-un cadru profesional şi moral adecvat pentru garantarea şi supremaţia Constituţiei.
Având în vedere aceste argumente, Curtea a constatat cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã în faţa uneia dintre secţiile Consiliului Superior al Magistraturii este inadmisibilã, deoarece nu a fost legal sesizatã, aşa cum prevãd dispoziţiile art. 146 lit. d) din Constituţie şi dispoziţiile <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , de o instanţã judecãtoreascã.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele acestei decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge ca fiind inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicatã de Magda Bãdescu în Dosarul nr. 52/P/2006 al Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 septembrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

*
OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, adoptatã cu votul majoritãţii membrilor Curţii, opinez cã excepţia cu care Curtea a fost sesizatã de Consiliul Superior al Magistraturii este admisibilã şi trebuia sã fie examinatã pe fond.
Considerentele sunt urmãtoarele:
1. În jurisprudenţa anterioarã, Curtea Constituţionalã a decis cã excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în faţa Consiliului Superior al Magistraturii sunt inadmisibile, întrucât Consiliul nu este instanţã judecãtoreascã în sensul art. 126 alin. (1) şi al art. 146 lit. (c) din Constituţia României. În acest sens, prin <>Decizia nr. 391 din 17 aprilie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 14 mai 2007, Curtea a reţinut urmãtoarele:
"Constituţia stabileşte în art. 146 lit. d) atribuţia Curţii Constituţionale de a hotãrî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial. În aplicarea acestei prevederi constituţionale, <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale se referã, în mod expres, la excepţiile ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, stabilind condiţiile în care Curtea poate fi sesizatã. Aşadar, este fãrã îndoialã cã atât Constituţia, cât şi <>Legea nr. 47/1992 recunosc numai instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial dreptul de a sesiza Curtea Constituţionalã cu excepţii de neconstituţionalitate ridicate în faţa lor.
Capitolul VI al titlului III al Constituţiei României este consacrat autoritãţii judecãtoreşti, sub aceastã denumire fiind reglementate, pe secţiuni, instanţele judecãtoreşti, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii.
Potrivit prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (1), "Justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege". În virtutea acestor dispoziţii, numai Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are statut constituţional, celelalte instanţe judecãtoreşti urmând a fi stabilite prin lege.
În aplicarea acestui text constituţional, <>Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, prevede în art. 2 alin. (2) cã instanţele judecãtoreşti sunt "a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; b) curţi de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanţe militare; f) judecãtorii".
Aşa fiind, sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate nu poate fi fãcutã în mod legal decât de una dintre instanţele judecãtoreşti enumerate de lege."
Preluând motivele soluţiilor anterioare - cu citarea deciziilor nr. 148/2003 şi nr. 514/2007 - decizia adoptatã în prezenta cauzã cu majoritatea voturilor membrilor Curţii statueazã cã excepţia este inadmisibilã întrucât a fost ridicatã în faţa unei instanţe extrajudiciare, altfel spus, care nu face parte din sistemul instanţelor judecãtoreşti prevãzut de Constituţie şi care nici nu este nominalizatã în art. 146 lit. d) între autoritãţile care pot sesiza Curtea Constituţionalã cu excepţii de neconstituţionalitate.
2. O nouã citire a textelor constituţionale pe care se întemeiazã jurisprudenţa menţionatã impune, în opinia mea, reconsiderarea soluţiei Curţii, în sensul constatãrii admisibilitãţii excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa Consiliului Superior al Magistraturii.
Astfel, este de reţinut cã, potrivit art. 133 alin. (1) din Constituţie, "Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei".
Instituţie a puterii judecãtoreşti, Consiliul îşi îndeplineşte rolul definit în termenii arãtaţi, prin exercitarea atribuţiilor prevãzute în art. 134 din Legea fundamentalã şi în <>art. 30 - 50 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
În conformitate cu textele normative citate, Consiliul Superior al Magistraturii exercitã o funcţie executivã şi o funcţie jurisdicţionalã.
Funcţia executivã a Consiliului Superior al Magistraturii rezultã din exercitarea atribuţiilor privind numirea şi eliberarea din funcţie a judecãtorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari; numirea în funcţie şi revocarea din funcţie a preşedintelui, vicepreşedintelui şi preşedinţilor de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; promovarea judecãtorilor şi procurorilor; validarea examenelor de capacitate ale magistraţilor; aprobarea, avizarea sau adoptarea, dupã caz, a mãsurilor referitoare la organizarea şi funcţionarea instanţelor şi a parchetelor; adoptarea Codului deontologic al magistraţilor şi a regulamentelor prevãzute de Legile nr. 303/2004 şi 304/2004; avizarea proiectelor de acte normative privind activitatea autoritãţii judecãtoreşti; sesizarea ministrului justiţiei cu privire la necesitatea iniţierii sau modificãrii unor acte normative în domeniul justiţiei.
În exercitarea funcţiei jurisdicţionale, Consiliul Superior al Magistraturii "îndeplineşte rolul de instanţã de judecatã, prin secţiile sale, în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi a procurorilor", în conformitate cu art. 134 alin. (2) din Constituţie, şi soluţioneazã în Plenul sãu contestaţiile formulate de judecãtori şi procurori împotriva hotãrârilor pronunţate de secţiile Consiliului, cu excepţia celor date în materie disciplinarã în conformitate cu <>art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 .
Aşadar, în raport cu caracterul atribuţiilor pe care le îndeplineşte, Consiliul Superior al Magistraturii are o naturã juridicã diferitã, fiind organ administrativ în interiorul puterii judecãtoreşti, atunci când exercitã atribuţii administrative, şi organ jurisdicţional, atunci când îşi exercitã funcţia jurisdicţionalã. În plus, Legea fundamentalã precizeazã expresis verbis cã, în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţã de judecatã, altfel spus, este instanţã judecãtoreascã. Aceastã constatare nu este infirmatã prin prevederile art. 126 alin. (1) din Constituţie care atribuie statut constituţional Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi lasã legiuitorului ordinar libertatea de a stabili alte instanţe judecãtoreşti. Prin acest text, legiuitorul constituant nu şi-a limitat competenţa de a institui, în termenii art. 134 alin. (2), şi o altã instanţã judecãtoreascã decât cele prevãzute în art. 126 alin. (1), specializatã în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi procurorilor, şi anume Consiliul Superior al Magistraturii. Dimpotrivã, însãşi Constituţia României defineşte Consiliul Superior al Magistraturii ca fiind instanţã de judecatã, în domeniul menţionat.
În consecinţã, ţinând seama de faptul cã însãşi Constituţia defineşte Consiliul Superior al Magistraturii ca fiind instanţã de judecatã, şi de prevederile art. 146 lit. (c) din Legea fundamentalã, în conformitate cu care Curtea Constituţionalã hotãrãşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti, opinez cã excepţia cu care Curtea a fost sesizatã de Consiliul Superior al Magistraturii este admisibilã şi trebuia sã fie examinatã pe fond.

Judecãtor,
Nicolae Cochinescu
_________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016