Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 713 din 13 septembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 145 alin. 2 si art. 145^1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 26 octombrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 alin. 2 şi art. 145^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Cristian Dândãreanu în Dosarul nr. 3.327/2006 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Avocatul autorului excepţiei solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, susţinând cã art. 145 alin. 2 şi art. 145^1 din Codul de procedurã penalã încalcã prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (1) din Constituţie. Astfel, comparativ cu obligaţia instanţei de judecatã de a verifica periodic legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive a inculpatului trimis în judecatã, prevãzutã de art. 160^b din Codul de procedurã penalã, inculpatul trimis în judecatã şi obligat sã nu pãrãseascã ţara sau localitatea nu beneficiazã de acelaşi tratament juridic.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca nefondatã, arãtând cã aspectele menţionate în susţinerea excepţiei sunt probleme de completare a legii. Se aratã cã cele douã mãsuri, cea reglementatã de art. 160^b din Codul de procedurã penalã şi cea prevãzutã de textele legale criticate, nu sunt identice.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 februarie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 3.327/2006, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 alin. 2 şi art. 145^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Cristian Dândãreanu în cauza ce are ca obiect judecarea apelului declarat de autorul excepţiei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã, în comparaţie cu art. 160^b din Codul de procedurã penalã, care instituie obligaţia instanţei de a verifica periodic legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive a inculpaţilor trimişi în judecatã, dispoziţiile criticate nu prevãd aceeaşi obligaţie a instanţei şi pentru inculpaţii trimişi în judecatã şi obligaţi sã nu pãrãseascã ţara sau localitatea. Or, reglementarea prin lege a unei astfel de obligaţii a instanţei constituie o garanţie a restrângerii libertãţii personale doar în cazurile şi în condiţiile prevãzute de lege, astfel cum stabileşte art. 23 alin. (1) din Constituţie. Se instituie totodatã un tratament inegal inculpaţilor obligaţi la mãsura de a nu pãrãsi ţara, faţã de ceilalţi inculpaţi arestaţi preventiv, dar faţã de care instanţa este obligatã sã verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestãrii, fiind totodatã lipsiţi "de garanţii normale menite sã contrabalanseze luarea unei mãsuri restrictive de libertate".
Mai aratã cã, datoritã faptului cã instanţa nu este obligatã sã se pronunţe periodic prin încheiere asupra legalitãţii şi temeiniciei mãsurii obligãrii inculpatului trimis în judecatã de a nu pãrãsi localitatea, încheiere care ar fi supusã cãilor de atac, celui aflat în aceastã situaţie i se restrânge dreptul la un proces echitabil.
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, este menţionatã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 442/2006 .
Se mai aratã cã existã suficiente garanţii procesuale pentru revocarea mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi localitatea, atunci când nu mai existã temei pentru menţinerea acestei mãsuri.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile legale criticate sunt constituţionale. Apreciazã cã dispoziţiile legale respective sunt în deplinã concordanţã cu art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (1) din Constituţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie art. 145 alin. 2 şi art. 145^1 din Codul de procedurã penalã care au urmãtorul cuprins:
- Art. 145 alin. 2: "În cursul urmãririi penale, durata mãsurii prevãzute în alin. 1 nu poate depãşi 30 de zile, afarã de cazul când ea este prelungitã în condiţiile legii. Mãsura obligãrii de a nu pãrãsi localitatea poate fi prelungitã în cursul urmãririi penale, în caz de necesitate şi numai motivat. Prelungirea se dispune de procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã, fiecare prelungire neputând sã depãşeascã 30 de zile. Dispoziţiile art. 140^2 se aplicã în mod corespunzãtor. Durata maximã a mãsurii prevãzute în alin. 1 în cursul urmãririi penale este de un an. În mod excepţional, când pedeapsa prevãzutã de lege este detenţiunea pe viaţã sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maximã a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea este de 2 ani."
- Art. 145^1: "Mãsura obligãrii de a nu pãrãsi ţara constã în îndatorirea impusã învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecãtor, în cursul urmãririi penale, ori de instanţa de judecatã, în cursul judecãţii, de a nu pãrãsi ţara fãrã încuviinţarea organului care a dispus aceastã mãsurã.
Dispoziţiile art. 145 se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul obligãrii de a nu pãrãsi ţara."
Se susţine cã aceste dispoziţii legale încalcã art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (1) din Constituţie, privind egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil şi, respectiv, garantarea libertãţii individuale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
Textele legale criticate pentru neconstituţionalitate se referã la obligarea învinuitului sau inculpatului de a nu pãrãsi localitatea sau ţara. Ambele texte fac parte din cap. I al titlului IV din Codul de procedurã penalã, intitulat "Mãsurile preventive".
Potrivit art. 139 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, "când mãsura preventivã a fost luatã cu încãlcarea prevederilor legale sau nu mai existã vreun temei care sã justifice menţinerea mãsurii preventive, aceasta trebuie revocatã din oficiu sau la cerere [...]". Alineatele 3, 3^1 şi 3^2 ale aceluiaşi articol prevãd modalitãţile şi condiţiile în care mãsurile preventive pot fi înlocuite sau revocate. Totodatã, art. 140 din Codul de procedurã penalã prevede cazurile în care mãsurile preventive înceteazã de drept.
De altfel, chiar din conţinutul dispoziţiilor legale criticate rezultã cã durata mãsurii preventive în cursul urmãririi penale nu poate depãşi 30 de zile, afarã de cazul când ea este prelungitã în condiţiile legii. În consecinţã, în tot cursul procesului penal, dacã procurorul sau instanţa de judecatã constatã cã nu mai existã temei pentru menţinerea mãsurii preventive de a nu pãrãsi localitatea, existã oricând posibilitatea revocãrii acesteia, din oficiu sau la cerere. De asemenea, art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedurã penalã prevede cã "împotriva încheierii prin care judecãtorul dispune, în timpul urmãririi penale, luarea unei mãsuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea mãsurii preventive [...], învinuitul sau inculpatul pot face recurs [...]". Sunt întrunite astfel cerinţele constituţionale prevãzute la art. 21 alin. (3), referitoare la dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea nu sunt încãlcate nici dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Constituţie, privind inviolabilitatea libertãţii individuale şi siguranţei persoanei, deoarece luarea, în condiţiile legii, a mãsurii preventive de a nu pãrãsi localitatea sau ţara nu are semnificaţia încãlcãrii libertãţii individuale sau siguranţei persoanei. Aceste mãsuri se iau exclusiv în scopul bunei desfãşurãri a procesului penal.
În ceea ce priveşte invocarea încãlcãrii art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constatã cã instituirea de cãtre legiuitor a modalitãţii în care învinuitul sau inculpatul este supus mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi ţara, precum şi a condiţiilor de revocare a acesteia, nu poate conduce la concluzia cã în acest mod s-ar crea o discriminare nejustificatã a persoanelor aflate în aceastã situaţie faţã de cele care sunt arestate preventiv. Cele douã categorii de persoane, învinuiţii sau inculpaţii faţã de care s-a luat mãsura preventivã de a nu pãrãsi ţara sau localitatea şi inculpaţii arestaţi aflaţi în cursul judecãţii, se aflã în mod evident în situaţii diferite, justificate raţional şi obiectiv, iar legiuitorul a înţeles sã instituie, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, mãsuri procedurale diferite.
Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 145^1 din Codul de procedurã penalã, prin raportare la dispoziţiile <>art. 23 din Constituţie, excepţie respinsã prin Decizia nr. 442 din 30 mai 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 20 iunie 2006.
Soluţia Curţii Constituţionale în cauza respectivã, precum şi considerentele care au stat la bazã îşi pãstreazã valabilitatea şi în aceastã cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 alin. 2 şi art. 145^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Cristian Dândãreanu în Dosarul nr. 3.327/2006 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 septembrie 2007.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
