Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 65 din 28 februarie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 182 din Codul penal
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Şerban Bengescu - procuror Vlad Mihai Cercel - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 din Codul penal, excepţie ridicatã de Senol Menzat în Dosarul nr. 5.132/2001 al Judecãtoriei Medgidia. La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile art. 182 din Codul penal nu incalca prevederile constituţionale. În procesul penal principiul oficialitatii constituie regula, iar legiuitorul este suveran sa stabileascã, cu titlu de excepţie, situaţiile în care vointa persoanei vãtãmate ar duce la stingerea acţiunii penale. În cazul dispoziţiilor criticate legiuitorul nu a stabilit o astfel de excepţie datoritã gravitatii faptei incriminate.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 6 noiembrie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 5.132/2001, Judecãtoria Medgidia a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 din Codul penal. Excepţia a fost invocatã de Senol Menzat într-o cauza penalã având ca obiect sãvârşirea infracţiunii de vãtãmare corporalã grava. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 182 din Codul penal contravin prevederilor art. 22 alin. (1) şi ale art. 33 alin. (1) din Constituţie, deoarece nu prevãd posibilitatea inlaturarii rãspunderii penale prin împãcarea pãrţilor, ca în cazul infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi de vãtãmare corporalã, prevãzute de dispoziţiile art. 180 şi, respectiv, ale art. 181 din Codul penal. Dispoziţiile constituţionale invocate garanteazã dreptul persoanei fizice la viata, la integritate fizica şi psihicã, precum şi la ocrotirea sãnãtãţii. Pe cale de consecinta, considera ca atunci când sunt vãtãmate aceste drepturi titularul lor trebuie sa aibã posibilitatea de a stinge conflictul de drept penal. Judecãtoria Medgidia, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile art. 182 din Codul penal nu numai ca nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul exceptiei, dar reprezintã chiar o aplicare a acestora. În opinia instanţei înlãturarea rãspunderii penale prin împãcarea pãrţilor în cazul infracţiunii de vãtãmare corporalã grava nu constituie o problema de constitutionalitate, dispoziţiile criticate necontravenind Constituţiei, ci una de opţiune legislativã. Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã ca dispoziţiile criticate nu contravin Constituţiei. Prin garantarea dreptului la viata şi la integritate fizica şi psihicã, prevederile art. 22 din Constituţie instituie "obligaţia generalã a tuturor subiectelor de drept de a respecta viata, integritatea fizica şi integritatea psihicã a persoanei". Detalierea garanţiilor dreptului la viata şi la integritate fizica şi psihicã ale persoanei se realizeazã, în principal, prin dispoziţii de drept penal, iar un exemplu în acest sens îl constituie art. 182 din Codul penal. Împãcarea pãrţilor este admisã doar în cazul unor fapte cu un grad de pericol social redus, ceea ce nu se poate susţine în cazul infracţiunii de vãtãmare corporalã grava. Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece "în apãrarea dreptului la viata, integritate corporalã şi sãnãtate este implicat în mod justificat şi statul, în calitatea sa de reprezentant al societãţii", iar prevederile criticate pun la dispoziţie persoanelor instrumentul legal de care se pot folosi pentru apãrarea dreptului la viata şi la integritate fizica şi psihicã. În acelaşi sens Guvernul arata ca pentru infracţiunile cu un grad de pericol social ridicat, categorie din care face parte şi infracţiunea de vãtãmare corporalã grava, "opereazã principiul oficialitatii procesului penal, ceea ce înseamnã ca acţiunea penalã este pusã în mişcare din oficiu de cãtre organele judiciare, fãrã posibilitatea împãcãrii pãrţilor". Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de Guvern, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 182 din Codul penal, dispoziţii având urmãtorul cuprins: "Fapta prin care s-a pricinuit integritãţii corporale sau sãnãtãţii o vãtãmare care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, sau care a produs vreuna dintre urmãtoarele consecinţe: pierderea unui simt sau organ, încetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihicã, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Când fapta a fost sãvârşitã în scopul producerii consecinţelor prevãzute în alineatul precedent, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani. Tentativa faptei prevãzute în alin. 2 se pedepseşte." Dispoziţiile constituţionale invocate de autorul exceptiei în susţinerea acesteia sunt urmãtoarele: - art. 22 alin. (1): "Dreptul la viata, precum şi dreptul la integritate fizica şi psihicã ale persoanei sunt garantate."; - art. 33 alin. (1): "Dreptul la ocrotirea sãnãtãţii este garantat." Analizând excepţia de neconstituţionalitate invocatã, Curtea constata urmãtoarele: Autorul exceptiei considera ca dispoziţiile art. 182 din Codul penal, prin omisiunea prevederii împãcãrii pãrţilor drept cauza de inlaturare a rãspunderii penale, incalca prevederile art. 22 alin. (1), referitoare la dreptul la viata şi la integritatea fizica şi psihicã ale persoanei, şi ale art. 33 alin. (1) din Constituţie, referitoare la dreptul la ocrotirea sãnãtãţii. Aceasta sustinere nu poate fi primitã. Curtea retine ca garantarea acestor drepturi ale persoanei se realizeazã, din punct de vedere penal, prin incriminarea ca infracţiuni a faptelor grave care aduc atingere acestor valori sociale. De aceea, dispoziţiile criticate, cuprinse în secţiunea a II-a a capitolului I, intitulat "Infracţiuni contra vieţii, integritãţii corporale şi sãnãtãţii", din titlul II al partii speciale a Codului penal, nu numai ca nu contravin, ci reprezintã garanţia juridico-penalã a prevederilor constituţionale invocate de autorul exceptiei. De asemenea, Curtea constata ca în sistemul nostru de drept penal infracţiunea constituie o fapta antisociala, care afecteazã deci intreaga societate, iar nu o fapta cu caracter exclusiv privat, nici mãcar atunci când prin comiterea ei sunt lezate nemijlocit drepturi sau interese private. Din aceasta conceptie decurge atât caracterul public, oficial al acţiunii penale, cat şi caracterul public al pedepsei. Din ratiuni de politica penalã legiuitorul admite excepţii de la caracterul oficial al acţiunii penale în cazul unor infracţiuni cu o periculozitate socialã redusã, între care şi cele prevãzute de art. 180 şi 181 din Codul penal, arãtate de autorul exceptiei, prevãzând posibilitatea ca punerea în mişcare a acţiunii penale sa se facã la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, iar procesul penal sa înceteze prin împãcarea pãrţilor. Opţiunea legiuitorului în aceste cazuri nu este limitatã prin Constituţie. De aceea, susţinerile autorului exceptiei urmeazã sa fie respinse.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 din Codul penal, excepţie ridicatã de Senol Menzat în Dosarul nr. 5.132/2001 al Judecãtoriei Medgidia. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 28 februarie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Vlad Mihai Cercel
──────────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
