Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 74 din 7 martie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, republicata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 26 aprilie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, republicatã, excepţie ridicatã de Ion Cojocaru în Dosarul nr. 5.269/2001 al Tribunalului Braşov.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, arãtând ca prin <>Legea nr. 61/1991 , republicatã, se prevãd norme de conduita în scopul ocrotirii unor importante valori sociale, precum convieţuirea socialã, ordinea şi liniştea publica. Se considera ca dispoziţiile art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie sunt aplicabile inclusiv instituţiilor publice, deoarece acestea reprezintã statul în relaţiile cu cetãţenii, iar alin. (7) al art. 30 prevede ca "sunt interzise de lege defãimarea tarii şi a naţiunii [...]".
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 noiembrie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 5.269/2001, Tribunalul Braşov a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, republicatã. Excepţia a fost ridicatã de Ion Cojocaru în recursul declarat de el impotriva unei sentinţe civile prin care i-a fost respinsã plângerea formulatã impotriva unui proces-verbal de contravenţie întocmit de Poliţia Municipiului Braşov.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul susţine ca prevederile legale criticate incalca dispoziţiile art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie. Autorul exceptiei considera ca sintagma "sau a instituţiilor publice" cuprinsã în textul <>art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 este în contradictie cu prevederile constituţionale ale art. 30 alin. (6), care stabilesc ca "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanelor şi nici dreptul la propria imagine", şi ale art. 30 alin. (7), prin care "sunt interzise de lege defãimarea tarii şi a naţiunii [...]". Or, arata autorul exceptiei, onoarea şi demnitatea sunt trasaturi specifice persoanei fizice, şi nu instituţiilor publice, iar cuprinderea în sfera contravenţiilor a faptelor privitoare la lezarea demnitãţii şi onoarei instituţiilor publice este în contradictie cu dispoziţiile Constituţiei.
În opinia instanţei de judecata excepţia este nefondata, prevederile <>art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 , republicatã, nefiind în contradictie cu dispoziţiile art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie. Se arata ca art. 30 face parte din titlul II cap. II din Constituţie, care prevede drepturile şi libertãţile fundamentale ale cetãţenilor, deci ale persoanelor fizice. Constituţia nu prevede drepturile persoanelor juridice într-un capitol separat, dar aceasta nu înseamnã ca persoanele juridice nu au drepturi, acestea fiind prevãzute în diverse legi. În speta este de discutat dacã persoanele juridice au demnitate sau onoare, însã acest lucru nu se poate constata prin prevederile art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie, care privesc drepturile şi libertãţile persoanelor fizice. În consecinta, sintagma "demnitatea şi onoarea instituţiilor publice" nu este contrarã prevederilor art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie, care se referã doar la drepturile şi libertãţile fundamentale ale cetãţenilor.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã ca dispoziţiile <>art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 , republicatã, nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Cu privire la prevederile art. 30 alin. (6) din Constituţie se considera ca, pe de o parte, acestea apara, pe lângã persoanele fizice, şi persoanele juridice şi, pe de alta parte, textul nu are în vedere toate persoanele juridice, ci numai instituţiile publice, întrucât în societate acestea se bucura de autoritate şi prestigiu, valori ce pot fi lezate prin sãvârşirea faptelor prevãzute la <>art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 , republicatã. Mai mult, art. 30 alin. (6) din Constituţie nu reprezintã unicul temei constituţional al dispoziţiilor <>art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 , republicatã. Legislaţia romana recunoaşte persoanelor juridice o serie de drepturi, chiar dacã Constituţia nu le dedica un capitol special. Prevederile <>art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 , republicatã, trebuie raportate la toate dispoziţiile din Constituţie care reglementeazã drepturile şi libertãţile cetãţenilor, precum şi instituţiile publice, dar şi la restul legislaţiei în care sunt prevãzute şi ocrotite drepturile persoanelor juridice.
Guvernul arata ca normele de convieţuire socialã, ordinea şi liniştea publica constituie valori care asigura existenta şi funcţionarea normalã a oricãrui stat democratic, fiind firesc ca statul sa asigure protecţia acestora prin diverse mijloace. Unul dintre aceste mijloace îl constituie sancţionarea contravenţionalã a faptelor de încãlcare a normelor de convieţuire socialã, între care şi sãvârşirea în public a unor fapte de natura sa tulbure ordinea şi liniştea publica sau sa provoace indignarea cetãţenilor ori sa lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice. Este adevãrat ca expresia "demnitatea şi onoarea instituţiilor publice" este improprie, însã aceasta nu imprima textului de lege criticat un caracter neconstitutional. Dispoziţiile art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie nu pot fi interpretate în sensul ca ar permite încãlcarea ordinii publice şi afectarea activitãţii unei instituţii publice prin exercitarea abuzivã a dreptului la libera exprimare. Respectarea ordinii şi liniştii publice este necesarã pentru desfãşurarea normalã a activitãţii autoritãţilor şi instituţiilor publice tocmai pentru ca acestea sa poatã sa asigure respectarea drepturilor persoanei, prevãzute în Constituţie. Or, prin sãvârşirea impotriva unei instituţii a faptei prevãzute la <>art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 , republicatã, s-ar aduce atingere functionarii acestor instituţii, prejudiciindu-se în mod indirect drepturile şi libertãţile constituţionale ale celorlalţi cetãţeni.
Preşedintele Senatului nu a trimis punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constiuie dispoziţiile <>art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea contravenţionalã a faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 18 august 2000. Dispoziţiile legale criticate ca fiind neconstituţionale sunt urmãtoarele:
Art. 1 pct. 1): "Constituie contravenţie sãvârşirea oricãreia dintre urmãtoarele fapte, dacã nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sa fie considerate infracţiuni:
1) sãvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţãri cu acte de violenta impotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tulbure ordinea şi liniştea publica sau sa provoace indignarea cetãţenilor ori sa lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice;"
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie, conform cãrora: "(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defãimarea tarii şi a naţiunii, îndemnul la rãzboi de agresiune, la ura nationala, rasialã, de clasa sau religioasã, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum şi manifestãrile obscene, contrare bunelor moravuri."
Critica de neconstituţionalitate vizeazã dispoziţiile <>art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 , republicatã, în mãsura în care acestea se referã la lezarea demnitãţii sau onoarei instituţiilor publice, ca urmare a faptelor calificate drept contravenţii. Autorul invoca argumentul conform cãruia demnitatea şi onoarea sunt atribute exclusive ale persoanei fizice, astfel încât persoanele juridice nu pot beneficia de protecţia valorilor la care se referã art. 30 din Constituţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã şi urmeazã sa fie respinsã.
Potrivit <>art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 , republicatã, constituie contravenţie comportamentul huliganic în public, manifestat prin fapte, acte sau gesturi obscene, prin proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, prin ameninţãri cu acte de violenta impotriva persoanelor sau bunurilor acestora, dacã sunt de natura sa tulbure ordinea şi liniştea publica sau sa provoace indignarea cetãţenilor ori sa lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice. Curtea retine ca faptele prevãzute la art. 2 pct. 1) nu sunt fapte contra persoanelor, ci contra normelor de convieţuire socialã, contra ordinii şi liniştii publice. Asemenea fapte constituie infracţiuni în sistemele de drept penal în care contravenţiile sunt incluse printre infracţiuni. În sistemul nostru faptele menţionate în textul criticat constituie contravenţii dacã, fiind sãvârşite în public, sunt de natura sa producã vreuna dintre consecinţele prevãzute de lege. Chiar dacã textul cuprinde unele impreciziuni de redactare, atunci când se referã la posibilitatea ca manifestãrile reprobabile menţionate sa lezeze demnitatea instituţiilor publice, nu se poate susţine ca dispoziţia legii ar fi neconstitutionala. Astfel, deşi alin. (6) al art. 30 din Constituţie are în vedere limitele exercitãrii libertãţii de exprimare - aceasta neputând sa prejudicieze, printre alte valori supreme ale statului de drept, dreptul persoanei la propria imagine -, textul constituţional menţionat are, coroborat cu alte prevederi constituţionale, efectul de a consacra un drept constituţional cu o identitate de sine stãtãtoare şi deci cu aplicabilitate într-un domeniu mai extins. Acest text constituţional este în deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora "Exercitarea acestor libertãţi ce comporta îndatoriri şi responsabilitãţi poate fi supusã unor formalitãţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevãzute de lege, care constituie mãsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritorialã sau siguranta publica, apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sãnãtãţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecãtoreşti". Ordinea şi liniştea publica implica atitudinea respectuoasa şi decenta fata de instituţiile publice, iar argumentele pe care autorul exceptiei incearca sa le impunã prin invocarea prevederilor art. 30 alin. (6) din Constituţie, şi anume ca astfel de manifestãri antisociale ar putea fi ingaduite fata de instituţiile publice, nu pot fi acceptate.
Potrivit dispoziţiilor art. 54 din Constituţie "Cetãţenii romani, cetãţenii strãini şi apatrizii trebuie sa-şi exercite drepturile şi libertãţile constituţionale cu buna-credinţa, fãrã sa încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi". Astfel, ordinea şi liniştea publica se impune a fi respectate de fiecare persoana în vederea desfãşurãrii normale a activitãţii autoritãţilor şi instituţiilor publice tocmai pentru ca acestea sa poatã asigura respectarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale consacrate de Constituţie. Este evident ca prin sãvârşirea faptei prevãzute la <>art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 , republicatã, impotriva unei instituţii publice se aduce atingere bunei funcţionari a acestei instituţii, ceea ce este de natura sa afecteze, în mod indirect, drepturile şi libertãţile constituţionale ale celorlalţi cetãţeni.
Asa cum sentimentul onoarei sau demnitãţii este caracteristic persoanei fizice, în acelaşi mod se poate vorbi despre faima şi bunul renume al unei instituţii sau autoritãţi publice, atribute pe care legea le apara prin sancţionarea contravenţionalã a faptelor prevãzute la <>art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 , republicatã. Deşi nu sunt menţionate printre valorile enumerate la art. 30 din Constituţie, aceasta nu înseamnã ca încãlcarea lor este ingaduita.
În consecinta, sintagma "demnitatea şi onoarea instituţiilor publice" nu vine în contradictie cu prevederile constituţionale, întrucât se subscrie sferei de aplicabilitate a alin. (6) şi (7) ale art. 30 din Constituţie, care consacra limitele libertãţii de exprimare.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, republicatã, excepţie ridicatã de Ion Cojocaru în Dosarul nr. 5.269/2001 al Tribunalului Braşov.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 7 martie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
