Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 686 din 11 septembrie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 686 din 11 septembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 668 din 1 octombrie 2007

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 , republicatã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Adicost Exim" - S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 1.261/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal rãspunde reprezentantul pãrţii Consiliul Concurenţei, lipsind autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Având cuvântul, reprezentantul Consiliului Concurenţei solicitã respingerea excepţiei ca neîntemeiatã, arãtând cã textul de lege criticat nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Depune concluzii scrise în acest sens.
Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 noiembrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 1.261/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 , excepţie invocatã de Societatea Comercialã "Adicost Exim" - S.R.L. din Suceava în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã din interpretarea prevederilor <>art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 , pentru a cãror încãlcare a fost sancţionatã autoarea excepţiei în calitate de distribuitor al unor produse, rezultã cã legiuitorul a avut în vedere sancţionarea directã a celui care fixeazã şi impune preţurile, aşadar a furnizorului, iar nu a distribuitorului. De asemenea, se aratã cã <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 stabileşte obligaţia aplicãrii unor eventuale sancţiuni cu luarea în considerare a principiului proporţionalitãţii, iar aplicarea sancţiunii amenzii asupra cifrei de afaceri atât a furnizorului, cât şi a tuturor distribuitorilor nu are în vedere respectarea acestui principiu de proporţionalitate între fapta sãvârşitã şi mãsura de sancţionare luatã. În condiţiile în care activitatea distribuitorului are ca obiect distribuţia produselor unui numãr mare de furnizori, aplicarea unei sancţiuni pentru o posibilã încãlcare a legislaţiei concurenţei - chiar numai cu unul dintre aceştia - afecteazã prin cuantum drepturile consacrate de art. 45 şi art. 135 din Legea fundamentalã. Astfel, sancţiunea aplicatã unui distribuitor asupra cifrei totale de afaceri nu reflectã influenţa pe piaţã pe un anumit segment de produse, afectând în mod evident şi covârşitor libertatea economicã, corolar firesc al dreptului de proprietate privatã ce ţine de esenţa unei economii de piaţã şi posibilitatea oricãrei persoane de a iniţia şi desfãşura o activitate cu scop lucrativ. Lipsa de proporţionalitate între cuantumul sancţiunilor aplicate furnizorului şi distribuitorilor, rãspunzãtori solidar fãrã ca pentru dovada vinovãţiei lor sã fie necesarã dovedirea intenţiei sau a faptului cã eventualele practici anticoncurenţiale au fost puse în aplicare, determinã ca, în soluţionarea cererilor formulate, aceştia sã nu poatã beneficia de un proces echitabil.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Aratã cã aplicarea unui regim sancţionator în faza administrativã nu aduce atingere principiului liberului acces la justiţie, întrucât, în faţa instanţei, atât furnizorul, cât şi distribuitorul pot sã-şi exercite toate drepturile procesuale. De asemenea, faptul cã legiuitorul a ales sã sancţioneze din punct de vedere contravenţional un agent economic, prin stabilirea unui anumit sistem de determinare a cuantumului amenzii, nu determinã încãlcarea libertãţii economice sau a principiilor economiei de piaţã, reglementarea criticatã fiind stabilitã în limitele principiilor dreptului contravenţional referitoare la regimul sancţionator.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În opinia Guvernului, prevederile legale criticate nu încalcã normele constituţionale invocate, deoarece, pe orice piaţã, nici furnizorii şi nici distribuitorii nu se pot prevala de principiul libertãţii economice pentru a avea comportamente anticoncurenţiale. Totodatã, aratã cã revine instanţelor judecãtoreşti sã se pronunţe dacã aplicarea dispoziţiilor legii, respectiv incidenţa sancţiunilor şi individualizarea acestora de cãtre autoritatea publicã, a fost sau nu proporţionalã cu fapta sãvârşitã.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Aratã cã normele legale criticate stabilesc amenzi contravenţionale în vederea combaterii unor practici anticoncurenţiale şi a interzicerii concentrãrilor economice având ca obiect restrângerea, înlãturarea sau denaturarea semnificativã a concurenţei pe piaţa româneascã şi nu contravin prevederilor constituţionale invocate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, potrivit cãrora: "Constituie contravenţii şi se sancţioneazã cu amendã de pânã la 10% din cifra de afaceri totalã realizatã în anul financiar anterior sancţiunii urmãtoarele fapte:
a) încãlcarea prevederilor art. 5 alin. (1), ale art. 6 sau ale art. 12".
Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 45 privind Libertatea economicã, ale art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi ale art. 135 alin. (1), potrivit cãrora "Economia României este economie de piaţã, bazatã pe libera iniţiativã şi concurenţã".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã şi urmeazã a fi respinsã.
<>Art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 stabileşte sancţiuni contravenţionale în vederea combaterii unor practici anticoncurenţiale şi a interzicerii concentrãrilor economice având ca obiect restrângerea, înlãturarea sau denaturarea semnificativã a concurenţei pe piaţa româneascã. Aceste dispoziţii sunt în sensul art. 135 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentalã, potrivit cãruia "Statul trebuie sã asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie", astfel încât nu numai cã nu restrâng exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi, ci dau expresie dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 45 şi art. 135 alin. (1) din Legea fundamentalã. Principiul consacrat de Constituţie potrivit cãruia economia României este o economie de piaţã, bazatã pe libera concurenţã, precum şi garantarea liberului acces al persoanei la o activitate economicã şi a liberei iniţiative, prevãzute de normele constituţionale invocate, nu pot fi privite decât în cadrul creat de stat, prin reglementãri adecvate, în realizarea sarcinilor ce îi revin potrivit art. 135 alin. (2) din Constituţie. Aşa fiind, stabilirea unei contravenţii pentru fapte apreciate ca fiind practici anticoncurenţiale şi sancţionarea acesteia cu amendã reprezintã o opţiune a legiuitorului, care, cu referire la prevederile din legea criticatã, exprimã preocuparea statului pentru a asigura libertatea comerţului şi respectarea principiilor concurenţei loiale.
Curtea constatã cã nici susţinerile referitoare la încãlcarea dreptului la un proces echitabil nu pot fi primite, întrucât textul de lege ce face obiectul excepţiei nu conţine nicio dispoziţie de naturã sã îngrãdeascã în vreun fel acest drept. Orice persoanã ce se considerã vãtãmatã prin aplicarea <>art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 are deschisã calea accesului la justiţie şi poate beneficia, în mod corespunzãtor, de toate garanţiile pe care le presupune dreptul la un proces echitabil.
De altfel, criticile formulate vizeazã, în cea mai mare parte, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale ce fac obiectul excepţiei, în corelaţie cu prevederile art. 2 alin. (2) şi <>art. (5) alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 . Astfel, autorul excepţiei susţine cã din interpretarea <>art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 rezultã cã legiuitorul a avut în vedere sancţionarea directã a celui care fixeazã şi impune preţurile, aşadar a furnizorului, iar nu a distribuitorului, precum şi cã aplicarea sancţiunii amenzii asupra cifrei de afaceri a furnizorului şi a tuturor distribuitorilor nu are în vedere principiul de proporţionalitate între fapta sãvârşitã şi sancţiunea aplicatã, aşa cum prevede <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 . Aşadar, în esenţã, criticile se referã la modul de interpretare a unor prevederi legale, ceea ce nu este de competenţa Curţii Constituţionale care, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunţã "numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã [... ]". Competenţa de a aprecia cu privire la faptul dacã sancţiunea a fost corect aplicatã, precum şi cu privire la respectarea, în speţã, a prevederilor <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 revine instanţei de judecatã.

Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Adicost Exim" - S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 1.261/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 septembrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Marieta Safta
-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016