Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 75*) din 17 aprilie 1997 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 din Legea nr. 42/1993 privind accizele la produsele din import si din tara, precum si impozitul la titeiul din productia interna si gazele naturale
Pe rol, pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 din Legea nr. 42/1993 **), invocatã de Societatea Comercialã "Bucium Com" - S.R.L. Bucureşti. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 9 aprilie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, a Societãţii Comerciale "Bucium Com" - S.R.L. Bucureşti şi în lipsa Ministerului Finanţelor, legal citat, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 17 aprilie 1997.
------------ **) <>Legea nr. 42/1993 a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 11 decembrie 1995.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin Încheierea din 10 aprilie 1996, pronunţatã în Dosarul nr. 968/1995, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 din Legea nr. 42/1993 , invocatã de Societatea Comercialã "Bucium Com" - S.R.L. Bucureşti, cu susţinerea ca dispoziţiile menţionate contravin prevederilor art. 47, 48 şi 53 din Constituţie, pentru urmãtoarele motive: - cererea reglementatã de <>art. 23 din Legea nr. 42/1993 nu poate avea regimul juridic al unei acţiuni judecãtoreşti, deoarece organele administrative prevãzute de art. 22 din aceasta lege nu infaptuiesc justiţia, dar, totodatã, nu sunt nici organe administrative jurisdicţionale. Potrivit art. 6 pct. 1 din Convenţia europeanã a drepturilor omului, orice persoana are dreptul de a fi judecata de o instanta independenta şi impartiala; or, Ministerul Finanţelor apare astfel şi ca judecãtor şi ca parte în judecarea contestaţiei, întrucât actul contestat aparţine unei unitãţi subordonate acestui minister; - contestaţia reglementatã de <>Legea nr. 42/1993 are caracterul unei jurisdicţii prealabile, rostul acestei jurisdicţii fiind de a descongestiona instanţele de judecata; în acest sens Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994; - contestaţia şi plângerea, reglementate de <>art. 23 din Legea nr. 42/1993 , sunt forme de exercitare a dreptului de petiţionare, care, potrivit art. 47 alin. (3) din Constituţie, sunt scutite de taxe, astfel ca <>art. 23 din Legea nr. 42/1993 este neconstitutional, întrucât transforma plângerea şi contestaţia reglementate de aceasta lege în cereri de chemare în judecata; - prevederile <>art. 23 din Legea nr. 42/1993 contravin dispoziţiilor art. 48, întrucât prin instituirea taxei de timbru pentru reclamaţiile administrative se impiedica exercitarea dreptului reglementat de acest articol; - dispoziţiile art. 23 contravin prevederilor art. 53 din Constituţie, întrucât "aşezarea justa a sarcinilor fiscale" presupune efectuarea unei prestaţii de cãtre o autoritate publica, cu toate consecinţele ei; or, în art. 23 se prevede doar ca, în caz de admitere a contestaţiei, taxa plãtitã se restituie proporţional cu reducerea sumei contestate, dar în caz de respingere - soluţie, eventual, infirmata de instanta -, nu se mai restituie nimic. În aceasta situaţie, neexistand nici-o prestaţie care sa justifice perceperea taxei de cãtre organul administrativ, ea nu poate fi inclusã nici în cuantumul cheltuielilor de judecata. Exprimandu-şi opinia, instanta de judecata apreciazã excepţia ca neîntemeiatã, întrucât aceste organe administrative prevãzute de lege pentru a soluţiona contestaţiile au un rol important în rezolvarea unor probleme litigioase cu implicaţii deosebite asupra stãrii economice a unui agent economic şi, tocmai de aceea, s-a prevãzut obligativitatea taxei de timbru. Faptul ca <>art. 23 din Legea nr. 42/1993 prevede posibilitatea restituirii taxei achitate, proporţional cu reducerea sumei contestate, nu poate fi interpretatã ca o dovada a imposibilitãţii de recuperare integrala a acesteia. În vederea soluţionãrii exceptiei, au fost solicitate, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia invocatã este neîntemeiatã, întrucât contestaţia adresatã organelor Ministerului Finanţelor este o cerere de rezolvare a unui litigiu, supusã unei taxe de timbru, şi deci nu poate fi consideratã o simpla exercitare a dreptului de petiţionare scutitã de taxa, potrivit art. 47 alin. (3) din Constituţie. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. În baza art. 12 alin. 3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, s-a solicitat Ministerului Finanţelor sa comunice relaţii cu privire la situaţia taxelor plãtite pentru contestaţii sau plângeri în caz de admitere a acţiunii în contencios administrativ. Ministerul Finanţelor - Direcţia generalã de soluţionare a contestaţiilor confirma nerestituirea acestor taxe, în caz de admitere a acţiunii în contencios administrativ.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, relaţiile comunicate de Ministerul Finanţelor, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţilor şi ale procurorului, dispoziţiile <>art. 23 din Legea nr. 42/1993 , raportate la prevederile constituţionale şi ale Legii nr. 47/1992, retine: Potrivit art. 47 din Constituţie, cetãţenii au dreptul sa se adreseze autoritãţilor publice prin petiţii, care sunt scutite de taxe. În acest mod este reglementat un drept specific oricãrei societãţi democratice, în cadrul cãreia cetãţenii pot reclama, propune sau sugera autoritãţilor publice orice fapt care li se pare important pentru un domeniu sau altul de activitate. Neexistand nici o condiţie sau restrictie, în acest sens, pentru ca acest drept sa aibã o finalitate, art. 47 alin. (4) din Constituţie prevede ca autoritãţile au obligaţia doar de a rãspunde la aceste petiţii, în termenele şi condiţiile pe care legea urmeazã sa le stabileascã. Spre deosebire de acest drept, al cãrui exerciţiu nu presupune condiţia interesului, art. 48 din Constituţie da o reglementare completa şi cuprinzatoare numai unui anumit tip de sesizare a autoritãţilor publice, aceea în care se reclama vãtãmarea persoanei într-un drept al sau de cãtre o autoritate publica. Textul constituţional face trimitere la o reglementare prin lege organicã a condiţiilor şi limitelor exercitãrii acestui drept, fãrã a face vreo menţiune cu privire la scutirea de plata taxei de timbru. Faptul ca textul art. 48 nu precizeazã carei autoritãţi i se va adresa cel vãtãmat nu constituie o omisiune, ci reprezintã tocmai expresia constituţionalã a uneia dintre cele mai importante garanţii ale cetãţeanului, şi anume recursul impotriva statului, pentru înlãturarea abuzurilor acestuia, exprimate prin vãtãmarea suferitã. Expresia în plan legislativ a exercitãrii dreptului reglementat de art. 48 din Constituţie o reprezintã Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, care, deşi preconstitutionala, îşi pãstreazã actualitatea, asa cum de altfel Curtea Constituţionalã a reţinut prin deciziile sale nr. 16 din 7 februarie 1995, definitiva prin Decizia nr. 87 din 3 octombrie 1995, şi nr. 103 din 1 octombrie 1996, definitiva prin Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996. Legea nr. 29/1990 stabileşte condiţiile în care se poate exercita acţiunea în contencios administrativ, dar, în acelaşi timp, excepteazã de la judecarea de cãtre instanţele de contencios administrativ cererile privitoare la stabilirea şi scãderea impozitelor şi taxelor, arãtându-le în textul art. 3 ca rezolvarea acestora se face de cãtre organele prevãzute de legea specialã, în condiţiile stabilite de aceasta. În textele criticate din <>Legea nr. 42/1993 se prevede o anumitã forma de recurs administrativ, reglementat de o lege specialã şi care prezintã anumite caracteristici, şi anume: ca el se declanseaza impotriva unui act administrativ care a produs vãtãmarea, provenind din partea organelor de specialitate ale Ministerului Finanţelor, potrivit <>art. 14 din Legea nr. 42/1993 , a cãrui existenta justifica plângerea sau contestaţia şi pentru care nu se cere o forma specialã; ca este urmarea unei sesizãri din partea celui interesat; şi ca actul prin care Ministerul Finanţelor rezolva plângerea este un act administrativ cu caracter jurisdicţional. De altfel, însãşi jurisprudenta Curţii Supreme de Justiţie a confirmat faptul ca deciziile Ministerului Finanţelor, prin care se rezolva contestaţiile unor societãţi comerciale referitoare la stabilirea de preţuri, taxe, contribuţii etc., sunt acte administrativ-jurisdicţionale, cãrora le sunt aplicabile prevederile art. 4 din Legea nr. 29/1990, modificate implicit prin prevederile art. 3 pct. 1 din Legea nr. 59/1993, în sensul ca recursurile în contencios administrativ nu se mai înainteazã la Curtea Suprema de Justiţie, ci la curţile de apel, Curtea Suprema de Justiţie judecand în casare recursurile introduse impotriva acestor din urma hotãrâri. În aceste condiţii, în cauza de fata nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 47 din Constituţie referitoare la dreptul de petiţionare şi, în consecinta, nu poate fi invocatã ca temei existenta unui text constituţional care sa interzicã perceperea vreunor taxe, caracteristica numai exerciţiului acestui drept. Asadar, aprecierea constituţionalitãţii instituirii unor taxe în cadrul recursului administrativ nu poate fi facuta decât în raport cu dispoziţiile art. 48 din Constituţie. Textul art. 48 nu prevede nici o menţiune referitoare la timbrare. Sub acest aspect nu se constata existenta nici unui suport constituţional care sa indreptateasca timbrarea numai a recursurilor în contencios administrativ, iar nu şi a celor administrativ-ierarhice. Prevederile art. 48 alin. (2) din Constituţie dispun ca limitele şi condiţiile exercitãrii dreptului prevãzut de alin. (1) se stabilesc prin lege organicã, care în speta este Legea nr. 29/1990; or, art. 3 din aceasta lege prevede, în ce priveşte recursul administrativ-ierarhic, ca organele care soluţioneazã aceste plângeri, precum şi condiţiile de rezolvare se vor stabili prin lege. În cazul de fata, aceasta lege este <>Legea nr. 42/1993 , care, printre alte condiţii pe care le conţine, prevede şi timbrarea ad valorem, justificarea ei rezidand în stavilirea unor abuzuri care s-ar putea comite în exerciţiul dreptului respectiv, dacã orice sesizare ar fi scutitã de timbrare. În ceea ce priveşte faptul ca sesizarea Ministerului Finanţelor ar avea caracterul unei jurisdicţii prealabile, în sensul Legii nr. 29/1990, ceea ce ar duce la nelegalitatea timbrarii, se reţin urmãtoarele: Prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990 sunt aplicabile acţiunilor în contencios administrativ, intentate în condiţiile art. 1 din lege; or, de la aplicarea acestuia sunt exceptate litigiile cu caracter de recurs ierarhic-administrativ, asa cum prevede art. 3 din lege. Altfel fiind, procedura prealabilã instituitã de art. 5 nu este o procedura administrativã reglementatã prin lege specialã şi, ca atare, nu este necesarã timbrarea ei, ca în cazul procedurii administrative. Cat despre Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, este de observat ca referirea pe care o utilizeazã recurentul nu are în vedere sensul exact al considerentului în cauza. Astfel, Plenul Curţii Constituţionale a reţinut ca instituirea unor proceduri administrativ-jurisdicţionale este legitima, sub raport constituţional, deoarece ea asigura ".... soluţionarea mai rapida a unor categorii de litigii, descongestionarea instanţelor judecãtoreşti de cauzele ce pot fi rezolvate pe aceasta cale, evitarea cheltuielilor de judecata". Deci, premisa majorã, ignorata de recurenta, este aceea a situaţiei în care cauza este rezolvatã, adicã plângerea se dovedeşte a fi intemeiata, nemaifiind nevoie de apelul la instanta judecãtoreascã, fapt ce ar antrena, evident, efectuarea unor cheltuieli de judecata. De altfel, însãşi recurenta recunoaşte în finalul notelor sale de concluzii: "Aceasta (taxa de timbru) nu se restituie nici de organul administrativ, nici prin hotãrârea instanţei de judecata, deoarece - nefiind achitatã în cadrul procesului de contencios administrativ - nu este o cheltuiala de judecata". În legatura cu invocarea art. 6 pct. 1 din Convenţia europeanã a drepturilor omului, se retine ca textul în cauza are în vedere neîndoielnic procesele desfãşurate în cadrul activitãţii instanţelor judecãtoreşti. El îşi gãseşte pe deplin aplicarea în dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 29/1990, asa cum au fost modificate prin art. 3 pct. 1 din Legea nr. 59/1993, în sensul valorificãrii lui pe taramul recursului în contenciosul administrativ, care, dupã cum s-a arãtat, se desfãşoarã în doua etape, mai întâi la curţile de apel şi apoi, în casare, la Curtea Suprema de Justiţie. Procedurii administrativ-jurisdicţionale nu i se pot aplica automat dispoziţiile valabile celei proprii instanţelor judecãtoreşti, pentru ca, între altele, şi în primul rând, acest fapt nu ar tine seama de caracteristicile recursului ierarhic-administrativ, cu totul deosebit, cel puţin ca procedura, de activitatea instanţelor judecãtoreşti. Cat despre împiedicarea exerciţiului dreptului reglementat prin art. 48 din Constituţie, prin instituirea unei taxe de timbru în recursul administrativ-ierarhic, se retine ca, de vreme ce rezolvarea acestor reclamaţii formeazã obiectul unor prestaţii cu caracter administrativ-jurisdicţional, iar nici un text constituţional nu interzice timbrarea, aceeaşi ratiune care impune timbrarea acţiunilor în justiţie justifica instituirea ei şi în recursurile administrativ-ierarhice; iar dacã cuantumul acesteia ar pãrea ridicat, aprecierea nu este de resortul contenciosului constituţional. Curtea Constituţionalã nu este în mãsura sa cenzureze opţiunile legiuitorului şi sa înlocuiascã aprecierea acestuia - suverana şi deplina - cu propria sa apreciere, cãci în felul acesta s-ar transforma, practic, într-un legislator pozitiv, subsecvent. În sfârşit, se invoca art. 53 din Constituţie cu privire la aşezarea justa a sarcinilor şi se opineaza în sensul ca, în caz de respingere a contestaţiei de cãtre Ministerul Finanţelor şi de admitere a recursului în contencios administrativ, nu ar exista o prestaţie din partea organului administrativ, doar pentru ca timbrul plãtit în procedura administrativ-jurisdicţionalã nu mai poate fi recuperat. În acest mod se ajunge la concluzia existenţei unui raport obligatoriu între admisibilitatea contestaţiei în contencios şi calitatea de prestaţie valabilã, care sa justifice taxarea în fata organului administrativ-jurisdicţional; or, de vreme ce acesta a examinat plângerea şi a pronunţat o soluţie consfintita printr-un act administrativ cu caracter jurisdicţional, înseamnã ca, oricare ar fi rezolvarea data contestaţiei, ea este urmarea unei "prestaţii", a unei activitãţi reale, concrete, care a avut neîndoielnic loc, indiferent care a fost, în final, rezultatul ei. Faptul ca timbrul plãtit iniţial nu se mai poate recupera nu are relevanta constituţionalã, soluţia nefiind contrarã prevederilor art. 53 din Constituţie, invocate de recurenta. Pentru motivele arãtate, excepţia de neconstituţionalitate urmeazã a fi respinsã.
Având în vedere prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 din Legea nr. 42/1993 , invocatã de Societatea Comercialã "Bucium Com" - S.R.L. Bucureşti în Dosarul nr. 968/1995 al Curţii de Apel Bucureşti. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţatã în şedinţa publica din 17 aprilie 1997.
PREŞEDINTE, dr. Lucian Stangu
Magistrat-asistent, Maria Bratu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
