Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 657 din 16 decembrie 1997 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. 330 si art. 330^1 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 22 ianuarie 1998
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Cimileac Victoria impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 178 din 4 iunie 1997 .
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 9 decembrie 1997 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 16 decembrie 1997.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilã, prin Încheierea din 12 martie 1997, pronunţatã în Dosarul nr. 3.699/1996, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 şi art. 330^1 din Codul de procedura civilã, ridicatã de Cimileac Victoria.
Prin Decizia nr. 178 din 4 iunie 1997, Curtea Constituţionalã a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate, ţinând seama de practica sa jurisdicţionalã, precum şi de dispoziţiile Legii nr. 17/1997, prin care a fost modificat art. 330^1 din Codul de procedura civilã.
Impotriva deciziei sus-menţionate, Cimileac Victoria a declarat recurs, în termen legal, reiterand motivele invocate în susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate a art. 330 din Codul de procedura civilã.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din acelaşi cod, modificat prin Legea nr. 17/1997, recurenta considera ca recursul în anulare a fost declarat în speta, anterior modificãrii, astfel ca excepţia trebuie admisã.
Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsã ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia invocatã este nefondata, iar recursul este neîntemeiat.
Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
având în vedere decizia atacatã, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, prevederile art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3, şi ale art. 330^4 din Codul de procedura civilã raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata urmãtoarele:
Motivele de recurs sunt neintemeiate.
Curtea Constituţionalã s-a pronunţat asupra constituţionalitãţii art. 330 din Codul de procedura civilã prin decizii definitive. Recurenta reia, în recurs argumentele invocate în susţinerea exceptiei, pe care instanta constituţionalã le-a respins.
În ceea ce priveşte faptul ca modificarea art. 330^1 din Codul de procedura civilã, prin Legea nr. 17/1997, nu poate opera în speta, se constata ca aceasta nu este o problema de constitutionalitate, ci de aplicare în timp a legii, care urmeazã sa fie soluţionatã de cãtre instanta de judecata.
Pentru motivele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Cimileac Victoria impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 178 din 4 iunie 1997 .
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din 16 decembrie 1997.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: