Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 695 din 5 mai 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 114^1 alin. 4 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 695 din 5 mai 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 114^1 alin. 4 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 4 iunie 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Zoltan Valentin - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114^1 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Crina Izvernariu în Dosarul nr. 2.368/273/C/2006 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 noiembrie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 2.368/273/C/2006, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114^1 alin. 4 din Codul de procedurã civilã.
Excepţia a fost ridicatã de Crina Izvernariu cu ocazia soluţionãrii recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 37 din 24 martie 2008, pronunţatã de Tribunalul Caraş-Severin într-o cauzã având ca obiect evacuare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile art. 114^1 alin. 4 din Codul de procedurã civilã contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3), "în mãsura în care nu prevãd dreptul reclamantului de a indica, în cadrul cererii sale de chemare în judecatã, domiciliul ales al pârâtului ce locuieşte în strãinãtate, în mãsura în care este singurul domiciliu cunoscut, fiind de altfel domiciliul ales şi indicat de pârât în cadrul altui proces având aceleaşi pãrţi."
Instanţa de judecatã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã textul de lege criticat este constituţional.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 114^1 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, cu urmãtorul cuprins: "Dacã pârâtul locuieşte în strãinãtate, preşedintele va putea fixa un termen mai îndelungat. Prin citaţie pârâtul va fi informat cã are obligaţia de a-şi alege domiciliul în România, unde urmeazã sã i se facã toate comunicãrile privind procesul. În cazul în care pârâtul nu se conformeazã acestei obligaţii, comunicãrile se vor face prin scrisoare recomandatã, recipisa de predare la poşta românã a scrisorii, în cuprinsul cãreia vor fi menţionate actele ce se expediazã, ţinând loc de dovadã de îndeplinire a procedurii."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie, deoarece "limiteazã dreptul reclamantului de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime, având în vedere cã nu i se permite sã indice domiciliul ales, singurul cunoscut, al pârâtului, domiciliu care de altfel a fost indicat de cãtre pârât în cadrul altui litigiu, având aceleaşi pãrţi."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 114^1 alin. 4 din Codul de procedurã civilã s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 647 din 10 iunie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2008. Cu acel prilej, instanţa de contencios constituţional a reţinut cã textul de lege criticat cuprinde dispoziţii de procedurã judiciarã pe care legiuitorul este abilitat sã le adopte, în condiţiile prevãzute de art. 126 alin. (2) din Constituţie, cu respectarea tuturor normelor şi principiilor constituţionale.
În acest sens, Curtea a reţinut cã art. 21 din Constituţie prevede accesul liber la justiţie şi dreptul pãrţilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Dispoziţiile legale atacate rãspund tocmai acestei exigenţe, pe de o parte, acordând pârâtului care locuieşte în strãinãtate un termen mai lung, pentru ca acesta sã îşi poatã pregãti apãrarea, iar pe de altã parte, oferindu-i posibilitatea sã îşi aleagã domiciliul în România pentru ca procesul sã se poatã desfãşura în condiţii normale şi pentru ca reclamantul sã fie protejat de exercitarea abuzivã de cãtre pârât a drepturilor procesuale.
Absenţa unei reglementãri ca aceea care formeazã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ar putea genera prelungirea procesului dincolo de limitele rezonabile prescrise de Constituţie sau chiar imposibilitatea desfãşurãrii procesului, cu încãlcarea gravã a dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiţie.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în deciziile de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114^1 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Crina Izvernariu în Dosarul nr. 2.368/273/C/2006 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 mai 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman

----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016