Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 678 din 12 iunie 2008  referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 140^1 din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 678 din 12 iunie 2008 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 140^1 din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 24 iulie 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent


Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Banyai Tibor în Dosarul nr. 467/117/2008 al Tribunalului Cluj - Secţia penalã.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, deoarece autorul excepţiei solicitã completarea textului legal criticat.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 februarie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 467/117/2008, Tribunalul Cluj - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 140^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Banyai Tibor în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 5 paragrafele 3 şi 4 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la libertate al oricãrei persoane, deoarece persoana reţinutã nu are posibilitatea de a se adresa instanţei de judecatã independente şi imparţiale în vederea soluţionãrii plângerii împotriva acestei mãsuri.
Tribunalul Cluj - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile legale invocate nu conţin norme de naturã sã îngrãdeascã exercitarea dreptului oricãrei persoane de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. Mai mult, potrivit art. 5 alin. 3 şi 4 din Codul de procedurã penalã, dacã cel împotriva cãruia s-a luat mãsura arestãrii preventive sau s-a dispus internarea medicalã ori o mãsurã de restrângere a libertãţii considerã cã aceasta este ilegalã, are dreptul, în tot cursul procesului penal, sã se adreseze instanţei competente, potrivit legii. Orice persoanã care a fost, în cursul procesului penal, privatã de libertate sau cãreia i s-a restrâns libertatea ilegal sau pe nedrept are dreptul la repararea pagubei suferite, în condiţiile prevãzute de lege. În plus, dispoziţiile art. 504 din Codul de procedurã penalã stabilesc cazurile care dau dreptul la repararea pagubei materiale sau a daunei morale suferite în cazul condamnãrii pe nedrept sau al privãrii ori restrângerii libertãţii în mod ilegal.
De asemenea, dispoziţiile legale invocate sunt menite sã asigure transpunerea în planul legislaţiei naţionale a prevederilor art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest sens, în Cauza Wemhoff c/Germania, 27 iunie 1968, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a stabilit cã art. 5 din Convenţie, care începe prin afirmarea dreptului oricãrei persoane la libertate şi siguranţã, determinã cazurile şi condiţiile în care este permis sã se deroge de la acest principiu, în special în vederea menţinerii ordinii publice, care impune asigurarea reprimãrii infracţiunilor. Este, aşadar, esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva cãreia se desfãşoarã urmãrirea penalã, instanţele naţionale şi, eventual, dupã ele, Curtea Europeanã sã aprecieze dacã intervalul scurs înaintea judecãrii acuzatului a depãşit la un moment dat limitele rezonabile, adicã cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumate nevinovate. Or, atât dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Constituţie, cât şi cele ale legislaţiei penale române stabilesc un termen maxim de 24 de ore pentru mãsura reţinerii.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 140^1 din Codul de procedurã penalã, cu denumirea marginalã Plângerea împotriva ordonanţei organului de cercetare penalã sau a procurorului privind mãsura reţinerii, care au urmãtorul conţinut: "Împotriva ordonanţei organului de cercetare penalã prin care s-a luat mãsura preventivã a reţinerii se poate face plângere, înainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea mãsurii, la procurorul care supravegheazã cercetarea penalã, iar împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat aceastã mãsurã se poate face plângere, înainte de expirarea a 24 de ore, la prim-procurorul parchetului sau, dupã caz, la procurorul ierarhic superior, în condiţiile art. 278 alin. 1 şi 2.
Procurorul se pronunţã prin ordonanţã înainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea mãsurii reţinerii.
Când considerã cã mãsura reţinerii este ilegalã sau nu este justificatã, procurorul dispune revocarea ei."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã autorul excepţiei este nemulţumit de redactarea deficitarã a dispoziţiilor art. 140^1 din Codul de procedurã penalã. Astfel, prevederile legale criticate nu prevãd in terminis posibilitatea persoanei interesate de a contesta în faţa unui judecãtor ordonanţa organului de cercetare penalã sau a procurorului privind mãsura reţinerii. Aşa fiind, nu poate fi primitã susţinerea autorului excepţiei din perspectiva unei omisiuni legislative, deoarece, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituţionalã nu poate modifica sau completa prevederile legale supuse controlului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Banyai Tibor în Dosarul nr. 467/117/2008 al Tribunalului Cluj - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 iunie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016