Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 741 din 26 octombrie 2006  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor   art. 2 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 52/2001 privind accelerarea si finalizarea procesului de privatizare a societatilor comerciale din turism    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 741 din 26 octombrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 52/2001 privind accelerarea si finalizarea procesului de privatizare a societatilor comerciale din turism

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 52/2001 privind accelerarea şi finalizarea procesului de privatizare a societãţilor comerciale din turism, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Disco Space Models" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.789/COM/2004 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercialã.
La apelul nominal se prezintã consilier juridic Maria Stan, pentru Societatea Comercialã "Neptun-Olimp" - S.A, lipsind autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul pãrţii prezente solicitã respingerea excepţiei. În susţinere, aratã cã prevederile <>art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 52/2001 reglementeazã o formã de rãspundere contractualã agravantã în cazul neexecutãrii unei obligaţii asumate printr-un contract sinalagmatic, şi anume rezoluţiunea de drept în cazul nerealizãrii programului de investiţii sau neplata la termen a unei rate, cu consecinţa pierderii avansului şi a contravalorii îmbunãtãţirilor. De aceea, aceastã sancţiune, care este de esenţa contractelor sinalagmatice, nu contravine prevederilor art. 44 alin. (2) şi (3) din Constituţie, deoarece Legea fundamentalã garanteazã şi ocroteşte proprietatea licitã. Depune note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã. Aratã cã textul de lege criticat sancţioneazã nerespectarea clauzelor unui contract şi nu cotravine dispoziţiilor constituţionale.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 15 februarie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 5.789/COM/2004, Tribunalul Constanţa - Secţia comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 52/2001 privind accelerarea şi finalizarea procesului de privatizare a societãţilor comerciale din turism, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Disco Space Models" - S.R.L. din Bucureşti într-un litigiu comercial.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, precum şi prevederilor <>art. 480 din Codul civil şi ale Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauzã de utilitate publicã, deoarece reglementarea cuprinsã în aceste texte "echivaleazã cu o veritabilã expropriere" şi "consacrã alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate decât cele cunoscute pânã în prezent", şi anume "dobândirea unui drept real prin puterea sancţionatorie a unei ordonanţe de urgenţã a Guvernului", şi cã "permit în mod injust îmbogãţirea fãrã justã cauzã a reclamantei".
Tribunalul Constanţa - Secţia comercialã considerã cã prevederile de lege criticate respectã exigenţele constituţionale, având în vedere scopul avut de legiuitor la data adoptãrii acestui act normativ. În opinia instanţei de judecatã, textul de lege reglementeazã o formã de rãspundere agravantã în cazul neexecutãrii unei obligaţii asumate printr-un contract sinalagmatic. În speţã, suntem în prezenţa unui contract de vânzare-cumpãrare a cãrui executare necorespunzãtoare sau executarea culpabilã este sancţionatã de legiuitor în deplin acord cu dispoziţiile constituţionale privind garantarea şi ocrotirea proprietãţii private.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã excepţia ca neîntemeiatã, arãtând, în esenţã, cã sancţiunea civilã instituitã de norma criticatã este consecinţa legalã a încãlcãrii prevederilor reglementate de aceastã normã. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate raportate la <>art. 480 din Codul civil şi la prevederile Legii nr. 33/1994 , aratã cã acestea vizeazã probleme privind necorelãri legislative, fiind aspecte ce excedeazã competenţei Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Aratã cã sancţiunile prevãzute de aceste prevederi au fost instituite de legiuitor ca un mijloc de constrângere a debitorului care nu şi-a executat obligaţiile în condiţiile în care era ţinut de existenţa unor creanţe certe, lichide şi exigibile. În acest fel se asigurã protecţia dreptului de proprietate al titularilor unor asemenea creanţe, în acord cu dispoziţiile constituţionale privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl reprezintã prevederile <>art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 52/2001 privind accelerarea şi finalizarea procesului de privatizare a societãţilor comerciale din turism, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 6 aprilie 2001, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 80/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 4 martie 2002, prevederi ce au urmãtorul conţinut: "În cazul în care cumpãrãtorul nu plãteşte la scadenţã o ratã sau nu a efectuat programul de investiţii, contractul de vânzare-cumpãrare se considerã rezolvit de drept, fãrã a mai fi necesarã punerea în întârziere şi fãrã orice altã formalitate. În aceastã situaţie cumpãrãtorul pierde atât preţul plãtit pânã la acea datã, cât şi investiţiile efectuate".
Textul constituţional invocat este cel al art. 44 alin. (2) şi (3) privind dreptul de proprietate privatã.
Analizând criticile de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmeazã.
Textele de lege criticate reglementeazã sancţionarea cumpãrãtorului activelor unei societãţi comerciale din turism, aflatã în procesul de privatizare, pentru nerespectarea obligaţiilor asumate, şi anume plata unei rate la scadenţã sau neefectuarea programului de investiţii.
Autorul excepţiei considerã cã aceste prevederi contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (2) şi (3) din Legea fundamentalã, deoarece "echivaleazã cu o veritabilã expropriere".
Curtea constatã cã prevederile criticate nu opereazã o "expropriere", aşa cum susţine autorul excepţiei, ci sancţioneazã cumpãrãtorul unui activ al unei societãţi comerciale la care statul este acţionar majoritar, cumpãrãtor care nu-şi respectã obligaţiile asumate printr-un contract încheiat în considerarea unui obiectiv vizând interesul public. Garantarea accesului liber la o activitate economicã, a liberei iniţiative şi exercitarea acestora în condiţiile legii, potrivit art. 45 din Constituţie, nu exclude, ci, dimpotrivã, presupune reglementarea strictã prin lege, cu precizarea rãspunderilor în cazul nerespectãrii obligaţiilor contractuale asumate.
Totodatã, Curtea reţine cã textul criticat reglementeazã condiţiile şi limitele dreptului de proprietate al societãţilor comerciale din turism asupra acţiunilor şi activelor pe care le deţin, dând expresie dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza finalã din Constituţie, potrivit cãrora "Conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege".
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate vizând încãlcarea prevederilor <>art. 481 alin. 3 din Codul civil, cât şi a celor din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauzã de utilitate publicã, acestea reprezintã aspecte ce excedeazã contenciosului constituţional, deoarece, potrivit prevederilor <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în examinarea constituţionalitãţii unui text de lege, Curtea are în vedere dispoziţiile Constituţiei şi nu compararea prevederilor mai multor legi între ele.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 52/2001 privind accelerarea şi finalizarea procesului de privatizare a societãţilor comerciale din turism, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Disco Space Models" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.789/COM/2004 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercialã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 octombrie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Maria Bratu

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016