Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 7 din 18 ianuarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 alin. (4) si art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara realizarii unor obiective de interes national, judetean si local
Augustin Zegrean - preşedinte Aspazia Cojocaru - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Mircea Ştefan Minea - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Puskas Valentin Zoltan - judecãtor Maria Bratu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) şi ale <>art. 15 din Legea nr. 198/2004 privind unele mãsuri prealabile lucrãrilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, excepţie ridicatã de Maria Belu, Vasile Belu, Marian Belu, Maria Vasiliu, Ştefan Vasiliu, Constantin Enache, Aneta Enache, Valeria Bozdoc şi Ilinca Burdea în Dosarul nr. 30.033/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie. La apelul nominal se prezintã, pentru autorii excepţiei, avocatul Cãtãlina-Mihaela Rãdulescu, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul avocatului autorilor excepţiei, care solicitã admiterea acesteia astfel cum a fost formulatã în faţa instanţei de judecatã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilã a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât <>Legea nr. 198/2004 a fost abrogatã prin <>Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauzã de utilitate publicã, necesarã realizãrii unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 7 aprilie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 30.033/3/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) şi ale <>art. 15 din Legea nr. 198/2004 privind unele mãsuri prealabile lucrãrilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local. Excepţia a fost ridicatã de Maria Belu, Vasile Belu, Marian Belu, Maria Vasiliu, Ştefan Vasiliu, Constantin Enache, Aneta Enache, Valeria Bozdoc şi Ilinca Burdea într-o cauzã având ca obiect o ordonanţã preşedinţialã. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile art. 9 alin. (1) şi ale <>art. 15 din Legea nr. 198/2004 contravin art. 21, art. 44 alin. (3) şi art. 53 din Constituţie, în mãsura în care acestea se interpreteazã în sensul cã transferul dreptului de proprietate opereazã de drept în momentul în care este consemnatã la bancã suma oferitã de expropriator în mod unilateral. În acest sens, apreciazã cã astfel se ajunge la concluzia cã "nicio persoanã nu mai are garanţia proprietãţii sale, în mãsura în care în orice moment din viitor peste proprietatea sa poate trece o stradã sau un pod, şi se poate trezi peste noapte cu o sumã reprezentând despãgubire nedreaptã consemnatã într-un cont şi imediat cu casa demolatã, aşa cum s-a întâmplat şi în acest caz, fãrã sã aibã dreptul de a ataca în justiţie şi a se apãra." Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi familie considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este nefondatã, pe de o parte, întrucât art. 44 din Constituţie admite posibilitatea aducerii unor limitãri dreptului de proprietate, iar pe de altã parte, în ceea ce priveşte invocarea art. 21 din Legea fundamentalã, criticile "vizeazã mai degrabã interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la dreptul de proprietate". Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare a Curţii, îl constituie prevederile art. 9 alin. (1) şi <>art. 15 din Legea nr. 198/2004 privind unele mãsuri prealabile lucrãrilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 31 mai 2004, astfel cum a fost modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 184/2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 31 octombrie 2008. La data sesizãrii instanţei de contencios constituţional, acestea aveau urmãtoarea redactare: - Art. 9 alin. (1): "Expropriatul nemulţumit de cuantumul despãgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecãtoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicatã hotãrârea de stabilire a cuantumului despãgubirii, sub sancţiunea decãderii, fãrã a putea contesta transferul dreptului de proprietate cãtre expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea cãilor de atac nu suspendã efectele hotãrârii de stabilire a cuantumului despãgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului."; - Art. 15: "Transferul imobilelor din proprietatea privatã în proprietatea publicã a statului sau a unitãţilor administrativteritoriale şi în administrarea expropriatorului opereazã de drept la data plãţii despãgubirilor pentru expropriere sau, dupã caz, la data consemnãrii acestora, în condiţiile prezentei legi." Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, <>Legea nr. 198/2004 a fost abrogatã expres prin <>art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauzã de utilitate publicã, necesarã realizãrii unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010. În aceste condiţii, Curtea observã cã soluţia legislativã criticatã, prevãzutã de <>art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, a fost preluatã parţial de <>art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care prevede cã "expropriatul nemulţumit de cuantumul despãgubirii prevãzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecãtoreşti competente, în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicatã hotãrârea de stabilire a cuantumului despãgubirii, sub sancţiunea decãderii, fãrã a putea contesta transferul dreptului de proprietate cãtre expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar executarea cãilor de atac nu suspendã efectele hotãrârii de stabilire a cuantumului despãgubirii şi transferul dreptului de proprietate". Totodatã, Curtea constatã cã soluţia legislativã iniţialã, cuprinsã în <>art. 15 din Legea nr. 198/2004, nu a fost, în principiu, conservatã, <>art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010 având urmãtorul conţinut: "Transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privatã a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publicã a statului sau a unitãţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorilor opereazã de drept de la data emiterii actului administrativ de expropriere de cãtre expropriator, ulterior consemnãrii sumelor aferente despãgubirii." De aceea, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, asupra cãruia Curtea urmeazã a se pronunţa, îl constituie prevederile art. 9 alin. (4) şi <>art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauzã de utilitate publicã, necesarã realizãrii unor obiective de interes naţional, judeţean şi local. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 care consacrã accesul liber la justiţie, ale art. 44 alin. (3) privind dreptul de proprietate privatã, precum şi celor ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cu privire la critica privind prevederile <>art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, Curtea constatã cã soluţia legislativã potrivit cãreia transferul dreptului de proprietate, aşa cum era reglementat în <>art. 15 din Legea nr. 198/2004, când avea loc de drept la data plãţii despãgubirilor pentru expropriere sau, dupã caz, la data consemnãrii acestora, nu mai este conservatã de noua reglementare. Potrivit <>Legii nr. 255/2010, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privatã a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publicã a statului sau a unitãţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului opereazã de drept de la data emiterii actului administrativ de expropriere de cãtre expropriator, ulterior consemnãrii sumelor aferente despãgubirii. Or, în aceste condiţii, Curtea constatã cã excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilã. Şi în privinţa <>art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, Curtea constatã cã soluţia legislativã este diferitã de cea prevãzutã în <>art. 9 alin. 1 din Legea nr. 198/2004, în sensul cã termenul special de prescripţie de 30 de zile, pentru contestarea cuantumului despãgubirii, s-a înlocuit cu termenul general de prescripţie de 3 ani. Şi în acest caz excepţia a devenit inadmisibilã, textul din <>art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 nefiind acelaşi cu cel al <>art. 9 alin. 1 din Legea nr. 198/2004. De altfel, Curtea observã cã prevederile de lege criticate nu au legãturã cu cauza dedusã judecãţii, excepţia fiind invocatã în cadrul unui litigiu având ca obiect o ordonanţã preşedinţialã, având ca temei legal art. 581 şi 582 din Codul de procedurã civilã.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca devenitã inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. 1 şi ale <>art. 15 din Legea nr. 198/2004 privind unele mãsuri prealabile lucrãrilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, devenite art. 22 alin. (1) şi, respectiv, <>art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauzã de utilitate publicã, necesarã realizãrii unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, excepţie ridicatã de Maria Belu, Vasile Belu, Marian Belu, Maria Vasiliu, Ştefan Vasiliu, Constantin Enache, Aneta Enache, Valeria Bozdoc şi Ilinca Burdea în Dosarul nr. 30.033/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 ianuarie 2011.
