Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Preşedintele Camerei Deputaţilor prin adresa nr. 8 din 25 mai 1994 a solicitat Curţii Constituţionale ca în conformitate cu art. 144 lit. b) din Constituţia României şi cu art. 21 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotãrîrea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 25 februarie 1994.
Sesizarea fiind formulatã de chiar preşedintele Camerei Deputaţilor, nu s-a mai cerut şi un punct de vedere, deoarece art. 21 din Legea nr. 47/1992 nu prevede o asemenea obligaţie.
Avînd în vedere dispoziţiile art. 144 lit. b) din Constituţie, precum şi ale art. 2, art. 3, art. 12 şi art. 21 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţionalã constata ca este competenta sa verifice constituţionalitatea prevederilor Regulamentului Camerei Deputaţilor.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
avînd în vedere prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 şi ale art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, precum şi raportul judecãtorului-raportor, retine urmãtoarele:
Art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor are urmãtorul conţinut: "În cazurile în care Constituţia sau regulamentul prevede o majoritate de voturi de cel puţin doua treimi şi preşedintele constata imposibilitatea întrunirii majoritãţii prevãzute, amina votul pînã cînd în sala de şedinţe se afla majoritatea cerutã."
Acest alineat, în contextul art. 113, da soluţia procedurala care sa asigure activitãţii parlamentare legislative eficienta în aducerea la îndeplinire a unor norme constituţionale, şi anume: a art. 145 alin. (1), care cere o majoritate de cel puţin doua treimi din numãrul membrilor fiecãrei Camere pentru înlãturarea obiectiei de neconstituţionalitate; art. 147 alin. (1), care cere o majoritate de cel puţin doua treimi din numãrul membrilor fiecãrei Camere pentru adoptarea proiectului sau propunerii de revizuire a Constituţiei; art. 147 alin. (2), care cere votul a cel puţin trei pãtrimi din numãrul deputaţilor şi senatorilor pentru mediere în cazul revizuirii Constituţiei.
Constituţionalitatea art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor trebuie apreciatã prin raportarea sa la mai multe norme constituţionale, şi anume la cele care rezulta din: art. 64, potrivit cãruia Camera Deputaţilor şi Senatul adopta legi, hotãrîri şi moţiuni, în prezenta majoritãţii membrilor; art. 72 alin. (1), potrivit cãruia Parlamentul adopta legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare; art. 74 alin. (1) şi (2), potrivit cãrora legile organice şi hotãrîrile privind regulamentele Camerelor se adopta cu votul majoritãţii membrilor fiecãrei Camere, iar legile ordinare şi hotãrîrile se adopta cu votul majoritãţii membrilor prezenţi din fiecare Camera; art. 145 alin. (1) şi art. 147 alin. (1) şi (2), al cãror conţinut s-a expus mai înainte.
Prin interpretarea tuturor acestor norme constituţionale rezulta ca decisiva în stabilirea conformitatii art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor cu Constituţia este categoria majoritate şi nu cea de cvorum legal. Cvorumul legal trebuie sa asigure conjunctura utila şi realã pentru ca o Camera sa-şi poatã exercita practic atribuţiile sale. Ca atare, acest alineat din regulamentul parlamentar trebuie raportat nu numai la art. 64 din Constituţie, pentru ca o asemenea interpretare ar putea duce la consecinţe juridice strãine literei şi spiritului Constituţiei. Este în afarã oricãrei îndoieli ca normele constituţionale formeazã un sistem unitar care permite ordinii constituţionale sa se realizeze. În cazul supus examinãrii Curţii este evident ca interpretarile trebuie sa fie în acest sens, adicã în sensul ca normele regulamentare trebuie sa asigure procedural posibilitatea ca Parlamentul sa se poatã pronunţa asupra problemelor pentru finalizarea cãrora se cere vot. Totodatã, şi aceasta tine de rationalizarea şi eficienta vieţii parlamentare, normele regulamentare nu trebuie sa permitã o tergiversare, o amînare sine die a deciziei parlamentare. Normele regulamentare sînt constituţionale dacã asigura desfãşurarea normalã, responsabilã şi rezonabila a vieţii parlamentare.
Art. 64 din Constituţie trebuie interpretat în sensul ca se referã la actele juridice ale Parlamentului, cu excepţia legilor de modificare a Constituţiei. Aceste legi sînt consacrate distinct mai întîi în art. 72 alin. (1), care le nominalizeaza, şi în art. 72 alin. (2), care le defineste. Apoi urmeazã reglementãrile din art. 145 alin. (1) şi din art. 147 alin. (1), care stabilesc majoritatea calificatã pentru vot, şi din art. 147 alin. (2), care dau soluţia pentru mediere în cazul legilor constituţionale.
Art. 64 din Constituţie are în vedere actele Parlamentului pentru votarea cãrora se cer majoritãţile stabilite prin art. 74. Art. 64, cerind un cvorum egal cu majoritatea cerutã pentru votarea legilor organice (majoritatea membrilor), face posibila, teoretic cel puţin, votarea unei legi organice în situaţia în care este îndeplinit cvorumul de lucru, iar toţi cei prezenţi voteazã pentru lege. În cazul în care cvorumul legal nu este întrunit, Camera nu poate proceda la votarea unei legi organice, un asemenea lucru fiind o imposibilitate certa. Ca atare, amînarea votului se impune, lucru stabilit prin art. 113 alineatul final din Regulamentul Camerei Deputaţilor; art. 64 stabileşte o limita minima, dar nimic nu impiedica o Camera ca prin regulamentul sau sa stabileascã reguli care sa facã aplicabile şi reale dispoziţiile constituţionale care privesc legile de revizuire a Constituţiei sau adoptarea altor mãsuri pentru care se impune o majoritate calificatã.
Altfel ar insemna ca însãşi Constituţia sa-şi obstructioneze propria aplicare şi eficacitate, ceea ce a fi evident contrar literei şi spiritului ei, iar regulile stabilite prin Regulamentul Camerei Deputaţilor sînt reguli procedurale, care privesc organizarea şi funcţionarea Camerei. În legatura cu asemenea reguli, în Decizia Curţii Constituţionale nr. 45/1994 se arata ca "Regulamentul Camerei Deputaţilor fiind un act juridic inferior Constituţiei şi legilor nu poate cuprinde reguli de fond care sînt de domeniul acestora, dar poate cuprinde reguli de procedura pentru realizarea acestor reglementãri. Aceste reguli trebuie sa permitã doar valorificarea dispoziţiilor constituţionale şi legale, neputindu-le afecta cît priveşte domeniul de reglementare şi conţinutul".
Problemele se pun similar şi cît priveşte art. 145 alin. (1) din Constituţie.
Chiar dacã s-ar interpreta ca art. 64 din Constituţie se referã şi la legile constituţionale sau la situaţiile prevãzute de art. 145 alin. (1), o asemenea interpretare nu poate duce la concluzia ca art. 64 ar urmãri sa împiedice Parlamentul (Camerele) sa-şi exercite atribuţiile.
Dacã s-ar accepta ca se poate pune la vot o problema pentru care se cere o majoritate calificatã (2/3; 3/4), în situaţia în care în sala este prezenta doar majoritatea membrilor Camerei, ar insemna sa se accepte ca art. 64 stabileşte o situaţie imposibila, şi anume o situaţie în care varianta de vot ar fi una sigura: cãderea legii. Astfel s-ar reduce rolul Camerei, în asemenea situaţii, doar la un simulacru parlamentar, din moment ce deputaţii îşi dau seama ca şi dacã ar vota toţi cei prezenţi "pentru", votul lor este inutil, chiar dacã ei ar dori adoptarea legii. O asemenea interpretare a literei şi spiritului Constituţiei ar fi obstructionista şi evident nu ar sprijini viata parlamentarã.
Ca atare, interpretarea corecta a dispoziţiilor constituţionale şi regulamentare implica luarea în considerare a tuturor normelor care trebuie sa asigure cadrul organizatoric şi funcţional necesar pentru ca Parlamentul în întregul sau, precum şi fiecare Camera sa-şi poatã exercita efectiv atribuţiile, iar normele constituţionale privind majoritãţile cerute pentru vot nu pot fi ocolite.
Art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor da o soluţie practica şi raţionalã: el permite amînarea votului, da posibilitatea preşedintelui Camerei sa explice motivul aminarii şi sa ia mãsuri regulamentare pentru realizarea corecta a atribuţiilor Camerei, într-o alta şedinţa. Prin posibilitatea aminarii, textul salveaza o lege care altfel, într-o alta interpretare, este de la început respinsã.
Aceasta dispoziţie regulamentara trebuie însã astfel construitã încît sa nu permitã amînarea la nesfirsit a votului, impiedicind Parlamentul sa ia o decizie, sa se pronunţe prin vot. Ca atare, dacã dreptul de a amina votul nu este delimitat şi condiţionat, printr-o procedura sau eventual un termen, exercitarea sa continua, în acelaşi caz, poate duce pînã la urma la cãderea în desuetudine a problemei asupra cãreia trebuie sa se decidã.
Ar fi astfel o alta ipostaza în care atribuţiile Camerei nu s-ar putea exercita datoritã unui abuz procedural, ipostaza care contravine literei şi spiritului Constituţiei.
De aceea, pentru ca prevederile art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor sa rãspundã exigenţelor constituţionale, el trebuie sa conţinã o delimitare în timp, rezonabila, care sa asigure exercitarea votului şi, bineînţeles, posibilitatea Camerei de a se pronunţa, în cunostinta de cauza, asupra problemei ce s-ar încadra în ipotezele prevãzute de acest articol.
Numai la împlinirea acestui termen Camera Deputaţilor va putea proceda la vot şi în condiţiile art. 64 din Constituţie care instituie cvorumul minim legal de lucru al Parlamentului. Decizia va putea fi însã adoptatã cu respectarea majoritãţii cerute de Constituţie, potrivit naturii problemei supuse dezbaterii, lipsa în continuare a unor parlamentari neputind avea alta semnificatie decît aceea a refuzului de a participa la vot.
Fata de cele arãtate, avînd în vedere prevederile art. 144 lit. b) din Constituţie, ale art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi ale Legii nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Textul art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor este constituţional numai în mãsura în care prin regulament s-ar stabili un termen rezonabil pentru supunerea la vot a problemei aflate în discuţie, destinat sa asigure pãstrarea actualitatii acestei probleme.
2. Prezenta decizie se comunica Camerei Deputaţilor şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deliberarea a avut loc la data de 6 iunie 1994 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
