Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 697 din 25 mai 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, excepţie ridicatã de Ioan Bujor în Dosarul nr. 7.036/110/2007 al Tribunalului Bacãu - Secţia comercialã şi contencios administrativ. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume <>deciziile nr. 26/2004 şi nr. 409/2005, prin care s-a constatat cã prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi art. 44 alin. (2) din Constituţie.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 10 martie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 7.036/110/2007, Tribunalul Bacãu - Secţia comercialã şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, excepţie ridicatã de Ioan Bujor într-o cauzã având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenţie. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 37 alin. (5) cuprind norme generale care vizeazã aspecte privind publicitatea şi intabularea construcţiilor, alte aspecte decât cele supuse judecãţii, apreciind cã în speţa sa au aplicabilitate prevederile art. 31 din actul normativ mai sus amintit. Chiar în ipoteza în care art. 37 alin. (5) şi-ar gãsi aplicabilitatea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciazã cã art. 31 are prioritate, întrucât cuprinde prevederi mai favorabile cetãţeanului (posibilul contravenient), principiu consacrat atât de art. 15 alin. (2) din Constituţie, cât şi de legea specialã. Tribunalul Bacãu - Secţia comercialã şi contencios administrativ apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest context, aratã cã textul de lege criticat nu conţine în sine nicio dispoziţie cu caracter retroactiv şi nu face precizãri în legãturã cu aplicarea în timp a reglementãrilor pe care le cuprinde. Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume <>Decizia nr. 431/2005 şi <>Decizia nr. 26/2004 . Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit prevederilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care au urmãtorul conţinut: "(5) Construcţiile executate fãrã autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi cele care nu au efectuatã recepţia la terminarea lucrãrilor, potrivit legii, nu se considerã finalizate şi nu pot fi intabulate în cartea funciarã. În aceastã situaţie se aplicã în continuare sancţiunile prevãzute de lege." Autorul excepţiei susţine cã reglementarea criticatã contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii şi art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privatã. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat asupra prevederilor <>art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 prin <>Decizia nr. 26 din 27 ianuarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 25 februarie 2004, şi <>Decizia nr. 431 din 13 septembrie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 17 octombrie 2005, reţinând cã textul "nu conţine în sine nicio dispoziţie cu caracter retroactiv şi nu face precizãri în legãturã cu aplicarea în timp a reglementãrilor pe care le cuprinde. În consecinţã, nu se poate reţine cã textul de lege criticat ar încãlca dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. [...] De altfel, conform prevederilor <>art. 13 alin. (2) teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, «Contravenţia este continuã în situaţia în care încãlcarea obligaţiei legale dureazã în timp»". Or, executarea/menţinerea unei construcţii în stare de ilegalitate, respectiv nerespectarea obligaţiei legale a obţinerii autorizaţiei de construcţie, al cãrei scop este prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzãtoare, atrage sancţiunile aferente, prevãzute de lege. Cu privire la susţinerea potrivit cãreia s-ar aduce atingere şi <>art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentalã, prin Decizia nr. 115 din 3 februarie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 5 martie 2009, Curtea a reţinut, în esenţã, cã "activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice naturã trebuie sã se supunã rigorilor legii", iar "regimul legal al construcţiilor nu are legãturã cu ocrotirea dreptului de proprietate. În mãsura în care, însã, (...) exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite de lege, fãrã a se putea apãra invocând principiul constituţional al ocrotirii proprietãţii". Întrucât nu au intervenit elemente noi, care sã conducã la schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia din deciziile amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã. În ceea ce priveşte nemulţumirea autorului excepţiei faţã de stabilirea prioritãţii textului de lege care are aplicabilitate în speţa dedusã judecãţii, aceasta nu reprezintã o veritabilã criticã de neconstituţionalitate, ci reprezintã aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, ceea ce intrã în competenţa de soluţionare a instanţelor judecãtoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, excepţie ridicatã de Ioan Bujor în Dosarul nr. 7.036/110/2007 al Tribunalului Bacãu - Secţia comercialã şi contencios administrativ. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 mai 2010.
