Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 694 din 12 iunie 2008  referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 alin. 1 si 4 si art. 613^2 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 694 din 12 iunie 2008 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 alin. 1 si 4 si art. 613^2 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 568 din 28 iulie 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent


Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 alin. 1 şi 4 şi art. 613^2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Silvian Florea în Dosarul nr. 24.547/215/2007 al Judecãtoriei Craiova - Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 ianuarie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 24.547/215/2007, Judecãtoria Craiova - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 alin. 1 şi 4 şi art. 613^2 din Codul de procedurã civilã. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Silvian Florea în dosarul cu numãrul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cereri de ordonanţã preşedinţialã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât soluţionarea cererii de ordonanţã preşedinţialã fãrã examinarea aprofundatã a raporturilor juridice dintre pãrţi, ca şi instituirea caracterului executoriu al hotãrârii, limiteazã nejustificat posibilitatea pãrţilor de a-şi apãra drepturile, iar prin caracterul extrem de vag al prevederilor criticate nu se asigurã protecţia justiţiabililor împotriva discriminãrii. Totodatã, partea împotriva cãreia se dispune mãsura nu are nicio posibilitate realã, efectivã de a contesta respectiva mãsurã, ceea ce contravine accesului liber la justiţie.
Judecãtoria Craiova - Secţia civilã şi-a exprimat opinia în sensul cã dispoziţiile criticate din Codul de procedurã civilã sunt constituţionale, fãcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 581 alin. 1 şi 4 şi ale art. 613^2 din Codul de procedurã civilã, cu urmãtorul conţinut:
- Art. 581 alin. 1 şi 4: "Instanţa va putea sã ordone mãsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru pãstrarea unui drept care s-ar pãgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlãturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executãri.
[...] Ordonanţa este vremelnicã şi executorie. Instanţa va putea hotãrî ca executarea sã se facã fãrã somaţie sau fãrã trecerea unui termen.";
- Art. 613^2: "Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţã preşedinţialã, mãsuri vremelnice cu privire la încredinţarea copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la alocaţia pentru copii şi la folosirea locuinţei."
Excepţia de neconstituţionalitate se raporteazã la prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apãrare, ale art. 48 privind familia, ale art. 49 privind protecţia copiilor şi a tinerilor şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã s-a pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor criticate, raportate la prevederile art. 21 alin. (3) şi ale <>art. 49 din Constituţie, prin Decizia nr. 1.202 din 13 decembrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 25 ianuarie 2008, statuând cã aceste dispoziţii instituie o procedurã specialã, prin care se pot dispune unele mãsuri cu caracter vremelnic, a cãror urgenţã este justificatã de necesitatea evitãrii prejudicierii unor drepturi sau interese legitime. Prin urmare, se creeazã posibilitatea pentru cel vãtãmat într-un drept legitim ca, în anumite condiţii, expres şi limitativ prevãzute de lege, sã se adreseze justiţiei în cazuri grabnice, pentru pãstrarea dreptului care s-ar pãgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlãturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executãri.
Referitor la conformitatea textelor legale criticate cu dispoziţiile constituţionale care consacrã dreptul la un proces echitabil, Curtea a constatat cã dispoziţiile art. 581 şi art. 613^2 din Codul de procedurã civilã nu conţin nicio prevedere prin care s-ar aduce atingere dreptului persoanei de a beneficia de o judecatã echitabilã, publicã şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege. Totodatã, posibilitatea atacãrii cu recurs a ordonanţei preşedinţiale sau a contestãrii executãrii acesteia, posibilitate prevãzutã de art. 582 din Codul de procedurã civilã, constituie un argument în plus în favoarea deplinei respectãri a dreptului la un proces echitabil.
În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei referitoare la încãlcarea art. 49 alin. (1) din Constituţie privitoare la protecţia copiilor şi a tinerilor, Curtea a reţinut cã dispoziţiile art. 613^2 din Codul de procedurã civilã nu cuprind o enumerare limitativã a mãsurilor ce pot fi luate pe calea ordonanţei preşedinţiale pânã la soluţionarea divorţului. Astfel, instanţa învestitã cu cererea de ordonanţã preşedinţialã prin care s-a solicitat încredinţarea copiilor minori se poate pronunţa şi asupra cererii formulate de celãlalt soţ de a i se încredinţa sã aibã legãturi personale cu copiii, aşa încât acesta sã poatã sã îşi exercite drepturile şi îndatoririle pe care le presupun creşterea, educaţia şi instruirea lor. Prin urmare, şi critica cu un atare obiect este lipsitã de temei constituţional.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele acestei decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Cu privire la celelalte dispoziţii invocate din Constituţie, Curtea observã cã acestea nu au legãturã cu cauza de faţã, şi, având în vedere toate acestea, Curtea constatã cã nici prevederile art. 53 din Legea fundamentalã nu sunt încãlcate prin dispoziţiile criticate din Codul de procedurã civilã, deoarece nu s-a reţinut restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertãţi fundamentale şi, ca atare, nu ne aflãm în ipoteza prevãzutã de norma constituţionalã pretins a fi încãlcatã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 alin. 1 şi 4 şi art. 613^2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Silvian Florea în Dosarul nr. 24.547/215/2007 al Judecãtoriei Craiova - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 iunie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016