Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 78 din 20 mai 1999  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 146 din Codul penal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 78 din 20 mai 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 146 din Codul penal

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 6 iulie 1999
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ion Bonini - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 146 din Codul penal, excepţie ridicatã de Ninel Ciochina în Dosarul nr. 2.516/1998 al Tribunalului Galaţi - Secţia penalã, având ca pãrţi: autorul exceptiei, Societatea Comercialã "Galgip" - S.A. Galaţi şi Societatea Comercialã "New Intertrade" - S.R.L. Galaţi.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor legal citate.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei invocate, apreciind ca, deşi plafonul valoric prevãzut la art. 146 din Codul penal nu este în concordanta cu evoluţia ratei inflaţiei, aceasta nu contravine nici unui principiu constituţional.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 22 februarie 1999 Tribunalul Galaţi - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 146 din Codul penal, ridicatã de Ninel Ciochina.
În susţinerea exceptiei se arata ca dispoziţiile art. 146 din Codul penal, care prevãd ca prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o paguba materialã mai mare de 50.000.000 lei sau o perturbare deosebit de grava a activitãţii unei persoane juridice sau fizice, incalca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora cetãţenii sunt egali în fata legii, fãrã privilegii sau discriminãri. Se mai precizeazã ca dispoziţiile art. 146 din Codul penal, stabilind un criteriu valoric fix pentru aprecierea consecinţelor deosebit de grave, netinand astfel seama de condiţiile economice din perioada de tranzitie, accepta implicit o discriminare ce rezulta din faptul ca valoarea stabilitã prin dispoziţia criticata, datoritã inflaţiei, devalorizarii monedei naţionale, face ca una şi aceeaşi fapta, sãvârşitã de persoane diferite, la date diferite, şi care produce în mod real consecinţe patrimoniale deosebite la data sãvârşirii sale, sa atragã efecte sanctionatorii identice.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei, instanta o considera intemeiata, insusindu-şi argumentele autorului exceptiei. Se arata ca, datoritã devalorizarii leului, "aceeaşi suma de 50.000.000 lei exprima în mod real o valoare mai mica şi deci o gravitate mai mica a unei fapte penale. Deci, dimensiunile reale, concrete, ale prejudiciului, exprimat în aceeaşi valoare bãneascã, sunt diferite în diferitele momente, atâta timp cat textul criticat, art. 146 din Codul penal, este în vigoare". În plus, instanta se referã şi la un proiect de lege pentru modificarea Codului penal, în care se prevede o ridicare a plafonului menţionat în art. 146 din Codul penal de la 50.000.000 lei la 500.000.000 lei. În opinia instanţei, dispoziţiile art. 146 din Codul penal cuprind, în chiar conţinutul lor, o discriminare, deoarece rãspunderea este aceeaşi, deşi consecinţele reale ale faptei sunt diferite.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului, se arata ca dispoziţiile art. 146 din Codul penal, care prevãd criterii cu ajutorul cãrora instanţele judecãtoreşti pot stabili gravitatea infracţiunilor impotriva patrimoniului, aceleaşi pentru toţi destinatarii legii, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, nu incalca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se susţine totodatã ca, deşi nu exista nici un temei care sa justifice concluzia ca dispoziţiile art. 146 sunt neconstituţionale, actualul criteriu de evaluare a consecinţelor deosebit de grave cauzate prin infracţiunile impotriva patrimoniului, în funcţie de producerea unei pagube mai mari de 50.000.000 lei, este necesar sa fie reapreciat, fata de noile realitati economice. Ca urmare a devalorizarii continue a leului, se arata în continuare, "s-a ajuns astãzi la o situaţie greu de acceptat, deoarece, de exemplu, pentru sãvârşirea unei infracţiuni de înşelãciune, delapidare sau furt calificat, prin care s-a produs o paguba materialã mai mare de 50.000.000 lei, celor vinovaţi de comiterea acestora li se pot aplica pedepse între 10 şi 20 de ani închisoare. Rezulta ca legea a devenit insuficienta cu privire la cazul semnalat, însã completarea ei poate fi facuta doar de legiuitor, singurul îndreptãţit sa modifice şi sa completeze prevederile legale în vigoare, pentru ca acestea sa corespundã cerinţelor politicii penale dintr-o anumitã perioada de timp".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Excepţia de neconstituţionalitate se referã la dispoziţiile art. 146 din Codul penal, care prevede: "Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o paguba materialã mai mare de 50.000.000 lei sau o perturbare deosebit de grava a activitãţii, cauzatã unei autoritãţi publice sau oricãreia dintre unitãţile la care se referã art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice."
Examinând excepţia, Curtea Constituţionalã constata ca dispoziţiile art. 146 din Codul penal nu sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacra principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legii. Art. 146 din Codul penal cuprinde o norma cu caracter explicativ, prin care se lamureste înţelesul expresiei consecinţe deosebit de grave, reglementare necesarã cu atât mai mult cu cat legiuitorul a prevãzut consecinţele deosebit de grave ca element circumstantial în conţinutul agravat al mai multor infracţiuni (furt calificat, tâlhãrie, înşelãciune, delapidare, distrugere calificatã etc.).
Susţinerile autorului exceptiei cu privire la reaprecierea criteriului valoric de 50.000.000 lei, precum şi solicitarea acestuia de a se da un conţinut adecvat acestui criteriu au semnificatia unui demers pentru modificarea textului criticat.
Referitor la acest aspect, Curtea Constituţionalã constata ca, în condiţiile unei cresteri continue a inflaţiei, limita de 50.000.000 lei, prevãzutã la art. 146 din Codul penal, care determina înţelesul de consecinţe deosebit de grave, nu mai reprezintã o valoare constanta în raport cu care se impune un regim sanctionator mai sever. Însã modificarea conţinutului unei norme juridice, prin schimbarea condiţiilor impuse de acesta, semnifica legiferare, iar Curtea nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica legea şi nici nu poate impune legiuitorului o anumitã conceptie legislativã. Şi aceasta întrucât, potrivit competentei sale înscrise în art. 144 lit. c) din Constituţie şi în <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã verifica, în cadrul controlului de constitutionalitate a legilor, conformitatea lor cu dispoziţiile constituţionale. În plus, conform art. 58 alin. (1) din legea fundamentalã, "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a tarii".
În legatura cu constituţionalitatea textului examinat Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 148 din 27 octombrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 9 martie 1999, respingând excepţia de neconstituţionalitate a art. 146 din Codul penal.
Curtea Constituţionalã constata ca în cauza nu exista elemente noi care sa determine o schimbare a jurisprudenţei sale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal, excepţie ridicatã de Ninel Ciochina în Dosarul nr. 2.516/1998 al Tribunalului Galaţi - Secţia penalã.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 20 mai 1999.

PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016