Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 65 din 24 februarie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4) si art. 52 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 11 martie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Dana Titian - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (4) şi art. 26 alin. (4), în ceea ce priveşte caracterul "definitiv şi irevocabil" al hotãrârii Curţii de Apel Bucureşti, precum şi ale art. 51 alin. (4) şi <>art. 52 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 . Excepţia a fost ridicatã de Partidul Solidaritãţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bunã în Dosarul nr. 27/PARTIDE/2000 al Tribunalului Bucureşti Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal rãspund autorul excepţiei, prin preşedinte Ioan Antonescu, precum şi partea Elena Lupu, constatându-se lipsa pãrţilor Ştefania Viorica Oprea, Marcel Coandã, Ramona Oprea, Ştefan Oprea, Cãtãlina Coandã, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul autorului excepţiei solicitã admiterea acesteia, arãtând cã textele de lege criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 21, 24, 50, 51, 54, 123, art. 125 alin. (1), art. 128 şi art. 144 lit. c), precum şi dispoziţii din pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale referitoare la drepturile omului şi libertãţile fundamentale, ratificate de România şi care, potrivit art. 20 din Constituţie, fac parte din dreptul intern.
Partea Elena Lupu solicitã, de asemenea, admiterea excepţiei, invocând încãlcarea aceloraşi prevederi constituţionale şi convenţionale arãtate de reprezentantul autorului excepţiei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, întrucât apreciazã cã dispoziţiile criticate din <>Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 august 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 27/PARTIDE/2000, Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor, în ordinea invocãrii, art. 51 alin. (4), art. 52 alin. (2), precum şi art. 21 alin. (4) şi art. 26 alin. (4), în ceea ce priveşte caracterul "definitiv şi irevocabil" al hotãrârii Curţii de Apel Bucureşti, toate din <>Legea partidelor politice nr. 14/2003 . Excepţia a fost ridicatã de Partidul Solidaritãţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bunã într-o cauzã având ca obiect înregistrarea acestui partid politic.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã prevederile de lege criticate sunt contrare "dispoziţiilor Constituţiei României, art. 21, 24, 50, 51, 54, 123, 125 (1), în general, şi art. 128 şi 144 (c), în special, raportate la Codul de procedurã civilã, inclusiv pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale semnate de România ca parte şi ratificate de Parlamentul ţãrii noastre, toate acestea fãcând parte din dreptul intern". În esenţã, în opinia autorului excepţiei, prin textele de lege menţionate "au fost şi sunt afectaţi zeci de mii de români cu drept de vot", întrucât "cei interesaţi au reuşit sã goleascã de conţinut şi sã anuleze multe drepturi fundamentale ale românilor prevãzute în Legea fundamentalã", şi anume: libera dezvoltare a cetãţenilor, dreptatea şi pluralismul politic, "pe calea refuzului abuziv de a fi judecate şi soluţionate cererile de recurs pentru înregistrarea Partidului Solidaritãţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bunã"; egalitatea între cetãţeni; pluralismul politic; tratatele, pactele şi convenţiile internaţionale ratificate de România şi care fac parte din dreptul intern, precum şi Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului. De asemenea, în legãturã cu <>Legea nr. 14/2003 se mai susţine cã aceasta: "reprezintã un coş cu bile negre pentru cei care trebuiau sã onoreze obligaţiile asumate prin numeroasele acte normative internaţionale la care România este parte - documente ratificate de Parlamentul acestei ţãri, care trebuie sã asigure condiţii normale de atingere a standardelor enunţate în Carta Naţiunilor Unite, în Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului"; nesocoteşte cu aroganţã Constituţia României; constituie o ofensã grea adusã Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi o atitudine impardonabilã faţã de idealurile lumii civilizate; anuleazã dreptul sfânt la asociere şi dreptul de a candida şi de a fi ales; reprezintã un afront faţã de Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în general, şi faţã de protocoalele adiţionale la acesta; reprezintã o umilire a multor milioane de români cu drept de vot, contrar Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale; reprezintã o nesocotire gravã la adresa Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi a protocoalelor adiţionale la aceasta; încurajeazã incomensurabil atitudinile şi formele de discriminare contra Convenţiei pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã, "întrucât legiuitorul are posibilitatea sã prevadã cãile de atac pe care le considerã oportune, în funcţie şi de finalitatea actului normativ".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã, în esenţã, criticile formulate vizeazã aspecte de naturã politicã şi situaţii de fapt cu privire la care Curtea Constituţionalã nu este competentã sã se pronunţe. În legãturã cu invocarea încãlcãrii prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie, considerã cã acestea nu sunt incidente şi relevante în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Cu privire la susţinerile referitoare la nesocotirea prevederilor constituţionale ale art. 21, aratã cã, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, accesul liber la justiţie nu înseamnã asigurarea accesului la toate structurile judecãtoreşti şi la exercitarea tuturor cãilor de atac, ci numai la cele stabilite prin lege. În sfârşit, mai aratã cã din conţinutul textelor de lege criticate nu rezultã cã ele ar contraveni dreptului la apãrare, prevãzut de art. 24 din Constituţie, şi nici art. 129 din aceasta, referitor la folosirea cãilor de atac.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. Astfel, în legãturã cu invocarea încãlcãrii prin dispoziţiile de lege criticate a prevederilor art. 21, 24, 125 şi 128 din Constituţie, se aratã cã "persoanele interesate au posibilitatea de a apela la instanţele judecãtoreşti, de a fi apãrate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã într-o societate democraticã procesul echitabil". Tot astfel, din interpretarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 125 şi 128 rezultã cã reglementarea cãilor ordinare sau extraordinare de atac "este de competenţa exclusivã a legiuitorului, care poate institui reguli speciale de procedurã în considerarea unor situaţii deosebite cum ar fi asigurarea celeritãţii judecãrii cauzei". Respectând aceste dispoziţii constituţionale, legiuitorul a stabilit cã hotãrârea Tribunalului Bucureşti de înregistrare sau respingere a înregistrãrii unui partid politic poate fi contestatã în faţa Curţii de Apel Bucureşti, ceea ce asigurã accesul liber la un grad de jurisdicţie. Aratã cã, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu prin <>Decizia Plenului nr. 1 din 18 februarie 1994 , "art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu impune un anumit numãr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit numãr al cãilor de atac", iar potrivit celor statuate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului prin hotãrârea pronunţatã în cazul "Golder împotriva Regatului Unit", anul 1975, "Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenţia l-a recunoscut fãrã sã îl defineascã în sensul restrâns al cuvântului, existã posibilitatea limitãrilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricãrui drept". Aşa fiind, considerã cã nici art. 20 alin. (2) din Constituţie nu este încãlcat. În legãturã cu susţinerile de neconstituţionalitate a art. 51 alin. (4) şi <>art. 52 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 , care prevãd obligativitatea publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I, doar a hotãrârilor referitoare la înregistrarea şi radierea partidelor politice, aratã cã "legiuitorul a avut în vedere asigurarea unei formalitãţi de publicitate cu privire la partidele nou înregistrate sau radiate, întrucât publicarea se realizeazã dupã ce menţiunile respective au fost operate în Registrul partidelor politice", care nu conţine rubrici şi cu privire la cererile de înregistrare respinse de instanţele judecãtoreşti competente. În sfârşit, aratã cã, de altfel, prevederile din Constituţie invocate nici nu au incidenţã în cauzã, iar aspectele semnalate în legãturã cu privire la refuzul de eliberare a unor copii legalizate de pe hotãrârea judecãtoreascã de respingere a cererii de înregistrare a unui partid politic ţin de modul de aplicare a legii, iar nu de neconcordanţa cu dispoziţiile constituţionale.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile art. 51 alin. (4), art. 52 alin. (2), art. 21 alin. (4) şi <>art. 26 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt constituţionale. Astfel, în legãturã cu susţinerile privind neconstituţionalitatea art. 21 alin. (4) şi art. 26 alin. (4) din legea criticatã prin raportare la dispoziţiile art. 21 şi 128 din Constituţie, aratã cã textele vizate de excepţie prevãd procedura de soluţionare a cererilor pentru înregistrarea partidului politic sau modificarea statutului acestuia, iar împotriva hotãrârii de respingere a cererilor persoana interesatã poate face contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 5 zile de la data comunicãrii hotãrârii Tribunalului Bucureşti. Mai aratã cã, de altfel, "Constituţia nu conţine nici o dispoziţie cu privire la gradele de jurisdicţie pe care trebuie sã le parcurgã procesele pânã la adoptarea soluţiei finale", iar aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, accesul la justiţie nu presupune în toate cazurile accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac prevãzute de lege, competenţa reglementãrii lor revenind, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 125, exclusiv legiuitorului. În ceea ce priveşte invocarea încãlcãrii art. 24 din Constituţie, aratã cã textele de lege criticate "nu conţin dispoziţii de naturã sã îngrãdeascã drepturile procesuale ale pãrţilor ori dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului", iar prevederile constituţionale ale art. 47 nu sunt incidente în cauzã.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în ordinea invocãrii lor, prevederile art. 51 alin. (4) şi art. 52 alin. (2), în ceea ce priveşte caracterul "definitiv şi irevocabil" al deciziei Curţii de Apel Bucureşti, precum şi art. 21 alin. (4) şi <>art. 26 alin. (4), toate din Legea partidelor politice nr. 14/2003 . Textele de lege criticate prevãd:
- Art. 51 alin. (4): "Înregistrarea şi radierea partidelor politice, operate în Registrul partidelor politice, se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.";
- Art. 52 alin. (2): "Prevederile art. 51 alin. (2)-(4) se aplicã în mod corespunzãtor.";
- Art. 21 alin. (4): "Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivã şi irevocabilã.";
- Art. 26 alin. (4): "Curtea de Apel Bucureşti se pronunţã în termen de 15 zile de la înregistrarea contestaţiei, iar hotãrârea sa este definitivã şi irevocabilã."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi de lege contravin urmãtoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 21 "Accesul liber la justiţie", art. 24 "Dreptul la apãrare", art. 50 devenit art. 54 "Fidelitatea faţã de ţarã", art. 51 devenit art. 1 alin. (5) "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", art. 54 devenit art. 57 "Exercitarea drepturilor şi a libertãţilor", art. 123 alin. (1) devenit art. 124 alin. (1) "Justiţia se înfãptuieşte în numele legii", art. 128 devenit art. 129 "Folosirea cãilor de atac", art. 144 devenit art. 146 referitor la atribuţiile Curţii Constituţionale.
De asemenea, autorul excepţiei mai invocã încãlcarea Codului de procedurã civilã, dispoziţii referitoare la drepturile omului şi libertãţile fundamentale din pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale ratificate de România, precum şi Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine cã aceasta vizeazã dispoziţiile art. 51 alin. (4), art. 52 alin. (2), art. 21 alin. (4) şi <>art. 26 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 , referitoare la caracterul "definitiv şi irevocabil" al deciziilor pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, precum şi cele cu privire la încetarea activitãţii partidului şi radierea lui din Registrul partidelor politice. Aceste prevederi de lege menţin soluţia de principiu cuprinsã în art. 19 alin. (4) şi <>art. 23 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , cu modificãrile ulterioare, care a fost abrogatã, cu excepţia cap. VI Finanţarea partidelor politice, prin <>art. 56 din Legea nr. 14/2003 .
Or, cu privire la constituţionalitatea textelor menţionate din <>Legea nr. 27/1996 , Curtea s-a pronunţat într-o cauzã în care acelaşi autor - Partidul Solidaritãţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bunã - a ridicat excepţia de neconstituţionalitate cu invocarea încãlcãrii aceloraşi prevederi din Constituţie şi din documentele internaţionale indicate şi în prezentul dosar şi, în esenţã, pentru aceleaşi considerente.
Astfel, prin <>Decizia nr. 268 din 17 octombrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 11 noiembrie 2002, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, a statuat, în esenţã, urmãtoarele: caracterul "definitiv" al deciziei Curţii de Apel Bucureşti nu numai cã nu încalcã prevederile constituţionale ale art. 128 (devenit art. 129), privind folosirea cãilor de atac, în condiţiile legii, ci sunt în deplinã concordanţã cu acestea, în sensul cã reglementeazã contestaţia împotriva hotãrârii Tribunalului Bucureşti ca o cale de atac. Or, potrivit dispoziţiilor constituţionale, reglementarea cãilor de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti este atributul exclusiv al legiuitorului, ceea ce se întâmplã în cazul de faţã, întrucât reglementarea este cuprinsã în lege; susţinerile referitoare la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 sunt neîntemeiate, întrucât accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfãptuieşte, dar nu înseamnã cã el trebuie asigurat la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. Aceasta deoarece, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie [devenit art. 126 alin. (2)] şi jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, competenţa şi procedura de judecatã sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite în considerarea unor situaţii diferite; art. 24 din Constituţie, care garanteazã dreptul la apãrare, nu este încãlcat, întrucât textele de lege criticate nu conţin dispoziţii de naturã sã îngrãdeascã drepturile procesuale ale pãrţilor ori dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului.
De asemenea, prin aceeaşi decizie, pronunţându-se cu privire la contrarietatea dintre textele de lege criticate şi dispoziţii din documente internaţionale ratificate de România, Curtea a reţinut cã, în legãturã cu acestea, ca şi în cauza de faţã, nu sunt formulate motive de neconstituţionalitate. Aşa fiind, s-a constatat cã prevederile constituţionale ale art. 20, referitoare la "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", nu sunt incidente în cauzã.
Având în vedere cã, aşa cum s-a arãtat deja, dispoziţiile art. 51 alin. (4), art. 52 alin. (2), art. 21 alin. (4) şi <>art. 26 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 menţin soluţia de principiu cuprinsã în art. 19 alin. (4) şi <>art. 23 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , cu modificãrile ulterioare, aceleaşi considerente care au justificat <>Decizia Curţii nr. 268 din 17 octombrie 2002 impun respingerea prezentei excepţii de neconstituţionalitate.
De altfel, chiar în legãturã cu dispoziţiile <>art. 26 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 , sub aspectul caracterului definitiv şi irevocabil al hotãrârilor Curţii de Apel Bucureşti, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 119 din 25 martie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2003, în sensul constituţionalitãţii acestora.
În plus, în acest dosar, autorul excepţiei invocã şi încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 50 devenit art. 54 "Fidelitatea faţã de ţarã", art. 51 devenit art. 1 alin. (5) "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", art. 54 devenit art. 57 "Exercitarea drepturilor şi a libertãţilor", art. 123 alin. (1) devenit art. 124 alin. (1) "Justiţia se înfãptuieşte în numele legii" şi art. 144 devenit art. 146 "Atribuţiile" Curţii Constituţionale. Curtea constatã cã textele din Constituţie menţionate nu sunt incidente în cauzã, astfel cã şi sub acest aspect excepţia urmeazã a fi respinsã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (4) şi art. 26 alin. (4), în ceea ce priveşte caracterul "definitiv şi irevocabil" al hotãrârii Curţii de Apel Bucureşti, precum şi ale art. 51 alin. (4) şi <>art. 52 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 , excepţie ridicatã de Partidul Solidaritãţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bunã în Dosarul nr. 27/PARTIDE/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 februarie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
