Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
I. Cu Adresa nr. 51/2.847 din 27 iunie 2012, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, formulatã de un numãr de 71 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, şi anume: Mircea-Nicu Toader, Obuf Cãtãlin Ovidiu Buhãianu, Adrian Gurzãu, Dãnuţ Liga, Maria Stavrositu, Sulfina Barbu, Ştefan Daniel Pîrpiliu, Dan-Radu Zãtreanu, Gabriel Andronache, Gabriel-Dan Gospodaru, Adrian Florescu, Raluca Turcan, Vasile-Silviu Prigoanã, Stelicã Strugaru Iacob, Constantin Dascãlu, Gelu Vişan, Elena Gabriela Udrea, Marius Rogin, Mihai Stroe, Alin Silviu Trãşculescu, Maria Monica Ridzi Iacob, Clement Negruţ, George Ionescu, Braşoan Doru Leşe, Cornel Ştirbeţ, Petru Cãlian, Sanda-Maria Ardeleanu, Nicuşor Pãduraru, Claudia Boghicevici, Mihai Cristian Apostolache, Victor Boiangiu, Constantin Severus Militaru, Adrian Henorel Niţu, Daniel Buda, Costicã Canacheu, Cezar-Florin Preda, Florian Daniel Geantã, Vasile Gherasim, Cristian Petrescu, Samoil Vîlcu, Sorin Ştefan Zamfirescu, Stelian Eftimie Ghiţã, Marius-Sorin Gondor, Cristian-Ion Burlacu, Adrian Bãdulescu, Valerian Vreme, Tinel Gheorghe, Dan Mihai Marian, Ioan Oltean, Mircea Lubanovici, Nicolae Bud, Mihaela Stoica, William Gabriel Brînzã, Cristian Alexandru Boureanu, Ioan Bãlan, Gheorghe Ialomiţianu, Viorel Cãrare, Ştefan Sereni, Ioan Holdiş, Teodor-Marius Spînu, Cristina Elena Dobre, Bogdan Cantaragiu, Stelian Fuia, Iosif Ştefan Drãgulescu, Doiniţa-Mariana Chircu, Alin Augustin Florin Popoviciu, Şerban Rãzvan Mustea, Roberta Alma Anastase, Valeriu Tabãrã, Sever Voinescu-Cotoi şi Iulian Vladu. La sesizare a fost anexatã, în copie, Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicatã. II. Sesizarea a fost formulatã în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a) raportat la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 4.321 din 27 iunie 2012 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.153A/2012. III. În motivarea sesizãrii, autorii acesteia susţin, în esenţã, cã, prin legea criticatã, se nesocoteşte principiul separaţiei puterilor în stat ca fundament al statului de drept în cadrul democraţiei constituţionale. În acest sens, aratã cã, potrivit art. 81 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele României este ales, în primul tur de scrutin, cu majoritatea de voturi ale alegãtorilor înscrişi în listele electorale, iar în cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit aceastã majoritate, este declarat ales candidatul care a obţinut în al doilea tur de scrutin cel mai mare numãr de voturi. Sub acest aspect, autorii excepţiei precizeazã cã, "în alte cuvinte, statul trebuie sã fie constituit cu orice majoritate". Totodatã, aratã cã, "pentru ca statul sã existe, trebuie ca acesta sã fie stabil, adicã sã nu fie desfiinţat oricum, prin orice majoritate sau cu orice cvorum, ci cu majoritãţi şi cvorumuri mari şi foarte mari. În caz contrar, statul ar avea o poziţie şi o existenţã extrem de fragile. Ca urmare, dacã majoritatea de constituire a statului este cea absolutã, aceea de desfiinţare trebuie sã fie cel puţin egalã, dacã nu chiar mai mare, dar în niciun caz mai micã". Aşadar, autorii sesizãrii susţin cã prin legea criticatã se tinde la încãlcarea principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât majoritatea cu care poate fi demis Preşedintele României ca urmare a unui referendum este mai micã decât majoritatea cu care acesta este desemnat. În opinia acestora, prin intermediul acestei legi, Parlamentul a creat un dezechilibru al puterilor în stat şi premisele încãlcãrii democraţiei, ca trãsãturã a statului român. În sprijinul celor arãtate, autorii sesizãrii invocã şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 147 din 21 februarie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 7 martie 2007. În concluzie, solicitã Curţii Constituţionale sã constate cã Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului este neconstituţionalã, întrucât contravine prevederilor art. 1 alin. (3) şi (4) din Constituţie, texte care au urmãtoarea redactare: - Art. 1 alin. (3) şi (4): "(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. (4) Statul se organizeazã potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativã, executivã şi judecãtoreascã - în cadrul democraţiei constituţionale." IV. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere. Preşedintele Senatului a transmis, cu Adresa nr. I 407 din 5 iulie 2012, punctul sãu de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate, apreciind cã aceasta este neîntemeiatã. În susţinerea acestei opinii, aratã cã Legea fundamentalã a reţinut referendumul ca modalitate de facilitare a participãrii directe a poporului la exercitarea puterii de stat, iar acest fapt traduce principiile enunţate în art. 1 din Constituţie, în sensul cãrora România este stat de drept şi democrat. Considerã cã modalitatea diferitã de stabilire a rezultatului referendumului existentã în prezent în cazul demiterii Preşedintelui (majoritatea voturilor cetãţenilor înscrişi în listele electorale), faţã de referendumul asupra problemelor de interes naţional, altele decât demiterea Preşedintelui României, şi faţã de referendumurile locale (majoritatea voturilor exprimate la nivelul ţãrii, respectiv al unitãţii administrativ-teritoriale) nu îşi gãseşte justificarea în prevederile Constituţiei, care nu fac distincţie în ceea ce priveşte organizarea şi desfãşurarea diferitelor forme de referendum, rãmânând la latitudinea legiuitorului sã stabileascã cele mai bune modalitãţi de realizare a acestei consultãri a poporului. Precizeazã cã legea dedusã controlului de constituţionalitate instituie norma potrivit cãreia toate problemele supuse referendumului naţional sau local trebuie guvernate de reguli procedurale similare, garantându-se astfel unitatea de tratament juridic, precum şi o corectã reprezentare a voinţei alegãtorilor. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale punctul sãu de vedere, cu Adresa nr. 51/2.927 din 3 iulie 2012, în care apreciazã cã Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (4) din Constituţie. În susţinerea acestei opinii, aratã cã "statul trebuie sã fie organizat cu orice majoritate şi sã fie desfiinţat doar cu majoritãţi mari şi foarte mari. Acesta este motivul pentru care asemenea majoritãţi mari şi foarte mari nu ar putea sã fie modificate în majoritãţi mici şi foarte mici", în caz contrar fiind încãlcatã democraţia ca trãsãturã a statului român şi separaţia puterilor în stat. Precizeazã cã aceste consideraţii sunt valabile şi pentru fiecare dintre componentele statului, având în vedere cã statul însuşi ar fi afectat în conţinut şi în formã în cazul în care una dintre componentele sale nu ar întruni trãsãturile menţionate. Or, prin legea criticatã, majoritatea a fost modificatã fãrã sã se ţinã seama de exigenţele mai sus prezentate. Face referire la Decizia nr. 147 din 21 februarie 2007, prin care Curtea Constituţionalã a conchis cã "atunci când legiuitorul constituant a dorit sã instituie o anumitã majoritate de voturi, a fãcut aceasta printr-un text de referinţã, a cãrui aplicare la situaţii subsidiare este subînţeleasã, cu excepţia cazurilor în care o asemenea majoritate este lãsatã pe seama legii". Aratã cã, în cazul de faţã, prevederile art. 95 alin. (3) din Constituţie, care se referã la organizarea unui referendum pentru demiterea Preşedintelui României, nu trimit la lege pentru stabilirea unei astfel de majoritãţi, motiv pentru care cele stabilite de Curtea Constituţionalã sunt pe deplin aplicabile. Astfel, susţine cã, de vreme ce Preşedintele României este ales în primul tur de scrutin cu o majoritate absolutã a voturilor alegãtorilor înscrişi în listele electorale, ar fi neconstituţional ca majoritatea de destituire a acestuia sã fie mai micã. Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/4.659/2012 din 5 iulie 2012, punctul sãu de vedere, prin care considerã cã sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã prevederile Legii fundamentale privitoare la referendum, respectiv art. 90, 95 şi 151, nu fac nicio referire la îndeplinirea unor condiţii de valabilitate a acestuia, precum cvorumul, sau a unor majoritãţi necesare pentru stabilirea rezultatelor. De aceea, revine legii organice sã stabileascã, în concret, condiţiile de cvorum şi majoritate în cazul referendumului naţional sau local. Precizeazã cã prin legea contestatã a fost modificatã majoritatea necesarã în cazul referendumului organizat pentru demiterea Preşedintelui. Menţioneazã faptul cã, prin deciziile nr. 147/2007, nr. 355/2007 şi nr. 420/2007, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 3/2000, reţinând cã, dacã articolul amintit stabilea o majoritate diferenţiatã de voturi pentru demiterea Preşedintelui României în raport cu majoritatea de voturi cu care a fost ales, acesta este neconstituţional, întrucât statutul juridic al Preşedintelui României este identic, indiferent dacã a fost ales în primul sau în cel de-al doilea tur de scrutin. Astfel, Curtea Constituţionalã a precizat cã "nu exclude posibilitatea ca legiuitorul sã opteze pentru o majoritate de voturi relativã pentru demiterea Preşedintelui în toate cele trei situaţii". De asemenea, Curtea a reţinut cã, atunci când legiuitorul constituant a dorit sã instituie o anumitã majoritate de voturi, a fãcut aceasta printr-un text de referinţã, a cãrui aplicare la situaţii subsidiare este subînţeleasã, cu excepţia cazurilor în care o asemenea majoritate este lãsatã pe seama legii. Având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Guvernul opineazã în sensul cã legiuitorul ordinar poate opta pentru orice majoritate doreşte atunci când se pune în discuţie demiterea Preşedintelui. CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate. Obiectul sesizãrii de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Legii pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, al cãrei articol unic prevede cã art. 10 din Legea nr. 3/2000 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "Demiterea Preşedintelui României este aprobatã dacã, în urma desfãşurãrii referendumului, propunerea a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate." Curtea Constituţionalã observã cã, ulterior sesizãrii sale cu soluţionarea prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţa nr. 41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 5 iulie 2012, prin care a instituit, în ceea ce priveşte aprobarea demiterii Preşedintelui României, o derogare de la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 referitor la cvorumul de participare la vot drept condiţie de validare a referendumului. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea considerã cã aceasta este neîntemeiatã şi urmeazã sã constate constituţionalitatea legii criticate pentru cele ce se vor arãta în continuare: 1. Referendumul a fost consacrat la nivel constituţional ca modalitate de consultare prin care poporul are posibilitatea de a exercita direct suveranitatea naţionalã, exprimându-şi voinţa cu privire la probleme de interes general sau care au o importanţã deosebitã în viaţa statului. Astfel, cadrul constituţional privind referendumul este reprezentat de urmãtoarele prevederi din Legea fundamentalã: - Art. 2 alin. (1): "(1) Suveranitatea naţionalã aparţine poporului român, care o exercitã prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum."; - Art. 73 alin. (3) lit. d): "(3) Prin lege organicã se reglementeazã: (...) d) organizarea şi desfãşurarea referendumului."; - Art. 90: "Preşedintele României, dupã consultarea Parlamentului, poate cere poporului sã-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional."; - Art. 95 alin. (3): "(3) Dacã propunerea de suspendare [a Preşedintelui României] din funcţie este aprobatã, în cel mult 30 de zile se organizeazã un referendum pentru demiterea Preşedintelui."; - Art. 151 alin. (3): "(3) Revizuirea [ Constituţiei ] este definitivã dupã aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptãrii proiectului sau a propunerii de revizuire." Aşadar, Legea fundamentalã reglementeazã trei tipuri de referendum naţional: cel consultativ, iniţiat de Preşedintele României asupra unor probleme de interes naţional, menţionat la art. 90, cel referitor la demiterea Preşedintelui României, prevãzut de art. 95 alin. (3) şi cel prin care se aprobã revizuirea Constituţiei, reglementat de art. 151 alin. (3). De asemenea, pot fi organizate şi referendumuri locale cu privire la probleme de interes deosebit pentru unitãţile administrativ-teritoriale, în condiţiile legii. Prevederile constituţionale au fost concretizate la nivel de lege organicã, fiind detaliate şi dezvoltate prin Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Din interpretarea textelor constituţionale şi legale rezultã cã referendumul pentru demiterea Preşedintelui şi cel pentru aprobarea revizuirii Constituţiei sunt obligatorii atât în ceea ce priveşte necesitatea organizãrii, cât şi sub aspectul rezultatului acestora. 2. În ceea ce priveşte obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea observã cã textul art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului a suferit de la momentul adoptãrii legii pânã la data pronunţãrii prezentei decizii o serie de modificãri, evidenţiate în tabelul de mai jos:
┌────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────┐
│Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea│"Art. 10: Demiterea Preşedintelui României │
│referendumului (publicatã în Monitorul Oficial al │este aprobatã, dacã a întrunit majoritatea │
│României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000) │voturilor cetãţenilor înscrişi în listele │
│ │electorale." │
├────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────┤
│Legea nr. 129/2007 pentru modificarea art. 10 din │"Art. 10: Prin derogare de la art. 5 alin. │
│Legea nr. 3/2000 (publicatã în Monitorul Oficial al │(2), demiterea Preşedintelui României este │
│României, Partea I, nr. 300 din 5 mai 2007) │aprobatã dacã a întrunit majoritatea │
│ │voturilor valabil exprimate, la nivelul ţãrii│
│ │ale cetãţenilor care au participat la │
│ │referendum." │
│ │[Art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 │
│ │prevede cã "Referendumul este valabil dacã la│
│ │acesta participã cel puţin jumãtate plus unul│
│ │din numãrul persoanelor înscrise în listele │
│ │electorale permanente".] │
├────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────┤
│Legea nr. 62/2012 privind aprobarea Ordonanţei de │"Art. 10: Demiterea Preşedintelui României │
│urgenţã a Guvernului nr. 103/2009 pentru modificarea│este aprobatã dacã a întrunit majoritatea │
│şi completarea Legii nr. 3/2000 (publicatã în │voturilor cetãţenilor înscrişi în listele │
│Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din│electorale." │
│12 aprilie 2012) │ │
├────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────┤
│Legea pentru modificarea art. 10 din Legea │"Art. 10: Demiterea Preşedintelui României │
│nr. 3/2000 (supusã în speţã controlului a priori │este aprobatã dacã, în urma desfãşurãrii │
│exercitat de Curtea Constituţionalã) │referendumului, propunerea a întrunit │
│ │majoritatea voturilor valabil exprimate." │
├────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────┤
│Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 41/2012 pentru│"Art. 10: Prin derogare de la art. 5 alin. │
│modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind │(2), demiterea Preşedintelui României este │
│organizarea şi desfãşurarea referendumului │aprobatã dacã a întrunit majoritatea │
│(publicatã în Monitorul Oficial al României, │voturilor valabil exprimate ale cetãţenilor │
│Partea I, nr. 452 din 5 iulie 2012) │care au participat la referendum." │
└────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────┘
Din perspectiva acestei evoluţii legislative, Curtea aminteşte cã, în Codul de bune practici în materie de referendum, adoptat în 2007, Comisia europeanã pentru democraţie prin drept (Comisia de la Veneţia) a recomandat statelor asigurarea unei stabilitãţi în ceea ce priveşte legislaţia în aceastã materie. 3. Autorii sesizãrii criticã, în esenţã, schimbarea criteriului în funcţie de care se apreciazã întrunirea majoritãţii voturilor exprimate pentru demiterea Preşedintelui României, care, potrivit legii supuse controlului de constituţionalitate, îl reprezintã majoritatea voturilor valabil exprimate, iar nu cea a voturilor cetãţenilor înscrişi în listele electorale, aşa cum era prevãzut prin Legea nr. 62/2012. Prin Decizia nr. 147 din 21 februarie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 7 martie 2007, Curtea a examinat obiecţia de neconstituţionalitate formulatã împotriva prevederilor Legii nr. 129/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000, anterior promulgãrii acesteia, care, în forma supusã controlului de constituţionalitate, prevedea modalitãţi diferite de aprobare prin referendum a demiterii Preşedintelui României, dupã cum acesta fusese ales în primul sau în al doilea tur de scrutin, în condiţiile prevãzute la art. 81 alin. (2), respectiv art. 81 alin. (3) din Constituţia României. Curtea a reţinut cu acel prilej cã, prin modificarea cuprinsului art. 10 din Legea nr. 3/2000, legiuitorul a dorit sã aplice, sub aspectul voturilor exprimate, principiul simetriei juridice la alegerea Preşedintelui României în al doilea tur de scrutin şi la demiterea acestuia ca urmare a consultãrii populare. Curtea a constatat cã, bazându-şi soluţiile pe principiul simetriei, legiuitorul nu a ţinut seama de faptul cã aplicarea acestui principiu în dreptul public, cu atât mai mult în dreptul constituţional, cu deosebire la organizarea şi funcţionarea autoritãţilor publice, nu este posibilã. Principiul simetriei este un principiu al dreptului privat, fiind exclusã posibilitatea aplicãrii acestuia în dreptul public. De aceea, normele constituţionale sunt asimetrice prin excelenţã, motiv pentru care Curtea a reţinut cã exigenţele stabilite de Constituţie pentru alegerea Preşedintelui României şi cele care se referã la demiterea acestuia în urma unui referendum nu sunt simetrice, deoarece ele reprezintã instituţii juridice diferite, cu roluri şi scopuri diferite, fiecare având un tratament juridic distinct. Totodatã, Curtea a observat, în acest context, cã demiterea prin referendum a Preşedintelui României nu are semnificaţia unei competiţii electorale, ci reprezintã o sancţiune pentru sãvârşirea unor fapte grave prin care acesta încalcã prevederile Constituţiei. Distincţiile referitoare la demiterea Preşedintelui României prin referendum, astfel cum erau proiectate prin prevederile legii criticate, îl vizau atât pe Preşedintele României care a obţinut mandatul în primul tur de scrutin, cât şi pe Preşedintele României ales în al doilea tur de scrutin şi pe preşedintele interimar. Curtea a observat cã, urmând logica legiuitorului, în primul caz preşedintele ar fi urmat sã fie demis cu majoritatea absolutã a voturilor corpului electoral, iar în al doilea caz, cu majoritatea relativã a voturilor cetãţenilor prezenţi la scrutin, pe când pentru situaţia prevãzutã de art. 99 din Constituţie privind "Rãspunderea preşedintelui interimar" care nu a fost ales prin vot, nu ar fi existat nicio prevedere constituţionalã privitoare la demitere. Curtea a constatat cã o astfel de interpretare este contrarã art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãruia România este stat de drept, un asemenea stat opunându-se aplicãrii aceleiaşi sancţiuni Preşedintelui României, în mod diferit, în funcţie de modul în care el a obţinut aceastã funcţie: în primul tur de scrutin, în al doilea tur de scrutin sau ca urmare a interimatului în exercitarea funcţiei. Curtea a conchis cã soluţionarea raţionalã a acestei probleme rezultã din interpretarea alin. (3) al art. 95 din Constituţie, precum şi din coroborarea dispoziţiilor acestuia cu cele ale art. 81 alin. (1) şi ale art. 95 alin. (1) din Constituţie. Astfel, în temeiul art. 81 alin. (1) din Constituţie, este declarat ales candidatul care a întrunit în primul tur de scrutin majoritatea voturilor alegãtorilor înscrişi în listele electorale. Potrivit reglementãrii legale în vigoare, aceastã majoritate absolutã opereazã şi în cazul stabilirii rezultatelor referendumului pentru demiterea Preşedintelui României, aplicându-se aceeaşi mãsurã, dupã aceleaşi reguli, şefului statului, indiferent de numãrul de voturi obţinut sau de modul în care a ajuns sã deţinã aceastã funcţie. Aplicarea aceluiaşi tratament juridic Preşedintelui României ales în primul tur de scrutin, celui ales în al doilea tur de scrutin sau preşedintelui interimar la demiterea din funcţie prin referendum este cerutã de dispoziţiile constituţionale ale art. 95 alin. (1), care prevãd pentru cele trei situaţii acelaşi tratament juridic. Ca atare, Curtea a decis cã dispoziţiile prin care legiuitorul a stabilit cã rezultatele referendumului pentru demiterea Preşedintelui României se stabilesc în mod diferit, în funcţie de numãrul scrutinului în care acesta a fost ales, sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 81 alin. (2). Totodatã, Curtea a remarcat cã, atunci când legiuitorul constituant a dorit sã instituie o anumitã majoritate de voturi, a fãcut aceasta printr-un text de referinţã, a cãrui aplicare la situaţii subsidiare este subînţeleasã, cu excepţia cazurilor în care o asemenea majoritate este lãsatã pe seama legii. Curtea a constatat cã dispoziţiile constituţionale privitoare la majoritatea cerutã pentru alegerea preşedintelui în primul tur de scrutin sunt suficiente pentru a permite stabilirea soluţiilor de demitere a şefului statului, în toate cazurile, pe calea analogiei, şi nu a simetriei juridice. 4. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea constatã cã Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului este constituţionalã, având în vedere cã niciun text constituţional nu condiţioneazã dreptul legiuitorului de a opta pentru fixarea unei anumite majoritãţi care sã se pronunţe pentru demiterea prin referendum a Preşedintelui României. Demiterea Preşedintelui României prin referendum reprezintã o sancţiune pentru sãvârşirea unor fapte grave, motiv pentru care Curtea reţine cã este justificat ca aceasta sã fie aprobatã de cetãţeni cu majoritatea voturilor valabil exprimate. Curtea constatã cã rezultatul referendumului depinde de îndeplinirea cumulativã a douã condiţii: una referitoare la numãrul minim de cetãţeni care trebuie sã participe la referendum pentru ca acesta sã fie valabil şi una privitoare la numãrul de voturi valabil exprimate, care determinã rezultatul referendumului. Aceste condiţii sunt detaliate în art. 5 alin. (2) şi, respectiv, art. 10 din Legea nr. 3/2000. Potrivit art. 5 alin. (2), "Referendumul este valabil dacã la acesta participã cel puţin jumãtate plus unul din numãrul persoanelor înscrise în listele electorale permanente". Curtea observã cã, în varianta redacţionalã dedusã în cauza de faţã controlului de constituţionalitate, Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 oferã o reglementare unitarã pentru toate tipurile de referendum consacrate de Constituţie, dând expresie şi exigenţei reprezentativitãţii sub aspectul rezultatului votului. Astfel, aceeaşi soluţie legislativã se regãseşte în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, al referendumului cu privire la probleme de interes naţional şi al referendumului local, unde, potrivit art. 7 alin. (2), art. 12 alin. (2) şi, respectiv, art. 14 alin. (2) din Legea nr. 3/2000, rezultatul se stabileşte în funcţie de majoritatea voturilor valabil exprimate pe întreaga ţarã sau, dupã caz, la nivelul unitãţii administrativ-teritoriale. Tot astfel, Curtea constatã cã şi condiţia ce trebuie îndeplinitã pentru validitatea referendumului este aceeaşi pentru toate tipurile de referendum, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 impunând întrunirea majoritãţii absolute care constã în jumãtate plus unul din numãrul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Curtea reţine cã aceasta reprezintã o condiţie esenţialã pentru ca referendumul sã poatã exprima în mod real şi efectiv voinţa cetãţenilor, constituind premisa unei manifestãri autentic democratice a suveranitãţii prin intermediul poporului, în conformitate cu principiul statuat în art. 2 alin. (1) din Legea fundamentalã. Participarea la referendum a majoritãţii cetãţenilor reprezintã un act de responsabilitate civicã, prin care corpul electoral urmeazã sã se pronunţe cu privire la sancţionarea sau nu a Preşedintelui României, având posibilitatea demiterii sau menţinerii acestuia în funcţie. Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Constatã cã Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului este constituţionalã, în mãsura în care asigurã participarea la referendum a cel puţin jumãtate plus unul din numãrul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Definitivã şi general obligatorie. Decizia se comunicã Preşedintelui României, preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterea a avut loc la data de 10 iulie 2012 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecãtori. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bãrbãţeanu _______
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
