Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 773 din 12 mai 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 pct. 1 si   art. 31 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 773 din 12 mai 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 pct. 1 si art. 31 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 432 din 24 iunie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 şi <>art. 31 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Victra" - S.R.L. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 2.932/90/2008 al Tribunalului Vâlcea - Secţia comercialã şi contencios administrativ-fiscal.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, arãtând cã, dupã cum rezultã din motivare, autorul acesteia urmãreşte, în realitate, modificarea textelor de lege criticate, ceea ce excedeazã competenţei Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 februarie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 2.932/90/2008, Tribunalul Vâlcea - Secţia comercialã şi contencios administrativ-fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 şi <>art. 31 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Victra" - S.R.L. din Râmnicu Vâlcea în cadrul procedurii insolvenţei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile <>art. 31 din Legea nr. 85/2006 , coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 din aceeaşi lege, care definesc insolvenţa, instituie posibilitatea oricãrui pretins creditor sã formuleze o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva oricãrui aşa-zis debitor, posibilitate ce conduce, în practicã, la o serie de abuzuri. Astfel, considerã cã art. 31 ar trebui sã prevadã cerinţa dovedirii creanţei printr-un titlu executoriu şi a existenţei menţiunii cã, înainte de a se adresa tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, creditorul s-a adresat executorului judecãtoresc în vederea executãrii silite, iar în urma acestui demers, debitorul nu are posibilitatea de a acoperi acel pasiv. În lipsa acestor prevederi, textul de lege criticat este discriminatoriu, afectând pe debitor în cazul introducerii unor cereri fãcute cu rea-credinţã de deschidere a procedurii insolvenţei. Astfel, pânã la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de deschidere a procedurii insolvenţei, ceilalţi creditori se vor înscrie la masa credalã, ceea ce va conduce realmente la intrarea în faliment a comerciantului. Prin urmare, considerã cã <>art. 31 din Legea nr. 85/2006 "trebuie sã fie modificat în sensul de a deveni mult mai restrictiv".
Tribunalul Vâlcea - Secţia comercialã şi contencios administrativ-fiscal considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale şi invocã în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin <>deciziile nr. 113/2009 , nr. 1.144/2008 şi nr. 659/2008.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 pct. 1 şi <>art. 31 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006.
Textele de lege criticate au urmãtoarea redactare:
- Art. 3: "1. insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeazã prin insuficienţa fondurilor bãneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile:
a) insolvenţa este prezumatã ca fiind vãditã atunci când debitorul, dupã 30 de zile de la scadenţã, nu a plãtit datoria sa faţã de unul sau mai mulţi creditori;
b) insolvenţa este iminentã atunci când se dovedeşte cã debitorul nu va putea plãti la scadenţã datoriile exigibile angajate, cu fondurile bãneşti disponibile la data scadenţei;";
- Art. 31: "(3) Dacã între momentul înregistrãrii cererii de cãtre un creditor şi cel al judecãrii acestei cereri sunt formulate cereri de cãtre alţi creditori împotriva aceluiaşi debitor, tribunalul va verifica, din oficiu, la data înregistrãrii, existenţa dosarului pe rol, va dispune conexarea acestora şi va stabili îndeplinirea condiţiilor prevãzute la alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creanţelor, în raport cu valoarea însumatã a creanţelor tuturor creditorilor care au formulat cereri şi cu respectarea valorii-prag prevãzute de prezenta lege."
Autorul excepţiei considerã cã aceste texte de lege sunt contrare prevederilor art. 16, 21 şi 44 din Constituţie, care consacrã egalitatea în drepturi a cetãţenilor, accesul liber la justiţie şi dreptul de proprietate.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate în raport cu prevederile art. 16 din Constituţie, Curtea constatã cã autorul excepţiei susţine cã debitorii sunt defavorizaţi, întrucât deschiderea procedurii insolvenţei în condiţiile prevãzute de <>art. 31 din Legea nr. 85/2006 ar putea sã-i supunã pe aceştia unor abuzuri.
Or, faţã de acestea, se reţine cã principiul egalitãţii are în vedere aplicarea unui regim juridic egal pentru persoane aflate în situaţii egale. În speţã însã, autorul excepţiei nu indicã în raport cu care alte persoane, aflate în situaţii identice cu a sa, se creeazã tratamentul juridic diferenţiat, motiv pentru care dispoziţiile art. 16 din Constituţie nu sunt incidente.
Apoi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 din Constituţie, Curtea observã cã prevederile de lege criticate nu împiedicã nici pe debitor, nici pe creditor sã se adreseze justiţiei pentru apãrarea drepturilor şi intereselor legitime şi nici nu aduce atingere posibilitãţii acestora de a-şi formula apãrãri în conformitate cu cerinţele unui proces echitabil. Din contrã, <>art. 31 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 consacrã rolul activ al judecãtorului care trebuie sã vegheze la îndeplinirea condiţiilor legale ale cererii de declanşare a procedurii insolvenţei.
În sfârşit, în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 44 din Constituţie, Curtea constatã cã acestea au constituit în numeroase rânduri obiect al controlului de constituţionalitate. Cu titlu de exemplu poate fi amintitã <>Decizia nr. 805 din 9 noiembrie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 995 din 13 decembrie 2006, prin care s-a statuat cã: "dreptul formulãrii cererii introductive pentru declanşarea procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului este condiţionat de caracterul creanţelor şi de cuantumul minim al acestora, pentru a împiedica abuzul de drept prin formularea unor cereri, în cadrul procedurii speciale, pentru orice creanţã şi indiferent de valoare".
De asemenea, Curtea a reţinut cã "procedura prevãzutã de textul de lege criticat a fost instituitã de legiuitor ca un mijloc de constrângere a debitorului care nu şi-a executat voluntar obligaţiile de platã, modalitate prin care nu a fost încãlcat dreptul de proprietate al acestuia, în condiţiile în care, în ceea ce-l priveşte, era ţinut de existenţa unor creanţe certe, lichide şi exigibile, ci s-a asigurat protecţia dreptului de proprietate al titularilor unor asemenea creanţe, încãlcat prin refuzul de executare din partea debitorilor rãu-platnici".
Aşa fiind, Curtea a reţinut cã dreptul de proprietate privatã, prevãzut de art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi şi de art. 136 alin. (5) din Constituţie, nu este încãlcat prin dispoziţiile de lege criticate.
Curtea constatã însã cã, în speţã, criticile de neconstituţionalitate sunt însoţite de solicitarea ca prevederile de lege criticate sã fie modificate "în sensul de a deveni mult mai restrictive".
Având în vedere aceastã solicitare, precum şi dispoziţiile <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cãrora "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", Curtea apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 şi <>art. 31 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Victra" - S.R.L. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 2.932/90/2008 al Tribunalului Vâlcea - Secţia comercialã şi contencios administrativ fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 mai 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea

---------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016