Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 785 din 3 iunie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (1) si art. 16 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001  privind regimul juridic al contraventiilor, precum si ale art. 18 si art. 19 din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992  privind protectia consumatorilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 785 din 3 iunie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (1) si art. 16 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, precum si ale art. 18 si art. 19 din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 30 iunie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent-şef

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 3 alin. (1) şi <>art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi ale art. 18 şi art. 19 din acelaşi act normativ", excepţie invocatã de Societatea Comercialã "EWB Transport" - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 1.389/309/2008 al Tribunalului Sãlaj Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 octombrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 1.389/309/2008, Tribunalul Sãlaj - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 3 alin. (1) şi <>art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi ale art. 18 şi art. 19 din acelaşi act normativ", excepţie invocatã de Societatea Comercialã "EWB Transport" - S.R.L. din Oradea.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã dispoziţiile din <>Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 criticate sunt neconstituţionale întrucât îngrãdesc atât libertatea comerţului, cât şi libertatea economicã şi, totodatã, "limiteazã posibilitatea societãţii în cauzã de a se apãra şi de a aduce dovezi împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor". În ceea ce priveşte dispoziţiile <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 criticate, acestea sunt neconstituţionale deoarece nu prevãd obligaţia, pentru agentul constatator, de a menţiona probele care au stat la baza constatãrilor din procesulverbal, "iar persoana sancţionatã, devenitã contravenient prin simpla completare a câmpurilor libere din formularul tipizat al procesului-verbal, are obligaţia de a-şi dovedi nevinovãţia".
Tribunalul Sãlaj - Secţia civilã apreciazã cã excepţia invocatã este neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, acesta îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispoziţiile "art. 3 alin. (1) şi <>art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi ale art. 18 şi art. 19 din acelaşi act normativ". Din examinarea considerentelor încheierii de sesizare, precum şi a concluziilor scrise depuse la dosarul instanţei de judecatã de cãtre autor rezultã cã obiect al excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi <>art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, precum şi dispoziţiile art. 18 şi <>art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, astfel încât cu privire la aceste dispoziţii Curtea urmeazã a se pronunţa.
Textele de lege criticate au urmãtorul cuprins:
- <>Art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 : "Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmeazã sã se aplice pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancţiunii cu amenda se vor stabili limita minimã şi maximã a acesteia sau, dupã caz, cote procentuale din anumite valori; se pot stabili şi tarife de determinare a despãgubirilor pentru pagubele pricinuite prin sãvârşirea contravenţiilor.";
- <>Art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 : "Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncã ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost sãvârşitã, precum şi arãtarea tuturor împrejurãrilor ce pot servi la aprecierea gravitãţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţioneazã contravenţia; indicarea societãţii de asigurãri, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitãrii în termen de 48 de ore a jumãtate din minimul amenzii prevãzute de actul normativ, dacã acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a cãii de atac şi organul la care se depune plângerea.";
- <>Art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 : "Consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de cãtre operatorii economici, astfel încât sã aibã posibilitatea de a face o alegere raţionalã, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite şi sã fie în mãsurã sã le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplinã securitate.";
- <>Art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 : "Informarea consumatorilor despre produsele şi serviciile oferite se realizeazã, în mod obligatoriu, prin elemente de identificare şi caracterizare ale acestora, care se înscriu în mod vizibil, lizibil, uşor de înţeles, într-o formã care sã nu permitã ştergerea şi sã nu fie inscripţionate în locuri obscure, sã nu fie întrerupte prin desen sau imagini, dupã caz, pe produs, etichetã, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnicã, contract, instrucţiunile de folosire ori altele asemenea, ce însoţesc produsul sau serviciul, în funcţie de natura acestuia."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile de lege criticate încalcã dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 45 Libertatea economicã şi art. 135 - Economia.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã şi urmeazã a fi respinsã.
Astfel, dispoziţiile din <>Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 criticate nu aduc atingere sub niciun aspect egalitãţii în drepturi, fiind deopotrivã aplicabile tuturor destinatarilor sãi aflaţi în situaţii identice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, iar simpla desemnare a unei persoane ca fiind contravenient nu înseamnã şi stabilirea vinovãţiei sale. De altfel, referitor la "obligaţia contravenientului de a-şi dovedi nevinovãţia", Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin <>Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, reţinând, cu acel prilej, cã procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucurã de prezumţia de legalitate, însã, atunci când este formulatã o plângere împotriva acestuia, este contestatã chiar prezumţia de care se bucurã. În acest caz, instanţa de judecatã competentã va administra probele prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie sã îşi demonstreze propria nevinovãţie, revenind instanţei de judecatã obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflãrii adevãrului. Chiar dacã <>art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de procedurã civilã, instanţele de judecatã nu pot face aplicarea strictã a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contrã, chiar ele trebuie sã manifeste un rol activ pentru aflarea adevãrului, din moment ce contravenţia intrã sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine rãsturnarea sarcinii probei.
În ceea ce priveşte art. 18 şi <>art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, prin care este reglementat dreptul consumatorilor de a fi informaţi în mod complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de cãtre operatorii economici, informare care se realizeazã prin elemente de identificare şi caracterizare a acestora expres prevãzute de lege, nu aduc atingere prevederilor Legii fundamentale care garanteazã accesul liber la o activitate economicã şi libera iniţiativã sau care prevãd obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului.

Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi <>art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi dispoziţiile art. 18 şi <>art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, excepţie invocatã de Societatea Comercialã "EWB Transport" - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 1.389/309/2008 al Tribunalului Sãlaj - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 iunie 2010.

PREŞEDINTE,
AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta

------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016