Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 70 din 5 mai 1999 asupra obiectiilor de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1), art. 6 alin. (1), art. 9, art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (1) lit. B.h), art. 15 alin. (1), art. 17 alin. (1) si (2), art. 18, art. 30 alin. (2) si art. 45 din Legea privind organizarea si desfasurarea referendumului, adoptata de Camera Deputatilor si de Senat in sedintele din 22 februarie 1999
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 221 din 19 mai 1999
În temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie şi al <>art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Preşedintele României, la data de 2 aprilie 1999, a solicitat Curţii Constituţionale sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii urmãtoarelor prevederi din Legea privind organizarea şi desfãşurarea referendumului: art. 2 alin. (1), art. 6 alin. (1), art. 9, art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (1) lit. B.h), art. 15 alin. (1), art. 17 alin. (1) şi (2), art. 18, art. 30 alin. (2) şi art. 45 alin. (1).
Sesizarea constituie obiectul Dosarului nr. 55A/1999.
În sesizare sunt formulate urmãtoarele critici de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale menţionate mai sus:
A. Dispoziţiile art. 2 alin. (1), potrivit cãrora referendumul naţional constituie mijlocul de consultare şi de exprimare directa a voinţei suverane a poporului cu privire la revizuirea Constituţiei, demiterea Preşedintelui României şi la probleme de interes naţional, sunt neconstituţionale, pentru ca ordinea tematica stabilitã de legiuitor în materia organizãrii referendumului nu este simetrica ordinii stabilite prin dispoziţiile art. 90, ale art. 95 alin. (3) şi ale art. 147 alin. (3) din Constituţie. De aceea, "pentru simetria structurii legii fata de textele constituţionale, se impune reformularea prevederilor, dupã cum urmeazã:
a) pentru probleme de interes naţional, la cererea Preşedintelui României, dupã consultarea Parlamentului;
b) în caz de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, pentru aprobarea demiterii acestuia;
c) pentru aprobarea propunerii de revizuire a Constituţiei, adoptate de Parlament".
B. Se afirma ca sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 6 alin. (1), teza finala, care prevãd ca "organizarea şi desfãşurarea referendumului se stabilesc prin lege". Ţinând seama de precizãrile art. 72 alin. (3) lit. c) din Constituţie, apare necesar sa se completeze textul fie cu menţionarea caracterului de lege "organicã", fie cu sintagma "în baza prezentei legi". Se mai susţine ca, în absenta unei precizãri exprese, prin noţiunea de "lege" s-ar putea înţelege lege ordinarã şi, astfel, s-ar contraveni textului constituţional invocat.
C. Se susţine ca prevederile art. 9 sunt neconstituţionale, prin aceea ca întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?" are un caracter general, pentru ca ea nu face referire la propunerea de demitere a Parlamentului, astfel cum prevede art. 95 din Constituţie. Se susţine ca întrebarea ar trebui sa fie formulatã "explicit şi simetric" în raport cu întrebarea cuprinsã în art. 7 alin. (1) din lege, urmând sa aibã urmãtoarea redactare: "Sunteţi de acord cu propunerea Parlamentului ca Preşedintele României sa fie demis din funcţie?".
D. Cu privire la art. 11 alin. (2), potrivit cãruia "Referendumul asupra problemelor de interes naţional se organizeazã anterior luãrii unor mãsuri, inclusiv de ordin legislativ, iar iniţierea sa are caracter facultativ", se susţine ca este neconstitutional finalul frazei, referitor la caracterul facultativ al initierii referendumului. Se afirma ca, întrucât alin. (1) al aceluiaşi articol prevede ca Preşedintele României poate cere poporului sa îşi exprime vointa prin referendum, dupã consultarea Parlamentului, "iar initiativa referendumului, cat şi decizia organizãrii acestuia (prin decret prezidential) aparţin şefului statului, finalul frazei de la art. 11 alin. (2) apare inutil şi introduce o sintagma noua - referendum ... facultativ - ceea ce excede cadrului constituţional".
Este, de asemenea, consideratã ca fiind neconstitutionala dispoziţia cuprinsã în mentionatul alineat (2) al art. 11, referitoare la organizarea referendumului asupra unor probleme de interes naţional numai anterior luãrii unor mãsuri, inclusiv de ordin legislativ. "Prin raportare la litera Constituţiei", o asemenea prevedere este mai restrictiva şi "intra în contradictie cu spiritul acesteia". Din moment ce, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Constituţie, suveranitatea aparţine poporului, nu exista impediment constituţional ca Preşedintele României sa poatã cere poporului sa se pronunţe asupra unor probleme de interes naţional la care se referã o mãsura deja luatã, dacã, dupã luarea acesteia, o mare parte a populaţiei o considera inacceptabila. "Un vot pozitiv va consfinti legitimitatea unei asemenea mãsuri, dupã cum un vot negativ va determina reconsiderarea ei de cãtre Guvern sau Parlament. De altfel, şi în situaţiile în care referendumul se organizeazã în baza art. 147 alin. (3) sau a art. 95 alin. (3) din Constituţie, el survine dupã ce Parlamentul a aprobat propunerea de revizuire a Constituţiei şi, respectiv, de suspendare din funcţie a Preşedintelui".
E. Dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. B.h), care prevãd ca pot face obiectul referendumului "alte probleme propuse Parlamentului de cãtre Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale", contravin dispoziţiilor art. 90 din Constituţie. Potrivit acestui text constituţional, Preşedintele României cere poporului, iar nu Parlamentului, sa se pronunţe asupra unor probleme de interes naţional, chiar dacã, în baza aceloraşi dispoziţii constituţionale, consultarea anterioarã a Parlamentului este obligatorie.
Prin sesizare se propune reformularea textului art. 12 alin. (1) lit. B.h) astfel: "alte probleme propuse de Preşedintele României, în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale".
F. Dispoziţiile cuprinse la art. 15 alin. (1), care prevãd ca obiectul şi data referendumului naţional se stabilesc "prin lege, în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei" şi "prin hotãrâre a Parlamentului, în cazul referendumului privind demiterea Preşedintelui României", contravin art. 72 alin. (2) lit. c) din Constituţie, conform cãruia "organizarea (inclusiv obiectul) şi desfãşurarea (inclusiv data) referendumului se reglementeazã prin lege organicã". Prin textul de lege criticat "apar aplicabile prevederile art. 74 alin. (2) din Constituţie, referitoare la adoptarea legilor şi a hotãrârilor cu majoritatea membrilor prezenţi din fiecare Camera".
În legatura cu aceasta dispoziţie legalã se mai afirma ca "Exista însã şi întrebarea dacã, din considerente de simetrie, referendumul pentru revizuirea Constituţiei nu ar trebui organizat în temeiul unui vot cu o majoritate de cel puţin doua treimi din numãrul membrilor fiecãrei Camere, conform art. 147 alin. (1) din Constituţie".
G. Prevederile legale ale art. 17 alin. (1) şi (2), precum şi cele ale <>art. 18 reglementeazã desfãşurarea referendumului în baza Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi în baza <>Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale. Se considera ca omiterea <>Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României "contravine art. 95 din Constituţie, conform cãruia demiterea Preşedintelui României se hotãrãşte prin vot direct şi universal, exact ca şi alegerea sa, reglementatã distinct prin <>art. 81 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi prin Legea nr. 69/1992 ".
H. Sunt neconstituţionale prevederile art. 30 alin. (2) din lege, potrivit cãrora "În campania pentru referendum, partidele politice şi cetãţenii au dreptul sa îşi exprime opiniile în mod liber şi fãrã nici o discriminare, prin mitinguri, prin adunãri publice şi prin mijloace de informare în masa", pentru ca aceste prevederi nu se referã şi la Preşedintele României. În temeiul art. 90 din Constituţie, Preşedintele poate iniţia un referendum de interes naţional, iar în temeiul art. 146 alin. (1) din legea fundamentalã acesta poate iniţia un referendum în vederea revizuirii Constituţiei. De aceea este necesar ca, "pentru deplina constitutionalitate, dispoziţiile art. 30 alin. (2) din lege sa continue cu urmãtoarea fraza: Preşedintele României poate uza de acest drept, inclusiv în cazul suspendãrii sale din funcţie, în condiţiile art. 95 din Constituţie şi ale <>art. 15-17 din Legea nr. 69/1992 ".
I. În fine, obiecţia de neconstituţionalitate mai vizeazã şi textul art. 45 alin. (1) din lege, potrivit cãruia "Curtea Constituţionalã, la cererea motivatã şi însoţitã de dovezile pe care se întemeiazã partidele sau aliantele acestora, anuleazã referendumul naţional, în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin frauda". Se susţine ca aceasta prevedere legalã "contrazice art. 144 lit. g) din Constituţie, care da dreptul Curţii Constituţionale sa vegheze la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfãşurarea referendumului şi sa confirme rezultatele acestuia", precum şi dispoziţiile art. 144 lit. d) din Constituţie, potrivit cãruia Curtea Constituţionalã are atributia "de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea şi, deci, şi pentru demiterea Preşedintelui României, şi de a confirma rezultatele sufragiului". Nici una dintre dispoziţiile constituţionale nu conditioneaza exercitarea atribuţiilor Curţii Constituţionale de vreo sesizare, în general, sau de sesizarea din partea unei anumite categorii de persoane ori autoritãţi, ca în cazurile prevãzute la art. 144 lit. a), b), c), e) sau f) din Constituţie. În consecinta, s-ar impune ca art. 45 alin. (1) din lege sa prevadã: "În cazul în care constata ca procedura pentru organizarea şi desfãşurarea referendumului a fost incalcata, Curtea Constituţionalã anuleazã referendumul." Aceasta prevedere ar permite Curţii Constituţionale sa acţioneze atât din oficiu, cat şi la cererea oricãrei persoane care prezintã dovezi în susţinerea sesizãrii.
La data de 12 aprilie 1999, deputatul Acsinte Gaspar, în calitate de initiator al legii, a trimis Curţii Constituţionale o scrisoare în care se susţine, în esenta, ca obiecţia de neconstituţionalitate initiata de Preşedintele României este introdusã tardiv, dupã împlinirea termenului de promulgare a legii, prevãzut la art. 77 alin. (1) din Constituţie. De aceea se solicita ca, fata de aceasta împrejurare, Curtea sa constate ca sesizarea este inadmisibila.
În baza <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , sesizarea Preşedintelui României a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, iar în conformitate cu prevederile <>art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 s-a solicitat acestora sa înainteze Curţii punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.
În punctul de vedere al Preşedintelui Camerei Deputaţilor, transmis prin Adresa nr. XVII/34 din 19 aprilie 1999, se arata urmãtoarele:
A. Critica de neconstituţionalitate ce vizeazã dispoziţiile art. 2 alin. (1) nu poate fi primitã, "întrucât sub aspect material se constata ca nu au fost incalcate dispoziţiile legii fundamentale, iar sub aspect formal legiuitorul este liber sa îşi exprime vointa în forma pe care o considera potrivita".
B. În legatura cu susţinerea din sesizare, referitoare la necesitatea de a se mentiona la art. 6 alin. (1) caracterul legii prin care se reglementeazã organizarea şi desfãşurarea referendumului, se considera ca obiecţia este intemeiata, "în mãsura în care actualul text al art. 6 alin. (1) ar avea înţelesul ca organizarea şi desfãşurarea referendumului privind revizuirea Constituţiei s-ar putea realiza şi pe calea legii ordinare".
C. Obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din lege este justificatã, ţinându-se seama de prevederile art. 81 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora Preşedintele României este ales prin vot universal, la fel ca şi Parlamentul, astfel încât "ceea ce se supune referendumului este doar o propunere de demitere, ca urmare a suspendãrii Preşedintelui României, conform art. 95 alin. (3) din Constituţie".
D. Susţinerea din sesizare, conform cãreia expresia "referendum facultativ", prevãzutã la art. 11 alin. (2), excede cadrului constituţional, nu poate fi însuşitã, pentru ca dispoziţiile articolului menţionat nu utilizeazã expresia "referendum facultativ", ci expresia "utilizarea sa are caracter facultativ", ceea ce este în concordanta cu dispoziţiile art. 90 din Constituţie.
Propunerea de eliminare a termenului "anterior" din cuprinsul art. 11 alin. (2), termen considerat ca fiind inutil, este justificatã, întrucât prin textul de lege criticat se introduce o distincţie care nu rezulta din Constituţie, "adaugand astfel dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 90", iar prin aceasta distincţie se aduce o restrangere dreptului constituţional al Preşedintelui României de a recurge la referendum.
E. Obiecţia privind dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. B.h) din lege este intemeiata, "întrucât, potrivit art. 90 din Constituţie, Preşedintele României se adreseazã poporului, iar nu Parlamentului", pe care însã trebuie sa îl consulte anterior.
F. Obiecţia privind dispoziţiile art. 15 alin. (1) din lege este justificatã, în mãsura în care actualul text al art. 15 alin. (1) lit. b) ar avea înţelesul ca pentru adoptarea hotãrârii Parlamentului, în baza art. 95 alin. (3) din Constituţie, ar fi suficienta majoritatea cerutã pentru legile ordinare. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 15 alin. (1) lit. a), se mai arata ca "aceasta posibilitate este înlãturatã prin referirea expresã la art. 147 alin. (3) din Constituţie".
G. Obiecţia privind omisiunea de reglementare - atât la art. 17 alin. (1) şi (2), cat şi la art. 18 din lege - a operaţiunilor de desfãşurare şi organizare a referendumului în temeiul şi al <>Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României poate fi primitã "numai în mãsura în care se accepta ca, printr-o reglementare viitoare, s-ar ajunge la modificarea actualelor dispoziţii ale <>art. 7 din Legea nr. 69/1992 ".
H. Obiecţia ce vizeazã prevederile art. 30 alin. (2) din lege nu poate fi primitã, pentru ca, "deşi critica este intemeiata, soluţia propusã nu poate fi atinsa pe calea controlului de constitutionalitate, întrucât Curtea Constituţionalã nu poate completa dispoziţiile legale prin adãugarea unui nou text".
I. Obiecţia privind dispoziţiile art. 45 alin. (1) din lege este intemeiata numai "în mãsura în care actuala formulare a art. 45 alin. (1) interzice Curţii Constituţionale sa îşi exercite fãrã restrictii prerogativele prevãzute la art. 144 lit. g) din Constituţie", text care nu stabileşte "necesitatea vreunei sesizãri, astfel încât exista dreptul Curţii Constituţionale ca, veghind la respectarea procedurii referendumului, sa ridice din oficiu cauze de nulitate".
În punctul de vedere al Preşedintelui Senatului, transmis prin Adresa nr. CC62 din 21 aprilie 1999, se arata urmãtoarele:
A. Sesizarea referitoare la art. 2 alin. (1) din lege nu priveşte conţinutul dispoziţiei legale, ci sistematizarea articolului respectiv şi de aceea obiecţia "nu afecteazã cu nimic constituţionalitatea legii". În sprijinul acestei sustineri este evocata Decizia Curţii Constituţionale nr. 37/1996, prin care s-a statuat ca sistematizarea unei dispoziţii legale este o chestiune de tehnica legislativã, iar nu de constitutionalitate.
B. Obiecţia privind prevederile art. 6 alin. (1) din lege este fondatã, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. c) din Constituţie, organizarea şi desfãşurarea referendumului constituţional se stabilesc prin lege organicã, iar nu prin lege, astfel cum se prevede în finalul alin. (1) al art. 6.
C. Critica vizând dispoziţiile art. 9 nu este intemeiata, "întrucât, în forma în care se cere modificarea textului, dispoziţia legalã ar deveni neconstitutionala". Se arata ca, potrivit art. 95 din Constituţie, Parlamentul are competenta exclusiva de a-l suspenda pe Preşedinte din funcţie, iar nu şi de a propune demiterea sa. Dacã Parlamentul ar avea competenta sa propunã şi demiterea, iar corpul electoral ar respinge-o prin vot, "s-ar produce un grav conflict politic între Parlament, ales de corpul electoral, şi corpul electoral însuşi, a cãrui soluţionare ar implica în mod necesar dizolvarea Parlamentului, întrucât şi-a pierdut reprezentativitatea. Tocmai în scopul evitãrii acestei consecinţe s-a prevãzut la art. 91 alin. (3) din Constituţie ca Parlamentul poate adopta numai mãsura de suspendare din funcţie a Preşedintelui, care înceteazã la data referendumului, fie ca efect al demiterii sale, fie ca efect al reconfirmarii sale în funcţie.
D. Propunerea referitoare la organizarea unui referendum dupã adoptarea unor mãsuri, inclusiv de ordin legislativ, este consideratã ca neconstitutionala. Obiecţia formulatã este contrarã prevederilor art. 58 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii, întrucât prin supunerea unei mãsuri adoptate, inclusiv de ordin legislativ, unui referendum, se poate ajunge la instituirea "unei modalitãţi cu valoare de referendum abrogativ, în cadrul cãruia corpul electoral confirma sau infirma o mãsura legislativã adoptatã". Referendumul nu poate privi decât o mãsura anterioarã adoptãrii sale, întrucât orice consultare, prin natura sa, este anterioarã deciziei ce urmeazã sa se ia. Se mai arata ca propunerea de a se organiza un astfel de referendum este şi inaplicabila, deoarece acesta nu se poate realiza în limita termenului de 20 de zile pentru promulgarea legii. Dacã Adunarea Constituantã ar fi adoptat aceasta modalitate de referendum, "ar fi modificat şi procedura promulgãrii, deoarece în mod firesc termenul de promulgare nu mai poate curge, în acest caz, de la data trimiterii legii spre promulgare, ci de la data stabilirii rezultatelor referendumului".
Propunerea de eliminare a termenului "facultativ", considerat ca fiind inutil, se referã la o problema de redactare, iar nu la una de constitutionalitate, întrucât Curtea Constituţionalã, astfel cum a statuat prin deciziile nr. 1/1992 şi nr. 40/1994, nu poate reformula textele de lege pe care le-ar considera redactate nesatisfãcãtor.
E. Obiecţia de neconstituţionalitate privind art. 12 alin. (1) lit. B.h) este intemeiata, deoarece obligaţia Preşedintelui "ca înainte de declanşarea referendumului sa propunã Parlamentului problemele ce urmeazã sa facã obiectul acestuia" excede prevederilor art. 90 din Constituţie, "care conditioneaza referendumul numai de consultarea Parlamentului". Prin reglementarea formularii unei propuneri în afarã acestei consultãri se adauga la Constituţie o condiţie suplimentarã şi inutila, de vreme ce "Parlamentul se va exprima cu ocazia consultãrii". De fapt, în acest fel s-ar institui o dubla consultare cu posibile situaţii conflictuale. De asemenea, se invedereaza ca termenii "propunere" şi "consultare" nu au aceeaşi semnificatie, deoarece "propunerea" devine obligatorie fie ca este acceptatã, fie ca nu, pe când "consultarea" nu poate impiedica ţinerea referendumului.
F. Obiecţia formulatã la art. 15 alin. (1) lit. a) şi b), prin care se propune ca actele normative prin care se stabilesc obiectul şi data referendumului naţional sa se adopte cu majoritatea cerutã pentru legile organice, este privitã ca intemeiata, întrucât este evident ca "obiectul referendumului este o componenta a acestuia, iar potrivit art. 72 alin. (3) lit. c) din Constituţie, referendumul se reglementeazã prin lege organicã". Altminteri, s-ar stabili, cu o alta majoritate decât cea constituţionalã, un element esenţial al referendumului. Se apreciazã ca "ar urma ca în cadrul procedurii de reexaminare sa se facã precizarea ca legea şi hotãrârea prevãzute la lit. a) şi b) se adopta cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţie".
În legatura cu sugestia ca, pentru adoptarea legii privind referendumul constituţional, majoritatea trebuie sa fie de doua treimi, se arata ca aceasta este neîntemeiatã. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, majoritatea de doua treimi este prevãzutã numai pentru adoptarea de cãtre Parlament a legii de revizuire a Constituţiei, asa încât ea "nu poate fi extrapolata şi la referendum, care, potrivit art. 72 alin. (3) lit. c) şi art. 72 alin. (1) din Constituţie, se adopta cu majoritatea absolutã a voturilor".
G. Obiecţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 17 alin. (1) şi (2) şi ale art. 18, care reglementeazã operaţiunile pentru desfãşurarea referendumului numai potrivit <>Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale şi <>Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, fãrã sa enumere şi <>Legea nr. 69/1992 privind alegerea Preşedintelui României, este consideratã ca fiind parţial intemeiata. Temeiul îl constituie "un principiu de simetrie juridicã cu valoare constituţionalã", potrivit cãruia, "cat timp alegerea Preşedintelui se face pe un temei distinct de cel al Parlamentului", nu se justifica sa nu fie luatã în considerare, la referendumul pentru demiterea Preşedintelui, legea în baza cãreia el a fost ales. Ipotetic, <>Legea nr. 68/1992 ar putea fi modificatã, dacã se adopta scrutinul uninominal, "ceea ce ar implica şi revizuirea soluţiei legislative, cuprinsã în <>Legea nr. 69/1992 , care reglementeazã alegerea Preşedintelui României". Pentru aceste considerente este mult mai justificatã aplicarea Legii nr. 62/1992. "Dar tocmai pe acest motiv nu se justifica amendarea art. 17 alin. (2), care se referã exclusiv la listele electorale permanente".
H. Propunerea cuprinsã în critica de neconstituţionalitate privind art. 30 alin. (2) al legii este parţial intemeiata, şi anume "în ceea ce priveşte dreptul Preşedintelui României de a utiliza mijloacele de exprimare publica în perioada premergãtoare referendumului privind demiterea sa". Însã, în cadrul campaniei prezidenţiale, "chiar preşedintele în funcţie are numai calitatea de candidat". Dispoziţiile legale criticate, referindu-se la cetãţeni, nu exclud pe nimeni. Ţinându-se seama de principiul ca, în cadrul unei competitii electorale, cum este şi referendumul, autoritãţile publice au menirea sa asigure numai prestaţiile de serviciu necesare, însã "nu pot participa ca actori politici implicaţi în susţinerea unor opinii sau puncte de vedere şi ca preşedintelui suspendat, supus procedurii de demitere prin referendum, trebuie sa i se asigure dreptul constituţional la apãrare", se considera justificatã obiecţia vizând exercitarea acestui drept.
I. Obiecţia referitoare la dispoziţiile art. 45 alin. (1) din lege nu este intemeiata, deoarece "opţiunea politica a legiuitorului de a se anula referendumul pentru frauda numai la sesizarea partidelor şi a aliantelor acestora nu este neconstitutionala". Regimul sanctionarii fraudelor electorale trebuie sa fie acelaşi atât în cazul referendumului, cat şi în cazul alegerilor generale sau prezidenţiale. Se invoca principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituţie, precum şi jurisprudenta Curţii Constituţionale, în care s-a statuat ca în situaţii similare soluţiile nu trebuie sa fie diferite. Or, se apreciazã ca, atât potrivit <>Legii nr. 68/1992 , cat şi potrivit <>Legii nr. 69/1992 , "sesizarea în caz de frauda electoralã reprezintã un drept acordat tot partidelor politice". Soluţia legislativã criticata "are în vedere impactul politic major pe care îl produce anularea alegerilor, în cazul de fata a referendumului", spre a evita ca pentru vina celor care au sãvârşit frauda sa fie sancţionaţi cei care alcãtuiesc marea majoritate a votantilor. Dacã s-ar accepta soluţia propusã, s-ar crea în mod evident o discriminare neconstitutionala.
În punctul de vedere al Guvernului, transmis prin Adresa nr. 5/2.253/RV din 20 aprilie 1999, se arata urmãtoarele:
A. Obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din lege nu este intemeiata, întrucât nu poate constitui un motiv de neconstituţionalitate enumerarea domeniilor ce fac obiectul referendumului într-o alta ordine decât cea stabilitã în Constituţie. Ordinea enumerãrii lor în Constituţie este o chestiune de sistematizare a normelor. Nu se poate retine ca este neconstitutionala nici formularea conţinutului dispoziţiilor lit. a), b) şi c), deoarece "enumerarea generica a domeniilor ce fac obiectul referendumului este suficienta şi nici pe departe neconstitutionala, astfel încât sa se impunã reformularea acestora". Reformularea textelor în sensul propus nu se justifica şi pentru motivul ca la art. 6 alin. (1), art. 8 şi art. 11 sunt prevãzute condiţiile privind organizarea şi desfãşurarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei, pentru demiterea Preşedintelui României şi pentru probleme de interes naţional.
B. Obiecţia formulatã la art. 6 alin. (1) din lege nu este intemeiata, însã propozitia finala, şi anume "iar organizarea şi desfãşurarea referendumului se stabilesc prin lege", este redactatã deficitar. Prevederea legalã citata se referã la stabilirea prin lege a organizãrii "unui referendum cu privire la una dintre problemele menţionate la art. 2 alin. (1) din Constituţie". Pentru aceasta interpretare, în sensul redactarii deficitare a textului citat, "pledeaza" şi dispoziţiile art. 5 alin. (1) din lege, potrivit cãrora "Referendumul naţional şi referendumul local se organizeazã şi se desfãşoarã potrivit prevederilor prezentei legi", iar legea în discuţie a fost votatã cu procedura prevãzutã la art. 74 alin. (1) din Constituţie.
C. Obiecţia vizând dispoziţiile art. 9 nu este intemeiata, întrucât dispoziţiile legale atacate "au un caracter tehnic" şi se referã la întrebarea trecutã pe buletinul de vot privind demiterea Preşedintelui, în timp ce dispoziţiile art. 95 din Constituţie reglementeazã procedura suspendãrii sale din funcţie.
Propunerea de reformulare a intrebarii de pe buletinul de vot nu poate fi primitã, deoarece Curtea Constituţionalã nu poate reformula textele legale, ci poate, în temeiul dispoziţiilor art. 145 alin. (1) din Constituţie, sa trimitã legea Parlamentului spre reexaminare, atunci când constata neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale, potrivit art. 144 lit. a) din legea fundamentalã. Se mai arata ca numai Parlamentul are competenta exclusiva de reformulare a textelor legale.
D. Obiecţia privind dispoziţiile art. 11 alin. (2) din lege nu este fondatã. Ea ridica o chestiune de tehnica legislativã şi nu de constitutionalitate. În raport cu prevederile cuprinse la art. 11 alin. (1), propozitia "iar iniţierea sa are un caracter facultativ" este superflua.
Propunerea formulatã prin obiectie, referitoare la organizarea unui referendum dupã adoptarea unei mãsuri, este justificatã, pentru ca nu exista nici un impediment ca Preşedintele României sa ceara poporului sa se pronunţe cu privire la probleme de interes naţional, care sa se refere la o mãsura luatã. Dispoziţiile cuprinse la art. 11 alin. (2) sunt neconstituţionale în raport cu cele ale art. 2 alin. (1) din Constituţie.
E. Obiecţia privind art. 12 alin. (1) lit. B.h) este intemeiata, întrucât, în baza dispoziţiilor art. 90 din Constituţie, "Preşedintele României poate cere poporului sa îşi exprime prin referendum vointa cu privire la probleme de interes naţional şi nu Parlamentului", chiar dacã este obligatorie consultarea acestuia.
F. Obiecţia referitoare la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) nu este intemeiata. Nu se poate retine ca aceste prevederi legale sunt neconstituţionale, întrucât dispoziţiile art. 74 alin. (3) lit. c) din Constituţie nu se referã la stabilirea prin lege organicã a obiectului şi a datei referendumului, ci la reglementarea printr-o astfel de lege a organizãrii şi desfãşurãrii referendumului.
G. Obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) şi (2) şi ale art. 18 din lege nu este fondatã. Între aceste dispoziţii şi cele ale art. 95 din Constituţie, care reglementeazã procedura suspendãrii din funcţie a Preşedintelui României, nu exista nici o legatura, dispoziţiile legale fiind constituţionale.
H. Propunerea cuprinsã în obiecţia de neconstituţionalitate este o problema de ordin redactional, iar nu de neconstituţionalitate, deoarece prevederile art. 90 şi ale art. 146 alin. (1) din Constituţie nu sunt incidente. De altfel, dispoziţiile art. 30 alin. (2) permit Preşedintelui României sa îşi exprime opiniile în mod liber şi fãrã nici o discriminare, prin orice mijloc de comunicare publica prevãzut de lege.
I. Obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din lege este neîntemeiatã. Se susţine ca dispoziţiile cuprinse în art. 144 lit. d) şi g) din Constituţie, ce se pretind a fi incalcate, sunt "dispoziţii de principiu, modalitãţile concrete prin care Curtea Constituţionalã vegheazã la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui, respectiv a celor pentru organizarea şi desfãşurarea referendumului fiind prevãzute, detaliat, în <>Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României şi în Legea privind organizarea şi desfãşurarea referendumului". Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 din Legea nr. 69/1992 , se arata în continuare, în situaţia în care se anuleazã alegerile, "Curtea Constituţionalã acţioneazã tot la cererea partidelor, a formatiunilor politice şi a candidaţilor care au participat la alegeri, procedura fiind similarã în cazul referendumului".
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate formulatã de Preşedintele României, punctele de vedere comunicate de preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului şi de Guvern, raportul judecãtorului-raportor, dispoziţiile Legii privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, raportate la prevederile Constituţiei şi ale <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine urmãtoarele:
I. Curtea a fost legal sesizatã şi este competenta sa se pronunţe asupra obiectiei de neconstituţionalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã exercita controlul de constitutionalitate asupra legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea unor subiecte expres şi limitativ determinate, printre care figureazã şi Preşedintele României.
În ceea ce priveşte legalitatea sesizãrii, Curtea constata ca Legea privind organizarea şi desfãşurarea referendumului nu a fost promulgatã. De aceea nu exista impedimente constituţionale sau legale pentru realizarea controlului de constitutionalitate.
Potrivit art. 77 alin. (1) din Constituţie, "Legea se trimite spre promulgare Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire". În lumina acestor prevederi, atributia Preşedintelui de a promulga legea îl implica pe acesta în relaţii specifice cu Parlamentul, relaţii care depãşesc însã cadrul controlului de constitutionalitate a legilor, realizat de Curtea Constituţionalã în baza art. 144 lit. a) din Constituţie şi a <>art. 17-20 din Legea nr. 47/1992 .
II. Cu privire la obiecţiile de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, formulate de cãtre Preşedintele României, Curtea Constituţionalã retine urmãtoarele:
A. În ceea ce priveşte constituţionalitatea art. 2 alin. (1):
Art. 2 alin. (1) din lege prevede: "Referendumul naţional constituie forma şi mijlocul de consultare directa şi de exprimare a voinţei suverane a poporului roman cu privire la:
a) revizuirea Constituţiei;
b) demiterea Preşedintelui României;
c) probleme de interes naţional."
Obiecţia adusã alin. (1) al art. 2 din lege se referã la faptul ca "Ordinea propusã prin legea votatã de Parlament contravine celei stabilite prin art. 90, art. 95 alin. (3) şi prin art. 147 alin. (3) din Constituţia României". Se considera ca "pentru simetria structurii legii de fata (a referendumului) cu textul constituţional se impune o reformulare a lit. a), b) şi c) ale art. 2 alin. (1) din lege, în urmãtoarea ordine:
a) pentru probleme de interes naţional, la cererea Preşedintelui României, dupã consultarea Parlamentului;
b) în caz de suspendare din funcţie a Preşedintelui, pentru aprobarea demiterii acestuia;
c) pentru aprobarea propunerii de revizuire a Constituţiei, adoptate de Parlament".
Examinând aceasta obiectie, Curtea constata ca art. 90 şi art. 95 alin. (3) din Constituţie fac parte din capitolul II (art. 80-100), care reglementeazã rolul şi funcţiile Preşedintelui României. Art. 90 prevede: "Preşedintele României, dupã consultarea Parlamentului, poate cere poporului sa-şi exprime, prin referendum, vointa cu privire la probleme de interes naţional." Art. 95 din Constituţie reglementeazã suspendarea din funcţie a Preşedintelui, statuand la alin. (3): "Dacã propunerea de suspendare din funcţie este aprobatã, în cel mult 30 de zile se organizeazã un referendum pentru demiterea Preşedintelui." Art. 147 din Constituţie priveşte procedura de revizuire a Constituţiei, prevãzând la alin. (3) ca: "Revizuirea este definitiva dupã aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptãrii proiectului sau a propunerii de revizuire."
Curtea observa ca, astfel cum este formulatã, obiecţia nu priveşte un aspect de constitutionalitate, ci are în vedere sistematizarea reglementãrii, pentru asigurarea simetriei structurii legii în raport cu textul constituţional, referindu-se asadar la un aspect de tehnica legislativã. Potrivit competentei sale, Curtea Constituţionalã, în exercitarea controlului de constitutionalitate, se pronunţa numai asupra intelesului legii contrar Constituţiei, în conformitate cu <>art. 2 alin. (3) teza finala din Legea nr. 47/1992 . De aceea, în jurisprudenta sa, Curtea a statuat ca "sistematizarea unei dispoziţii legale într-un act normativ constituie o problema de tehnica legislativã, nu de constitutionalitate" (de exemplu, prin Decizia nr. 37/1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 8 iulie 1996). Dacã instanta de control constituţional ar proceda, ea însãşi, la restructurarea textului legal supus controlului, în raport cu cerinţele de tehnica legislativã, şi-ar depãşi competenta, substituindu-se astfel legiuitorului, singurul în drept sa stabileascã forma finala a actului normativ, întrucât "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a tarii" [art. 58 alin. (1) din Constituţie].
De altfel, Curtea constata ca actuala redactare a art. 2 alin. (1) din lege respecta ordinea valorilor consacrate de Constituţie.
B. A doua obiectie cu care Preşedintele României sesizeazã Curtea Constituţionalã se referã la art. 6 alin. (1) din Legea privind organizarea şi desfãşurarea referendumului. Potrivit art. 6 alin. (1), "Initiativa şi procedura revizuirii Constituţiei sunt supuse normelor prevãzute la art. 146 şi 147 din Constituţie, iar organizarea şi desfãşurarea referendumului se stabilesc prin lege". Acest text se înscrie în capitolul II "Organizarea referendumului naţional", secţiunea 1 "Referendumul privind revizuirea Constituţiei". Obiecţia priveşte teza finala a alin. (1) al art. 6: "Organizarea şi desfãşurarea referendumului se stabilesc prin lege". Motivarea obiectiei se axeaza pe necesitatea corelãrii textului cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. c) din Constituţie, text care, stabilind categoriile de legi, statueazã ca organizarea şi desfãşurarea referendumului se reglementeazã prin lege organicã. Având în vedere prevederile art. 72 alin. (3) lit. c) din Constituţie - se susţine în obiecţia adresatã Curţii - apare necesarã completarea textului în sensul: "... iar organizarea şi desfãşurarea referendumului se stabilesc prin lege organicã" (sau "în baza prezentei legi)". Se arata ca, în absenta acestei precizãri exprese, prin "lege" s-ar înţelege lege ordinarã, ceea ce ar contraveni textului constituţional.
Analizând aceasta obiectie, Curtea constata ca, astfel cum este formulatã, aceasta conţine atât o critica de ordin formal - propunand o varianta de text legislativ -, cat şi o critica de ordin material, sustinandu-se ca exista o contradictie a textului, în actuala redactare, cu o norma constituţionalã. În mãsura în care legiuitorul a avut în vedere, prin art. 6 alin. (1) teza finala, ca organizarea şi desfãşurarea referendumului, în cazul revizuirii Constituţiei, sa se stabileascã prin lege, intelegandu-se faptul ca aceasta lege ar fi una ordinarã, este evident ca textul ar veni în contradictie cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. c) din Constituţie. Trebuie însã ca dispoziţiile art. 6 alin. (1) sa fie interpretate în mod sistematic, în raport cu economia întregului act normativ. Astfel Curtea constata ca, în cadrul dispoziţiilor generale ale Legii privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, legiuitorul a introdus o norma cu caracter de principiu, prin art. 5 alin. (1), care prevede: "Referendumul naţional şi referendumul local se organizeazã şi se desfãşoarã potrivit prevederilor prezentei legi." Legea privind organizarea şi desfãşurarea referendumului este lege organicã, necontestandu-se ca ea a fost adoptatã de Parlament cu cvorumul necesar acestei categorii de legi, iar intreaga materie a organizãrii şi desfãşurãrii referendumului - deci şi cea privind revizuirea Constituţiei - este reglementatã potrivit prevederilor acestei legi, astfel cum se statueazã prin art. 5 alin. (1).
În aceasta lumina, nu se poate observa o contradictie între textul legal criticat şi art. 72 alin. (3) lit. c) din Constituţie.
Pe de alta parte, în ceea ce priveşte constituţionalitatea unei legi prin care, în viitor, s-ar stabili organizarea unui referendum în vederea revizuirii Constituţiei, Curtea constata ca aceasta este o problema distinctã de aceea a constituţionalitãţii Legii privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, astfel încât nu face obiectul controlului de constitutionalitate realizat prin prezenta decizie. În plus, calificarea unei legi ca fiind organicã se realizeazã prin dispoziţiile Constituţiei, iar nu prin prevederile unei alte legi, precum, de exemplu, Legea privind organizarea şi desfãşurarea referendumului.
C. A treia critica se referã la art. 9 teza finala din Legea privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, care conţine întrebarea ce ar urma sa figureze pe buletinul de vot, în cazul referendumului organizat pentru demiterea Preşedintelui. Textul legal ce face obiectul criticii are urmãtoarea redactare: "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?". Şi în acest caz obiecţia cu care a fost sesizatã Curtea propune un text imbunatatit al articolului, şi anume: "Sunteţi de acord cu propunerea Parlamentului ca Preşedintele României sa fie demis din funcţie?". Cerinta perfecţionãrii textului rezulta, astfel cum se precizeazã în obiectie, din necesitatea formularii intrebarii în mod explicit şi simetric aceleia înscrise în art. 7 alin. (1) din lege. "O intrebare generalã, care sa nu facã referire la o propunere a Parlamentului, ar incalca limitele prevãzute la art. 95 din Constituţie", se conchide în sesizarea de neconstituţionalitate.
Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca art. 7 alin. (1) din lege formuleazã conţinutul intrebarii de pe buletinul de vot, în cazul referendumului pentru revizuirea Constituţiei, în felul urmãtor: "Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobatã de Parlament?".
Curtea retine, de asemenea, ca initiativa revizuirii Constituţiei o pot avea: Preşedintele României, la propunerea Guvernului, cel puţin o pãtrime din numãrul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi cel puţin 500.000 de cetãţeni cu drept de vot. Art. 147 alin. (1) din Constituţie prevede: "Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptatã de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin doua treimi din numãrul membrilor fiecãrei Camere." Întrucât proiectul sau propunerea de revizuire este adoptatã de Parlament, iar revizuirea este definitiva dupã aprobarea ei prin referendum, legiuitorul a considerat ca este legitim ca, în conţinutul intrebarii adresate participanţilor la vot, sa se indice autoritatea care a aprobat proiectul sau propunerea de revizuire. În cazul demiterii Preşedintelui, care, de fapt, este o revocare populara, Parlamentul nu poate sa facã o asemenea propunere de demitere, întrucât Preşedintele, fiind ales de popor, iar nu de Parlament, nu rãspunde în fata Parlamentului, ci în fata corpului electoral care l-a ales prin vot universal. Art. 95 din Constituţie prevede, la alin. (1), ca "În cazul sãvârşirii unor fapte grave prin care incalca prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţa comuna, cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor...", iar la alin. (3): "Dacã propunerea de suspendare din funcţie este aprobatã, în cel mult 30 de zile se organizeazã un referendum pentru demiterea Preşedintelui." Suspendarea Preşedintelui constituie, în aceasta lumina, procedura premergãtoare şi obligatorie pentru o eventuala sancţionare a Preşedintelui de cãtre electorat, iar nu de cãtre Parlament.
Astfel fiind, Curtea constata constituţionalitatea textului de lege criticat prin obiecţia formulatã.
D. A patra critica se referã la art. 11 alin. (2) din Legea privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, care are urmãtorul conţinut: "Referendumul asupra problemelor de interes naţional se organizeazã anterior luãrii unor mãsuri, inclusiv de ordin legislativ, iar iniţierea sa are caracter facultativ."
Se considera ca, întrucât atât initiativa referendumului, cat şi decizia organizãrii acestuia (prin decret) aparţin şefului statului, finalul frazei art. 11 alin. (2) apare inutil şi introduce o sintagma noua - "referendum ... facultativ" -, ceea ce excede cadrului constituţional. Totodatã art. 11 alin. (2) din lege prevede organizarea referendumului asupra unor probleme de interes naţional (numai) "anterior" luãrii unor mãsuri, inclusiv de ordin legislativ. Aceasta prevedere este consideratã restrictiva, venind în contradictie cu litera şi spiritul Constituţiei. "Din moment ce - se arata în sesizare -, conform art. 2 alin. (1) din Constituţie, suveranitatea aparţine poporului, nu exista nici un impediment constituţional ca Preşedintele României sa ceara poporului sa se pronunţe asupra unei probleme de interes naţional, la care se referã o mãsura deja luatã, dacã, dupã luarea acesteia, se considera ca o mare parte a populaţiei o considera inacceptabila."
D.1. În ceea ce priveşte prima critica, referitoare la caracterul superfluu al sintagmei "referendum facultativ", Curtea constata ca, astfel cum este formulatã, obiecţia priveşte redactarea textului, consideratã ca fiind nesatisfacatoare. Legea nu atribuie însã Curţii Constituţionale competenta de a indrepta erorile de redactare şi, în consecinta, de a da o alta formulare textelor de lege supuse controlului.
De aceea, în legatura cu aceasta critica nu se poate retine un aspect de neconstituţionalitate.
D.2. Cu privire la cea de-a doua critica adusã prevederilor art. 11 alin. (2) Curtea retine ca aceasta se referã la iniţierea referendumului asupra unor probleme de interes naţional, realizatã de cãtre Preşedintele României. Prin obiecţia formulatã se susţine ca, astfel cum este redactat textul, acesta contravine dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Constituţie, deoarece limiteazã posibilitatea initierii de cãtre Preşedinte a referendumului numai la situaţia în care acesta se organizeazã anterior luãrii unor mãsuri, inclusiv de ordin legislativ.
Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca expresia "anterior luãrii unor mãsuri" din textul art. 11 alin. (2) este neconstitutionala, dar nu în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) din Constituţie, ci în raport cu prevederile art. 90 din Constituţie. Curtea considera ca prin aceasta formulare se creeazã premisele îngrãdirii exerciţiului unui drept constituţional al Preşedintelui şi se adauga o condiţie inexistenta în textul art. 90 din Constituţie, care prevede: "Preşedintele României, dupã consultarea Parlamentului, poate cere poporului sa îşi exprime, prin referendum, vointa cu privire la probleme de interes naţional."
În lumina acestor prevederi, consultarea Parlamentului este, în toate cazurile, obligatorie. Constituţia nu conditioneaza însã, prin raportare la o anumitã perioada, iniţierea de cãtre Preşedinte a acestei forme de consultare populara asupra unor probleme de interes naţional. De aceea formularea din lege (şi anume: "anterior luãrii unei mãsuri") constituie o ingradire legalã în exercitarea de cãtre Preşedinte a dreptului sau constituţional, venind astfel în contradictie cu prevederea constituţionalã.
Dreptul constituţional al Preşedintelui de a recurge la referendum nu îi poate conferi însã acestuia posibilitatea legiferarii, întrucât, în conformitate cu vointa Constituantului roman, Preşedintele nu poate iniţia un "referendum legislativ", ci numai un "referendum consultativ". Aceasta rezulta cu claritate din prevederile art. 58 alin. (1) din Constituţie, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legislativã.
E. Urmãtoarea critica formulatã în sesizarea Preşedintelui României vizeazã prevederile art. 12 alin. (1) lit. B.h) din Legea privind organizarea şi desfãşurarea referendumului. Art. 12 alin. (1), enumerand problemele de interes naţional în legatura cu care, în sensul art. 11, Preşedintele poate cere poporului sa îşi exprime vointa, prevede la lit. B.h): "alte probleme propuse Parlamentului de cãtre Preşedintele României, în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale." Obiecţia considera ca "textul contravine art. 90 din Constituţie, potrivit cãruia Preşedintele propune ("cere") poporului sa se pronunţe asupra unor probleme de interes naţional, şi nu Parlamentului ...".
Curtea constata ca aceasta critica este indreptatita.
Astfel cum rezulta din art. 90 din Constituţie, procedura referendumului initiat de Preşedinte cu privire la "probleme de interes naţional" presupune doua etape succesive, astfel:
- consultarea Parlamentului, care, în Camere reunite, adopta o hotãrâre, cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor;
- consultarea poporului, care îşi exprima vointa cu privire la problemele de interes naţional ce îi sunt supuse de cãtre Preşedinte.
În raport cu aceasta reglementare constituţionalã, dispoziţia legalã criticata reprezintã o ingradire a dreptului Preşedintelui, prin obligarea acestuia, conform art. 12 alin. (1) lit. B.h) din lege, de a propune Parlamentului ce anume "alte probleme" urmeazã sa constituie, în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale, obiect al referendumului pe care intenţioneazã sa îl initieze. În realitate, Preşedintele este singurul îndreptãţit sa stabileascã "problemele de interes naţional" asupra cãrora poate cere poporului sa îşi exprime vointa prin referendum.
Deşi obiecţia de neconstituţionalitate este intemeiata, în sensul celor arãtate mai sus, Curtea nu se poate pronunţa în legatura cu textul alternativ propus în sesizare, considerat în cuprinsul obiectiei ca fiind corespunzãtor în raport cu dispoziţiile constituţionale, întrucât redactarea finala este atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie.
F. O alta critica se referã la prevederile art. 15 alin. (1) din lege, care prevede: "Obiectul şi data referendumului naţional se stabilesc dupã cum urmeazã:
a) prin lege, în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, cu respectarea art. 147 alin. (3) din Constituţie;
b) prin hotãrâre a Parlamentului, în cazul referendumului privind demiterea Preşedintelui României, cu respectarea art. 95 alin. (3) din Constituţie;
c) prin decret al Preşedintelui României, în cazul referendumului cu privire la probleme de interes naţional."
Obiecţia formulatã se referã la prevederile cuprinse la lit. a) şi b) şi considera ca: "Prin aceasta formulare apar aplicabile prevederile art. 74 alin. (2) din Constituţie, respectiv adoptarea fie a legii, fie a hotãrârii, cu majoritatea membrilor prezenţi din fiecare Camera. Aceasta ar contrazice art. 72 alin. (2) lit. c) din Constituţie, conform cãruia organizarea (inclusiv obiectul) şi desfãşurarea (inclusiv data) referendumului se reglementeazã prin lege organicã."
Examinând aceasta sustinere, Curtea constata mai întâi ca, în realitate, nu este vorba despre art. 72 alin. (2) lit. c), ci despre art. 72 alin. (3) lit. c). De asemenea, Curtea constata ca, potrivit acestei sustineri, obiectul referendumului naţional este inclus în sfera normelor care reglementeazã organizarea acestuia, iar data referendumului, în sfera celor care privesc desfãşurarea sa.
Curtea nu observa însã ca o atare concluzie ar reieşi din textul legii. Ipoteza avutã în vedere de legiuitor, prin conţinutul art. 15 alin. (1), este aceea a stabilirii obiectului şi a datei referendumului, distinct de reglementarea privind organizarea şi desfãşurarea lui. Tipurile de referendum, ca obiect generic al consultãrii populare, sunt stabilite de lege în conformitate cu dispoziţiile constituţionale. Aceste tipuri sunt: referendumul naţional constituţional, care are ca obiect revizuirea Constituţiei, referendumul naţional, care are ca obiect demiterea Preşedintelui şi referendumul naţional initiat de Preşedinte asupra unor probleme de interes general. Prin lege, hotãrâre a Parlamentului şi, respectiv, decret al Preşedintelui României se vor stabili, pentru fiecare caz în parte, obiectul şi data desfãşurãrii referendumului. În acest scop, legea şi hotãrârea Parlamentului vor fi adoptate cu respectarea art. 147 alin. (3) şi, respectiv, a art. 95 alin. (3) din Constituţie, astfel cum statueazã art. 15 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea privind organizarea şi desfãşurarea referendumului. Desigur, trimiterea la art. 95 alin. (3) din Constituţie include şi dispoziţiile celorlalte doua alineate ale aceluiaşi articol, cu toate consecinţele constituţionale aferente, rezultate din aceasta includere.
Fata de cele de mai sus Curtea nu retine în acest caz un motiv de neconstituţionalitate.
G. O alta critica are în vedere art. 17 alin. (1) şi (2) şi art. 18 din lege, care, reglementand operaţiunile de desfãşurare a referendumului, se referã la <>Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi la <>Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale, cu omiterea însã a <>Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, ceea ce, se susţine, ar contraveni dispoziţiilor art. 95 din Constituţie.
Art. 17 alin. (1) din Legea pentru organizarea şi desfãşurarea referendumului prevede: "Operaţiunile pentru desfãşurarea referendumului au loc în circumscripţiile electorale şi la secţiile de votare organizate potrivit prevederilor <>Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, respectiv ale <>Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale, republicatã, pe baza copiilor de pe listele electorale permanente, a listelor electorale speciale şi a celorlalte liste electorale prevãzute de lege." În continuare, legea dispune ca reactualizarea listelor electorale permanente şi afişarea acestora se realizeazã, de asemenea, potrivit prevederilor <>Legii nr. 68/1992 şi <>Legii nr. 70/1991 .
Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca, într-adevãr, alegerea Preşedintelui se realizeazã în baza altei reglementãri legale decât aceea privind alegerea Parlamentului, şi anume, pe baza <>Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României. Trebuie remarcat însã ca <>Legea nr. 69/1992 face trimitere la dispoziţiile legale privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în ceea ce priveşte organizarea birourilor electorale ale secţiilor de votare, imprimarea buletinelor de vot, utilizarea numai a semnelor electorale stabilite în cadrul alegerilor pentru cele doua Camere etc. Astfel <>art. 7 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României prevede în mod expres: "Birourile electorale ale secţiilor de votare îndeplinesc, în mod corespunzãtor, atribuţiile ce le revin, potrivit legii, pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului."
Într-o atare lumina, întrucât aceste prevederi legale nu au fost modificate sau abrogate, Curtea nu poate constata un aspect de neconstituţionalitate a textelor legale criticate prin obiecţia cu care a fost sesizatã.
Desigur însã ca, în mãsura în care în viitor aceasta dubla întrebuinţare a unor instrumente tehnice utilizate în operaţiunile pentru desfãşurarea alegerilor ar disparea, prin instituirea unor sisteme de vot diferite în ceea ce priveşte alegerea Parlamentului şi, respectiv, a Preşedintelui României, va trebui ca operaţiunile pentru desfãşurarea referendumului privind demiterea Preşedintelui sa se realizeze potrivit reglementãrilor referitoare la alegerea Preşedintelui - acesta fiind sensul art. 17 alin. (1) din Legea pentru organizarea şi desfãşurarea referendumului.
H. Urmãtoarea critica se referã la prevederile art. 30 alin. (2) din lege, conform cãrora: "În campania pentru referendum, partidele politice şi cetãţenii au dreptul sa îşi exprime opiniile în mod liber şi fãrã nici o discriminare, prin mitinguri, prin adunãri publice şi prin mijloace de informare în masa."
Critica adusã textului priveşte faptul ca Preşedintele României, nefiind cuprins în aceasta enumerare, nu poate uza, la rândul sau, de acest drept, deşi este participant, în calitate de Preşedinte, la referendum. De aceea, în obiecţia înaintatã Curţii se propune, pentru înlãturarea acestei discriminãri, un text nou, şi anume: "Preşedintele României poate uza de acest drept, inclusiv în cazul suspendãrii sale din funcţie, în condiţiile art. 95 din Constituţie şi ale <>art. 15-17 din Legea nr. 69/1992 ."
Examinând textul criticat, Curtea constata mai întâi ca, astfel cum este redactat în prezent, art. 30 alin. (2) nu îl exclude pe Preşedinte de la exercitarea vreunui drept. De aceea, în timpul campaniei pentru referendum, Preşedintele, la fel ca şi cetãţenii sau partidele politice, are dreptul sa îşi exprime opiniile în mod liber, fãrã nici o discriminare.
De asemenea, Curtea mai constata ca, de altfel, nu intra în competenta sa formularea unei alte redactari a textului legal controlat, astfel cum rezulta din art. 58 alin. (1) din Constituţie.
Asa fiind, Curtea nu retine un motiv întemeiat de neconstituţionalitate, în concordanta cu obiecţia formulatã.
I. Ultima critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 45 alin. (1) din lege, care prevãd: "Curtea Constituţionalã, la cererea motivatã şi însoţitã de dovezile pe care se întemeiazã partidele sau aliantele acestora, anuleazã referendumul naţional, în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin frauda." Se considera ca în aceasta redactare "textul contrazice art. 144 lit. g) din Constituţie, care da dreptul Curţii Constituţionale sa vegheze la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfãşurarea referendumului şi sa confirme rezultatele acestuia, precum şi dispoziţiile prevãzute de acelaşi articol [144 lit. d)], potrivit cãruia Curtea Constituţionalã are atributia generalã de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea (deci şi pentru demiterea) Preşedintelui României şi de a confirma rezultatele sufragiului". Întrucât nici una dintre aceste dispoziţii constituţionale nu conditioneaza exercitarea atribuţiilor Curţii de vreo sesizare, se impune ca, în cazul referendumului, Curtea sa se sesizeze din oficiu şi sa anuleze referendumul, în condiţiile în care constata ca procedura pentru organizarea şi desfãşurarea acestuia a fost incalcata.
Analizând critica formulatã, Curtea considera ca aceasta este intemeiata.
Art. 144 lit. g) din Constituţie statueazã: "[Curtea Constituţionalã] vegheazã la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfãşurarea referendumului şi confirma rezultatele acestuia." Prin aceasta formulare generalã, Constituţia recunoaşte dreptul Curţii de a soluţiona acţiuni specifice contenciosului constituţional şi, de pe aceasta poziţie, de a rezolva cererile sau sesizãrile care privesc eventualele abateri de la regulile şi procedurile referendare. Nu este însã mai puţin adevãrat ca în sfera dreptului ce îi este conferit prin Constituţie de "a veghea" la respectarea procedurilor de organizare şi desfãşurare a referendumului intra şi posibilitatea Curţii de a se autosesiza atunci când constata în mod direct sau când are informaţii (de la cetãţeni, din presa, de la organizaţii neguvernamentale etc.) în legatura cu nerespectarea acestor reguli şi proceduri. Aceasta posibilitate este indisolubil legatã de exercitarea atribuţiilor Curţii de "confirmare" a rezultatelor referendumului. În cazul constatãrii unor fraude care pun sub semnul indoielii corectitudinea rezultatului referendumului, Curtea nu confirma aceste rezultate. Semnificatia neconfirmarii, care este un act juridic cu consecinţe grave, este aceea a constatãrii nulitãţii referendumului naţional. Pentru acest motiv Curtea nu poate fi limitatã în acţiunea sa de necesitatea existenţei unei cereri din partea partidelor sau a aliantelor acestora, asa cum, neconstitutional, statueazã în prezent art. 45 alin. (1) din lege.
Constatând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 45 alin. (1), în sensul celor de mai sus, Curtea, în temeiul <>art. 20 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, procedeazã la extinderea criticii de neconstituţionalitate şi asupra prevederilor art. 45 alin. (2) din lege, potrivit cãrora "Cererea de anulare a referendumului naţional trebuie depusa în termen de 48 de ore de la încheierea votarii, sub sancţiunea decãderii". În mod necesar şi evident, aceste prevederi nu pot fi disociate de prevederile alineatului precedent.
În acest sens Curtea constata neconstituţionalitatea prevederilor art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, în raport cu dispoziţiile art. 144 lit. g) din Constituţie.
III. Având în vedere:
- considerentele expuse în prezenta decizie;
- dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 58, art. 72 alin. (2) lit. c), art. 74 alin. (2), art. 77 alin. (1), art. 87 alin. (1) şi (2), art. 90, art. 95, art. 144 lit. a) şi g), art. 145 alin. (1) şi art. 147 din Constituţie;
- prevederile <>art. 17-20 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
cu majoritate de voturi cat priveşte dispoziţiile art. 11 alin. (2), în ceea ce priveşte expresia "anterior luãrii unor mãsuri", dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. B.h) şi dispoziţiile art. 45,
cu unanimitate de voturi, în ceea ce priveşte celelalte prevederi ce fac obiectul sesizãrii de neconstituţionalitate,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Constata ca sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 11 alin. (2), în ceea ce priveşte expresia "anterior luãrii unor mãsuri", dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. B.h), în ceea ce priveşte expresia "propuse Parlamentului", precum şi dispoziţiile art. 45 din Legea privind organizarea şi desfãşurarea referendumului.
2. Constata ca sunt constituţionale dispoziţiile art. 2 alin. (1), ale art. 6 alin. (1), ale art. 9, ale art. 11 alin. (2), în ceea ce priveşte expresia "caracter facultativ", ale art. 15 alin. (1), ale art. 17 alin. (1) şi (2), ale art. 18 şi ale art. 30 alin. (2) din aceeaşi lege.
Decizia se trimite preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului, în vederea declansarii procedurii de reexaminare prevãzute la art. 145 alin. (1) din Constituţie.
Decizia se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitiva.
Dezbaterea a avut loc la data de 5 mai 1999 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Romul Petru Vonica, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
