Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 73 din 21 ianuarie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 63 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, republicata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 8 martie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, excepţie ridicatã de Lenuţa Barbu în Dosarul nr. 14.284/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra cauzei şi aratã cã partea Aurelia Maria Barbu a fost citatã la domiciliul din Livorno, Via Adolfo Tomamasi 80, Italia, potrivit art. 20 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, prin poştã, recomandat, pe bazã de recipisã şi cu confirmare de primire, citaţia întorcându-se la dosar cu menţiunea "act neretras din depozit la termenul stabilit".
Reprezentantul Ministerului Public considerã cã procedura de citare a pãrţii Aurelia Maria Barbu nu este legal îndeplinitã.
Deliberând, Curtea constatã cã procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate şi, totodatã, aratã cã <>Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009, iar ca urmare a renumerotãrii acesteia, art. 57 a devenit art. 63 din lege, cu acelaşi conţinut.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 aprilie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 14.284/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. Excepţia a fost ridicatã de Lenuţa Barbu într-o cauzã civilã având ca obiect nulitatea adopţiei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine cã prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, instituind o discriminare, întrucât reglementeazã o limitare a persoanelor care pot solicita instanţei de judecatã constatarea nulitãţii adopţiei dupã dobândirea de cãtre adoptat a capacitãţii de exerciţiu, ipotezã în care acţiunea aparţine numai acestuia.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã apreciazã cã prevederile <>art. 57 din Legea nr. 273/2004 nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. În acest sens aratã, în esenţã, cã, în sistemul juridic românesc, sub regimul <>Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, adopţia este conceputã ca o instituţie în interesul exclusiv al copilului.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã textele de lege criticate sunt constituţionale, în mãsura în care se aplicã în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã de ipoteza normei legale, fãrã nicio discriminare pe considerente arbitrare.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Instanţa de judecatã a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004.
Dupã sesizarea Curţii Constituţionale, <>Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei a fost însã republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009 şi, ca urmare a renumerotãrii, art. 57 a devenit art. 63 din lege, cu acelaşi conţinut.
În aceste condiţii, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 63 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, astfel cum a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009, având urmãtorul conţinut: "Acţiunea în declararea nulitãţii adopţiei aparţine oricãrei persoane interesate. Dupã dobândirea de cãtre adoptat a capacitãţii depline de exerciţiu, acţiunea aparţine numai acestuia."
Autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prevederile <>art. 57 din Legea nr. 273/2004 , dupã republicare devenit art. 63 din lege, au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin <>Decizia nr. 1.327 din 13 octombrie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 10 decembrie 2009, Curtea a respins excepţia invocatã şi a reţinut cã prevederile criticate sunt constituţionale pentru urmãtoarele considerente:
<>Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei stabileşte, cu valoare de regulã de bazã a adopţiei, principiul interesului superior al copilului. Legea prevede expres acest principiu în cap. I intitulat "Dispoziţii generale", art. 2 lit. a) şi în art. 5 alin. (1) referitor la condiţiile de fond ale adopţiei. Luând în considerare principiul menţionat, legea defineşte nulitatea adopţiei ca o sancţiune juridicã subordonatã ocrotirii interesului superior al copilului.
Astfel, stabilind în primul alineat al art. 56 cã adopţia este nulã dacã a fost încheiatã în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului sau cu încãlcarea oricãror condiţii de fond sau de formã prevãzute de lege, legea instituie în cel de al doilea alineat al aceluiaşi articol norma dupã care instanţa va putea respinge cererea de declarare a nulitãţii adopţiei dacã va constata cã menţinerea adopţiei este în interesul celui adoptat.
În analiza textului, Curtea Constituţionalã a reţinut cã legiuitorul a instituit o nulitate sub condiţie - aceea ca menţinerea adopţiei sã fie în interesul superior al copilului - şi cã aceastã sancţiune juridicã nu poate fi caracterizatã ca o nulitate absolutã. Reglementarea în acest mod a nulitãţii adopţiei nu contravine normelor şi principiilor Constituţiei, ci, dimpotrivã, având în vedere scopul adopţiei, prevãzut în art. 2 lit. b) din lege, şi anume creşterea şi educarea copilului într-un mediu familial, este pe deplin concordantã cu art. 49 alin. (1) din Legea fundamentalã, în conformitate cu care "Copiii şi tinerii se bucurã de un regim special de protecţie şi de asistenţã în realizarea drepturilor lor".
Reglementarea, prin dispoziţiile cuprinse în textul de lege atacat, a exercitãrii acţiunii în declararea nulitãţii adopţiei reprezintã o consecinţã fireascã a modului în care legiuitorul a conceput şi a definit nulitatea adopţiei, ca o sancţiune juridicã subordonatã ocrotirii interesului superior al copilului. În condiţiile în care adoptatul dobândeşte capacitatea deplinã de exerciţiu, nu mai este necesar ca interesul superior al acestuia sã fie apãrat pe calea intentãrii de cãtre orice persoanã interesatã a unei cereri de declarare a nulitãţii adopţiei şi nici pe calea aprecierii de cãtre instanţa de judecatã a interesului lui de a se menţine adopţia. A admite cã, şi dupã ce adoptatul a devenit major, acţiunea de declarare a adopţiei ar putea fi exercitatã de altã persoanã echivaleazã cu nerecunoaşterea aptitudinii celui în cauzã de a-şi identifica propriul interes şi, deci, negarea capacitãţii lui de exerciţiu.
Curtea Constituţionalã nu poate primi susţinerea cã reglementarea atacatã este de naturã sã instituie o discriminare între adoptat şi adoptator, persoanele interesate, altele decât adoptatul cu deplinã capacitate de exerciţiu, neavând un interes legitim în declararea nulitãţii adopţiei dupã data majoratului acestuia din urmã, interesul legitim de declarare a nulitãţii adopţiei sau de menţinere a acesteia aparţinând în exclusivitate adoptatului.
Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia menţionatã îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, neexistând temeiuri care sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 63 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, republicatã, excepţie ridicatã de Lenuţa Barbu în Dosarul nr. 14.284/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 ianuarie 2010.
PREŞEDINTE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
OPINIE SEPARATĂ
Considerãm cã excepţia trebuia admisã, prevederile <>art. 63 teza finalã din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, republicatã, încãlcând dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Constituţie, orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, nicio lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept. Legiuitorul are totuşi dreptul sã impunã anumite condiţii cu privire la natura şi exigenţele administrãrii justiţiei, fãrã însã ca aceste condiţionãri sã aducã atingere substanţei dreptului sau sã îl lipseascã de efectivitate.
Art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului prevede cã "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale [...]".
În speţã, potrivit <>art. 60 din Legea nr. 273/2004 , republicatã, adopţia înceteazã prin desfacere sau ca urmare a "declarãrii nulitãţii acesteia". Dacã desfacerea adopţiei se face în condiţiile prevãzute de lege [art. 7 alin. (3)] pentru anumite cauze ce au intervenit pe parcursul existenţei acesteia, acţiunea în constatarea nulitãţii se introduce pentru nerespectarea în momentul încheierii adopţiei a condiţiilor de fond şi de formã cerute de lege ad validitatem.
<>Art. 63 teza întâi din Legea nr. 273/2004 , republicatã, prevede cã acţiunea "în declararea nulitãţii adopţiei" (s.n. - nulitate absolutã) aparţine oricãrei persoane interesate. Teza a doua a aceluiaşi articol stabileşte cã dupã dobândirea de cãtre adoptat a capacitãţii depline de exerciţiu, acţiunea aparţine numai acestuia. Se poate observa cã, anterior dobândirii capacitãţii depline de exerciţiu, în timpul minoritãţii adoptatului, acţiunea în constatarea nulitãţii adopţiei aparţine oricãrei persoane interesate, ulterior acestui moment însã titular al acţiunii este numai persoana adoptatã.
Analizând ambele teze ale <>art. 63 din Legea nr. 273/2004 , republicatã, nu se poate susţine cã restrângerea sferei persoanelor care pot exercita acţiunea în nulitatea adopţiei, dupã dobândirea de cãtre adoptat a capacitãţii depline de exerciţiu, este justificatã de interesul adoptatului minor devenit major, care sã prevaleze asupra interesului general ce se ocroteşte prin acţiunea în nulitate absolutã.
De altfel, aşa cum am arãtat, sancţiunea nulitãţii intervine pentru nerespectarea condiţiilor de fond şi de formã cerute de lege la încheierea unui act juridic, în speţã a adopţiei - consimţãmântul valabil exprimat, capacitatea deplinã de exerciţiu a adoptatorului şi a celorlalte persoane prevãzute de lege, cauza licitã şi moralã (scopul), şi anume interesul superior al copilului. În acest sens, prevederile art. 62 alin. (1) din lege stabilesc cã adopţia este nulã dacã a fost încheiatã în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului.
În alin. (2) al art. 62 din lege se aratã însã cã instanţa va putea respinge cererea "de declarare a nulitãţii adopţiei" de cãtre orice persoanã interesatã dacã va constata cã menţinerea adopţiei este în interesul copilului adoptat.
Aceasta nu înseamnã, dupã pãrerea noastrã, o asanare a nulitãţii absolute, ci verificarea de cãtre instanţa de judecatã a condiţiei de fond prioritare la încheierea adopţiei, şi anume interesul superior al copilului, pentru cã adopţia este încuviinţatã prin hotãrâre judecãtoreascã, fiind astfel un act juridic civil de naturã specialã.
În aceste condiţii, eliminarea, dupã dobândirea de cãtre adoptat a capacitãţii depline de exerciţiu, a posibilitãţii oricãrei persoane interesate de a formula acţiune în constatarea nulitãţii adopţiei determinã încãlcarea caracterului efectiv al accesului la justiţie, în aceastã materie.
De altfel, în reglementarea anterioarã, <>art. 22 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 25/1997 , nu se fãcea aceastã distincţie, prevãzând doar cã "adopţia este supusã, potrivit legii, nulitãţii [...]", astfel încât se aplicã regula de drept comun a nulitãţii absolute.
În acest sens sunt şi reglementãrile noului Cod civil (art. 479 şi 480) care fac o distincţie netã între anularea adopţiei (nulitate relativã), ce poate fi cerutã de oricare persoanã chematã sã consimtã la încheierea ei şi al cãrei consimţãmânt a fost viciat prin eroare asupra identitãţii adoptatului, dol sau violenţã, şi nulitatea absolutã, când acţiunea poate fi formulatã de orice persoanã interesatã, nefãcându-se deosebire, sub acest aspect, între adoptatul minor şi adoptatul care a dobândit capacitate deplinã de exerciţiu.
Judecãtor,
prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
