Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE Nr. 64 din 20 iunie 1995 cu privire la constitutionalitatea Legii privind ajutorul social
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, la 30 mai 1995, de cãtre 91 de deputaţi, şi anume: Karoly Kerekes, Alexandru Konya Hamar, Ioan Nemeth, Iosif Alfred Mazalik, Ferenc Asztalos, Istvan Antal, Jolt Zoltan Fekete, Benedek Nagy, Akos Birtalan, Ludovic Rakooczi, Ervin Zoltan Szekely, Iuliu Vida, Matei Barna Elek, Francisc Pecsi, Gheorghe Tokay, Eugen Matis, Imre Andras, Attila Varga, Iosef Nandor Nemenyi, Arpad-Francisc Marton, Francisc Baranyi, Ion Diaconescu, Gabriel Tepelea, Mircea Ciumara, Gheorghe Cristea, Barbu Pitigoi, Florian Ion-Angelo, Radu Livezeanu, Gavril Dejeu, Mircea Ioan Popa, Sorin Victor Lepsa, Mircea-Mihai Munteanu, Mihail Bucur, Ion Cornita, Vasile Gheorghe Pop, Victor George Stanescu, Petre Dugulescu, Viorel Pavel Costel Paunescu, Emil Teodor Popescu, Mihail Nica, Valentin Vasilescu, Horia Radu Pascu, Teodora Bertzi, Ioan Ghise, Alexandru Athanasiu, Dorel Coc, Ioan Sorin Marinescu, Smaranda Dobrescu, Ioan Strachinaru, Vasile Mandroviceanu, Alexandru Brezniceanu, Ştefan Ilie, Corneliu-Constantin Ruse, Emil Boros, Laszlo Zsigmond, Paula-Maria Ivanescu, Ion Muresan, Remus-Constantin Opris, Otto-Ernest Weber, Emil Livius Nicolae Puţin, Teodor Vintilescu, Sorin Pantis, Octavian Bot, George Crin Antonescu, Laurentiu Romulus Ioan Jorca, Corneliu Dorin Gavaliugov, Teodor Luputiu, Gheorghe Todut, Victor Bostinaru, Gheorghe Tarna, Dragos Enache, Constantin Arhire, Vasile Popovici, Gheorghe Gorun, Lazar Madaras, Laurentiu Priceputu, Constantin Şerban Rãdulescu-Zonner, Ioan Victor Pica, Calin Emil Anastasiu, Liviu Neculai Marcu, Adriean Videanu, Georgica Alexandrache, Nestor Calin, Mircea Popescu, Ion Dinu, Constantin Ionescu, Iuliano Valentin, Constantin Gheorghe Avramescu, Varujan Vosganian şi Ladislau Borbely, cu neconstituţionalitatea prevederilor art. 23 din Legea privind ajutorul social. De asemenea, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, la data de 31 mai 1995, de cãtre 25 de senatori, şi anume: Dan Constantin Vasiliu, Mircea Boulescu, Cristian Dumitrescu, Ioan Turlacu, Andrei Tugulea, Dumitru Mugurel Ceraceanu, Ovidiu Popescu, Mihail Iurcu, Ştefan-Traian Mocuta, Vasile Strimbu, Alexandru Paleologu, Dumitru Calueanu, Nicolae Manolescu, Ştefan Radoff, Vasile Vetisanu, Ioan-Paul Popescu, Emilian Buzica, Tiberiu Vladislav, Constantin Moiceanu, Sabin Ivan, Ionel Aichimoaie, Sorin Adrian Vornicu Nichifor, Constantin Ticu Dumitrescu, Ioan Manea şi Matei Boila, cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor aceluiaşi text de lege. La 1 iunie 1995, un numãr de 32 de senatori, şi anume: Alexandru Paleologu, Emilian Buzica, Vasile Radu, Nicolae Manolescu, Ştefan Radoff, Matei Boila, Ioan Manea, Andrei Tugulea, Constantin Moiceanu, Lajos Magyari, Zoltan Hosszu, Denes Seres, Gabor Kozsokar, Peter Constantin Buchwald, Bela Marko, Dumitru Calueanu, Emil Negrutiu, Mihail Buracu, Karoly Ferenc Szabo, Nistor Badiceanu, Adrian Sirbu, Valentin Corneliu Gabrielescu, Constantin Ticu Dumitrescu, Tiberiu Vladislav, Sabin Ivan, Mihail Iurcu, Mircea Boulescu, Ioan Turlacu, Traian Ştefan Mocuta, Vasile Strimbu, Dumitru Mugurel Ceraceanu şi Radu Ceontea au sesizat Curtea Constituţionalã cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 şi art. 23 din Legea privind ajutorul social. Curtea Constituţionalã, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata ca este competenta sa soluţioneze cele trei sesizãri, care s-au înaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În toate cele trei sesizãri se arata ca instituirea, prin art. 23 din legea atacatã, a unei taxe de trecere a frontierei este neconstitutionala pentru urmãtoarele motive: - în proiectul de lege transmis de Guvern cãtre Senat nu a existat nici o propunere de instituire a acestei taxe, ea aparind doar în urma dezbaterilor din Camera Deputaţilor; ca atare, însuşi Guvernul, cãruia îi aparţine initiativa legislativã, a considerat ca îi sunt asigurate sursele financiare necesare pentru plata ajutorului social, însã, pe parcurs, cu prilejul dezbaterilor din Camera Deputaţilor, şi-a insusit ideea readucerii în legislaţie a acestei taxe, dupã ce Curtea Constituţionalã constatase, prin deciziile nr. 71/1993 şi nr. 75/1994, ca aceasta taxa reprezintã un impediment de ordin financiar în exerciţiul dreptului la libera circulaţie prevãzut de art. 25 alin. (1) din Constituţie; - textul din lege criticat instituie o restrictie, avînd caracter permanent şi de principiu, a dreptului la libera circulaţie; - totodatã, taxa reprezintã un impediment financiar în exercitarea dreptului la libera circulaţie, care nu se justifica în sensul aceleiaşi dispoziţii constituţionale; - conform art. 49 alin. (1) din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau libertãţi poate fi restrîns numai dacã se impune, dupã caz, pentru apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor etc.; cum aceasta enumerare este limitativa, ea nu este susceptibilã de extindere; - precizarea din acelaşi text constituţional "dupã caz" semnifica faptul ca între temeiul constituţional concret, pe de o parte, şi mãsura de restringere a exerciţiului unui drept, pe de alta parte, trebuie sa existe o interdependenta, o interconditionare care, în cazul de fata, nu exista; - taxa constituie o mãsura adoptatã cu eludarea principiului proportionalitatii prevãzut de art. 49 alin. (2) din Constituţie; - instituirea taxei este contrarã principiului asezarii juste a sarcinilor fiscale prevãzut de art. 53 alin. (2) din Constituţie, întrucît reprezintã o sarcina fiscalã intemeiata pe simplul exerciţiu al unui drept constituţional, fãrã a fi justificatã în nici un fel de o prestaţie a unei autoritãţi publice; - la adoptarea acestei legi nu s-a ţinut seama de Convenţia-cadru pentru protecţia minoritãţilor naţionale, ratificatã prin Legea nr. 33/1995, care prevede angajamentul ferm al statelor membre ale Consiliului Europei de a nu aduce atingere dreptului persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale de a stabili şi a menţine contacte libere şi paşnice, peste frontiere, cu persoane care se afla în mod legal în alte state, îndeosebi cu acelea cu care au în comun identitatea etnicã, culturalã, lingvistica sau religioasã ori patrimoniul cultural, şi sa nu aducã atingere dreptului aceloraşi persoane de a participa la activitãţile organizaţiilor neguvernamentale atît la nivel naţional, cît şi internaţional. - în sfîrşit, ca aceasta restringere a unui drept fundamental garantat de Constituţie ar deveni un precedent nedorit, mai ales ca, anterior, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat în sensul sesizarilor de fata şi, ca atare, la identitate de cauza se impune aceeaşi soluţie. În sesizarea grupului de 33 de senatori sunt atacate, pe lîngã dispoziţiile art. 23 din lege, şi cele ale art. 6, pe considerentul ca acestea ar contraveni art. 45 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit cãrora copiii şi ţinerii se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenta în realizarea drepturilor lor şi ca statul acorda alocaţii de stat pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori handicapat. Astfel fiind, alocaţia de stat pentru copii se acorda pe baza dreptului subiectiv al acestora, indiferent de starea patrimonialã şi de veniturile familiei, deci ea ar trebui exclusa din suma veniturilor totale ale familiilor care se ia drept baza pentru calculul valorii ajutorului social. În temeiul art. 19 din Legea nr. 47/1992, sesizãrile au fost comunicate preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul sau de vedere, preşedintele Camerei Deputaţilor arata urmãtoarele: - art. 23 din lege stabileşte cadrul juridic pentru constituirea surselor financiare necesare plãţii ajutorului social conceput ca o incontestabila mãsura de ocrotire socialã, în considerarea obligaţiilor ce revin statului de a lua mãsurile ce se impun pentru creşterea calitãţii vieţii cetãţenilor; potrivit art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituţie; dispoziţiile criticate nu sunt cu nimic contrare practicii anterioare a Curţii Constituţionale, deoarece destinaţia taxei (constituirea unor fonduri vizind unele mãsuri de protecţie socialã) este precis determinata - şi nu generic - respectiv, alimentarea surselor necesare plãţii ajutorului social; - perceperea taxei nu este nicidecum permanenta, cum se susţine într-una dintre sesizãri, fiind limitatã la anul 1995; - instituirea taxei de trecere a frontierei nu contravine art. 53 din Constituţie, deoarece, prin plata ei, cetãţenii care cãlãtoresc în strãinãtate contribuie la cheltuielile publice ale statului în domeniul ocrotirii sociale; - faptul ca Guvernul nu a prevãzut iniţial aceasta sursa de finanţare nu are nici o relevanta; legea este un act al Parlamentului, care exprima vointa suverana a acestuia, astfel încît nu are nici o importanta paternitatea legislativã a propunerii în final înscrisã în lege; - nici pretinsa încãlcare a principiului proportionalitatii, prevãzut de art. 49 din Constituţie, nu se dovedeşte intemeiata, pentru ca raportarea taxei la costul unei cãlãtorii în strãinãtate reprezintã practic un procent infim (mai puţin de 1% din valoarea acesteia), aceasta fãrã a mai lua în seama alte taxe(pasaport, asigurare etc.), care niciodatã nu au fost reclamate ca neconstituţionale; - este de subliniat şi faptul ca ajutorul social este suportat în cea mai mare parte de la bugetul asigurãrilor sociale de stat şi numai în cazul cînd acesta ar fi neîndestulãtor s-ar apela la taxele respective; - cît priveşte art. 6 din lege, textul nu incalca nici un drept constituţional al copilului, incluzind în veniturile familiei din care care face parte valoarea alocaţiei de stat ce-i este destinatã. În punctul sau de vedere, preşedintele Senatului a arãtat ca sesizãrile sunt neintemeiate, pentru urmãtoarele motive: - libera circulaţie nu este un drept absolut şi nici vreun privilegiu al unei categorii de persoane; - taxa de trecere a frontierei nu incalca dreptul la libera circulaţie, ea fiind instituitã printr-o lege: or, însuşi textul art. 25 din Constituţie prevede ca "...legea stabileşte condiţiile de exercitare a acestui drept"; - sumele stabilite drept taxe sunt foarte mici comparativ cu cheltuielile de deplasare în strãinãtate, de ordinul sutelor de mii, iar, pe de alta parte, exista şi altfel de cheltuieli impuse de asemenea deplasãri (taxe de viza, de asigurare, de pasaport etc.) cu privire la care nimeni n-a obiectat vreodata ca ar fi impedimente care ar îngrãdi dreptul la libera circulaţie, la fel ca şi în cazul taxelor percepute pentru utilizarea cãilor de circulaţie, despre care nu s-a susţinut niciodatã ca ar fi neconstituţionale; - toate locurile de trecere a frontierei implica cheltuieli mari legate de dotãri suplimentare, noi puncte de trecere etc.; parţial, la acoperirea acestor cheltuieli contribuie şi aceasta taxa; - cît despre faptul ca astfel de taxe ar impiedica exerciţiul drepturilor ce revin minoritãţilor naţionale, se opineaza ca instituirea unui regim special în acest sens ar insemna un privilegiu care ar incalca grav egalitatea în drepturi a cetãţenilor. - caracterul echitabil al taxei respective decurge şi din faptul ca anumite categorii de persoane, a cãror deplasare în strãinãtate se întemeiazã pe justificate ratiuni, sunt scutite, potrivit art. 25 din lege, de plata acestei taxe; - relativ la art. 6, se arata ca este de necontestat apartenenţa copilului minor, titular de alocatie de stat, la familia de care aparţine şi, prin urmare, venitul respectiv nu poate fi exclus din suma globalã a tuturor veniturilor ce revin familiei, în vederea calculãrii ajutorului social cuvenit, nici un text constituţional nefiind încãlcat prin dispoziţiile legale cuprinse în art. 6 din lege. În punctul de vedere al Guvernului se arata, de asemenea, ca sesizãrile sunt neintemeiate, deoarece: - prin lege nu s-a urmãrit instituirea, cu caracter de principiu, a unei taxe definitive, ci doar temporar, pentru anul 1995, şi numai în considerarea unei incontestabile mãsuri de protecţie a persoanelor defavorizate - ajutorul social -, în temeiul principiului solidaritãţii sociale, caracteristic oricãrui stat care se preocupa de nivelul de trai al cetãţenilor sãi; - nici o prevedere a legii nu restringe dreptul la libera circulaţie; nu exista mãsuri de neeliberare a paşapoartelor sau de alta natura care sa vizeze un astfel de obiectiv; - nu este încãlcat nici art. 53 din Constituţie, plata taxei de trecere a frontierei fiind, dimpotriva, o modalitate prin care cetãţenii contribuie la cheltuielile publice impuse de ajutorarea categoriilor defavorizate ale populaţiei; - taxele respective, raportate la salariul mediu pe economie (261.000 lei) au un caracter neinsemnat: 5,7% pentru suma de 15.000 lei şi 1,9% pentru cea de 5.000 lei, fapt care explica, de altfel, frecventa constanta a deplasarilor în strãinãtate în perioada în care taxa a fost perceputã; - cerinţele proportionalitatii nu sunt nici ele incalcate, pentru ca mãsura luatã nu este disproportionata în lumina scopului social urmãrit, cu atît mai justificat în actuala perioada de tranzitie pe care o parcurge ţara şi dificultãţile pe care le intimpina familiile cu venituri reduse, date fiind resursele bugetare existente; - nu este nevoie de nici o contraprestatie la o astfel de mãsura, în cauza fiind exclusiv un obiectiv social declarat chiar în primul articol al legii, deşi persoanele care cãlãtoresc în strãinãtate beneficiazã de o serie de servicii (vamale, consulare etc.) care se încadreazã în categoria cheltuielilor publice destinate tuturor cetãţenilor şi care nu pot fi asigurate numai pe seama taxei de pasaport; - cît priveşte discriminarea minoritãţilor naţionale, ea nu are nici un temei, pentru ca mãsura de percepere a taxei are caracter general, nevizind în vreun fel o anumitã parte a populaţiei; - în legatura cu art. 6, se arata ca entitatea la care se raporteazã legea în vederea acordãrii ajutorului social este familia şi este şi firesc sa fie luate în calcul toate veniturile acesteia, inclusiv alocaţia de stat pentru copii; - cît priveşte excepţiile de la aceasta regula (bursele de merit ale elevilor şi studenţilor şi ajutoarele acordate sotiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu), ele se justifica prin natura lor deosebita; caracterul de venituri cu semnificatie de adevãrate recompense pentru performanţe deosebite în activitatea de învãţãmînt (primul caz) şi situaţia deficitara evidenta a veniturilor familiei celor plecaţi sa satisfacã stagiul militar (al doilea caz). Întrucît sesizãrile privesc neconstituţionalitatea aceleaşi legi, Curtea a decis conexarea lor.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ, avînd în vedere cele trei sesizãri de neconstituţionalitate primite, punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, precum şi legea ce face obiectul controlului de constitutionalitate raportatã la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele: 1. Cu privire la neconstituţionalitatea art. 6 alin. (1) În cuprinsul prevederilor art. 6 alin. (1) se reglementeazã componenta venitului net lunar al fiecãrei familii, în raport cu care se stabileşte cuantumul ajutorului social, deoarece art. 4 prevede ca valoarea acestuia este echivalenta cu diferenţa dintre sumele prevãzute la art. 3 (81.000 lei pentru familiile formate din 2 persoane, 113.000 lei pentru familiile formate din 3 persoane, 142.000 lei pentru familiile formate din 4 persoane, 169.000 lei pentru familiile formate din 5 persoane şi cîte 25.000 lei pentru fiecare alta persoana care face parte din familie) şi venitul lunar net al familiei respective. Acest venit lunar cuprinde toate veniturile pe care membrii familiei le realizeazã, precum şi ajutoare şi indemnizaţii cu caracter permanent, acordate potrivit legii, cu excepţia burselor de merit pentru elevi şi studenţi şi a ajutorului care se acorda sotiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu. Într-una dintre sesizãri se susţine ca ar fi trebuit exceptatã alocaţia de stat pentru copii, ca fiind expresia unui drept subiectiv distinct al acestora, indiferent de starea patrimonialã şi de veniturile familiei, deoarece prin includerea acestei alocaţii se incalca art. 45 din Constituţie care asigura un regim special de protecţie a copiilor şi tinerilor. În primul rind, includerea alocaţiei de stat pentru copii între veniturile familiilor din care aceştia fac parte nu aduce nici o atingere dispoziţiilor de ocrotire specialã constituţionalã, consacrate în art. 45 precitat, critica fiind lipsitã astfel de unicul suport constituţional invocat. În adevãr, potrivit acestor prevederi constituţionale, statul acorda alocaţii de stat pentru copii, precum şi alte forme de protecţie socialã. Or, faptul ca aceasta alocatie este inclusã printre veniturile familiilor din care copiii fac parte, pentru stabilirea plafonului valoric al ajutorului social, nu afecteazã cu nimic nici existenta, nici destinaţia acestor alocaţii care rãmîn neschimbate. Asadar, prevederile art. 6 din lege nu se pot afla, în vreun fel, în conflict cu dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Constituţie. În al doilea rind, nementionarea acestei alocaţii între veniturile exceptate de la includerea lor în totalul celor realizate de familiile avute în vedere de lege reprezintã expresia unei optiuni exclusive a legiuitorului în materia delimitãrii acelor venituri considerate ca permanente şi semnificative pentru stabilirea venitului net lunar al fiecãrei familii. Exceptarile respective au în vedere fie o valoare de recompensa pentru eforturi deosebite în procesul de învãţãmînt, fie situaţia deficitara, temporarã, în care se afla sotiile celor care-şi satisfac serviciul militar obligatoriu, asa dupã cum Guvernul a justificat prin punctul sau de vedere. În al treilea rind, cenzurarea acestei optiuni pe calea controlului de constitutionalitate nu este cu putinta. În adevãr, potrivit competentei stabilite prin Constituţie şi prin legea sa organicã de funcţionare, Curtea Constituţionalã nu dispune de atribuţii care sa-i permitã repararea unor posibile omisiuni ale legiuitorului, pentru ca, într-o asemenea situaţie, el s-ar substitui organului unic legiuitor al tarii, care este Parlamentul, devenind un legislator pozitiv; or, acest lucru este inadmisbil în sistemul nostru constituţional. 2. Cu privire la neconstituţionalitatea art. 23 Legea privind ajutorul social, criticata prin sesizãrile de fata, prevede la art. 23 urmãtoarele: "În vederea constituirii surselor necesare acoperirii dreptului de ajutor social prevãzut de prezenta lege, în anul 1995 se instituie taxa de trecere a frontierei pentru cetãţenii romani care se deplaseaza în strãinãtate în scop turistic sau personal. Taxa prevãzutã la alin. (1) se stabileşte la nivelul de 15.000 lei pentru fiecare ieşire din ţara şi, respectiv, 5.000 lei, în cazul micului trafic de frontiera". Principalele critici aduse acestui text se întemeiazã pe prevederile art. 25, 49 şi 53 din Constituţie, avîndu-se în vedere practica în materie a Curţii Constituţionale, exprimatã prin deciziile nr. 71/1993, 75/1994 şi 139/1994 ale acesteia. Potrivit art. 25 din Constituţie, dreptul la libera circulaţie în ţara şi în strãinãtate, este garantat, legea stabilind condiţiile realizãrii acestui drept. Art. 49 stabileşte ca exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrîns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a molarei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrîngerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii. În sfîrşit, potrivit art. 53, cetãţenii au obligaţia sa contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, iar sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale. Interpretind aceste texte constituţionale, prin cele trei decizii citate mai sus, cuprinzînd referiri la caracterul constituţional al taxei de trecere a frontierei, Curtea Constituţionalã a reţinut, în esenta, ca aceasta taxa este constituţionalã numai dacã nu a urmãrit stînjenirea financiarã a dreptului la libera circulaţie, ci exclusiv un obiectiv social, şi anume ajutorarea familiilor şi persoanelor cu venituri scãzute, aceasta mãsura justificindu-se doar prin existenta temporarã a unei situaţii excepţionale, din cauza lipsei unor fonduri bugetare, ca instituirea acestei taxe poate fi consideratã proporţionalã cu situaţia care a determinat-o numai în cazul cînd perceperea ei se face în considerarea unui drept de protecţie social concret, existent în dreptul pozitiv, cãci altfel dreptul la libera circulaţie ar fi grav afectat. În adevãr, asa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 139/1994, nu s-ar putea retine ca restrîngerea exerciţiului unui drept (cel de libera circulaţie) este proporţionalã cu situaţia care a determinat-o dacã aceasta restringere a fost instituitã în perspectiva unei mãsuri de protecţie socialã, practic nedefinita şi avînd ca finalitate - prin permanenta şi caracterul ei de principiu - instituirea, în realitate, a unei resurse suplimentare de alimentare a fondurilor destinate bugetului asigurãrilor sociale de stat. În aceste condiţii ar fi afectate deopotrivã şi dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie, pentru ca nu s-ar mai putea susţine ca, în cauza, ar opera o justa aşezare a sarcinilor fiscale ce revin contribuabililor pentru suportarea cheltuielilor publice. Dispoziţiile art. 23 din Legea privind ajutorul social nu contravin nici prevederilor constituţionale citate mai sus, nici practicii constante a Curţii Constituţionale. Astfel, sub raportul dreptului pozitiv, situaţia este precis delimitata în raport cu cele anterioare, pentru ca legea de fata, în întregime, instituie o forma concretã de protecţie socialã, denumita ajutor social. Prin art. 1 se precizeazã ca destinatarii acesteia sunt familiile şi persoanele singure, fãrã venituri sau cu venituri mici. Scopul legii este ajutorarea acestora în funcţie de anumite plafoane valorice de venit şi în raport cu numãrul membrilor familiei, respectiv pe baza unor criterii obiective. Legea reglementeazã procedura de stabilire a dreptului la ajutorul social, obligaţia beneficiarilor de a stãrui pentru încadrarea lor în munca, dacã este cazul, cu sancţiuni atunci cînd se incalca aceste obligaţii. Ca atare, era necesar şi firesc sa se urmãreascã şi stabilirea surselor financiare necesare, în condiţiile în care, dupã cum arata Guvernul, bugetul de stat pe anul 1995 era deja aprobat şi nu putea asigura în totalitate aceste resurse. Aceasta cerinta era acoperitã prin prevederile art. 21 din lege, care stabilesc ca fondurile necesare plãţii ajutorului social se suporta din bugetele locale ale unitãţilor administrativ-teritoriale, din veniturile proprii şi din sumele defalcate, cu aceasta destinaţie, din bugetul de stat. Dat fiind însã nivelul acestor resurse, art. 23 - criticat prin sesizãrile de fata - prevede ca, în vederea constituirii surselor necesare acoperirii dreptului de ajutor social, se instituie taxa de trecere a frontierei în anul 1995 pentru cetãţenii romani care se deplaseaza în strãinãtate în scop turistic sau personal, nivelul taxelor fiind cel arãtat mai sus. Potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţie, România este un stat de drept, democratic şi social, în care libera dezvoltare a personalitãţii umane şi dreptatea sunt garantate. În acest scop, art. 43 prevede ca statul este obligat sa ia mãsuri de natura sa asigure cetãţenilor un nivel de trai decent, iar art. 134 alin. (2) lit. f) reglementeazã obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calitãţii vieţii. Aceasta preocupare trebuie sa-şi gãseascã corespondenta în mãsuri concrete privitoare la categoriile populaţiei cu venituri modeste, afectate, în principal, de costurile sociale ale actualei perioade de tranzitie. O asemenea mãsura o constituie instituirea ajutorului social pe care, chiar în debutul legii, art. 1 alin. (2) o caracterizeazã ca întemeindu-se pe principiul solidaritãţii sociale. În aceste condiţii, prevederile art. 53 din Constituţie nu fac decît sa reflecte aceste realitati şi cerinţe, reglementind obligaţia pentru cetãţeni de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice, sistemul legal de impuneri trebuind sa asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale. Pe de alta parte, statul este obligat sa asigure întocmirea unui buget care sa se întemeieze pe satisfacerea nevoilor economice şi sociale ale tarii, pornind de la resursele ce pot fi utilizate în scopul alimentarii lui pe cãile cele mai potrivite. Or, o asemenea exigenta este în funcţie de posibilitãţile reale ale societãţii, cît şi de existenta unor prioritati care se invedereaza cu necesitate într-un context economic şi social anumit. Concilierea unor prioritati de ordin social, pe fondul unor posibilitãţi bugetare limitate, poate genera desigur, situaţii conflictuale, în planul respectãrii drepturilor şi libertãţilor constituţionale ce revin cetãţenilor. Este de necontestat ca, asa dupã cum s-a reţinut, instituirea taxei de trecere a frontierei a fost afectatã unui scop social, dar acest lucru nu trebuie sa se facã prin sacrificarea sau compromiterea unui drept fundamental, care este cel de libera circulaţie, consfintit prin prevederile art. 25 din Constituţie. Din acest motiv, prevederile Legii privind ajutorul social sunt astfel redactate încît previn o asemenea grava afectare a acestui drept, conţinînd norme care asigura, în acelaşi timp, respectarea principiului proportionalitatii cuprins în prevederile art. 49 alin. (2) din Constituţie. În acest sens, stînjenirea dreptului de libera circulaţie nu se realizeazã în considerarea unor drepturi generice, practic nedefinite, ci în perspectiva afectãrii, pentru o perioada anume, a taxei respective destinate a contribui la alimentarea resurselor financiare insuficiente, legate de satisfacerea unui drept concret privind ajutorul social expres reglementat prin aceasta lege. Ca urmare, nu s-ar mai putea susţine ca restrîngerea instituitã prin aceasta taxa este nedeterminabila, prin imposibilitatea raportarii ei la o situaţie anumitã care a necesitat introducerea ei. Mai mult, dupã cum rezulta din prevederile art. 23 din lege, aplicarea acestei taxe are o destinaţie precisa: alimentarea surselor necesare acoperirii acestui drept (de ajutor social) în anul 1995, deci cu caracter temporar, ca urmare a situaţiei existente în aceasta perioada în finanţele tarii. În ce priveşte art. 53 din Constituţie, nu s-ar putea susţine ca introducerea acestei taxe, prin nivelul ei mai mult decît moderat, ar afecta cu adevãrat justa aşezare a sarcinilor fiscale. Cît priveşte faptul ca prin introducerea acestei taxe s-ar afecta drepturile persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale, care astfel îşi vad împiedicatã posibilitatea de a stabili şi menţine contacte libere şi paşnice cu persoane cu care au în comun identitatea etnicã, culturalã, lingvistica ori religioasã, se retine ca instituirea taxei nu se înscrie în nici o perspectiva discriminatorie, fiind suportatã deopotrivã de toţi cetãţenii, fãrã deosebire de naţionalitate. Ca atare, cetãţenilor romani aparţinînd minoritãţilor naţionale le revin, deopotrivã, aceleaşi obligaţii ca şi cetãţenilor de naţionalitate romana. Dacã s-ar proceda altfel, s-ar institui un privilegiu pentru persoanele aparţinînd acestei minoritãţi, care n-ar fi contrar numai prevederilor art. 16, privind egalitatea cetãţenilor în fata legii, ci şi celor ale art. 6 alin. (2) din Constituţie potrivit cãruia mãsurile de apãrare şi de dezvoltare a identitãţii persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale trebuie sa fie conforme cu principiile de egalitate şi nediscriminare în raport cu ceilalţi cetãţeni romani. Este de remarcat, de altfel, ca scutirile, justificate, de plata acestei taxe - enumerate la art. 24 - sunt aplicabile în aceleaşi condiţii şi cetãţenilor aparţinînd minoritãţilor naţionale, care se bucura astfel de acelaşi tratament cu ceilalţi cetãţeni ai tarii. Cît despre faptul ca nu ar exista o interdependenta între dreptul afectat şi mãsura de restringere, ea nu numai ca exista, întemeindu-se pe prevederile art. 53 alin. (2) din Constituţie, dar constituie chiar fundamentul dispoziţiilor art. 23 din Legea privind ajutorul social. Interconditionarea invocatã consta în faptul ca, pentru anul 1995, în considerarea unei situaţii speciale de ordin financiar se instituie o contribuţie la fondul de alimentare a unei forme de protecţie socialã, expresie a dreptului cetãţenilor la un nivel de trai decent prevãzut la art. 43 din Constituţie. Sub acest aspect, se retine ca destinaţia taxei de trecere a frontierei nu poate fi decît aceea a alimentarii acelui fond şi nicidecum alta; Curtea nu-şi poate însuşi teza cuprinsã în unele puncte de vedere primite, potrivit cãrora contraprestatia corelativa taxei s-ar materializa în efectuarea unor cheltuieli legate de asigurarea materialã a bunului mers al activitãţilor legate de traficul internaţional (amenajarea punctelor de trecere a frontierei, vamuirea, probleme consulare etc.), pentru ca aceasta destinaţie nu numai ca ar afecta în mod nejustificat dreptul la libera circulaţie, dar ar contraveni insesi scopurilor şi ratiunilor care au determinat instituirea contribuţiei respective. În sfîrşit, faptul ca aceasta taxa nu figura în proiectul legislativ înaintat Senatului, ea aparind dupã dezbaterile din Camera Deputaţilor, nu are nici o relevanta sub raport constituţional. Curtea Constituţionalã examineazã obiecţiile de constitutionalitate cu care este sesizatã, potrivit prevederilor legilor, asa cum au fost ele votate de cãtre Parlament. Sub acest aspect este irelevant cine şi cînd a formulat completarea sau modificarea proiectelor legislative respective, ci doar dacã se poate retine ca prevederile lor, în forma finala, sunt contrare Constituţiei. Or, nici din acest punct de vedere nu se poate retine vreo încãlcare a legii fundamentale a tarii, date fiind cele constatate mai sus cu privire la constituţionalitatea taxei de trecere a frontierei, în condiţiile reglementãrii ei prin Legea privind ajutorul social.
Avînd în vedere considerentele expuse, vazind şi dispoziţiile art. 25 alin. (1), art. 43, art. 49, art. 53 alin. (2), art. 134 alin. (2) lit. f) şi art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 20 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii D E C I D E:
Constata ca dispoziţiile art. 6 şi ale art. 23 din Legea privind ajutorul social sunt constituţionale. Decizia se comunica Preşedintelui României şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deliberarea a avut loc la data de 20 iunie 1995 şi la ea au participat Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Antonie Iorgovan, Lucian Stingu, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent, Florentina Geangu
---------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
