Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 7 din 20 ianuarie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 2 si 3 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 18 aprilie 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedura penalã, ridicatã de Daniela Astefanoaie în Dosarul nr. 865/1999 al Tribunalului Constanta - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei, arãtând ca dreptul la apãrare nu trebuie confundat cu dreptul la asistenta juridicã obligatorie. Astfel, dreptul la apãrare este garantat în toate cazurile, iar dreptul la asistenta juridicã obligatorie este prevãzut pentru situaţiile în care se considera ca este necesar. Afirmatia ca prevederile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedura penalã sunt neconstituţionale deoarece nu prevãd asistenta juridicã obligatorie în toate cazurile este lipsitã de temei, atâta vreme cat dreptul la asistenta juridicã este garantat.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Tribunalul Constanta - Secţia penalã, prin Încheierea din 1 iulie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 865/1999, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Daniela Astefanoaie.
În motivarea exceptiei autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt în vãditã contradictie cu art. 24 din Constituţie privitor la garantarea dreptului la apãrare. Retinand prevederea constituţionalã potrivit cãreia dreptul la apãrare este garantat în tot cursul procesului penal, autorul exceptiei critica dispoziţiile legale menţionate pentru faptul ca nu prevãd asistenta juridicã obligatorie în faza urmãririi penale, în cazul în care legea prevede, pentru infracţiunea sãvârşitã, pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau când inculpatul nu îşi poate face singur apãrarea. Se porneşte de la importanta urmãririi penale, în care se strang probele necesare cu privire la existenta infracţiunilor, identificarea faptuitorilor şi rãspunderea acestora. În ceea ce priveşte situaţia în care inculpatul nu îşi poate face singur apãrarea, se arata ca nu exista argumente logice care sa justifice un tratament juridic diferenţiat, dupã cum procesul se afla în faza de judecata sau în faza de urmãrire penalã.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate, instanta apreciazã ca limitarea, prin dispoziţiile art. 173 alin. 2 din Codul de procedura penalã, a cazurilor de asistenta juridicã obligatorie în faza urmãririi penale, în raport cu cele prevãzute ca fiind obligatorii numai în fata judecaţii, se incalca dreptul la apãrare garantat prin dispoziţiile art. 24 din Constituţie. De asemenea, este posibil ca invinuitul sau inculpatul, deşi îşi da seama ca nu îşi poate face singur apãrarea, sa nu aibã posibilitatea de a-şi angaja un apãrãtor încã din faza urmãririi penale, ceea ce, având în vedere importanta fazei urmãririi penale pentru culegerea probelor necesare soluţionãrii cauzei, constituie o încãlcare a dreptului constituţional la apãrare. Bazatã pe aceste constatãri, instanta conchide ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
În punctul de vedere al Guvernului se arata ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedura penalã este neîntemeiatã. Art. 24 din Constituţie, privitor la dreptul la apãrare, este reflectat în art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penalã, care prevede ca invinuitul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de un apãrãtor în tot cursul urmãririi penale şi al judecaţii, iar organele judiciare sunt obligate sa-i aducã la cunostinta acest drept. Astfel, Constituţia şi Codul de procedura penalã consacra dreptul la asistenta juridicã, drept de care persoana se poate folosi sau nu. Nu este vorba despre o obligaţie a organelor judiciare de a asigura asistenta juridicã, fapt ce rezulta din art. 24 alin. (2) din Constituţie, care se referã la avocatul ales, şi din art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penalã. Cazurile de asistenta juridicã obligatorie sunt limitativ arãtate la alin. 2 şi 3 ale art. 171 din Codul de procedura penalã, regula fiind ca asistenta juridicã este facultativã. De aceea, nu este necesar ca situaţiile în care se impune asistenta juridicã obligatorie sa fie aceleaşi atât în faza de urmãrire penalã, cat şi în faza judecaţii, rãmânând la latitudinea legiuitorului, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, aprecierea asupra creãrii unui nou caz de asistenta juridicã obligatorie. Afirmatia ca aceasta reglementare diferita incalca dreptul la apãrare este contrazisa de numeroasele garanţii procesuale de care invinuitul sau inculpatul beneficiazã în cursul urmãririi penale, indiferent dacã asistenta juridicã este obligatorie sau facultativã. Cu privire la afirmatia instanţei despre imposibilitatea inculpatului de a-şi angaja apãrãtor în cursul urmãririi penale, în punctul de vedere al Guvernului se arata ca instituţia asistenţei juridice obligatorii nu se confunda cu aceea a asistenţei juridice gratuite. Pentru situaţia în care invinuitul sau inculpatul nu dispune de mijloace pentru a-şi angaja un avocat, <>Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat prevede la art. 63 ca baroul asigura asistenta judiciarã în toate cazurile în care asistenta este obligatorie, precum şi, la cererea organelor judiciare sau ale administraţiei publice, în cazurile în care acestea apreciazã ca persoanele se gãsesc în imposibilitatea vãditã de a plati onorariul. În concluzie, se arata în punctul de vedere al Guvernului, dreptul la apãrare consacrat de Constituţie include dreptul la asistenta juridicã, dar nu presupune, în mod automat, dreptul la asistenta juridicã obligatorie.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, susţinerile autorului exceptiei, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
În conformitate cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa se pronunţe asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Textele legale criticate ca fiind neconstituţionale sunt urmãtoarele:
- Art. 171 alin. 2: "Asistenta juridicã este obligatorie când invinuitul sau inculpatul este minor, militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituţii militare de învãţãmânt, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ ori când este arestat, chiar în alta cauza";
- Art. 171 alin. 3: "În cursul judecaţii asistenta juridicã este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau când instanta apreciazã ca inculpatul nu şi-ar putea face singur apãrarea."
Aceste texte ale Codului de procedura penalã sunt considerate contrare art. 24 din Constituţie, care are urmãtorul conţinut: "(1) Dreptul la apãrare este garantat. (2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata urmãtoarele:
1. Dreptul la apãrare prevãzut în art. 24 din Constituţie este pe deplin respectat prin dispoziţiile art. 171 din Codul de procedura penalã, care, prin alin. 1, prevede dreptul învinuitului sau al inculpatului de a fi asistat de apãrãtor în tot cursul urmãririi penale şi al judecaţii, iar organele judiciare sunt obligate sa-i aducã la cunostinta acest drept. Dispoziţiile criticate au urmãtorul cuprins: "Invinuitul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de apãrãtor în tot cursul urmãririi penale şi al judecaţii, iar organele judiciare sunt obligate sa-i aducã la cunostinta acest drept". Aceste prevederi legale reglementeazã dreptul la apãrare statuat prin dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Constituţie şi obliga organele judiciare sa aducã la cunostinta acest drept învinuitului sau inculpatului, care poate decide asupra utilizãrii acestuia.
În anumite cazuri, în care invinuitul sau inculpatul se afla în situaţii deosebite, legea a prevãzut, în alin. 2 al art. 171 din Codul de procedura penalã, 8 cazuri de asistenta juridicã obligatorie, atât în faza urmãririi penale, cat şi în faza judecaţii, iar în alin. 3, alte doua cazuri, dar numai pentru faza judecaţii.
Curtea constata ca dreptul la apãrare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenta juridicã obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care se considera ca este necesar. Întrucât legea fundamentalã garanteazã dreptul la apãrare, iar nu şi pe cel la asistenta juridicã obligatorie, Curtea considera ca stabilirea cazurilor în care aceasta din urma este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, nu se poate susţine ca dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedura penalã sunt neconstituţionale numai pentru ca nu prevãd ca asistenta juridicã este obligatorie în toate cazurile, iar în ceea ce priveşte alin. 3, şi în cursul urmãririi penale, câtã vreme exercitarea dreptului la asistenta juridicã este garantatã.
2. Asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedura penalã Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 121 din 23 septembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 5 noiembrie 1999. Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate prin care se aduceau dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedura penalã aceleaşi critici ca şi în cauza de fata, şi anume ca nu se prevede, pentru cazurile acolo menţionate, asistenta juridicã obligatorie şi în faza urmãririi penale. Argumentele folosite pentru respingerea exceptiei de neconstituţionalitate sunt valabile şi în cauza de fata.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Daniela Astefanoaie în Dosarul nr. 865/1999 al Tribunalului Constanta - Secţia penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 20 ianuarie 2000.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Laurentiu Cristescu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
