Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 655 din 11 mai 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 lit. b) si art. 14 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999  privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 655 din 11 mai 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 lit. b) si art. 14 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 21 iunie 2010

Tudorel Toader - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi <>art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Rom Sep" - S.R.L. în Dosarul nr. 12.404/299/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, de Societatea Comercialã "Nabila Com" - S.R.L. în Dosarul nr. 236/197/2008 al Judecãtoriei Braşov şi de Societatea Comercialã "Allita Com" - S.R.L. în Dosarul nr. 13.294/211/2009 al Judecãtoriei Cluj-Napoca.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 8.232D/2009, nr. 8.235D/2009 şi nr. 8.496D/2009, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public considerã cã sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexare.
Curtea, în temeiul prevederilor <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 8.496D/2009 şi nr. 8.235D/2009 la Dosarul nr. 8.232D/2009, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens, invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 1 octombrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 12.404/299/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Rom Sep" - S.R.L.
Prin Încheierea din 13 noiembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 236/197/2008, Judecãtoria Braşov a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi <>art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Nabila Com" - S.R.L.
Prin Încheierea din 4 decembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 13.294/211/2009, Judecãtoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi <>art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Allita Com" - S.R.L.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţã, cã stabilirea de cãtre legiuitor, pe lângã sancţiunea principalã a amenzii pentru neemiterea de bonuri fiscale şi sancţiunea complementarã a suspendãrii activitãţii societãţii comerciale pe o perioadã de 3 luni, încalcã prevederile art. 23, art. 44 alin. (1) şi ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea fundamentalã. Suspendarea activitãţii operatorului economic pe o perioadã de 3 luni reprezintã o limitare inacceptabilã a dreptului persoanelor de acces liber la o activitate economicã, consacrat de art. 45 din Constituţie, cu atât mai mult cu cât restrângerea nu este justificatã de unul dintre cazurile prevãzute de art. 53 din Legea fundamentalã.
De asemenea, aratã cã textele de lege criticate sancţioneazã operatorul economic pentru o faptã imputabilã altei persoane, respectiv operatorului casei de marcat electronice fiscale. Stabilirea prin textele de lege criticate a unor sancţiuni pecuniare şi de suspendare a activitãţii comerciale a operatorului economic pentru fapte care nu pot fi sãvârşite direct de cãtre acesta încalcã prevederile art. 44 alin. (1) şi (2), art. 45, art. 53 şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) din Constituţie.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Judecãtoria Braşov aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Judecãtoria Cluj-Napoca aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, fãcând referire la jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materie, aratã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 lit. b) şi ale <>art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 64/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 4 februarie 2002.
Prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 31 august 2007 se înlocuieşte în titlul şi în cuprinsul <>ordonanţei de urgenţã nr. 28/1999 sintagma "agenţi economici" cu sintagma "operatori economici".
Textele criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 10 lit. b): "Constituie contravenţii urmãtoarele fapte dacã, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni: [(...)]
b) neîndeplinirea obligaţiei operatorilor economici de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepţia prevãzutã la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioarã celei reale, precum şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnicã pânã în momentul ştergerii memoriei operative.";
- Art. 14 alin. (2): "Nerespectarea de cãtre operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioarã celei reale şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnicã pânã în momentul ştergerii memoriei operative, atrage şi suspendarea activitãţii unitãţii pe o perioadã de 3 luni."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 23 referitoare la libertatea individualã, art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul de proprietate privatã, art. 45 referitoare la libertatea economicã, art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) referitoare la economia de piaţã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã asupra constituţionalitãţii prevederilor art. 10 lit. b) şi ale <>art. 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 s-a mai pronunţat prin prisma aceloraşi critici de neconstituţionalitate ca şi cele formulate în prezentele cauze. Astfel, prin <>Decizia nr. 83 din 5 februarie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 27 februarie 2008, şi <>Decizia nr. 471 din 22 aprilie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 11 iunie 2008, Curtea a reţinut cã suspendarea pe o perioadã de 3 luni a activitãţii unitãţii care nu a respectat obligaţiile prevãzute de textul de lege criticat nu este o mãsurã de naturã a restrânge libertatea comerţului sau de a afecta obligaţiile statului de a asigura protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã sau crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calitãţii vieţii, ci, dimpotrivã, reprezintã tocmai o mãsurã prin care statul dã expresie tuturor acestor obligaţii constituţionale.
De asemenea, prin <>Decizia nr. 91 din 7 februarie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 21 februarie 2006, Curtea a statuat cã este neîntemeiatã critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea prevederilor art. 45 din Constituţie, potrivit cãrora accesul liber al persoanei la o activitate economicã, libera iniţiativã şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Operatorul economic în activitatea cãruia s-a constatat sãvârşirea unei contravenţii nu poate invoca principiul libertãţii economice, în condiţiile în care acesta nu a respectat prevederile legale.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate prin care sunt invocate prevederile art. 53 din Constituţie, Curtea a constatat cã nici aceasta nu poate fi reţinutã. Mãsura dispusã de textul de lege criticat este justificatã de imperativul protejãrii interesului social şi al ordinii de drept prin adoptarea unor mãsuri specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care genereazã sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscalã.
În legãturã cu invocarea încãlcãrii prevederilor art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, Curtea, prin <>Decizia nr. 817 din 9 noiembrie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.007 din 19 decembrie 2006, a constatat cã, potrivit acestui text, statul trebuie sã asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, dar cu respectarea dispoziţiilor legale în materie. Or, în acest domeniu, cadrul legislativ îl constituie însãşi reglementarea criticatã, astfel cã şi aceastã susţinere urmeazã a fi înlãturatã.
Întrucât criticile de neconstituţionalitate privesc, în esenţã, aceleaşi aspecte deja examinate de Curte prin deciziile menţionate şi având în vedere cã nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele cuprinse în acestea îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi <>art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Rom Sep" - S.R.L. în Dosarul nr. 12.404/299/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, de Societatea Comercialã "Nabila Com" - S.R.L. în Dosarul nr. 236/197/2008 al Judecãtoriei Braşov şi de Societatea Comercialã "Allita Com" - S.R.L. în Dosarul nr. 13.294/211/2009 al Judecãtoriei Cluj-Napoca.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 mai 2010.

PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. TUDOREL TOADER

Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu

----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016