Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 76 din 27 ianuarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^14 alin. 1 si art. 100 din Codul de procedura penala
Ion Predescu - preşedinte Aspazia Cojocaru - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Mircea Ştefan Minea - judecãtor Iulia Antoanella Motoc - judecãtor Puskas Valentin Zoltan - judecãtor Tudorel Toader - judecãtor Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 alin. 1 şi art. 100 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Gheorghe Steţco în Dosarul nr. 370/336/2009 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 23 iunie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 370/336/2009, Curtea de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^14 alin. 1 şi art. 100 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Gheorghe Steţco în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penalã. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, precum şi pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil, deoarece este nemulţumit de faptul cã instanţa de recurs nu poate administra alte probe testimoniale în afarã de declaraţia inculpatului, obligatorie în anumite condiţii. Or, în asemenea condiţii, îi este afectat dreptul la un proces echitabil, acuzatul neputându-se prevala de dreptul de a solicita audierea unor martori în orice fazã a procedurii. Cât priveşte dispoziţiile art. 100 din Codul de procedurã penalã, autorul excepţiei susţine cã aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 27 referitoare la Inviolabilitatea domiciliului şi art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi ale art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, deoarece nu conţin suficiente garanţii împotriva unei aplicãri arbitrare. Curtea de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, prevederile art. 100 din Codul de procedurã penalã nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi internaţionale invocate, ci constituie o derogare de la principiul inviolabilitãţii domiciliului prin care legiuitorul reglementeazã percheziţia ca mãsurã procesualã de strângere a probelor necesare aflãrii adevãrului privind sãvârşirea faptei prevãzute de legea penalã, condiţiile şi formele în care aceasta se efectueazã. Cât priveşte critica art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, Avocatul Poporului aratã cã nici aceasta nu poate fi primitã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^14 alin. 1 cu denumirea marginalã Verificarea hotãrârii şi art. 100 cu denumirea marginalã Percheziţia, ambele din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut: - Art. 385^14 alin. 1: "Instanţa verificã hotãrârea atacatã pe baza lucrãrilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de recurs."; - Art. 100: "Când persoana cãreia i s-a cerut sã predea vreun obiect sau vreun înscris dintre cele arãtate în art. 98 tãgãduieşte existenţa sau deţinerea acestora, precum şi ori de câte ori existã indicii temeinice cã efectuarea unei percheziţii este necesarã pentru descoperirea şi strângerea probelor, se poate dispune efectuarea acesteia. Percheziţia poate fi domiciliarã sau corporalã. Percheziţia domiciliarã poate fi dispusã numai de judecãtor, prin încheiere motivatã, în cursul urmãririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecãţii. În cursul urmãririi penale, percheziţia domiciliarã se dispune de judecãtorul de la instanţa cãreia i-ar reveni competenţa sã judece cauza în primã instanţã sau de la instanţa corespunzãtoare în grad acesteia în a cãrei circumscripţie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã. Percheziţia domiciliarã se dispune în cursul urmãririi penale în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor. Participarea procurorului este obligatorie. În baza încheierii, judecãtorul emite de îndatã autorizaţia de percheziţie, care trebuie sã cuprindã: a) denumirea instanţei; b) data, ora şi locul emiterii; c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis autorizaţia de percheziţie; d) perioada pentru care s-a emis autorizaţia; e) locul unde urmeazã a se efectua percheziţia; f) numele persoanei la domiciliul sau reşedinţa cãreia se efectueazã percheziţia; g) numele învinuitului sau inculpatului. Autorizaţia poate fi folositã o singura datã. Percheziţia corporalã sau asupra vehiculelor poate fi dispusã, dupã caz, de organul de cercetare penalã, de procuror sau de judecãtor. Percheziţia domiciliarã nu poate fi dispusã înainte de începerea urmãririi penale." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, art. 27 referitoare la Inviolabilitatea domiciliului şi art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, precum şi ale art. 6 şi art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil şi la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin <>Decizia nr. 1.069 din 14 octombrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 17 noiembrie 2008, şi <>Decizia nr. 240 din 12 septembrie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 11 octombrie 2002, Curtea Constituţionalã a statuat cã prevederile criticate sunt constituţionale. Cu acele prilejuri a reţinut cã "dispoziţiile procesual penale criticate nu interzic în vreun fel pãrţii sã-şi susţinã cauza în condiţii care sã nu o dezavantajeze în raport cu pãrţile adverse ori sã beneficieze de toate garanţiile procesuale pentru apãrarea drepturilor şi intereselor sale legitime, în concordanţã cu prevederile constituţionale." De altfel, "procedura de judecatã, care cuprinde şi sistemul probator, respectiv obiectul judecãţii în recurs, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, fiind aşadar o aplicare a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie". Faptul cã, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, instanţa de recurs nu poate administra probe testimoniale noi nu constituie o încãlcare a dreptului la un proces echitabil. Inculpatul are posibilitatea de a cere administrarea probelor considerate necesare, cu ocazia judecãrii apelului, iar recursul declarat împotriva unei hotãrâri care, potrivit legii, nu poate fi atacatã cu apel nu este limitat la motivele de casare prevãzute în art. 385^9. Pe de altã parte, în cazul în care se constatã cã sunt necesare probe noi, instanţa poate sã admitã recursul şi sã dispunã rejudecarea cauzei de cãtre instanţa de recurs. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 din Codul de procedurã penalã care reglementeazã procedura percheziţiei domiciliare, Curtea constatã cã nu pot fi primite criticile autorului în sensul cã nu se prevãd suficiente garanţii împotriva unui eventual arbitrariu. Astfel, înseşi prevederile art. 27 din Constituţie, dupã ce statueazã cu privire la regula inviolabilitãţii domiciliului, instituie o excepţie potrivit cãreia, prin lege, se poate deroga de la acest principiu în cazul apãrãrii ordinii publice. Or, potrivit art. 100 din Codul de procedurã penalã, tãgãduirea existenţei ori deţinerii vreunui obiect înscris în art. 98 din acelaşi cod justificã luarea mãsurilor ce se impun pentru prezervarea dezideratului public mai sus enunţat. De asemenea, în acord cu Legea fundamentalã, percheziţia domiciliarã se dispune atât în cursul urmãririi penale, cât şi în cursul judecãţii numai de judecãtor, printr-o încheiere motivatã, fãcându-se întotdeauna în prezenţa unor martori asistenţi şi a persoanei de la care se ridicã obiecte ori înscrisuri, iar în lipsa acesteia din urmã, în prezenţa unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui vecin, având capacitate de exerciţiu. Totodatã, organul judiciar este obligat sã se limiteze la ridicarea numai a obiectelor şi înscrisurilor care au legãturã cu fapta sãvârşitã, cu excepţia obiectelor sau înscrisurilor a cãror circulaţie sau deţinere este interzisã şi care se ridicã totdeauna. Astfel, legiuitorul a prevãzut suficiente garanţii care sã înlãture arbitrariul în dispunerea mãsurii care are drept scop, în acord cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie, nu numai apãrarea ordinii publice, ci şi pe cea referitoare la desfãşurarea instrucţiei penale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 alin. 1 şi art. 100 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Gheorghe Steţco în Dosarul nr. 370/336/2009 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 ianuarie 2011.
PREŞEDINTE, ION PREDESCU
Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
