Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 66 din 13 februarie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 pct. 1 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit. d) si ale art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 200 din 27 martie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 1 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Corneliu Vadim Tudor în dosarele nr. 40/2002 şi nr. 89/2001 ale Curţii Supreme de Justiţie - Completul de 9 judecãtori.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 467C/2002. La apelul nominal rãspunde Constantin Grigore Dumitrescu (Ticu), personal şi asistat de avocat Florica Nitu, lipsind celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Din oficiu, Curtea pune în discuţie problema conexarii celor doua dosare, având în vedere identitatea de obiect a acestora. Partea prezenta şi reprezentantul Ministerului Public arata ca sunt de acord cu conexarea.
Curtea, în temeiul prevederilor <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, şi ale art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura civilã, dispune conexarea Dosarului nr. 467C/2002 la Dosarul nr. 466C/2002, care este primul înregistrat.
Avocat Florica Nitu, având cuvântul, solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate, sustinand ca dispoziţiile de lege criticate nu incalca prevederile constituţionale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiatã, arãtând ca, asupra textelor de lege criticate, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin mai multe decizii, de exemplu prin Decizia nr. 136 din 5 octombrie 1999 şi Decizia nr. 176 din 18 iunie 2002. Se apreciazã ca nu sunt evocate împrejurãri noi care sa justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii şi se propune respingerea exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constata urmãtoarele:
Prin încheierile din 7 octombrie 2002, pronunţate în dosarele nr. 40/2002 şi nr. 89/2001, Curtea Suprema de Justiţie - Completul de 9 judecãtori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 1 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Corneliu Vadim Tudor, inculpat recurent în dosarele menţionate.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 20 din Constituţie raportat la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil. Se arata ca, potrivit acestor dispoziţii, deputaţii şi senatorii, putând fi judecati, în prima instanta, de Curtea Suprema de Justiţie şi neputând folosi, impotriva hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate, decât calea de atac a recursului, nu şi apelul, sunt lipsiţi, prin discriminare, de o cale de atac.
Curtea Suprema de Justiţie - Completul de 9 judecãtori considera ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata pentru urmãtoarele argumente:
1) Potrivit art. 29 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, Curtea Suprema de Justiţie judeca în prima instanta infracţiunile sãvârşite de senatori şi deputaţi. Aceste dispoziţii nu incalca art. 16 alin. (1) din Constituţie, care se referã la egalitatea cetãţenilor, ci stabilesc doar competenta Curţii Supreme de Justiţie de a judeca, în prima instanta, infracţiunile sãvârşite de membrii Parlamentului (competenta ratione personae). Textul este conform cu prevederile art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege. Nu se incalca principiul egalitãţii, deoarece egalitatea presupune egalitatea rãspunderii pentru fapta sãvârşitã, dar nu şi identitatea instanţei care judeca. Egalitatea presupune acelaşi tratament juridic pentru persoanele aflate în situaţii egale. Or, calitatea de parlamentar presupune o situaţie diferita. Dispoziţiile art. 29 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã nu contravin nici prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
2) Dispoziţiile art. 361 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã nu contravin, de asemenea, nici prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, nici ale art. 6 din convenţia invocatã. Nici Constituţia, nici convenţia nu prevãd expres cãile de atac. Art. 125 alin. (3) din Constituţie lasa la latitudinea legiuitorului competenta şi procedura, inclusiv cãile de atac, iar în art. 128 din Constituţie se precizeazã ca, impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac în condiţiile legii. Nici în convenţie nu se prevede obligativitatea existenţei a doua cai de atac.
3) Art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã este în acord cu prevederile constituţionale, constituind tocmai o aplicare a drepturilor pretins incalcate.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca dispoziţiile art. 29 pct. 1 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã sunt constituţionale.
Guvernul, întemeindu-se pe jurisprudenta Curţii Constituţionale, considera ca susţinerile autorului exceptiei sunt nefondate, deoarece textele de lege criticate nu incalca principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi nici principiul liberului acces la justiţie. Astfel, se arata ca "în Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în art. 2 din Protocolul nr. 7, se prevede un dublu grad de jurisdicţie şi nu un triplu grad, ca în legislaţia romana, statuandu-se ca <<orice persoana declarata vinovata de o infracţiune de cãtre un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declaraţiei de vinovãţie sau a condamnãrii de cãtre o jurisdicţie superioarã. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.>>. Prin urmare, prevederile art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, care stabilesc pentru anumite cauze doua grade de jurisdicţie - judecata în prima instanta şi judecata în recurs -, îndeplinesc condiţiile prevãzute de art. 2 din Protocolul nr. 7, neputându-se astfel susţine ca ele nu ar fi compatibile cu prevederile Convenţiei europene".
Avocatul Poporului apreciazã ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Fata de argumentul ca aceste dispoziţii ar fi contrare art. 16 şi 21 din Constituţie, se invoca jurisprudenta Curţii Constituţionale, în care s-a subliniat ca accesul liber la justiţie nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac prevãzute de lege, deoarece competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de legiuitor, iar pentru situaţii diferite poate exista un tratament juridic diferit. Se menţioneazã şi faptul ca, potrivit art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedura penalã, "Recursul declarat impotriva unei hotãrâri care, potrivit legii, nu poate fi atacatã cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevãzute în art. 385^9, iar instanta este obligatã ca, în afarã temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, sa examineze intreaga cauza sub toate aspectele". Se invoca, în acelaşi sens, şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 16/1999, nr. 33/1999 şi nr. 295/2002.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra exceptiei.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 29 pct. 1 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
- Art. 29 (Competenta Curţii Supreme de Justiţie) pct. 1 lit. a): "Curtea Suprema de Justiţie:
1. judeca în prima instanta:
a) infracţiunile sãvârşite de senatori şi deputaţi";
- Art. 361 (Hotãrârile supuse apelului) alin. 1 lit. d): "Sentinţele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel: [...]
d) sentinţele pronunţate de secţia penalã şi secţia militarã ale Curţii Supreme de Justiţie";
- Art. 385^1 (Hotãrârile supuse recursului) alin. 1 lit. d): "Pot fi atacate cu recurs: [...]
d) sentinţele pronunţate de secţia penalã şi secţia militarã ale Curţii Supreme de Justiţie;".
Autorul exceptiei susţine ca aceste dispoziţii legale sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în fata legii şi a autoritãţilor publice, ale art. 21 referitoare la dreptul de acces liber la justiţie, ale art. 20 raportat la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Se motiveaza excepţia prin faptul ca, reglementand competenta Curţii Supreme de Justiţie pentru judecarea în prima instanta a infracţiunilor sãvârşite de deputaţi şi senatori, se prevede totodatã ca impotriva sentinţelor pronunţate de aceasta instanta poate fi folositã numai calea de atac a recursului. Excluderea caii de atac a apelului este consideratã de autorul exceptiei ca o discriminare, ca o încãlcare a dreptului la accesul liber la justiţie, inclusiv la folosirea cãilor de atac, drepturi prevãzute nu numai de Constituţie, dar şi de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata urmãtoarele:
Dispoziţia art. 29 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã este consecinta prevederii constituţionale a art. 69 (Imunitatea parlamentarã) alin. (1) teza ultima, potrivit cãreia "Competenta de judecata (a deputaţilor sau senatorilor) aparţine Curţii Supreme de Justiţie". Aceasta competenta ratione personae, determinata de necesitatea asigurãrii independentei deputaţilor şi senatorilor, este justificatã şi de garanţiile pe care le prezintã, în acelaşi sens, suprema instanta de judecata, inclusiv sub aspectul realizãrii dreptului la un proces echitabil, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale.
De asemenea, dispoziţiile art. 361 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã, care prevãd ca impotriva sentinţelor Curţii Supreme de Justiţie nu poate fi exercitatã decât calea de atac a recursului, sunt în deplin acord cu prevederile art. 125 alin. (3) şi ale art. 128 din Constituţie, care încredinţeazã legiuitorului dreptul de a stabili competenta şi procedura de judecata, inclusiv cãile de atac şi condiţiile exercitãrii acestora. Aceleaşi dispoziţii sunt în concordanta cu prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care, în art. 2 al Protocolului nr. 7 adiţional la convenţie, prevede dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penalã, ceea ce se regaseste şi în dispoziţiile legale criticate, sub acest aspect.
În sensul celor arãtate, a decis Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 175 din 4 noiembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 13 ianuarie 2000. Soluţia adoptatã ca şi considerentele pe care se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fata.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 1 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit. d) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Corneliu Vadim Tudor în dosarele nr. 40/2002 şi nr. 89/2001 ale Curţii Supreme de Justiţie - Completul de 9 judecãtori.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 13 februarie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
