Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 740 din 26 octombrie 2006  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor   art. 6 alin. 1 si 4 din Legea arendarii nr. 16/1994     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 740 din 26 octombrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1 si 4 din Legea arendarii nr. 16/1994

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 6 alin. 1 şi 4 din Legea arendãrii nr. 16/1994 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "TCE 3 BRAZI" - S.R.L. din Piatra-Neamţ în Dosarul nr. 3.839/2005 (numãr unic 26020/3/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, prin avocatul Constantin Ştefan Şelaru şi Agenţia Domeniilor Statului, prin avocatul Cecilia Popa.
Cauza fiind în stare de judecatã, avocatul autorului excepţiei solicitã admiterea excepţiei pentru aceleaşi motive pe care le-a invocat în faţa instanţei de judecatã.
Avocatul Agenţiei Domeniilor Statului solicitã respingerea excepţiei ca inadmisibilã în raport cu critica de neconstituţionalitate care vizeazã încãlcarea "principiului juridic al raţiunii încheierii contractelor", deoarece acest principiu nu se regãseşte în Legea fundamentalã.
În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate privind încãlcarea art. 53 alin. (1) şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) din Constituţie, considerã cã sunt neîntemeiate, întrucât cerinţa formei scrise a contractului de arendã şi înregistrarea acestuia la consiliul local sunt condiţii cerute cumulativ de legiuitor pentru valabilitatea contractului şi pentru opozabilitatea lui faţã de terţi. Este de principiu cã încheierea unui contract cu încãlcarea unei norme juridice imperative este sancţionatã cu nulitatea absolutã. De aceea, instituirea sancţiunii cu nulitate absolutã a contractelor de arendã care nu sunt încheiate în formã scrisã şi nu sunt înregistrate în termen de 15 zile nu aduce atingere valorilor apãrate de Constituţie, ci, din contrã, descurajeazã comportamentul contrar normelor care guverneazã activitatea economicã şi financiarã şi se asigurã mediul necesar desfãşurãrii acestora. În susţinere, depune note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, arãtând cã textul de lege criticat nu contravine principiului libertãţii contractuale, fiind expresia obligaţiei statului de a asigura libertatea contractualã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 aprilie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 3.839/2005 (numãr unic 26020/3/2005), Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 6 alin. (1) şi (4) din Legea arendãrii nr. 16/1994 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "TCE 3 BRAZI" - S.R.L. din Piatra-Neamţ într-un litigiu comercial având ca obiect nulitatea unui act juridic şi evacuare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 135 alin. (1) lit. a) şi ale art. 53 alin. (1), întrucât îngrãdesc libertatea contractualã prin "sancţiunea lipsirii de valabilitate a contractelor de arendare care nu sunt înregistrate la consiliul local" şi "prin impunerea voinţei legiuitorului voinţei pãrţilor contractante".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã apreciazã cã prevederile de lege criticate nu încalcã normele constituţionale invocate.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã excepţia ca neîntemeiatã. În acest sens aratã cã, prin derogare de la principiul consensualismului consacrat de Codul civil, legiuitorul a instituit pentru contractul de arendare douã condiţii de valabilitate, şi anume, forma scrisã şi înregistrarea acestuia într-un registru special sub sancţiunea nulitãţii absolute, tocmai în scopul asigurãrii unui climat de disciplinã economicã la care operatorii economici trebuie sã se conformeze.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl reprezintã prevederile <>art. 6 alin. 1 şi 4 din Legea arendãrii nr. 16/1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 7 aprilie 1994, prevederi ce au urmãtorul conţinut: "Contractul de arendare se întocmeşte în scris, câte un exemplar pentru fiecare parte şi un exemplar care se depune la consiliul local în a cãrui razã teritorialã se aflã bunurile arendate, în termen de 15 zile de la data încheierii. Acesta se înregistreaza într-un registru special, ţinut de secretarul consiliului local. [...]
Sunt valabile şi opozabile numai contractele de arendare încheiate în scris şi înregistrate la consiliul local, în condiţiile prezentei legi."
Textele constituţionale invocate sunt cele ale art. 135 alin. (1) lit. a) privind economia de piaţã şi ale art. 53 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Analizând criticile de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmeazã.
Potrivit textelor de lege atacate, "sunt valabile şi opozabile" numai contractele de arendare încheiate în scris şi înregistrate în termen de 15 zile de la încheiere la consiliul local în a cãrui razã teritorialã se aflã bunurile arendate. Rezultã cã, prin derogare de la principiul consensualismului actului juridic civil, legiuitorul a prevãzut forma scrisã şi înregistrarea actului, alãturi de condiţiile prevãzute de art. 948 din Codul civil, ca fiind condiţii de validitate ale contractului de arendare şi, ca atare, sancţiunea nerespectãrii acestor condiţii la încheierea contractului este nulitatea absolutã. Includerea acestor condiţii de validitate la încheierea contractului de arendare determinã natura juridicã a acestuia ca fiind un contract solemn, şi nu unul consensual, voinţa pãrţilor contractante trebuind sã se supunã dispoziţiilor legale în acest sens.
Curtea reţine cã, sub aspect economic şi al evidenţei bunurilor agricole supuse arendãrii, introducerea acestor condiţii de validitate contribuie la asigurarea unui climat de disciplinã economicã în domeniul exploatãrii terenurilor agricole.
Pe de altã parte, sancţionarea cu nulitate absolutã a contractelor de arendare ce nu sunt încheiate în formã scrisã şi nu sunt înregistrate în termenul de 15 zile nu contravine textelor constituţionale invocate, fiind expresia obligaţiei statului de a asigura protecţia libertãţii comerţului şi de a crea cadrul favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, potrivit art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie.
Curtea reţine cã nici criticile de neconstituţionalitate vizând încãlcarea art. 53 alin. (1) din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi nu sunt întemeiate, întrucât reglementarea nu priveşte niciuna dintre categoriile de drepturi şi libertãţi prevãzute de aceastã dispoziţie constituţionalã.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 6 alin. 1 şi 4 din Legea arendãrii nr. 16/1994 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "TCE 3 BRAZI" - S.R.L. din Piatra-Neamţ în Dosarul nr. 3.839/2005 (numãr unic 26020/3/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 octombrie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Maria Bratu

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016