Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE Nr. 65 din 20 iunie 1995 referitoare la constitutionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/1995 cu privire la conditiile de crestere a salariilor in anul 1995 la regii autonome si societati comerciale cu capital majoritar de stat
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL NR. 129 din 28 iunie 1995
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã la 31 mai 1995 de cãtre 26 de senatori, şi anume: Cristian Dumitrescu, Ioan Turlacu, Costel Gheorghiu, Andrei Tugulea, Dumitru Ceraceanu, Dan Constantin Vasiliu, Mircea Boulescu, Ovidiu Corneliu Popescu, Mihail Iurcu, Ştefan Traian Mocuta, Vasile Strambu, Alexandru Paleologu, Vasile Vetisanu, Dumitru Calueanu, Nicolae Manolescu, Ştefan Radoff, Ioan-Paul Popescu, Florin Buruiana, Emilian Buzica, Tiberiu Vladislav, Constantin Moiceanu, Sabin Ivan, Ionel Aichimoaie, Sorin-Adrian Vornicu-Nichifor, Ioan Manea, Matei Boila, cu neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 1/1995 cu privire la condiţiile de creştere a salariilor în anul 1995 la regii autonome şi societãţi comerciale cu capital majoritar de stat, considerind ca aceasta lege contravine prevederilor art. 114 alin. (1), (2) şi (4), art. 74, art. 72 şi art. 38 alin. (5) din Constituţie.
În sesizare se arata, în esenta, ca prin legea de aprobare a ordonanţei de urgenta au fost incalcate prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţie care conditioneaza emiterea ordonanţei de urgenta de existenta unei situaţii excepţionale, întrucît o asemenea situaţie nu exista la data emiterii ordonanţei, Guvernul putind solicita adoptarea unei legi de abilitare sau a unei legi în procedura de urgenta, inclusiv prin angajarea rãspunderii sale politice în fata Parlamentului, potrivit art. 114 alin. (1), art. 74 alin. (3) sau art. 113 din Constituţie, iar situaţiile invocate în justificarea ordonanţei fiindu-i imputabile. De asemenea, se susţine ca legea de aprobare a ordonanţei de urgenta ar avea un caracter organic, astfel încît prin adoptarea ei cu majoritate simpla s-ar fi încãlcat dispoziţiile art. 74 alin. (1) din Constituţie referitoare la majoritatea absolutã necesarã pentru adoptarea unei legi organice. Totodatã, se apreciazã ca atît ordonanta, cît şi legea de abilitare contravin prevederilor art. 38 alin. (5) din Constituţie privind garantarea dreptului la negocieri colective în materie de munca şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective de munca.
Sesizarea este facuta în forma scrisã şi este motivatã, astfel ca sunt respectate cerinţele prevãzute de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.
În temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Potrivit punctului de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1995, ce face obiectul legii de aprobare cu a carei neconstituţionalitate a fost sesizatã Curtea, a urmãrit stabilirea unor criterii economice obiective, care sa conditioneze creşterea salariilor şi sa previnã relansarea inflaţiei.
De asemenea, se considera ca interpretarea data în sesizare dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, în sensul inexistentei unor cazuri excepţionale care sa justifice litera ordonanţei, este inexactã.
Emiterea unei ordonanţe de urgenta nu este impusa de apariţia unor împrejurãri extraordinare care ar determina instituirea stãrii de urgenta ori a stãrii de asediu, a cãror proclamare intra în competenta Preşedintelui României.
Potrivit aceluiaşi punct de vedere, caracterul excepţional al ordonanţei deriva din punerea în pericol a programului de guvernare, în lipsa unor rapide reglementãri juridice care nu pot fi instituite decît pe calea ordonanţei de urgenta. De aceea, se apreciazã ca determinarea situaţiilor excepţionale pentru emiterea ordonanţei de urgenta aparţine Guvernului, Parlamentul urmînd sa valideze sau sa invalideze reglementãrile juridice introduse pe aceasta cale în ordinea de drept. În acest sens, Guvernul a apreciat ca exceptionala situaţia în care unele regii autonome şi societãţi comerciale cu capital majoritar de stat au tendinta de a negocia importante cresteri de salarii, cu consecinţe directe asupra creşterii preţurilor, fãrã existenta unei motivatii economice obiective. În continuare, se arata ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1995 se referã la stabilirea unor criterii economice obiective, în funcţie de care pot creste salariile la regiile autonome şi societãţile comerciale cu capital majoritar de stat, la mãsuri de recuperare a fondurilor cheltuite nelegal cu plata salariilor, la stabilirea unor impozite suplimentare, precum şi la sancţiuni contravenţionale. Aceste aspecte nu aparţin domeniilor prevãzute de art. 72 alin. (3) din Constituţie, spre a fi reglementate prin lege organicã, conform dispoziţiilor art. 74 alin. (1) din Constituţie, astfel ca sunt aplicabile dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol.
În concluzie, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã ca obiecţiile de neconstituţionalitate invocate sunt inadmisibile.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca situaţia de excepţie în care a fost pus consta în pericolele pe care le-ar fi creat, pentru economia nationala şi pentru nivelul de trai al populaţiei, relansarea inflaţiei ca urmare a creşterii salariilor în afarã unor criterii de performanta care sa permitã o asemenea creştere. În sinteza, se menţioneazã ca pînã la începutul anului 1995, procesul de negociere, implicit de creştere a salariilor la regiile autonome şi societãţile comerciale cu capital majoritar de stat, era reglementat de Ordonanta Guvernului nr. 13/1994. Cu ocazia dezbaterilor parlamentare pentru aprobarea acestei ordonanţe, efectele sale au fost limitate numai pentru anul 1994 "neacceptindu-se incidenta ei şi dupã 1 ianuarie 1995", deoarece s-a estimat ca mãsurile introduse prin aceasta ordonanta vor determina "atît la nivelul patronatului, cît şi al sindicatelor, un comportament economic raţional, firesc" şi ca noii manageri numiţi "vor reusi sa menţinã aceeaşi conduita economicã bazatã pe eficienta şi productivitate, ca elemente esenţiale de fundamentare a creşterii salariilor". Realitatea a infirmat categoric aceste asteptari, sindicatele au exercitat presiuni pentru mãrirea salariilor la regiile autonome şi societãţile comerciale cu capital majoritar de stat, fãrã sa mai ţinã seama de rezultatele economice, iar managerii sau consiliile de administraţie fie au fost incapabili de a stopa aceste tendinte, fie le-au incurajat. Astfel, la nivel de ramura sau grupuri de unitãţi, au fost negociate salarii de baza minime de 180.000 lei brut lunar, fata de 65.000 lei lunar cît era "salariul de baza minim brut pe ţara, la data respectiva". În general negocierile de la începutul anului 1995 au condus la cresteri ale salariilor medii cu 43%, 45% sau chiar 50%, deşi nu a crescut corespunzãtor performanta economicã, astfel ca aceste cresteri de salarii "nu au putut fi asigurate decît pe seama creşterii preţurilor". Sub aspect economic, o asemenea situaţie ar fi condus la "creşterea importurilor de bunuri, cu efecte negative asupra cursului de schimb", la dublarea deficitului bugetului de stat, "fãcînd imposibila majorarea pensiilor şi a celorlalte venituri suportate din bugetul public naţional, corespunzãtor cu noul nivel al preţurilor", la creşterea inflaţiei şi la "reducerea veniturilor reale ale populaţiei cu peste 10%, periclitind securitatea socialã şi procesul de relansare a economiei naţionale". Totodatã, se considera ca dacã Guvernul nu ar fi acţionat rapid, prin emiterea Ordonanţei de urgenta nr. 1/1995, în mediul economic ar fi apãrut tensiuni "ce riscau sa devinã cu usurinta incontrolabile", apreciindu-se ca este "o situaţie cu efecte negative asupra evoluţiei economico-sociale a tarii", deci o situaţie de excepţie.
Cu privire la motivul de neconstituţionalitate legat de faptul ca legea de aprobare a ordonanţei de urgenta a Guvernului a fost adoptatã cu votul majoritãţii simple, deşi ordonanta ar avea un caracter de lege organicã şi deci putea fi aprobatã numai cu votul majoritãţii absolute prevãzute de art. 74 alin. (1) din Constituţie, Guvernul considera ca dispoziţiile ordonanţei nu vizeazã, asa cum se susţine în sesizare, regimul general privind raporturile de munca, sindicatele şi protecţia socialã, stabilit de art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituţie. În acest sens, se considera ca domeniul rezervat legii organice cuprinde, în esenta, "cadrul general al naşterii, modificãrii şi încetãrii raportului de munca, reglementãrile generale referitoare la salarii, sporuri şi alte asemenea drepturi derivate din contractul de munca, normele generale de organizare a sindicatelor, principiile şi drepturile referitoare la protecţia socialã, cadrul general al jurisdicţiei muncii". Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1995 nu stabileşte însã un asemenea regim general al raporturilor de munca, ci, prin conţinutul sau, "se precizeazã numai regulile care trebuie avute în vedere cu ocazia negocierii cresterilor de salarii în anul 1995", astfel încît sa se asigure o baza realã de marire a salariilor, cu evitarea declansarii unui puternic efect inflationist. Se precizeazã, de asemenea, ca "astfel de reguli sunt avute în vedere în toate ţãrile, fiind concretizate fie prin acte normative, fie prin acorduri generale încheiate între Guvern şi partenerii sociali, fie prin scrisori de cadraj referitoare la creşterea salariilor din unitãţile din sectorul public". De aceea, legea de adoptare neavînd un caracter organic, nu sunt incidente prevederile constituţionale referitoare la votarea unor asemenea legi.
În legatura cu cel de-al treilea motiv de neconstituţionalitate privind încãlcarea prevederilor art. 38 alin. (5) din Constituţie, potrivit cãrora negocierile colective în materie de munca şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate, se arata ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1995 nu conţine dispoziţii "care anuleazã dreptul de negociere". Dimpotriva, Guvernul considera ca, prin prevederile sale, ordonanta "a aşezat procesul de negociere pe baze reale", în concordanta şi cu prevederile art. 4 din Legea nr. 14/1991, potrivit cãrora salariile se stabilesc "în funcţie de posibilitãţile financiare ale persoanei care angajeazã". În aceste condiţii se considera ca "ordonanta de urgenta a fost emisã pentru a oferi ambelor pãrţi criteriile rationale pe baza cãrora sa se desfãşoare negocierile şi nicidecum eliminarea acestora", adicã condiţiile de eficienta economicã pentru o creştere realã şi stabilã a salariilor, cu atît mai mult cu cît au fost avute în vedere unele situaţii specifice legate de modul de determinare a drepturilor salariale în anul 1994.
În concluzie, avînd în vedere şi prevederea constituţionalã înscrisã în art. 134 alin. (2) lit. a), Guvernul apreciazã Ordonanta de urgenta nr. 1/1995 ca "strict necesarã" şi "pe deplin constituţionalã", considerind nefondata obiecţia de neconstituţionalitate.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
Curtea Constituţionalã, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata ca este competenta sa soluţioneze sesizarea care a fost înaintatã cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
ţinînd seama de sesizare, de punctele de vedere exprimate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de Guvern, de raportul întocmit de judecãtorul-raportor, precum şi de prevederile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 1/1995, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
Primul motiv de neconstituţionalitate invocat în sesizare se referã la faptul ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1995 nu ar fi fost emisã cu respectarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, potrivit cãrora Guvernul poate adopta asemenea ordonanţe numai în cazuri excepţionale. În acest sens, se considera ca asemenea ordonanţe sunt constituţionale doar în situaţia în care "în mod obiectiv nu a fost posibila adoptarea unei legi de abilitare.... sau a unei legi cu procedura de urgenta, care sa angajeze rãspunderea Guvernului", cu atît mai mult cu cît Parlamentul se afla în sesiune obişnuitã. De asemenea, se arata ca "fenomenul negativ pe care Guvernul îşi propune sa-l înlãture prin aceasta ordonanta era de mult cunoscut şi se datoreazã carentelor din economie, care oricum nu se inlatura pe aceasta cale".
Criticile formulate nu sunt întemeiate. Constituţia nu precizeazã conţinutul notiunii de "cazuri excepţionale", astfel încît ea trebuie interpretatã sistematic, atît în logica instituţiei delegarii legislative, consacratã în art. 114, cît şi a edificiului constituţional în ansamblul sau.
Prin cazuri excepţionale, în sensul art. 114 alin. (4) din Constituţie, se înţelege acele situaţii care nu se pot încadra în cele avute în vedere expres de lege. În consecinta, dacã legiuitorul nu a instituit o norma specifica unei circumstanţe excepţionale, ar fi contrar insesi voinţei acestuia ca regulile existente sa fie aplicate cazurilor excepţionale la care se referã art. 114 alin. (4) din Constituţie. Avînd în vedere aceasta, interesul public lezat de caracterul anormal şi excesiv al cazurilor excepţionale justifica intervenţia Guvernului pe calea ordonanţei de urgenta, în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie. De aceea, o astfel de mãsura se poate fundamenta numai pe necesitatea şi urgenta reglementãrii unei situaţii care, datoritã circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitãrii unei grave atingeri aduse interesului public.
În consecinta, ordonatã de urgenta nu este condiţionatã de posibilitatea utilizãrii altor mijloace constituţionale, cum ar fi delegarea legislativã, ori de faptul ca apariţia cazului excepţional putea fi prevenita din vreme, asa cum se susţine în sesizare, ori de satisfacerea cerinţelor programului de guvernare, asa cum se susţine în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor.
În cazul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 1/1995, interesul public invocat l-a constituit preintimpinarea relansarii inflaţiei care, prin consecinţele sale, lezeaza esenţial dezvoltarea generalã a societãţii, îndeosebi sub aspect economic şi al nivelului de trai al cetãţenilor celor mai defavorizati în procesul actual al tranzitiei. Aceste consecinţe justifica interesul public pentru evitarea lor, în situaţiile excepţionale arãtate.
Al doilea motiv de neconstituţionalitate, de asemenea, nu este întemeiat, deoarece Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1995, implicit legea prin care aceasta a fost aprobatã, nu se referã la "regimul general privind raporturile de munca", avut în vedere de art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituţie, ci la anumite mãsuri stabilite doar pentru anul 1995. Ordonanta se referã, în acest sens, la instituirea unor criterii economice, în funcţie de care pot creste salariile şi aceasta numai în ceea ce priveşte regiile autonome şi societãţile comerciale cu capital majoritar de stat, astfel încît legea de aprobare avînd caracterul unei legi ordinare, adoptarea ei s-a fãcut cu respectarea prevederilor art. 74 din Constituţie.
În legatura cu cel de-al treilea motiv de neconstituţionalitate, legat de dispoziţiile art. 38 alin. (5) din Constituţie, ce garanteazã dreptul la negocieri colective în materie de munca şi, respectiv, caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, critica formulatã nu este justificatã. Convenţiile colective nu se pot încheia decît cu respectarea legii. Aceste convenţii sunt izvor de drept, dar forta lor juridicã nu poate fi superioarã legii, deoarece s-ar incalca un principiu fundamental al statului de drept, şi anume, primordialitatea legii în reglementarea relaţiilor sociale. În acest sens, art. 16 alin. (2) din Constituţie prevede ca nimeni nu este mai presus de lege, art. 51 din Constituţie instituie, ca o îndatorire fundamentalã, obligaţia respectãrii legii, iar potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii. În consecinta, negocierea convenţiilor colective nu se poate face decît cu respectarea dispoziţiilor legale existente, deci inclusiv a celor instituite prin legea de aprobare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 1/1995.
Avînd în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. (5), art. 72, art. 74, art. 114 şi art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 17 - 20 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:
1. Constata ca Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 1/1995 cu privire la condiţiile de creştere a salariilor în anul 1995 la regii autonome şi societãţi comerciale cu capital majoritar de stat este constituţionalã.
2. Prezenta decizie se comunica Preşedintelui României şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deliberarea a avut loc la data de 20 iunie 1995 şi la ea au participat: Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Antonie Iorgovan, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof.univ.dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Doina Sulivan
----------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
