Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 718 din 29 decembrie 1997 referitoare la constitutionalitatea unor prevederi ale Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã la data de 22 decembrie 1997 de cãtre 58 de deputaţi, respectiv de: Adrian Nastase, Acsinte Gaspar, Miron Tudor Mitrea, Marina Ionescu, Petru Bejinariu, Ion Honcescu, Neculai Grigoras, Gheorghe Vilceanu, Petru Şerban Mihailescu, Traian Sabau, Romulus Neagu, Dumitru Popescu, Ion Munteanu, Florian Bercea, Viorica Afrasinei, Gheorghe Romeo Leonard Cazan, Marin Cristea, Hildegard Puwak, Vasile Panteliuc, Alexandru Albu, Nicu Ionita, Marţian Dan, Gheorghe Ana, Ion Pirgaru, Ovidiu Sincai, Dumitru Buzatu, Gheorghe Ana, Ion Giurescu, Gabriel Bivolaru, Ionel Marineci, Marian Ianculescu, Daniela Bartos, Carmen Dumitriu, Victor Traian Mihu, Simion Darie, Mihai Hlinschi, Dan Nica, Radu Liviu Bara, Virgil Popa, Alexandru Stanescu, Vasile Stan, Mihai Nicolescu, Alexandru Lapusan, Eugen Nicolicea, Marin Gheorghe, Romulus Ion Moncha, Mihai Ioan Popa, Gheorghe Ionescu, Gheorghe Oana, Ioan Bivolaru, Ecaterina Andronescu, Florian Serac, Vasile Candea, Matei-Agathon Dan, Niculae Napoleon Antonescu, Victor Neagu, Petre Naidin şi Viorel Hrebenciuc, asupra neconstitutionalitatii unor prevederi din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. Sesizarea constituie obiectul Dosarului nr. 580A/1997. În consideratiile generale ale sesizãrii se susţine ca legea sus-menţionatã are ca obiect abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, în peste 100 de cazuri, de la data intrãrii ei în vigoare şi pana la reluarea lucrãrilor Parlamentului în prima sesiune ordinarã a anului 1998. Autorii sesizãrii arata, în continuare, ca instituţia delegarii legislative este consacratã în Constituţia României care, în art. 114 alin. (1), prevede ca Parlamentul poate adopta o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. De asemenea, se arata ca solicitarea excesiva a delegarii legislative are ca efect diminuarea rolului forului legislativ şi, în final, nesocotirea voinţei suverane a electoratului care a acordat votul reprezentanţilor sãi, deputaţi şi senatori. Totodatã, se arata ca unele domenii în care urmeazã a se emite ordonanţe de cãtre Guvern nu sunt suficient determinate prin raportare la dispoziţiile art. 72 alin. (3) din Constituţie. Prin sesizare sunt criticate ca fiind neconstituţionale dispoziţii ale legii prin care a fost abilitat Guvernul sa emita ordonanţe în domenii considerate ca fãcând obiectul unor legi organice. Aspectele de neconstituţionalitate sesizate sunt: a) dispoziţiile art. 1 lit. a) referitoare la abilitarea Guvernului de a reglementa prin ordonanta "statutul personalului vamal", întrucât acest personal fãcând parte din categoria funcţionarilor publici, statutul sau nu poate fi reglementat decât prin lege organicã, potrivit art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie; b) prevederile art. 1 lit. e) prin care se abiliteaza Guvernul sa emita ordonanţe pentru a reglementa "unele mãsuri privind asigurãrile sociale, forta de munca şi somajul ..., precum şi protecţia pensionarilor I.O.V.R.", ca şi prevederile art. 1 lit. m) prin care se abiliteaza Guvernul pentru a reglementa "mãsuri de protecţie socialã a elevilor şi studenţilor", deoarece contravin dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituţie, potrivit cãrora regimul general privind raporturile de munca, sindicatele şi protecţia socialã poate constitui numai obiect al legii organice; c) dispoziţiile art. 1 lit. t) prin care se abiliteaza Guvernul pentru a modifica şi completa, prin ordonanta, Codul de procedura civilã şi a emite norme pentru a stabili "mãsuri privind acordarea despãgubirilor civile". Ca argument, autorii sesizãrii arata ca, dupã adoptarea Constituţiei, modificarea Codului de procedura civilã s-a fãcut prin Legea nr. 59/1993 şi prin Legea nr. 65/1993, care au fost adoptate cu votul majoritãţii membrilor fiecãrei Camere, potrivit art. 74 alin. (1) din Constituţie privitor la legile organice. Printr-o alta sesizare, înregistratã la 23 decembrie 1997, formulatã de un grup de 40 de senatori, respectiv de: Ion Iliescu, Ion Predescu, Octav Cozmanca, Mihaela Rodica Stanoiu, Gheorghe Dumitrascu, Oliviu Gherman, Virgil Popescu, Victor Apostolache, Nicolae Sersea, Doru Laurian Badulescu, Ion Bold, Marcu Burtea, Doru Gaita, Octavian Opris, Virgil Popa, Ioan Avarvarei, Ştefan Viorel, Ilie Platica Vidovici, Alexandru Radu Timofte, Gheorghe Avram, Marin Predila, Mihai Petrescu, Ilie Aurel Constantin, Petre Ninosu, Nicolae Vacaroiu, Dan Mircea Popescu, Vasile Ion, Mihai Matetovici, Dumitru Badea, Nicolae Patru, Haralambie Cotarcea, Ion Carciumaru, Florea Preda, Gheorghe Bunduc, Ion Minzina, Tambozi Justin, Fuior Victor, Vasile Dobrescu, Doru Ioan Taracila şi Constantin Sava, a fost sesizatã Curtea Constituţionalã cu privire la neconstituţionalitatea unor prevederi cuprinse, de asemenea, în Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. Sesizarea formeazã obiectul Dosarului nr. 581A/1997. Motivele invocate în sesizare sunt urmãtoarele: 1. la Senat proiectul de lege a fost trimis Comisiei juridice, de numiri, disciplina şi validari spre dezbatere în fond şi pentru întocmirea raportului, spre a fi supus plenului, fãrã însã sa fie sesizate comisiile permanente competente în vederea avizãrii, astfel "încât Comisia juridicã a adoptat raportul de fond, fãrã avizele imperative prevãzute de Regulamentul Senatului, care are baze constituţionale în art. 61 şi 72 din Constituţie"; 2. legea este neconstitutionala, pentru ca Guvernul a fost abilitat sa emita ordonanţe în domenii ce fac obiectul legii organice şi nu s-au precizat cu claritate domeniile în care se pot emite ordonanţe, contravenind în felul acesta dispoziţiilor art. 144 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Aspectele de neconstituţionalitate sunt urmãtoarele: a) dispoziţiile art. 1 lit. a), prin care se abiliteaza Guvernul sa reglementeze prin ordonanta "aprobarea statutului personalului vamal", deoarece personalul vamal este format din funcţionari publici al cãror statut se stabileşte prin lege organicã, în conformitate cu art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie; b) dispoziţiile aceluiaşi text legal, referitoare la "asigurarea respectãrii drepturilor de proprietate intelectualã", întrucât, conform prevederilor art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, o asemenea reglementare tine de domeniul legii organice; c) prevederile cu privire la ratificarea unor acorduri internaţionale, pentru ca nu poate sa fie în competenta aceluiaşi titular încheierea acordurilor internaţionale, executarea, ratificarea şi controlul executãrii lor; d) dispoziţiile art. 1 lit. b) referitoare la "înfiinţarea Serviciului Naţional de Extensie şi Consultanţa, restructurarea persoanelor juridice din domeniul agricol, reorganizarea structurilor sanitar-veterinare, în vederea liberalizarii activitãţii sanitar-veterinare", deoarece "toate aceste domenii sunt de competenta legii organice". Astfel, "serviciile naţionale" ţin de structura "nationala administrativã", conform prevederilor art. 72 lit. d) şi o) din Constituţie, iar "restructurarea persoanelor juridice din domeniul agricol" presupune "rezolvari de dispoziţie privind dreptul de proprietate", care "se fac numai prin lege organicã, în conformitate cu art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie", ca şi organizarea unei profesii cum este cea sanitar-veterinara; e) prevederile art. 1 lit. h), referitoare la "reglementãri în domeniul sponsorizarii", sunt criticate, întrucât "sponsorizarea fiind o varietate moderna de donaţie", reglementarea generalã a regimului juridic cãruia i se supun asemenea acte juridice speciale constituie domeniu al legii organice; f) dispoziţiile art. 1 lit. i), referitoare la abilitarea Guvernului în "domeniul nuclear, sistemul naţional al calitãţii, infrastructurile calitãţii, precum şi reglementãri privind cabinetul demnitarului", pentru ca domeniile enumerate pot fi reglementate numai prin legi organice. Cu referire la "reglementãri privind cabinetul demnitarului", care vizeazã dreptul demnitarului de a-i destitui pe toţi functionarii aflaţi în funcţie la numirea sa şi de a-i numi în locul lor pe alţii, se menţioneazã ca statutul funcţionarului public poate fi reglementat numai prin lege organicã, conform art. 72 lit. i) din Constituţie; g) art. 1 lit. m), prin care se abiliteaza Guvernul sa emita ordonanţe privind "mãsuri pentru aplicarea programului de reforma în domeniul educaţiei naţionale", nu poate avea alt regim decât al legii organice, ţinând seama ca "educaţia nationala este inseparabila de învãţãmântul naţional"; h) prevederile art. 1 lit. p), referitoare la "unele mãsuri privind regimul strãinilor în România", deoarece o reglementare privind drepturile omului şi statutul juridic al unei categorii de persoane ţin de domeniul legii organice; i) dispoziţiile art. 1 lit. t), referitoare la abilitarea Guvernului de a modifica şi de a completa prin ordonanta Codul de procedura civilã şi de a reglementa "mãsuri privind acordarea despãgubirilor civile", întrucât "Codul de procedura civilã este o lege generalã de baza, lege organicã", iar modificarea sa nu poate fi delegatã Guvernului. În temeiul art. 19 din Legea nr. 47/1992, republicatã, s-au cerut puncte de vedere preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã, în punctul sau de vedere, ca obiecţiile de neconstituţionalitate formulate în cele doua sesizãri sunt neintemeiate, arãtând, în esenta, urmãtoarele: 1. susţinerea ca Legea pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe a fost adoptatã cu încãlcarea prevederilor regulamentare este neîntemeiatã, deoarece, potrivit art. 45 şi 46 din Regulamentul Senatului, Biroul permanent a trimis proiectul de lege numai Comisiei juridice, fiindca obiectul legii intra în competenta exclusiva a acestei comisii, urmând sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii domeniilor în care este abilitat Guvernul; 2. sunt neintemeiate şi criticile privind neconstituţionalitatea unor dispoziţii prin care se susţine ca a fost abilitat Guvernul sa emita ordonanţe în domenii care fac obiectul legilor organice, fiind astfel incalcate dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Constituţie, şi anume: a) cu privire la criticile aduse dispoziţiilor art. 1 lit. a), referitoare la aprobarea statutului personalului vamal, se apreciazã ca acestea sunt neintemeiate, deoarece, potrivit Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, personalul vamal nu intra în categoria funcţionarilor publici, nici nu este asimilat acestora, astfel ca stabilirea statutului acestui personal nu intra sub incidenta legii organice; b) în ceea ce priveşte "asigurarea drepturilor de proprietate intelectualã", aceste dispoziţii nu intra sub incidenta art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, în sensul ca nu este o reglementare ce priveşte regimul juridic general al proprietãţii, ci se referã la luarea unor mãsuri organizatorice pentru apãrarea acesteia; c) este neîntemeiatã şi susţinerea ca dispoziţiile art. 1 lit. a), referitoare la ratificarea unor acorduri internaţionale prin ordonanta, întrucât aceasta se face printr-o lege ordinarã şi deci ea poate fi delegatã Guvernului, cu condiţia ca ordonanta de ratificare sa fie supusã spre aprobare Parlamentului; d) critica autorilor obiectiei de neconstituţionalitate, referitoare la dispoziţiile art. 1 lit. b), este neîntemeiatã, pentru ca înfiinţarea unui serviciu naţional se poate face prin lege ordinarã, în mãsura în care nu este vorba de o autoritate administrativã autonomã. Nici restructurarea persoanelor juridice din domeniul agricol nu intra în domeniul legilor organice şi nu vine în contradictie cu dispoziţiile art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, pentru ca restructurarea unei persoane juridice nu este echivalenta cu stabilirea regimului juridic general al proprietãţii. Cu privire la organizarea unei profesii, se susţine ca aceasta se face prin lege ordinarã şi, ca atare, ea poate face obiectul unei ordonanţe; e) dispoziţia cuprinsã la art. 1 lit. h), referitoare la reglementãri în domeniul sponsorizarii, este constituţionalã, întrucât reglementãrile în domeniul sponsorizarii nu ţin de regimul proprietãţii, care se reglementeazã prin lege organicã; sponsorizarea fiind un contract bilateral şi consensual; f) prevederile art. 1 lit. i), referitoare la domeniul nuclear, şi cele referitoare la cabinetul demnitarului sunt constituţionale, deoarece domeniul nuclear nu face parte din materiile ce se reglementeazã prin lege organicã, iar cat priveşte cabinetul demnitarului, materia reglementãrii nu o formeazã statutul personalului acestuia, ci organizarea cabinetului; g) sunt, de asemenea, constituţionale şi dispoziţiile art. 1 lit. m), întrucât mãsurile pentru aplicarea programului de reforma în domeniul educaţiei naţionale se reglementeazã în conformitate cu prevederile legii învãţãmântului şi nu fac obiectul unei legi organice, potrivit art. 72 alin. (3) lit. m) din Constituţie; h) nici criticile vizând dispoziţiile art. 1 lit. p), referitoare la regimul strãinilor în România, nu sunt întemeiate, pentru ca acestea nu vin în contradictie cu prevederile art. 114 alin. (2) din Constituţie. Nici o dispoziţie constituţionalã nu introduce regimul strãinilor în domeniul legilor organice. Regimul strãinilor priveşte drepturile pe care le au strãinii şi apatrizii într-un stat în raport cu cetãţenii acestuia; i) dispoziţiile art. 1 lit. t), referitoare la modificarea şi completarea Codului de procedura civilã şi stabilirea unor mãsuri privind acordarea despãgubirilor civile, pe calea ordonanţei, nu sunt neconstituţionale, deoarece aceasta lege nu intra în categoria celor organice, nefiind prevãzute în art. 72 alin. (3) din Constituţie sau în alte texte constituţionale. Susţinerea ca Legea nr. 59/1993 şi Legea nr. 65/1993 au fost adoptate ca legi organice, potrivit art. 74 alin. (1) din Constituţie, nu are relevanta, deoarece prin aceste legi s-a intervenit în materia contenciosului administrativ şi a Curţii de Conturi, rezervatã domeniului legii organice de art. 72 alin. (3) lit. j) şi k) din Constituţie. În punctul de vedere al preşedintelui Senatului se apreciazã ca sesizãrile grupului de deputaţi şi ale grupului de senatori sunt neintemeiate, pentru urmãtoarele motive: 1. solicitarea delegarii legislative a fost facuta în temeiul art. 114 din Constituţie, fãrã sa se încalce dispoziţiile constituţionale ale art. 58 alin. (1) din legea fundamentalã, potrivit cãrora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare. Domeniile pentru care s-a solicitat delegarea legislativã reprezintã prioritati legislative ale Guvernului; 2. cu privire la nerespectarea obligaţiei regulamentare de a fi fost sesizate comisiile permanente competente, pentru avizarea proiectului de lege, se arata ca aceasta obligaţie îi revenea Biroului permanent al Senatului, care însã a considerat ca, data fiind urgenta proiectului de lege, aceste avize ar fi determinat prelungirea adoptãrii legii de abilitare; 3. în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor legale care se pretinde ca incalca prevederile art. 114 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se apreciazã ca precizãrile sunt suficient de clare cu privire la domeniile pentru care Guvernul a solicitat abilitarea de a emite ordonanţe. Chiar dacã unele domenii în care urmeazã sa se emita ordonanţe "sunt exprimate printr-o formulare foarte generalã", nu se creeazã prezumţia ca se va intra într-un domeniu rezervat legii organice, întrucât se considera ca Guvernul a avut în vedere respectarea stricta a Constituţiei; 4. referitor la critica potrivit cãreia nu poate fi delegatã Guvernului ratificarea unor acorduri internaţionale, se arata ca, în temeiul prevederilor art. 4 din Legea nr. 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor, înţelegerile internaţionale de importanta exceptionala, cum ar fi colaborarea politica şi militarã, regimul politic şi teritorial al statului, drepturile şi libertãţile cetatenesti etc. urmeazã sa fie supuse, în toate cazurile, ratificãrii Parlamentului. Rezulta cu claritate, din domeniile enumerate la art. 1 lit. a) din lege, ca se au în vedere acordurile, iar nu tratatele internaţionale semnate în numele României. În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca sesizarea formulatã de grupul celor 40 de senatori, cu privire la neconstituţionalitatea Legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe, este nefondata, în esenta, pentru urmãtoarele motive: 1. prima critica adusã legii, în sensul ca a fost adoptatã fãrã avizele de specialitate ale comisiilor Senatului, nu poate fi reţinutã, deoarece controlul exercitat de Curtea Constituţionalã asupra legilor poate avea loc numai în raport cu prevederile constituţionale, iar nu în funcţie de dispoziţiile Regulamentului Senatului, textele art. 61 şi 72 din Constituţie, invocate în susţinerea sesizãrii, neavând nici o legatura cu avizele comisiilor de specialitate; 2. în ceea ce priveşte faptul ca legea atacatã reglementeazã domenii rezervate legilor organice, se susţine ca "în sistemul nostru constituţional nu pot fi considerate legi organice decât legile prevãzute ca atare prin textele Constituţiei", în acest sens fiind concludente prevederile constituţionale ale art. 72 alin. (3) lit. a) - r). Astfel, referitor la art. 1 lit. a) din lege, prin care se reglementeazã statutul personalului vamal, se apreciazã ca acesta este un statut profesional ce "nu poate duce la extinderea aplicãrii art. 72 alin. (3) lit. r) din legea fundamentalã". Cu privire la "asigurarea respectãrii dreptului de proprietate intelectualã", se afirma ca aceasta reglementare nu se referã la "regimul juridic general al proprietãţii", prevãzut în art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie. În legatura cu "ratificarea unor acorduri internaţionale", se arata ca "nici un text al Constituţiei nu prevede ca ratificarea acordului ar fi de domeniul legilor organice", astfel ca, datoritã delegarii legislative, Guvernul, prin ordonanţe, poate sa ratifice acorduri internaţionale. Cat priveşte art. 1 lit. b) din lege, prin care se reglementeazã "înfiinţarea Serviciului Naţional de Extensie şi Consultanţa, restructurarea persoanelor juridice din domeniul agricol, reorganizarea structurilor sanitar-veterinare, în vederea liberalizarii activitãţilor sanitar-veterinare", se considera ca nu intra sub incidenta art. 72 alin. (3) din Constituţie, care vizeazã cu totul alte domenii, şi anume: organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apãrare a Tarii, organizarea administraţiei locale şi a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia localã. De asemenea, se afirma ca nici reglementãrile cuprinse în lege la art. 1 lit. h) şi i) privind "domeniul sponsorizarii" şi, respectiv, "domeniul nuclear şi cele privind cabinetul demnitarului" nu pot fi considerate neconstituţionale, întrucât "nu incalca condiţiile prevãzute la art. 114 din Constituţie". Cu privire la art. 1 lit. m), referitor la "mãsuri pentru aplicarea programului de reforma în domeniul educaţiei naţionale", se arata ca textul nu are în vedere "organizarea generalã a învãţãmântului", iar Parlamentul, atunci când adopta legea de abilitare, apreciazã "asupra definirii domeniilor pentru care se da delegare legislativã" în temeiul art. 114 din Constituţie. Acest fapt nu poate fi considerat ca intra în sfera controlului de constitutionalitate exercitat de Curte. În legatura cu "unele mãsuri privind regimul strãinilor în România", reglementate prin art. 1 lit. p) din lege, se arata ca regimul strãinilor nu este rezervat domeniului legii organice. Nici art. 1 lit. t), referitor la "modificarea şi completarea Codului de procedura civilã... mãsuri privind acordarea despãgubirilor civile", nu contravine vreunei norme constituţionale, deoarece, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, prin lege organicã se reglementeazã numai "regimul juridic general al proprietãţii şi al moştenirii", iar conform art. 125 alin. (3) din Constituţie, competenta şi procedura de judecata sunt stabilite prin lege, deci nu prin lege organicã. Cu privire la sesizarea grupului de deputaţi, în punctul de vedere al Guvernului se arata ca obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât, potrivit Constituţiei, domeniile rezervate legii organice sunt expres prevãzute, astfel încât abilitarea acordatã Guvernului de a emite ordonanţe nu poate fi exercitatã decât cu respectarea stricta a prevederilor constituţionale. În acest sens se apreciazã ca statutul personalului vamal este un statut profesional, mãsurile privind protecţia socialã nu sunt contrare regimului general prevãzut de art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, abilitarea pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilã se întemeiazã pe prevederile art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora competenta şi procedura de judecata sunt stabilite prin lege, deci nu prin lege organicã, iar mãsurile referitoare la despãgubirile civile nu contravin regimului general al proprietãţii şi al moştenirii, care este de domeniul legii organice. Întrucât ambele obiecţii privesc aceeaşi lege şi, în esenta, au un conţinut asemãnãtor, Curtea dispune conexarea celor doua dosare.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ, având în vedere obiecţiile de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã, punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi al Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, prevederile Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, ce fac obiectul sesizarilor, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicatã, retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze obiecţiile de neconstituţionalitate care au fost formulate cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992. În ambele sesizãri se invoca, în esenta, motive de neconstituţionalitate, întemeiate pe art. 114 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia Parlamentul nu poate abilita Guvernul sa emita ordonanţe în domeniul legilor organice. Domeniile rezervate legilor organice îşi gãsesc enumerarea limitativa şi expresã în textul Constituţiei, iar intervenţia Curţii Constituţionale în cercetarea constituţionalitãţii legilor de abilitare este de natura sa asigure ca delegarea legislativã sa nu aducã atingere limitei instituite de prevederile art. 114 alin. (1) din legea fundamentalã. În acelaşi timp, controlul de constitutionalitate nu dispune, între componentele sale, şi de posibilitatea de a extinde limitele lui dincolo de stricta observare a textelor constituţionale, asa cum sunt ele formulate în legea fundamentalã, nefiind în mãsura a-şi întemeia cenzura pe simple eventualitati. În lumina celor de mai sus, criticile formulate prin cele doua sesizãri urmeazã a fi examinate sub un dublu aspect: în ce mãsura formularile cuprinse în legea de abilitare dau expresie unei încãlcãri a textelor constituţionale invocate şi dacã prevederile legii criticate apar autorilor sesizarilor ca infrangand legea fundamentalã, doar prin prisma unor viitoare şi ipotetice dispoziţii ale ordonanţelor ce se vor emite şi care ar capata un conţinut propriu legilor organice, devenind prin aceasta neconstituţionale. Cat priveşte al doilea aspect, este, desigur, de domeniul evidentei faptul ca o ordonanta, în mãsura în care depãşeşte, pe orice cale, limitele impuse de Constituţie, ea contravine acesteia şi urmeazã sa îi fie aplicate, pe cãile înscrise în Constituţie, rigorile ce se impun, inclusiv în procedura jurisdicţionalã, în fata Curţii Constituţionale. De aceea, chiar dacã unele domenii din legea de abilitare nu sunt suficient de riguros precizate, astfel cum în mod constant s-a statuat în jurisprudenta Curţii, Guvernul este obligat, când emite o ordonanta pe baza unei legi de abilitare, sa respecte cu stricteţe domeniile rezervate legii organice, deşi o asemenea circumstantiere nu rezulta în mod expres din legea de abilitare. În mod concret, criticile cuprinse în cele doua sesizãri coincid într-o oarecare mãsura, fiind comune amândurora, dar fiecare sesizare conţine şi critici proprii. În prima categorie sunt expuse obiecţiile urmãtoare: a) la art. 1 lit. a) din lege este prevãzutã posibilitatea aprobãrii prin ordonanta a statutului personalului vamal; autorii sesizarilor susţin ca aceasta competenta este contrarã art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, potrivit cãruia statutul funcţionarilor publici se reglementeazã prin lege organicã. Dispoziţia constituţionalã sus-menţionatã priveşte însã aprobarea unui statut-cadru, aplicabil tuturor funcţionarilor publici indiferent de diversitatea fireasca a specificului fiecãrei categorii de funcţionari. Evident ca dispoziţia criticata din legea de abilitare are în vedere însã particularitãţile regimului juridic al funcţionarilor vamali, derivând din specificul activitãţii lor, şi nicidecum reguli comune tuturor categoriilor de funcţionari publici, care nu pot fi adoptate decât prin lege organicã, potrivit art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie. De aceea, reglementãrile specifice regimului unor categorii de funcţionari, în concordanta cu reglementãrile-cadru, nu sunt de domeniul legii organice. Desigur, ar fi fost potrivita adoptarea mai întâi a statutului funcţionarului public, conţinând reglementãri-cadru, comune tuturor categoriilor de funcţionari, şi numai dupã aceea sa se adopte reglementãri specifice pentru anumite categorii de funcţionari, cu respectarea cadrului general prestabilit. Aceasta este însã o problema de politica legislativã şi nu de constitutionalitate. În acelaşi timp însã, în exercitarea delegarii legislative ce i-a fost acordatã de Parlament, Guvernul nu este abilitat sa instituie reguli care, prin natura lor, sunt de domeniul statutului-cadru, general pentru toţi functionarii publici, respectând astfel limitele constituţionale ale abilitarii; b) la art. 1 lit. t) se prevede abilitarea Guvernului de a completa şi modifica Codul de procedura civilã şi de a stabili mãsuri privind acordarea despãgubirilor civile, sustinandu-se de cãtre autorii sesizarilor ca, întrucât legile anterioare de modificare a acestui Cod au fost adoptate cu majoritatea prevãzutã de Constituţie pentru legile organice, delegarea ar fi neconstitutionala. Dar din cuprinsul prevederilor art. 72 alin. (3) din Constituţie şi al celorlalte dispoziţii constituţionale nu rezulta ca reglementãrile relative la procedura civilã, în ansamblul lor, fac parte din domeniul legilor organice; fãrã indoiala, în conţinutul unor asemenea reglementãri pot exista şi norme de domeniul legii organice, care atrag deci adoptarea lor cu majoritatea prevãzutã de Constituţie pentru astfel de legi. Aceasta însã nu înseamnã transformarea tuturor dispoziţiilor Codului de procedura civilã în prevederi de natura legii organice, deoarece astfel s-ar ajunge, practic, la completarea Constituţiei, care reglementeazã expres şi limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi, între care nu figureazã dispoziţiile legale privind procedura civilã. În afarã acestor obiecţii comune, în sesizarea grupului de deputaţi se susţine ca prevederile cuprinse în art. 1 lit. e) din legea de abilitare, potrivit cãrora Guvernul poate adopta "... unele mãsuri privind asigurãrile sociale, forta de munca şi somajul ..., precum şi protecţia pensionarilor I.O.V.R.", şi în art. 1 lit. m), referitoare la "mãsuri de protecţie socialã a elevilor şi studenţilor", sunt neconstituţionale. În opinia autorilor sesizãrii, astfel de mãsuri sunt de domeniul legii organice, potrivit art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituţie, conform cãruia regimul general privind protecţia socialã se reglementeazã prin lege organicã. Se constata însã ca textele criticate din legea de abilitare nu privesc nicidecum regimul general al protecţiei sociale, ci numai luarea unor mãsuri specifice de protecţie, având deci un caracter particular pentru anumite categorii sociale defavorizate. De asemenea, în sesizarea grupului de senatori se mai susţin urmãtoarele: a) prin art. 1 lit. a) din lege Guvernul a fost abilitat sa reglementeze competentele autoritãţilor vamale pentru asigurarea respectãrii dreptului de proprietate intelectualã. În sesizare se apreciazã ca orice reglementare referitoare la dreptul de proprietate este de domeniul legii organice, conform art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, care se referã la regimul general al proprietãţii. Curtea retine însã ca, din însuşi conţinutul normei constituţionale, rezulta ca domeniul rezervat legii organice se referã exclusiv la regimul general al proprietãţii, nu şi la aspecte de ordin particular, legate de respectarea acestui drept de cãtre autoritãţile vamale; b) prin art. 1 lit. a) din lege Guvernul este împuternicit sa ratifice acorduri internaţionale, menţionate în cuprinsul acestei prevederi; se susţine, de cãtre autorii sesizãrii, ca prevederea ar fi neconstitutionala, întrucât ratificarea acestor acorduri este de competenta exclusiva a Parlamentului şi nu poate fi delegatã. Potrivit art. 114 alin. (3) din Constituţie, dacã legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobãrii Parlamentului; or, potrivit art. 2 din legea de abilitare, criticata prin sesizare, toate ordonanţele emise de Guvern în temeiul acestei legi se supun aprobãrii Parlamentului pana la reluarea lucrãrilor acestuia în prima sesiune ordinarã din anul 1998. De altfel, în sensul constituţionalitãţii abilitarii Guvernului de a ratifica acorduri internaţionale, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 43 din 8 iulie 1993, retinand ca aceasta abilitare "... priveşte exclusiv acorduri financiar-bancare urgente, nu ratificarea de tratate internaţionale încheiate, în numele României, de Preşedintele tarii. Cu referire la aceste acorduri, potrivit art. 72 din Constituţie, ele nu fac parte din categoria legilor organice, astfel încât, aprobarea lor fãcându-se printr-o lege ordinarã, implicit delegarea legislativã este constituţionalã, fiind conformã art. 114 alin. (1) din Constituţie"; c) prin art. 1 lit. b) din lege Guvernul a fost abilitat sa înfiinţeze Serviciul Naţional de Extensie şi Consultanţa, sa restructureze persoanele juridice din domeniul agricol şi sa reorganizeze structurile sanitar-veterinare. În sesizare se susţine ca serviciile naţionale fac parte din structurile naţionale administrative, care n-ar putea fi reglementate decât prin lege organicã, în temeiul art. 72 alin. (3) lit. d) din Constituţie, care priveşte organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apãrare a Tarii, precum şi al prevederilor art. 72 alin. (3) lit. o) din legea fundamentalã, care se referã la organizarea administraţiei locale, a teritoriului şi la regimul general privind autonomia localã. Nu rezulta însã ca un astfel de serviciu ar face parte din structurile naţionale administrative prevãzute în dispoziţiile constituţionale sus-menţionate, iar reglementarea infiintarii acestui serviciu nu este un domeniu rezervat legii organice, potrivit Constituţiei. În ceea ce priveşte restructurarea persoanelor juridice din domeniul agricol, se susţine ca astfel de dispoziţii privind dreptul de proprietate se pot edifica numai prin lege organicã, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, întrucât acest fapt ar implica reconstituirea unor drepturi cuvenite foştilor proprietari. Or, o asemenea reglementare nu este de domeniul regimului general al proprietãţii, asa cum prevede textul constituţional precitat, iar drepturile foştilor proprietari fac obiectul Legii nr. 18/1991, recent modificatã şi completatã prin Legea nr. 169 din 28 octombrie 1997. În legatura cu organizarea profesiei sanitar-veterinare, se arata ca reglementarea acesteia se poate face numai prin lege, dar este de reţinut ca acest fapt nu exclude delegarea legislativã. Nici autorii sesizãrii nu susţin ca domeniul respectiv de reglementare este de natura legii organice; d) prin art. 1 lit. h) Guvernul a fost abilitat pentru a edifica reglementãri în domeniul sponsorizarii, ceea ce in opinia autorilor sesizãrii este neconstitutional, pentru ca "sponsorizarea este o forma moderna de donaţie" şi deci ar face parte din regimul general al dreptului de proprietate (art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie). Aceasta sustinere nu poate fi reţinutã, deoarece textul constituţional sus-menţionat are în vedere numai regimul general al proprietãţii, nu şi unele modalitãţi de realizare a acestui drept, cum este şi contractul de sponsorizare; e) prin art. 1 lit. i) din lege Guvernul este abilitat sa adopte ordonanţe în domeniul nuclear şi privind cabinetul demnitarului; autorii sesizãrii susţin ca, datoritã importantei domeniului nuclear, acesta este de resortul reglementãrii prin lege organicã; nu se invoca însã nici un text constituţional care ar fi încãlcat prin dispoziţia criticata. În ceea ce priveşte cabinetul demnitarului, se arata ca scopul urmãrit ar fi acela de a da posibilitatea destituirii din funcţie a salariaţilor aflaţi în structura cabinetelor demnitarilor, contravenindu-se astfel art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, care se referã la statutul funcţionarului public. Constituirea unor structuri administrative interne - cum sunt aceste cabinete - nu este un domeniu rezervat legii organice, astfel încât obiecţia nu poate fi reţinutã, din textul criticat nereiesind şi faptul ca obiectul viitoarei reglementãri prin ordonanta ar privi şi condiţia juridicã a salariaţilor încadraţi la aceste cabinete; f) prin art. 1 lit. m) Guvernul a fost împuternicit sa ia mãsuri pentru aplicarea programului de reforma în domeniul educaţiei naţionale, care, în opinia autorilor sesizãrii, este, de asemenea, de domeniul legii organice, în temeiul art. 72 alin. (3) lit. m) din Constituţie, care se referã la organizarea generalã a învãţãmântului. Ţinând seama ca, potrivit art. 114 alin. (1) din Constituţie, abilitarea Guvernului nu poate sa aibã ca obiect domenii ce sunt de resortul unei legi organice, rezulta ca delegarea legislativã în discuţie, relativã la aplicarea programului de reforma în domeniul educaţiei naţionale, poate privi numai alte aspecte decât cele referitoare la organizarea generalã a învãţãmântului, care, potrivit art. 72 alin. (3) lit. m) din Constituţie, se reglementeazã numai prin lege organicã. Reforma în domeniul educaţiei naţionale nu se identifica, în toate componentele sale, cu organizarea generalã a învãţãmântului, ea urmãrind, prin scopurile şi modalitãţile în care se va efectua, ameliorarea procesului educaţional naţional, în cadrul regimului general al învãţãmântului şi în conformitate cu prevederile cuprinse în legislaţia în vigoare; g) prin art. 1 lit. p) din lege Guvernul este abilitat sa ia, prin ordonanta, mãsuri privind regimul strãinilor în România, dispoziţie criticata în sesizare pe motiv ca delegarea legislativã nu este suficient conturata şi ca, din aceasta cauza, s-ar putea adopta dispoziţii de ţin de domeniul legii organice, îndeosebi în materia drepturilor omului. Având în vedere limitele constituţionale ale abilitarii, indiferent dacã acestea au fost sau nu prevãzute în legea de delegare, Guvernul, în exercitarea competentei legislative atribuite, nu poate depãşi aceste limite. De aceea nu se poate retine obiecţia de neconstituţionalitate, din însuşi conţinutul legii de abilitare nereiesind ca Parlamentul ar fi investit Guvernul cu competenta de a emite reglementãri ce ţin de domeniul legii organice, textul criticat referindu-se doar la unele mãsuri privind regimul strãinilor în România. În ambele sesizãri sunt invocate şi unele aspecte de ordin general: a) caracterul prea vast şi uneori imprecis al delegarii, având ca efect diminuarea rolului de unica autoritate legiuitoare a Parlamentului; b) încãlcarea unor prevederi regulamentare în dezbaterea legii la Senat, prin solicitarea numai a raportului comisiei sesizate în fond. Aceste aspecte sunt fie de domeniul exclusiv al politicii legislative, existând posibilitatea remedierii lor cu prilejul procedurii de elaborare şi aprobare a ordonanţelor, fie de domeniul aplicãrii dispoziţiilor cuprinse în regulamentele parlamentare, astfel încât nici unul, nici celãlalt nu poate face obiectul contenciosului constituţional.
Având în vedere considerentele expuse, prevederile art. 72 alin. (3), ale art. 74 alin. (1) şi ale art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale art. 17, ale art. 18, ale art. 19 alin. (1) şi ale art. 20 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte abilitarea Guvernului de a reglementa prin ordonanta modificarea şi completarea Codului de procedura civilã, şi cu unanimitate de voturi, în ceea ce priveşte celelalte prevederi ale legii de abilitare,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Constata ca prevederile Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 16 decembrie 1997 şi de Senat în şedinţa din 18 decembrie 1997, ce fac obiectul sesizarilor înaintate Curţii Constituţionale, sunt constituţionale. Decizia se comunica Preşedintelui României. Dezbaterea a avut loc la data de 29 decembrie 1997 şi la ea au participat: Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Mihai Constantinescu, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu, Romul Petru Vonica şi Victor Dan Zlatescu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent şef, Claudia Miu -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
