Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 71 din 11 mai 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea si disciplina muncii in unitatile socialiste de stat
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 26 iulie 1999
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unitãţile socialiste de stat, excepţie ridicatã de Banca Romana pentru Dezvoltare - S.A. în Dosarul nr. 11.284/1998 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucureşti.
La apelul nominal rãspunde Banca Romana pentru Dezvoltare - S.A., reprezentatã prin consilier juridic Paula Nedelcu, lipsa fiind Dumitru Virtu, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, autoarea exceptiei de neconstituţionalitate susţine, în esenta, ca dispoziţiile <>art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unitãţile socialiste de stat sunt neconstituţionale. În sprijinul susţinerilor sale invoca Decizia nr. 82 din 29 aprilie 1997 a Curţii Constituţionale, în care s-a statuat ca prevederile <>Legii nr. 1/1970 se aplica regiilor autonome şi instituţiilor publice, nu şi societãţilor comerciale cu capital privat, cum este şi Banca Romana pentru Dezvoltare - S.A.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, sustinand, pe de o parte, ca termenele prevãzute de <>art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 constituie garanţii indispensabile executãrii contractului de munca, iar pe de alta parte, ca, fiind termene de decãdere, ele determina o limitare în timp a dreptului de aplicare a sancţiunilor disciplinare.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 ianuarie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 11.284/1998, Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unitãţile socialiste de stat, excepţie ridicatã de Banca Romana pentru Dezvoltare, societate pe acţiuni.
În esenta, autoarea exceptiei susţine ca <>Legea nr. 1/1970 este un act normativ specific sistemului socialist şi contravine principiilor de funcţionare a societãţilor comerciale care, având caracter privat, se supun prevederilor contractului colectiv de munca. Banca Romana pentru Dezvoltare - S.A. nu se încadreazã în categoria persoanelor juridice care, în prezent, au obligaţia ca, în cadrul raporturilor de munca stabilite cu angajaţii proprii, sa se conformeze prevederilor <>art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 , deoarece, având în vedere temeiurile juridice în baza cãrora s-a înfiinţat, este societate comercialã privatã, neavând corespondent în economia socialistã, în contextul cãreia a fost elaborata şi aplicatã <>Legea nr. 1/1970 .
În susţinerea exceptiei, autoarea invoca Decizia Curţii Constituţionale nr. 82 din 29 aprilie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 27 noiembrie 1997, prin care s-a statuat faptul ca prevederile <>art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 sunt "abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, în mãsura în care se referã la societãţile comerciale". Pentru identitate de ratiune, autoarea exceptiei reclama aceeaşi soluţie şi în ce priveşte prevederile <>art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 .
Exprimandu-şi opinia, instanta de judecata apreciazã ca prevederile <>art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 nu contravin dispoziţiilor Constituţiei României. Dimpotriva, potrivit opiniei sale, "este necesar sa fie instituit un termen de aplicare a sancţiunii corelat cu data sãvârşirii abaterii, astfel de termene existând şi pentru fapte care atrag raspunderi mult mai grave, cum sunt cea penalã şi contravenţionalã". Se arata în continuare ca "aplicarea sancţiunii dupã o perioada îndelungatã de la data sãvârşirii unei fapte nu mai are eficienta în îndreptarea sau asupra comportamentului persoanei care a sãvârşit-o şi nici în relaţiile şi raporturile de munca, cum este cazul rãspunderii disciplinare". Instanta considera ca în orice tip de economie trebuie sa existe o disciplina a muncii. În sistemul de drept romanesc, atunci când disciplina muncii nu este reglementatã în toate detaliile de contractul colectiv de munca, "se aplica norma generalã, care în acest caz este <>Legea nr. 1/1970 ". Dispoziţia legalã criticata protejeaza salariaţii impotriva abuzurilor sau a sancţiunilor aplicate arbitrar. De altfel, se mai arata ca "intimata nici nu a indicat ce dispoziţie constituţionalã este incalcata de <>art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 ".
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul sau de vedere preşedintele Camerei Deputaţilor susţine ca "abordarea problemei juridice în cauza nu trebuie sa porneascã de la evidentierea incompatibilitatii de fond dintre unitãţile socialiste - privite ca persoane juridice puternic marcate de amprenta ideologica a regimului politic abolit în 1989 - şi societãţile comerciale ce funcţioneazã în conformitate cu <>Legea nr. 31/1990 , în condiţiile economiei de piata şi ale unei democratii constituţionale". În cauza, esenţiale sunt interesele autorului abaterii disciplinare, care trebuie sa ştie, la împlinirea unui termen determinat, ce drepturi şi în ce mãsura acestea îi sunt afectate, pentru a putea exercita, eventual, cãile de atac pe care legea i le pune la indemana. Practic, şi sub imperiul Constituţiei din 1991, dispoziţiile <>art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 asigura o protecţie eficienta intereselor salariatului angrenat într-o procedura disciplinarã, neavând importanta dacã raportul juridic de munca este stabilit cu o societate comercialã, cu o instituţie publica sau o regie autonomã ori cu o alta persoana juridicã prevãzutã de lege. Se apreciazã ca dispoziţiile <>art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 sunt, în continuare, în vigoare.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca "societãţilor comerciale constituite conform prevederilor <>Legii nr. 31/1990 , precum şi societãţilor comerciale cu capital majoritar de stat privatizate nu le pot fi aplicate prevederile <>art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 , întrucât societãţile comerciale fiind cu capital privat nu au un corespondent în economia socialistã. Dacã li s-ar aplica aceste prevederi, aceasta ar duce la extinderea aplicãrii <>Legii nr. 1/1970 dincolo de vointa legiuitorului, care, în art. 28 alin. 2, doar recomanda pentru celelalte unitãţi economice, altele decât cele de stat, sa aplice dispoziţiile legii". Pentru aceste considerente, se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este fondatã în parte, în sensul ca <>art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 nu se aplica societãţilor comerciale.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere comunicate, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã este competenta sa se pronunţe asupra exceptiei, deoarece, deşi <>Legea nr. 1/1970 a fost adoptatã înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei, pe baza dispoziţiilor sale s-au nãscut raporturi juridice dupã intrarea în vigoare a acesteia.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl formeazã dispoziţiile <>art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unitãţile socialiste de stat, având urmãtorul cuprins:
"Sancţiunea disciplinarã poate fi stabilitã şi va trebui sa fie comunicatã în scris salariatului în cel mult 30 de zile de la data când cel în drept sa o aplice a luat cunostinta de sãvârşirea abaterii; aplicarea sancţiunii nu se va putea face însã mai târziu de 6 luni de la data sãvârşirii abaterii."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost ridicatã, Curtea Constituţionalã constata urmãtoarele:
a) Excepţia a fost ridicatã într-o cauza având ca obiect contestaţia formulatã de directorul general al Sucursalei zonale Iaşi a Bãncii Romane pentru Dezvoltare - S.A., impotriva unui ordin prin care a fost sancţionat disciplinar cu diminuarea salariului de baza şi a indemnizaţiei de conducere cu 10% pe o perioada de 3 luni. Autoarea exceptiei considera ca dispoziţiile art. 13 alin. 4 din legea mai sus citata nu se aplica societãţilor comerciale, iar în sprijinul acestei sustineri este evocata Decizia Curţii Constituţionale nr. 82 din 29 aprilie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 27 noiembrie 1997. Prin aceasta decizie s-a admis în parte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 şi s-a constatat ca prevederile acestora sunt abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, în mãsura în care se referã la societãţile comerciale constituite conform prevederilor <>Legii nr. 31/1990 privind societãţile comerciale şi la societãţile comerciale cu capital majoritar de stat, privatizate în condiţiile <>Legii nr. 58/1991 privind privatizarea societãţilor comerciale. Alin. 3 al art. 13, care a fost constatat de Curtea Constituţionalã ca fiind abrogat în parte, are urmãtorul cuprins: "Sancţiunea disciplinarã se aplica numai dupã cercetarea prealabilã a faptei ce constituie abatere, ascultarea salariatului şi verificarea susţinerilor fãcute de acesta în apãrare". S-a pronunţat aceasta decizie considerându-se ca, în ipoteza în care unor astfel de societãţi comerciale "li s-ar aplica prevederile acestui articol, ar insemna ca se extinde aplicarea legii dincolo de vointa legiuitorului care, asa cum s-a arãtat, pentru alte unitãţi economice decât cele de stat, şi anume cele cooperatiste şi obşteşti, a precizat ca legea are numai semnificatia unei recomandãri. În reglementarea raporturilor de munca stabilite între aceste societãţi comerciale şi salariaţii lor o importanta deosebita o are contractul colectiv de munca".
Curtea Constituţionalã constata ca Decizia nr. 82 din 29 aprilie 1997 are un caracter interpretativ, practica utilizata în unele decizii înainte de modificarea <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. O data cu modificarea sa, prin <>Legea nr. 138/1997 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 25 iulie 1997, competenta Curţii Constituţionale a fost strict determinata, prevãzându-se expres, la art. 2 alin. (3), ca aceasta "nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei". Prin decizia menţionatã, evocata ca precedent, s-a statuat, de altfel, ca "<>art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 nu contravine în general normelor constituţionale".
b) În ceea ce priveşte constituţionalitatea prevederilor <>art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 , Curtea observa, mai întâi, caracterul procedural al acestei prevederi şi faptul ca asemenea dispoziţii dau expresie unor principii generale ale dreptului muncii, iar apoi, ca aceste termene sunt termene de prescripţie a rãspunderii disciplinare. Data comunicãrii sancţiunii marcheaza momentul aplicãrii acesteia, moment de la care curge atât termenul de 30 de zile pentru introducerea contestaţiei, cat şi termenul de prescripţie.
Instanta de judecata în fata cãreia s-a ridicat excepţia a reţinut în mod exact ca "este necesar sa fie instituit un termen de aplicare a sancţiunii corelat cu data sãvârşirii abaterii, astfel de termene existând şi pentru fapte care atrag raspunderi mult mai grave, cum sunt cea penalã şi cea contravenţionalã".
Fata de cele de mai sus, se impune deci ca examinarea exceptiei de neconstituţionalitate ce vizeazã dispoziţiile <>art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 sa se realizeze din perspectiva scopului şi finalitatii acestora, iar nu în raport cu soluţia anterioarã a Curţii.
Curtea retine ca termenele prevãzute în cuprinsul <>art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 nu pot fi, ca atare, neconstituţionale. Aceste termene constituie garanţii indispensabile derulãrii contractului de munca atât pentru angajat, cat şi pentru cel ce angajeazã. Asa cum se arata în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, "în cauza esenţiale sunt interesele autorului abaterii disciplinare, care trebuie sa ştie, la împlinirea unui termen determinat, ce drepturi şi în ce mãsura acestea îi sunt afectate", pentru ca aceste drepturi sa nu fie marcate de incertitudine. Mai mult, chiar accesul liber la justiţie ar putea fi pus sub semnul indoielii, în condiţiile în care cel în drept sa adopte mãsura disciplinarã ar putea-o amana, cu rea-credinţa, la nesfarsit, impiedicandu-l pe salariat sa obţinã în justiţie clarificarea situaţiei sale. În situaţia în care nu ar exista un termen de prescripţie a aplicãrii sancţiunii disciplinare, Curtea retine ca aplicarea sancţiunii, în cazul angajatului la o societate comercialã, ar echivala cu imprescriptibilitatea rãspunderii, consecinta inacceptabila şi absurda, din perspectiva principiilor generale ale rãspunderii juridice.
Soluţia pronunţatã prin Decizia nr. 82/1997 a Curţii Constituţionale nu poate fi evocata ca precedent nici pe considerentele referitoare la importanta dispoziţiilor cuprinse în contractele colective de munca, singurele aplicabile în cazul raporturilor de munca din cadrul societãţilor comerciale, atâta timp cat în contractele colective nu pot fi incluse clauze ce privesc situaţii de ordine publica, cum sunt şi procedurile referitoare la rãspunderea juridicã a salariaţilor şi cele privind jurisdicţia muncii. De altfel, prin contractul colectiv de munca încheiat în anul 1996, nu se stabileşte un regim juridic derogatoriu pentru sancţiuni disciplinare, asa cum rezulta din prevederile art. 95, care au urmãtorul cuprins: "Confederatiile sindicale semnatare recunosc dreptul patronilor de a stabili, în condiţiile legii, rãspunderea disciplinarã sau patrimonialã a salariaţilor care se fac vinovaţi de încãlcarea normelor de disciplina a muncii sau aduc prejudicii unitãţii".
Pana la adoptarea unui viitor cod al muncii, în care sa se reglementeze regimul raporturilor de munca în cadrul diverselor tipuri de persoane juridice, Curtea considera ca este, în egala mãsura, în avantajul atât al celui care angajeazã, dar, în mod deosebit, al angajatului, sa existe termenele fixate prin dispoziţiile <>art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 . Aceste termene constituie, pe de o parte, o mãsura de protecţie a angajaţilor fata de aplicarea arbitrarã a unui regim sanctionator, iar pe de alta parte, ele asigura stabilitatea raporturilor juridice de munca.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea Constituţionalã constata ca prevederile <>art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 nu vin în contradictie cu principiile sau normele constituţionale şi, pe cale de consecinta, nu pot fi considerate ca abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie. În acest fel, nu exista "identitate de ratiune" între soluţia Curţii Constituţionale, cuprinsã în Decizia nr. 82/1997 a completului de trei judecãtori, şi soluţia actuala. Asa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 urmeazã sa fie respinsã.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 2 alin. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 , excepţie ridicatã de Banca Romana pentru Dezvoltare - S.A. în Dosarul nr. 11.284/1998 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 11 mai 1999.
p. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
