Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 758 din 18 septembrie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 36 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor   Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale   Legii nr. 169/1997     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 758 din 18 septembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 36 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 721 din 25 octombrie 2007

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 36 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale <>Legii nr. 169/1997 , excepţie ridicatã de Mihai Apopei în Dosarul nr. 757/103/2006 al Tribunalului Neamţ - Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 408D/2007, 409D/2007, nr. 467D/2007 - 470D/2007, 514D/2007 şi nr. 655D/2007, care au ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicatã de Victoria Frãsinaru, Elena Trifan, Gheorghe Pricop, Bogdan Dumitru, Neculai Brocea, Ecaterina Hagiu, Zaharia Ailenei şi Neculai Brocea în dosarele nr. 442/103/2007, nr. 451/103/2007, nr. 446/103/2007, nr. 440/103/2007, nr. 439/103/2007, nr. 438/103/2007 nr. 444/103/2007 şi 455/103/2007 ale aceleiaşi instanţe.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate, pune în discuţie, din oficiu, conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public considerã cã sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexare.
Curtea, în temeiul prevederilor <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 408D/2007, 409D/2007, nr. 467D/2007 - 470D/2007, 514D/2007 şi nr. 655D/2007 la Dosarul nr. 406D/2007, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã dispoziţiile <>art. 36 din Legea nr. 1/2000 au fost modificate, iar excepţia a rãmas fãrã obiect.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin încheierile din 12 martie 2007, 19 martie 2007, 26 martie 2007 şi 2 aprilie 2007, pronunţate în dosarele nr. 757/103/2006, nr. 442/103/2007, nr. 451/103/2007, nr. 446/103/2007, nr. 440/103/2007, nr. 439/103/2007, nr. 438/103/2007 nr. 444/103/2007 şi 455/103/2007, Tribunalul Neamţ - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 36 din Legea nr. 1/2000 , excepţie ridicatã de Mihai Apopei, Victoria Frãsinaru, Elena Trifan, Gheorghe Pricop, Bogdan Dumitru, Neculai Brocea, Ecaterina Hagiu, Zaharia Ailenei şi Neculai Brocea în cauze având ca obiect judecarea recursului formulat de Prefectul judeţului Neamţ împotriva Sentinţei civile nr. 802/2006, prin care Judecãtoria Bicaz a admis plângerea formulatã de petentul Mihai Apopei împotriva Hotãrârii Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al acestuia asupra unui teren cu vegetaţie forestierã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin cã prevederile <>art. 36 din Legea nr. 1/2000 instituiau posibilitatea constituirii dreptului de proprietate şi pentru persoanele îndreptãţite la împroprietãrire în temeiul <>Legii nr. 187/1945 şi înscrise ca atare în tabelele nominale. Prevederile legale criticate au fost modificate în sensul cã sunt îndreptãţite la reconstituirea dreptului de proprietate numai acele persoane cãrora li s-a stabilit efectiv dreptul de proprietate prin împroprietãrire, cu ocazia aplicãrii <>Legii nr. 187/1945 , dar nu li s-a atribuit efectiv terenul sau cãrora atribuirea le-a fost anulatã, şi nu cei care figurau pe listele de împroprietãrire. Astfel, textul de lege criticat contravine principiului constituţional al egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, neretroactivitãţii legii şi protecţiei dreptului de proprietate.
De asemenea, se aratã cã persoanele îndreptãţite la împroprietãrire în temeiul <>Legii nr. 187/1945 şi înscrise ca atare în tabelele nominale, cãrora li s-a constituit dreptul de proprietate în temeiul <>art. 36 din Legea nr. 1/2000 , pânã la modificarea acestuia prin <>Legea nr. 247/2005 sunt discriminate faţã de cele care au depus cereri de constituire a dreptului de proprietate dupã modificarea textului de lege criticat. Spre deosebire de vechea reglementare, actualul text de lege nu mai include în categoria persoanelor îndreptãţite la împroprietãrire pe acelea care au fost doar înscrise în tabele nominale, în vederea aplicãrii <>Legii nr. 187/1945 privind înfãptuirea reformei agrare, fãrã a beneficia efectiv şi de constituirea dreptului de proprietate, în aplicarea acestui act normativ.
Tribunalul Neamţ - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã deoarece aceasta vizeazã o problemã de interpretare şi aplicare a legii de cãtre instanţele de judecatã, ce nu intrã în sfera controlului de constituţionalitate.
În conformitate cu prevederile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare a fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia este neîntemeiatã, arãtând cã, pentru aceeaşi situaţie de fapt, se aplicã douã texte legislative, urmare a succesiunii în timp a legilor. De asemenea, se aratã cã Parlamentul, ca unicã autoritate legiuitoare a ţãrii, are dreptul de a hotãrî în mod neîngrãdit asupra regimului juridic al bunurilor aflate în patrimoniul statului, precum şi de a stabili persoanele îndreptãţite fie la restituiri în naturã, fie la reparaţii pentru prejudiciile suferite prin aplicarea unor mãsuri legislative în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În ceea ce priveşte invocarea încãlcãrii principiului constituţional al neretroactivitãţii legii, se apreciazã cã un act normativ nou poate sã suprime dreptul nãscut în temeiul unei reglementãri anterioare, fãrã a avea efecte retroactive.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile legale criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , constatã urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulatã, îl constituie prevederile <>art. 36 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale <>Legii nr. 169/1997 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, care au fost modificate prin <>art. I pct. 39 cuprins în Titlul VI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Textul criticat prin excepţia de neconstituţionalitate ridicatã avea urmãtorul cuprins: "Persoanelor fizice cãrora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietãrire, cu ocazia aplicãrii <>Legii nr. 187/1945 pentru înfãptuirea reformei agrare, dar cãrora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cãrora atribuirea le-a fost anulatã li se vor acorda terenurile respective în limita suprafeţelor disponibile sau despãgubiri."
Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, a fost adoptatã <>Legea nr. 193/2007 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale <>Legii nr. 169/1997 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 25 iunie 2007. Prin art. I pct. 2 al acestei legi au fost aduse modificãri <>art. 36 al Legii nr. 1/2000 , pãstrându-se în principiu soluţia legislativã anterioarã. Astfel, redactarea actualã are urmãtorul cuprins: "Persoanelor fizice cãrora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietãrire, prin aplicarea <>Legii nr. 187/1945 pentru înfãptuirea reformei agrare, dar cãrora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cãrora atribuirea le-a fost anulatã, precum şi persoanelor îndreptãţite la împroprietãrire, înscrise în tabelele nominale, li se vor acorda terenurile respective în limita suprafeţelor disponibile sau despãgubiri."
Având în vedere cã reglementarea de principiu a rãmas aceeaşi, Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii <>art. 36 din Legea nr. 1/2000 astfel cum a fost modificat prin <>Legea nr. 193/2007 , care cuprinde în plus şi situaţia criticatã de autorii excepţiei.
Critica de neconstituţionalitate formulatã prin excepţia ridicatã constã în susţinerea cã textul respectiv ar încãlca dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice şi art. 44 alin. (1) şi (2) privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietãţii private. Astfel, se aratã cã persoanele îndreptãţite la împroprietãrire în temeiul <>Legii nr. 187/1945 şi înscrise ca atare în tabelele nominale, cãrora li s-a constituit dreptul de proprietate în temeiul <>art. 36 din Legea nr. 1/2000 , pânã la modificarea acestuia prin <>Legea nr. 247/2005 , sunt discriminate faţã de cele care au depus cereri de constituire a dreptului de proprietate dupã modificarea textului de lege criticat.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, urmare a modificãrii <>Legii nr. 1/2000 prin <>Legea nr. 193/2007 , s-a revenit la redactarea anterioarã modificãrii intervenite prin <>Legea nr. 247/2005 , în sensul cã se vor acorda terenuri şi persoanelor îndreptãţite la împroprietãrire înscrise în tabelele nominale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 36 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale <>Legii nr. 169/1997 , excepţie ridicatã de Mihai Apopei, Victoria Frãsinaru, Elena Trifan, Gheorghe Pricop, Bogdan Dumitru, Neculai Brocea, Ecaterina Hagiu, Zaharia Ailenei şi Neculai Brocea în dosarele nr. 757/103/2006, nr. 442/103/2007, nr. 451/103/2007, nr. 446/103/2007, nr. 440/103/2007, nr. 439/103/2007, nr. 438/103/2007 nr. 444/103/2007 şi 455/103/2007 ale Tribunalului Neamţ - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 septembrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
_________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016