Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 70 din 27 februarie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, republicata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 10 mai 2001
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat, republicatã, excepţie ridicatã de Nicoleta Acasandrei în Dosarul nr. 2.846/2000 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 6 februarie 2001 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 20 februarie 2001 şi apoi la 27 februarie 2001.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 septembrie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 2.846/2000, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat, republicatã, excepţie ridicatã de Nicoleta Acasandrei într-o cauza civilã având ca obiect constatarea nulitãţii absolute a contractului de vânzare-cumpãrare a unei locuinţe, încheiat de autorul exceptiei cu Societatea Comercialã "Orizont" - S.A. din Bucureşti.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca prevederile <>art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992 , republicatã, contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 41 alin. (1) şi (2) şi ale art. 135 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie. În acest sens se arata ca dispoziţia legalã criticata "incalca flagrant dispoziţiile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi în fata legii, protecţia proprietãţii private şi dispoziţiile referitoare la proprietate", întrucât pentru culpa civilã a uneia dintre pãrţile contractante prevede o sancţiune drastica şi fata de cealaltã parte, chiar dacã aceasta nu are nici o culpa. Se susţine totodatã ca orice sancţiune civilã are la baza ideea de vinovãţie a pãrţilor raportului juridic, în sensul ca partea vinovata este pasibila de sancţiunea prevãzutã de lege; nici o lege nu stabileşte însã ca pentru culpa uneia dintre pãrţi trebuie sa rãspundã cealaltã parte.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este intemeiata.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992 , republicatã, nu este intemeiata, întrucât dispoziţia legalã criticata nu incalca prevederile constituţionale invocate. În motivarea acestui punct de vedere se considera ca, "În temeiul principiului retroactivitatii efectelor nulitãţii şi al principiului restitutio în integrum, pãrţile raportului juridic trebuie sa ajungã în situaţia în care contractul nu s-ar fi încheiat, consacrandu-se regula de drept potrivit cãreia tot ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie restituit". Se mai arata ca în cazul nulitãţii "contractul nu este valabil din momentul încheierii lui", deci trebuie restabilita situaţia din acel moment.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Critica de neconstituţionalitate are ca obiect prevederile <>art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998. Prin art. 19 din aceasta lege sunt sancţionate cu nulitate absolutã contractele de vânzare-cumpãrare de locuinţe sau de spaţii cu alta destinaţie, încheiate cu încãlcarea dispoziţiilor <>Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului cãtre populaţie şi ale <>Legii nr. 85/1992 . În alin. 3 al aceluiaşi articol se reglementeazã sesizarea instanţelor judecãtoreşti pentru constatarea nulitãţii, precum şi restabilirea situaţiei anterioare prin restituirea preţului de vânzare, dar cu reţinerea chiriei aferente perioadei de la contractare şi pana la restituire. În sfârşit, teza finala a acestui alineat, consideratã de autorul exceptiei ca fiind neconstitutionala, prevede ca "Sumele restituite nu sunt purtãtoare de dobânzi şi nici nu se actualizeazã".
Dispoziţiile constituţionale invocate de autorul exceptiei ca fiind incalcate prin textul de lege criticat sunt urmãtoarele:
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 41 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.";
- Art. 135 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Statul ocroteşte proprietatea.
(2) Proprietatea este publica sau privatã.
(3) Proprietatea publica aparţine statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale".
Analizând susţinerea autorului exceptiei, potrivit cãreia dispoziţiile legale criticate contravin principiului constituţional al egalitãţii în fata legii şi a autoritãţilor publice, Curtea constata ca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie nu pot fi aplicate în mod direct în prezenta cauza, întrucât ele statueazã egalitatea în fata legii şi a autoritãţilor publice a "cetãţenilor", fãrã a se referi însã la relaţiile dintre cetãţeni şi persoane juridice, precum în speta.
Nu sunt incidente în cauza nici prevederile alin. (2) şi (3) ale art. 135 din Constituţie, care se referã la clasificarea proprietãţii în "publica sau privatã", precum şi la categoriile de titulari ai proprietãţii publice.
Asa fiind, excepţia de neconstituţionalitate urmeazã sa fie examinata prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 41 alin. (1) şi (2), referitoare la garantarea dreptului de proprietate şi la ocrotirea "în mod egal de lege" a proprietãţii private "indiferent de titular".
Sub acest aspect Curtea retine ca desfiinţarea unui contract de vânzare-cumpãrare prin constatarea nulitãţii absolute a acestuia impune restabilirea situaţiei existente la data încheierii contractului şi aplicarea principiului restitutio în integrum. Aceasta presupune ca fiecãrei pãrţi a contractului sa i se restituie integral şi la valoarea realã tot ceea ce a prestat în temeiul contractului desfiinţat. Alin. 3 al <>art. 19 din Legea nr. 85/1992 , republicatã, respecta acest principiu numai în privinta drepturilor societãţii comerciale vanzatoare care reprimeste atât locuinta, cat şi beneficiul nerealizat în perioada în care locuinta a fost folositã de cumpãrãtor, şi anume sub forma chiriei; pe de alta parte, cumpãrãtorul reprimeste numai suma de bani efectiv plãtitã cu titlu de preţ, din care se retine chiria aferentã (al carei cuantum, prin acumulare în timp, ar putea fi chiar mai mare decât preţul plãtit pentru locuinta), fãrã a avea dreptul la actualizarea preţului, în sensul de a se tine seama de deprecierea ca urmare a inflaţiei a valorii reale a sumei de bani remise de el la încheierea contractului, şi nici dreptul la acordarea, sub forma dobânzii, a beneficiului nerealizat în decursul perioadei în care nu a folosit aceşti bani. Rezulta deci ca vânzãtorul se bucura de protecţia deplina a proprietãţii sale, pe când cumpãrãtorul suferã o semnificativã pierdere patrimonialã.
Curtea observa ca, prin ipoteza, calitatea de vânzãtor revine întotdeauna unei societãţi comerciale cu capital integral de stat, iar aceea de cumpãrãtor uneia sau mai multor persoane fizice. În aceste condiţii Curtea constata ca teza finala a <>art. 19 alin. 3 din Legea nr. 85/1992 , republicatã, îi favorizeazã pe titularii proprietãţii private de stat în raport cu titularii proprietãţii private particulare şi prin aceasta incalca prevederile art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituţie, conform cãrora "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular".
Având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte", Curtea retine ca prevederile art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie trebuie interpretate şi aplicate în concordanta cu prevederile art. 1 alin. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoana fizica sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional."
Într-o asemenea interpretare Curtea constata ca principiul constituţional al ocrotirii în mod egal a proprietãţii private trebuie respectat în privinta oricãror drepturi patrimoniale, a oricãror "bunuri".
Sub acest aspect Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, prin jurisprudenta sa, a interpretat în mod extensiv notiunile de "bunuri" şi "proprietate", conferindu-le acestora un sens specific dreptului internaţional al drepturilor omului. Astfel Curtea Europeanã a statuat ca "noţiunea de «bunuri» (în limba engleza, «possessions», în limba franceza, «biens») din prima teza a art. 1 alin. 1 are un înţeles autonom, independent de clasificarea existenta în dreptul naţional" (cazul "Ex-Regele şi alţii impotriva Greciei", 2000). Acest sens "nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale. [...] anumite alte drepturi şi interese patrimoniale pot, de asemenea, constitui «drept de proprietate» şi deci «bunuri», în sensul acestei dispoziţii" (cazul "Beyeler impotriva Italiei", 2000). De asemenea, în speta "Gasus Dosier und Fordertechnik GmbH impotriva Olandei", 1996, pentru a se determina incidenta prevederilor art. 1, s-a decis ca "este deci indiferent dacã dreptul societãţii comerciale Gasus [...] este considerat ca fiind un drept de proprietate sau ca o garanţie realã". Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a mai reţinut, în cazul "Van Marle şi alţii impotriva Olandei", 1986, ca: "[...] Într-adevãr, clientela se analizeazã ca o valoare patrimonialã, deci ca un bun în sensul primei fraze a art. 1, text care devine aplicabil în speta". Totodatã, în cazul "Iatridis impotriva Greciei", 1999, s-a arãtat ca reclamantul "exploatase cinematograful timp de 11 ani, fãrã nici o imixtiune din partea autoritãţilor, în baza unui contract de închiriere, valabil din punct de vedere formal; ca rezultat al acestei exploatãri, el şi-a creat o clientela, care constituie un «bun» [...]. Deşi reclamantul deţine doar un drept de folosinta asupra localului, iar imixtiunea autoritãţilor nu reprezintã nici expropriere şi nici restrangere a exerciţiului dreptului de proprietate, aceasta situaţie intra totuşi sub incidenta art. 1 alin. 1 teza întâi". Mai mult, în cazul "Pressos Compania Naviera S.A. şi alţii impotriva Belgiei", 1995, s-a decis ca "dreptul la despãgubiri se naşte o data cu producerea prejudiciului. Un drept de creanta de aceasta natura constituie un «bun» şi deci reprezintã un «drept de proprietate» în înţelesul avut în vedere de art. 1 alin. 1 teza întâi. În consecinta, aceasta dispoziţie este aplicabilã în cazul de fata".
Pe baza considerentelor expuse Curtea Constituţionalã constata ca dispoziţiile <>art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992 , referitoare la neacordarea dobânzilor, precum şi la neactualizarea preţului restituit ca urmare a constatãrii nulitãţii absolute a contractului de vânzare-cumpãrare a locuinţei, sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituţie ("Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular"), iar excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este intemeiata, urmând sa fie admisã.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat, republicatã, excepţie ridicatã de Nicoleta Acasandrei în Dosarul nr. 2.846/2000 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, şi constata ca dispoziţia "Sumele restituite nu sunt purtãtoare de dobânzi şi nici nu se actualizeazã" este neconstitutionala.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 27 februarie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
