Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 72 din 20 aprilie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 19 iulie 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã, excepţie ridicatã de Corneliu Stegaru, Ştefan Tache şi Vasile Militaru în Dosarul nr. 7.840/1999 al Judecãtoriei Buftea.
La apelul nominal rãspund Corneliu Stegaru, asistat de avocat Alice Draghici, Vasile Militaru, asistat de avocat Iulia Preda, lipsind celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, apãrãtorul lui Corneliu Stegaru arata ca prin <>art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã, sunt incalcate dispoziţiile art. 41 alin. (2), teza întâi din Constituţie, care prevãd ca: "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular", deoarece acest text creeazã o diferentiere între proprietatea privatã a statului şi proprietatea privatã aparţinând altor subiecte de drept. De asemenea, arata ca din textul criticat rezulta o vãditã discrepanta între modul de ocrotire juridicã a proprietãţii a doua societãţi comerciale, la care o persoana ar putea funcţiona, limitand totodatã sfera activitãţilor comerciale pe care un angajat le-ar putea desfasura la fiecare dintre cele doua societãţi, fãrã a deveni susceptibil ca se face vinovat de comiterea infracţiunii incriminate prin acest text de lege. Autorul exceptiei considera ca norma legalã ce face obietul exceptiei incalca flagrant dispoziţiile art. 41 alin. (2), teza întâi din Constituţie şi prin faptul ca genereazã diferenţe de tratament juridic între doua societãţi comerciale, indiferent de natura activitãţii pe care acestea o desfãşoarã sau de proprietarul lor. În concluzie solicita admiterea exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Apãrãtorul lui Vasile Militaru susţine motivele de neconstituţionalitate formulate de apãrãtorul lui Corneliu Stegaru.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca autorul exceptiei, dupã ce face o analiza a textului criticat sub raportul elementelor constitutive ale infracţiunii, ajunge la concluzia ca acesta ar fi contrar dispoziţiilor art. 41 alin. (2), teza întâi din Constituţie. Aceasta concluzie nu este însã corecta, deoarece, atunci când activitãţile comerciale sunt exercitate cu buna-credinţa, nu se pune problema ca fondatorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal, care desfãşoarã activitãţi pentru doua societãţi comerciale ce fac afaceri între ele, sa rãspundã în vreun fel pentru exercitarea atribuţiilor lor în aceste societãţi. Numai în situaţiile în care persoanele menţionate folosesc cu rea-credinţa bunurile sau creditul de care se bucura societãţile comerciale în folosul propriu sau al altor societãţi comerciale, textul criticat prevede sancţionarea penalã a acestora. Acest fapt nu contravine însã dispoziţiilor art. 41 alin. (2), teza întâi din Constituţie, care se referã la apãrarea în mod egal a proprietãţii private, indiferent de titular. În concluzie, solicita respingerea exceptiei ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 octombrie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 7.840/1999, Judecãtoria Buftea a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 pct. 5 devenit <>art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã, excepţie ridicatã de Corneliu Stegaru, Ştefan Tache şi Vasile Militaru.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorii susţin ca fapta incriminata consta în folosirea unui bun sau a creditului de care se bucura o societate comercialã într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu al fãptuitorului ori pentru a favoriza o alta societate comercialã în care el are interese direct sau indirect. De asemenea, autorii exceptiei mai arata ca, întrucât textul nu este clar, rãmâne de stabilit în ce se poate concretiza acţiunea de folosire a unui bun al unei societãţi comerciale sau creditului de care se bucura aceasta, din moment ce este exclusa dispoziţia asupra bunurilor sau creditului. De aceea, s-ar putea crede ca este vorba de împrumuturi, închirieri sau constituire de garanţii. Se mai arata ca, în ceea ce priveşte subiectul activ nemijlocit al acestei infracţiuni, acesta este calificat, neputând fi decât administratorul, directorul sau, eventual, lichidatorul unei societãţi comerciale ale carei bunuri sau credit sunt folosite. Autorii exceptiei considera ca aceasta restrangere a sferei subiectilor activi ai infracţiunii este nejustificatã şi conduce la concluzia ca art. 194 pct. 5, devenit în numerotarea din legea republicatã <>art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 , este neconstitutional. Textul de lege criticat mai cuprinde cerinţele esenţiale ca folosirea patrimoniului sau creditului sa fie realizatã cu "rea-credinţa" şi sa fie facuta într-un scop contrar intereselor societãţii, în folosul propriu al fãptuitorului sau pentru a favoriza alta societate comercialã în care fãptuitorul este interesat, direct sau indirect. Referindu-se la aceasta ultima cerinta, autorul exceptiei considera ca textul de lege criticat incalca prevederile art. 41 alin. 2, teza întâi din Constituţie, care prevede ca "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular". De asemenea, se mai arata ca textul legii nu este explicit, nu arata în ce consta favorizarea unei alte societãţi comerciale, în care fãptuitorul este interesat, şi de aceea este greu de stabilit când exista infracţiunea prevãzutã la <>art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 , republicatã, şi când infracţiunea de concurenta neloialã prevãzutã la art. 301 din Codul penal. Singurul indiciu este oferit de termenul "folosire" înţeles ca unul dintre cele 3 atribute ale dreptului de proprietate, ceea ce înseamnã ca fãptuitorul procedeazã la scoaterea temporarã din patrimoniul societãţii a unor valori, timp în care societatea proprietara este lipsitã de atributul folosinţei. În final, autorii exceptiei susţin ca, din modul în care este reglementatã infracţiunea prevãzutã la <>art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 , republicatã, rezulta o vãditã discrepanta între modul de ocrotire juridicã a proprietãţii a doua societãţi comerciale, la care o persoana ar putea activa, limitand astfel sfera activitãţilor concrete pe care un angajat le-ar putea desfasura la aceste societãţi, fãrã a deveni susceptibil ca se face vinovat de comiterea menţionatei infracţiuni. Având în vedere aceste motive, autorii exceptiei ajung la concluzia ca textul în discuţie incalca dispoziţiile art. 41 alin. (2), teza întâi din Constituţie, prin faptul ca genereazã diferenţe de tratament juridic între doua societãţi comerciale, indiferent de natura activitãţii pe care acestea o desfãşoarã. În consecinta, ei solicita admiterea exceptiei şi constatarea ca fiind neconstitutional a textului de lege criticat.
Judecãtoria Buftea, exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate, arata ca aceasta este neîntemeiatã. Se mai arata ca autorii exceptiei, în cea mai mare parte, nu fac referire la art. 41 alin. (2), teza întâi din Constituţie, care prevede ca "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular". Argumentele folosite în motivarea exceptiei, referitoare la o presupusa discrepanta între modul de ocrotire juridicã a proprietãţii a doua societãţi comerciale, la care aceeaşi persoana ar putea activa, limitand astfel sfera activitãţilor concrete pe care un angajat le-ar putea desfasura la aceste societãţi, nu justifica critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În motivarea acestui punct de vedere se arata ca legiuitorul roman a considerat necesarã sancţionarea ca infracţiune a faptei administratorului, directorului, directorului executiv sau reprezentantului legal al societãţii comerciale care foloseşte cu rea-credinţa bunurile sau creditul de care se bucura o societate comercialã, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o alta societate în care el are interes direct sau indirect. Scopul incriminãrii este sancţionarea comportamentului neloial al acelor funcţionari ai societãţilor comerciale, care, abuzand de încrederea acordatã de adunarea generalã a actionarilor, folosesc în interes propriu sau al altor agenţi economici, la care au interes, un bun sau creditul de care se bucura societatea comercialã pe care o reprezintã. Prin aceasta sancţionare s-a urmãrit protejarea concurentei loiale, în conformitate cu art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Se mai arata ca ocrotirea egala a proprietãţii, invocatã de autorul exceptiei, nu se poate întoarce printr-o interpretare larga impotriva esentei care a stat la baza formularii sale, prin cauzarea de prejudicii societãţii comerciale la care persoanele deţin o funcţie de conducere sau de reprezentare.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, susţinerile autorilor exceptiei, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Curtea a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, text care, în numerotarea din legea republicatã, a devenit art. 266 pct. 2, care prevede ca "Se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societãţii, care: [...]
2. foloseşte, cu rea-credinţa, bunuri sau creditul de care se bucura societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o alta societate în care are interese direct sau indirect".
Textul art. 41 alin. (2) fraza întâi din Constituţie, considerat de autorii exceptiei ca a fost încãlcat, are urmãtorul cuprins: "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular."
Examinând critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 pct. 5 devenit <>art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 , republicatã, raportate la art. 41 alin. (2), teza întâi din Constituţie, Curtea constata ca prin incriminarea şi pedepsirea celor care, abuzand de încrederea ce li s-a acordat de conducerea unei societãţi comerciale, folosesc bunurile sau creditul de care se bucura aceasta impotriva intereselor ei, legea înţelege sa apere societãţile comerciale, proprietatea acestora.
Incriminarea în discuţie are ca scop şi prevenirea faptelor de concurenta neloialã, expresie a obligaţiei statului de a asigura protecţia concurentei loiale.
Din examinarea textului de lege în discuţie, Curtea nu poate retine ca au fost incalcate dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Constituţie şi de aceea excepţia de neconstituţionalitate este, sub acest aspect, neîntemeiatã şi urmeazã sa fie respinsã.
Curtea mai constata ca scopul incriminãrii şi sanctionarii comportamentului neloial şi abuziv al fondatorului, administratorului, directorului, directorului executiv sau al reprezentantului legal al societãţii comerciale este ocrotirea patrimoniului societãţilor comerciale, indiferent de forma lor de organizare, impotriva faptelor nelegale ale celor mentionati. Aceştia, abuzand de însãrcinarea primitã din partea adunãrii generale a actionarilor şi de încrederea cu care au fost investiti, folosesc, sub o forma sau alta, patrimoniul ori creditul societãţii comerciale în scopuri potrivnice acesteia, în interesul lor personal sau al altor societãţi comerciale la care au interes, direct sau indirect, în sensul ca sunt - ei înşişi sau rude ori apropiati ai lor - acţionari, asociaţi, membri ai organelor de conducere, salariaţi etc. la aceste societãţi. Aceasta comportare reprezintã o forma de abuz de încredere în dãuna societãţii comerciale pe care o conduc, administreazã sau reprezintã, fapta care nu este prevãzutã în Codul penal, ci în legea specialã.
De asemenea, Curtea constata ca prin incriminarea faptelor menţionate, legiuitorul a urmãrit, totodatã, prevenirea şi reprimarea concurentei neloiale, conformându-se astfel prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, care are urmãtorul conţinut: "(2) Statul trebuie sa asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie." Or, tocmai o astfel de concurenta neloialã se poate materializa prin oferirea serviciilor de cãtre salariatul unui comerciant altui comerciant ori acceptarea unei asemenea oferte; deturnarea clientului unui comerciant prin folosirea legãturilor stabilite cu aceasta clientela în cadrul funcţiei deţinute la acel comerciant, cu atât mai mult dacã funcţia se menţine încã. Pentru prevenirea ivirii unor astfel de situaţii legea interzice funcţionarea concomitenta în mai mult de trei consilii de administraţie, respectiv funcţionarea fãrã avizul consiliului de administraţie în calitate de administratori, membri în comitetul de direcţie, cenzori sau asociaţi cu rãspundere nelimitatã în societãţile concurente sau având acelaşi obiect ori exercitarea aceluiaşi comerţ sau a unuia concurent, pe cont propriu sau pe seama unei alte persoane.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã, excepţie ridicatã de Corneliu Stegaru, Ştefan Tache şi Vasile Militaru în Dosarul nr. 7.840/1997 al Judecãtoriei Buftea.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 20 aprilie 2000.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Laurentiu Cristescu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
