Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 67 din 13 februarie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 40 alin. 2 din Codul de procedura penala
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Iuliana Nedelcu - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã din oficiu de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penalã în Dosarul nr. 4.733/2001 al acelei instanţe. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 6 februarie 2003 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 13 februarie 2003.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 20 martie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 4.733/2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã din oficiu de instanta de judecata într-un proces de insulta şi calomnie pornit la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate Sorin Rosca Stanescu impotriva inculpatului Ilie Merce. În cauza în care a fost ridicatã excepţia inculpatul a dobândit calitatea de deputat dupã pornirea procesului penal. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţia din art. 40 alin. 2 din Codul de procedura penalã este contrarã tezei a doua din art. 69 alin. (1) din Constituţie, care prevede ca în cazul în care inculpatul are calitatea de deputat competenta aparţine Curţii Supreme de Justiţie, fãrã a distinge dupã cum aceasta calitate a persoanei a fost dobandita înainte sau dupã sãvârşirea infracţiunii. Se mai arata ca dispoziţia legalã criticata este contrarã şi prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice. Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În susţinerea acestui punct de vedere se arata ca dispoziţia legalã criticata vizeazã competenta ratione personae în cazul schimbãrii calitãţii inculpatului intervenite în cursul judecãrii. Prin art. 69 alin. (1) din Constituţie, sub titulatura de imunitate parlamentarã, au fost reglementate doua mãsuri de protecţie a deputaţilor şi senatorilor pe durata exercitãrii mandatului: cea dintâi consta în interzicerea reţinerii, arestãrii, perchezitionarii sau trimiterii în judecata penalã ori contravenţionalã fãrã încuviinţarea Camerei din care fac parte; cea de a doua se referã la competenta de judecata a Curţii Supreme de Justiţie în cazul parlamentarului trimis în judecata penalã ori contravenţionalã. Rezulta ca aceasta din urma teza reprezintã o continuare a celei dintâi, care reglementeazã activitãţile pentru care deputatul sau senatorul beneficiazã de imunitate, precum şi procedura ridicãrii acesteia. Astfel, competenta de judecata aparţine Curţii Supreme de Justiţie în cazurile prevãzute în teza întâi, adicã dupã parcurgerea procedurii de ridicare a imunitatii parlamentare. Dacã legiuitorul constituant ar fi dorit sa extindã imunitatea parlamentarã şi dupã momentul trimiterii în judecata, ar fi fãcut-o în mod explicit, textele referitoare la imunitatea parlamentarã cuprinzând enumerari limitative şi, prin urmare, de stricta interpretare. Pe de alta parte, art. 16 alin. (1) din Constituţie prevede ca cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor fãrã privilegii şi discriminãri. În realitate, ceea ce se protejeaza prin intermediul art. 69 alin. (1) din Constituţie nu este persoana fizica, întrucât aceasta ar contraveni principiului egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, ci mandatul pe care aceasta persoana îl deţine. În consecinta, se arata ca art. 40 alin. 2 din Codul de procedura penalã, referitor la menţinerea competentei instanţei, indiferent de schimbarea calitãţii inculpatului, nu contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 69 alin. (1) teza a doua din Constituţie. Se invoca în acest sens şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 96 din 21 martie 2002 şi nr. 235 din 10 septembrie 2002. Avocatul Poporului arata ca prevederile art. 69 alin. (1) din Constituţie instituie regula potrivit cãreia senatorii şi deputaţii pot fi trimişi în judecata numai cu încuviinţarea Camerei din care fac parte, dupã ascultarea acestora, iar competenta de judecata aparţine Curţii Supreme de Justiţie. În ceea ce priveşte data comiterii faptei, dispoziţiile constituţionale nu cuprind nici o condiţie restrictiva în acest sens, de unde rezulta ca deputaţii şi senatorii vor fi judecati de cea mai inalta instanta din sistemul judiciar. Scopul reglementãrii din art. 69 alin. (1) din Constituţie, se arata în continuare, este acela de a proteja pe parlamentari, pe durata exercitãrii mandatului, impotriva eventualelor abuzuri sau sicane de ordin judiciar, de natura sa le stirbeasca independenta în îndeplinirea misiunii cu care au fost investiti de electorat şi sa submineze prestigiul Parlamentului. De asemenea, se apreciazã ca în cazul în care de la data sãvârşirii faptei şi pana în prezent calitatea unei persoane fizice s-a schimbat, aceasta devenind parlamentar, conform art. 29 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, competenta de judecata a faptelor sãvârşite de persoana în cauza trebuie sa revinã Curţii Supreme de Justiţie. Instanta suprema însã nu poate sa paseasca la judecarea cauzei decât dacã sunt respectate condiţiile art. 69 alin. (1) din Constituţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedura penalã, se apreciazã ca acestea sunt în contradictie cu art. 29 pct. 1 lit. a) din acelaşi cod, potrivit cãruia Curtea Suprema de Justiţie judeca în prima instanta faptele sãvârşite de senatori şi deputaţi. O asemenea situaţie s-a creat pentru ca textul art. 40 alin. 2 din Codul de procedura penalã a subzistat modificãrilor aduse pana în prezent Codului de procedura penalã. În aceste condiţii, se arata ca prevederile art. 40 alin. 2 din Codul de procedura penalã pot fi considerate constituţionale numai dacã sunt interpretate în sensul ca schimbarea calitãţii persoanei fizice în parlamentar atrage, în mod obligatoriu, stabilirea competentei de judecata a Curţii Supreme de Justiţie. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedura penalã, care au urmãtorul cuprins: "Dobândirea calitãţii dupã sãvârşirea infracţiunii nu determina schimbarea competentei." În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a invocat încãlcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 69 alin. (1) din Constituţie, care au urmãtorul cuprins: - Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."; - Art. 69 alin. (1): "Deputatul sau senatorul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat sau trimis în judecata, penalã ori contravenţionalã, fãrã încuviinţarea Camerei din care face parte, dupã ascultarea sa. Competenta de judecata aparţine Curţii Supreme de Justiţie." Curtea constata ca prin art. 69 alin. (1) din Constituţie, sub titulatura de Imunitatea parlamentarã, au fost reglementate doua categorii de mãsuri de protecţie a deputaţilor şi senatorilor, pe durata exercitãrii mandatului, impotriva eventualelor abuzuri sau sicane de ordin judiciar, de natura sa le stirbeasca independenta în îndeplinirea misiunii cu care au fost investiti de electorat şi sa submineze prestigiul Parlamentului. Cea dintâi mãsura de protecţie consta în interzicerea reţinerii, arestãrii, perchezitionarii sau trimiterii în judecata, penalã sau contravenţionalã, a unui deputat sau senator, fãrã încuviinţarea Camerei din care face parte. Aceasta mãsura are ca scop sa împiedice ca un parlamentar sa fie privat de posibilitatea de a-şi exercita mandatul ca urmare a unor proceduri judiciare represive şi arbitrare, inspirate din motive politice. Enumerand mãsurile judiciare supuse încuviinţãrii, textul constituţional nu face nici o distincţie în privinta datei comiterii faptelor ce justifica luarea acestor mãsuri, de unde rezulta ca el se aplica atât în cazul infracţiunilor şi al contravenţiilor comise de un deputat ori de un senator în perioada exercitãrii mandatului, cat şi în cazul celor sãvârşite înainte de dobândirea calitãţii de parlamentar. Esenţial în definirea imunitatii parlamentare este momentul luãrii mãsurii judiciare - moment care trebuie sa se plaseze în mod obligatoriu în interiorul duratei mandatului -, şi nu data comiterii faptei care a generat mãsura, data care poate sa fie anterioarã alegerii celui în cauza în rândul membrilor Parlamentului. Pe de alta parte, în înţelesul aceluiaşi text constituţional, parlamentarul care a fost trimis în judecata înainte de dobândirea mandatului poate sa fie judecat în continuare adicã în timpul exercitãrii mandatului - fãrã sa fie necesarã ridicarea imunitatii lui. Cea de a doua mãsura de protecţie consta în stabilirea competentei de judecata a Curţii Supreme de Justiţie, în cazul deputatului sau senatorului trimis în judecata, penalã sau contravenţionalã. Caracterul protector al acestei norme se releva în aceea ca parlamentarul trimis în judecata este scos de sub jurisdicţia instanţei cãreia i-ar reveni competenta potrivit regulilor generale - fiind aparat în acest fel de presiunile şi de vrajmasiile locale - şi i se da posiblitatea de a fi judecat de Curtea Suprema de Justiţie, care, în raport cu poziţia pe care o deţine în sistemul judiciar, prezintã cele mai înalte garanţii de independenta şi impartialitate. Având în vedere faptul ca art. 69 alin. (1) din Constituţie nu face nici o distincţie, rezulta ca textul se referã la toate cazurile în care un parlamentar este judecat în timpul exercitãrii mandatului sau pentru o fapta penalã sau contravenţionalã, indiferent de data la care a fost sesizatã instanta - înainte sau dupã dobândirea de cãtre fãptuitor a calitãţii de deputat sau senator. Acest înţeles al prevederilor art. 69 alin. (1) din Constituţie rezulta, în egala mãsura, din scopul reglementãrii, cãci ar fi lipsit de ratiune sa se admitã ca legiuitorul constituant a urmãrit asigurarea unei judecati impartiale numai pentru parlamentarii trimişi în judecata în timpul exercitãrii mandatului, iar nu şi pentru cei ce se afla în curs de judecata în perioada exercitãrii mandatului, în temeiul unor acţiuni judiciare pornite anterior. În aceste condiţii, asa cum se retine şi în punctul de vedere comunicat de Avocatul Poporului, prevederile art. 40 alin. 2 din Codul de procedura penalã pot fi considerate constituţionale numai dacã sunt aplicate în sensul ca schimbarea calitãţii persoanei fizice în parlamentar atrage, în mod obligatoriu, stabilirea competentei de judecata a Curţii Supreme de Justiţie. Prevederile art. 69 alin. (1) din Constituţia României, privind competenta Curţii Supreme de Justiţie, constituie norme de procedura penalã cu statut constituţional. Poziţia suprema a Constituţiei în ierarhia actelor normative are drept consecinta şi faptul ca legile şi celelalte acte cu caracter normativ nu trebuie sa contravina Legii fundamentale. Pe de alta parte, Curtea constata ca este intemeiata şi opinia instanţei de judecata care a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate, în sensul ca dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedura penalã contravin principiului egalitãţii în drepturi a persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridicã, prevãzut în art. 16 alin. (1) din Constituţie. Tot astfel cum principiul inviolabilitatii parlamentare, consacrat prin prima teza a art. 69 alin. (1) din Constituţie, apara, deopotrivã, mandatul parlamentar, independenta Parlamentului, dar şi persoana titularului mandatului, norma de competenta materialã stabilitã prin teza a doua a aceluiaşi text constituţional este menita sa apere nu numai mandatul senatorului sau deputatului judecat pentru o fapta penalã, ci şi persoana parlamentarului aflat în situaţia de inculpat într-un proces penal. Or, în condiţiile în care membrii Parlamentului au acelaşi statut juridic, compus din aceleaşi drepturi şi obligaţii, judecarea unora dintre aceştia de cãtre Curtea Suprema de Justiţie, iar a altora de cãtre instanţe inferioare - luând în considerare numai data trimiterii în judecata, irelevanta sub aspectul protecţiei judiciare la care sunt îndreptãţiţi în mod egal toţi parlamentarii - este vadit discriminatorie şi deci contrarã prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. În consecinta, revenind asupra jurisprudenţei anterioare (deciziile nr. 96/2002 şi nr. 235/2002, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2002 şi, respectiv, nr. 750 din 15 octombrie 2002), Curtea constata ca dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedura penalã contravin prevederilor art. 69 alin. (2) din Constituţie, în mãsura în care sunt intelese şi aplicate în sensul ca senatorii şi deputaţii vor fi judecati de alte instanţe decât Curtea Suprema de Justiţie în cazurile în care sesizarea instanţei a avut loc anterior datei dobândirii mandatului de parlamentar, urmând ca în aceste cazuri sa se aplice direct norma de procedura consacratã prin Legea fundamentalã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã din oficiu de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penalã în Dosarul nr. 4.733/2001 al acelei instanţe şi constata ca dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedura penalã sunt neconstituţionale în mãsura în care sunt intelese şi aplicate în sensul ca senatorii şi deputaţii vor fi judecati de alte instanţe decât Curtea Suprema de Justiţie în cazurile în care sesizarea instanţei a avut loc anterior datei dobândirii mandatului de parlamentar. Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 13 februarie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Florentina Geangu
OPINIE SEPARATĂ
Apreciem ca fiind gresita soluţia adoptatã cu votul majoritãţii membrilor Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 67 din 13 februarie 2003, considerând ca nici în prezenta cauza nu s-au evidenţiat elemente noi, de natura sa justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, concretizate în deciziile nr. 96/2002 şi nr. 235/2002. Pe baza considerentelor reţinute în deciziile anterioare, continuam sa apreciem ca dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedura penalã nu sunt contrare unor prevederi sau principii constituţionale. Dispoziţiile legale supuse controlului de constitutionalitate prevãd ca "Dobândirea calitãţii dupã sãvârşirea infracţiunii nu determina schimbarea competentei". Exceptarea de la aplicarea acestor dispoziţii legale a parlamentarilor înseamnã instituirea unui tratament juridic diferenţiat fata de celelalte persoane care, dupã sãvârşirea infracţiunii, dobândesc calitatea ce determina competenta altei instanţe judecãtoreşti. Or, un asemenea tratament juridic diferenţiat este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Consideram ca soluţia adoptatã prin Decizia nr. 67/2003 nu este conformã nici cu prevederile art. 69 alin. (1) din Constituţie, cel puţin în privinta persoanelor care au fost trimise în judecata înainte de dobândirea calitãţii de parlamentar. Dispoziţiile art. 69 alin. (1) din Constituţie reprezintã mãsuri de protecţie a senatorilor şi a deputaţilor impotriva unor eventuale acte procedurale penale abuzive, de natura sa împiedice exercitarea libera a mandatului de parlamentar. Este adevãrat ca aceste dispoziţii constituţionale nu disting în raport cu data sãvârşirii infracţiunii ori a contravenţiei, dar au în vedere ipoteza în care o persoana urmeazã a fi reţinutã, arestata, perchezitionata sau trimisa în judecata, penalã ori contravenţionalã, atunci când are calitatea de senator sau de deputat. Condiţionarea luãrii vreuneia dintre mãsurile enumerate de încuviinţarea Camerei din care face parte persoana vizata are menirea de a asigura controlul parlamentar asupra justificarii legale a mãsurii preconizate. Camerele Parlamentului nu au însã dreptul constituţional de a se pronunţa asupra mãsurii luate înainte ca persoana respectiva sa fi dobândit calitatea de senator sau de deputat. Competenta de judecata a Curţii Supreme de Justiţie este prevãzutã de acelaşi alin. (1) al art. 69 din Constituţie. Astfel, aceasta dispoziţie poate fi aplicatã numai în corelare cu tezele anterioare, respectiv în situaţia în care Camera competenta a Parlamentului a încuviinţat trimiterea în judecata a unui senator sau deputat. Consideram ca dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedura penalã nu instituie nici o discriminare neconstitutionala între parlamentari. Persoana care a fost trimisa în judecata penalã anterior dobândirii calitãţii de senator sau de deputat se afla într-o situaţie obiectiv şi esenţial diferita fata de persoana care urmeazã a fi trimisa în judecata dupã ce a dobândit aceasta calitate. Conform jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, ca şi celei a Curţii Europene a Drepturilor Omului, situaţia diferita a unor categorii de persoane nu numai ca justifica, ci chiar impune tratamentul juridic diferenţiat. Dispoziţia tezei finale a art. 69 alin. (1) din Constituţie constituie, într-adevãr, o norma procedurala derogatorie, care se impune a fi aplicatã în mod direct, dar numai cu privire la competenta de judecata a senatorilor sau a deputaţilor a cãror trimitere în judecata este condiţionatã de încuviinţarea Camerei din care fac parte. Ideea ca stabilirea competentei de judecata a Curţii Supreme de Justiţie reprezintã o garanţie de independenta şi de impartialitate pare a pune sub semnul intrebarii independenta şi imparţialitatea celorlalte instanţe judecãtoreşti. Or, potrivit prevederilor art. 123 alin. (2) toţi judecãtorii, indiferent de instanta judecãtoreascã la care sunt numiţi, sunt independenţi şi se supun numai legii, iar judecata impartiala este impusa atât de principiile constituţionale, cat şi de prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, orice abatere urmând a fi îndreptatã pe calea controlului judiciar.
Judecãtor, prof. univ. dr. Costica Bulai
Judecãtor, Kozsokar Gabor
Judecãtor, prof. univ. dr. Ioan Vida
────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
