Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 736 din 13 septembrie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 736 din 13 septembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 25 octombrie 2007

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Puiu Eugen Dumitraşcu în Dosarul nr. 8.222/212/2006 al Judecãtoriei Constanţa.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent informeazã completul de judecatã cã, la dosar, autorul excepţiei a depus concluzii scrise prin care solicitã admiterea acesteia.
Preşedintele constatã cauza în stare de judecatã şi acordã cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 25 aprilie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 8.222/212/2006, Judecãtoria Constanţa a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 din Codul de procedurã civilã.
Excepţia a fost ridicatã de Puiu Eugen Dumitraşcu într-o cauzã în care acesta a formulat cerere de recuzare a unui judecãtor.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţia legalã criticatã este neconstituţionalã, întrucât lipsa de contradictorialitate a procedurii recuzãrii încalcã dreptul pãrţilor la apãrare şi limiteazã accesul lor la justiţie.
Judecãtoria Constanţa opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece procedura de soluţionare a cererii de recuzare, prevãzutã de art. 31 din Codul de procedurã civilã, este necontencioasã. În cadrul acesteia nu se analizeazã fondul cauzei deduse judecãţii, ci se verificã doar existenţa sau inexistenţa situaţiilor prevãzute de art. 27 din Codul de procedurã civilã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului apreciazã cã textul de lege criticat este constituţional, în sensul în care a statuat Curtea în jurisprudenţa sa.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 31 din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul conţinut: "Instanţa decide asupra recuzãrii, în camera de consiliu, fãrã prezenţa pãrţilor şi ascultând pe judecãtorul recuzat.
Nu se admite interogatoriul sau jurãmântul ca mijloc de dovadã a motivelor de recuzare.
În cursul judecãrii cererii de recuzare nu se va face niciun act de procedurã."
Excepţia de neconstituţionalitate este raportatã la prevederile art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi ale art. 24 privind dreptul la apãrare din Constituţie.
Examinând excepţia, Curtea constatã cã asupra constituţionalitãţii textului de lege criticat s-a pronunţat prin mai multe decizii, în sensul respingerii acesteia. Astfel, prin <>Decizia nr. 754 din 31 octombrie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 6 decembrie 2006, fãcând referire la jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut, în esenţã, cã textul de lege criticat nu încalcã principiul constituţional al accesului liber la justiţie şi al dreptului la apãrare. Aceasta, deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizeazã fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanţa pronunţând în şedinţã publicã o încheiere asupra recuzãrii, prin aceastã reglementare legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri. Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odatã cu fondul, instanţa de control judiciar urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţã, atunci când constatã cã cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsã. Totodatã, Curtea a reţinut cã cererea de recuzare nu constituie o acţiune de sine stãtãtoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedurã integratã procesului în curs de judecatã, al cãrei scop este tocmai asigurarea desfãşurãrii normale a judecãţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele din deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Puiu Eugen Dumitraşcu în Dosarul nr. 8.222/212/2006 al Judecãtoriei Constanţa.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 septembrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu
-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016