Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Mihail Constantinescu - preşedinte
Antonie Iorgovan - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent
Pe rol soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), Capitolul II, art. 45 şi art. 46 din <>Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi nr. 94/1992 şi a <>art. 52 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitãţilor economice de stat ca regii autonome şi societãţi comerciale, invocate de piritii : Stanasila Constantin, Pãtraşcu Paul-Emil, Iliescu Lazar, Santo Matei-Mihai şi Florea Vlademir Constantin, în Dosarul nr. 1/1993 al Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi cu care Curtea Constituţionalã a fost sesizatã prin Încheierea din 2 martie 1994 a acestui colegiu.
În susţinerea exceptiei, piritii au arãtat, în esenta, ca expresia "organul suprem" de la <>art. 1 alin. (1) al Legii nr. 94/1992 este neconstitutionala, întrucît nu concorda cu prevederile art. 139 alin. (1) din Constituţie care defineste statutul constituţional al Curţii de Conturi şi situeaza aceasta instituţie deasupra Curţii Supreme de Justiţie, în contradictie cu prevederile art. 125 din Constituţie. Din aceasta cauza se susţine ca este încãlcat şi art. 24 din Constituţie privind dreptul de apãrare. Totodatã, se considera ca prevederile Capitolului II din legea organicã a Curţii de Conturi afecteazã ideea de justiţie, posibilitãţile de apãrare şi de aflare a adevãrului şi ca art. 45 şi 46 din aceeaşi lege sunt contrare principiului constituţional al liberului acces la justiţie, prevãzut de art. 21 al legii fundamentale. În ceea ce priveşte <>art. 52 din Legea nr. 15/1990 , care reglementeazã sistemul de reparaţii prin balante materiale, se apreciazã ca aceasta prevedere este contrarã art. 134 alin. (1) din Constituţie potrivit cãruia economia României este o economie de piata.
Colegiul jurisdicţional, exprimindu-şi opinia - în temeiul <>art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 -, considera ca excepţiile invocate sunt neintemeiate, deoarece noţiunea de "organ suprem" de la <>art. 1 alin. (1) al Legii nr. 94/1992 urmãreşte sa asigure independenta Curţii de Conturi în exercitarea atribuţiilor sale, deşi funcţioneazã pe lîngã Parlament. De aceea, sensul notiunii de "organ suprem" este acela al unicitatii Curţii de Conturi prin dubla ei calitate de organ de control financiar şi de jurisdicţie financiarã, astfel încît competenta acesteia nu este deasupra competentei Curţii Supreme de Justiţie, nu lezeaza dreptul la apãrare, prevãzut de art. 24 din Constituţie şi nici nu impieteaza asupra principiului liberului acces la justiţie, prevãzut de art. 21 al legii fundamentale.
În ce priveşte <>art. 52 din Legea nr. 15/1990 , Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi opineaza ca aceasta prevedere nu este contrarã dispoziţiilor art. 134 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia economia României este o economie de piata, ţinînd seama de alin. (2) lit. a) şi b) ale acestui articol, care prevede ca statul trebuie sa asigure libertatea comerţului dar în condiţii de concurenta loiala, cu protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã şi fãrã eludarea competitiei.
În temeiul <>art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 s-au solicitat punctele de vedere ale celor doua Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.
În punctul sau de vedere, Guvernul considera ca excepţiile de neconstituţionalitate nu pot fi promovate, deoarece expresia "organ suprem" de la <>art. 1 alin. (1) al Legii nr. 94/1992 nu situeaza Curtea de Conturi deasupra Curţii Supreme de Justiţie, ci semnifica doar ca ea este unica instituţie de stat competenta sa exercite controlul financiar şi jurisdicţia financiarã, în concordanta cu conţinutul şi finalitatea ce revin acestei instituţii. De aceea se arata ca atît în raport cu dispoziţiile constituţionale, cît şi cu cele ale <>Legii pentru organizarea judecãtoreascã, nr. 92/1992 , "Curtea de Conturi nu face parte din sistemul organelor judecãtoreşti, ci constituie o instituţie aparte, unica, cu dubla activitate, de control financiar şi jurisdicţie financiarã". Se arata de asemenea, ca activitatea de jurisdicţie nu este subordonata structurilor de conducere administrativã, astfel încît nu este afectatã independenta judecãtorilor ce alcãtuiesc instanţele Curţii de Conturi. Cu privire la <>art. 52 din Legea nr. 15/1990 , Guvernul considera ca dispoziţia respectiva nu este contrarã art. 134 alin. (1) din Constituţie, deoarece reprezintã un regim tranzitoriu, în temeiul cãruia agenţii economici sunt obligaţi sa execute sarcinile de livrare stabilite prin balantele întocmite, fãrã ca aceasta sa reprezinte o negare a principiilor economiei de piata.
Cele doua Camere ale Parlamentului nu şi-au comunicat punctele lor de vedere.
Examinînd excepţiile de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã, Curtea Constituţionalã constata ca, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituie şi al <>art. 23 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992 , este competenta sa le soluţioneze. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 25 mai 1994, cu participarea Ministerului Public, a pãrţilor care au invocat excepţia şi a intervenientului - Ministerul Apãrãrii Naţionale -, fiind consemnate în încheierea de la acea data, iar pronunţarea s-a aminat pentru data de 2 iunie 1992.
Fata de cele arãtate,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
ţinînd seama de excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, de opinia Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi, de punctul de vedere al Guvernului, de raportul judecãtorului-raportor şi de susţinerile pãrţilor, precum şi de dispoziţiile constituţionale invocate şi ale <>Legii nr. 94/1992 şi <>Legii nr. 15/1990 , care fac obiectul controlului, retine urmãtoarele:
Potrivit art. 139 alin. (1) din Constituţie, Curtea de Conturi exercita controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, exercitind, în condiţiile legii, şi atribuţii jurisdicţionale.
Articolul 1 alin. (1) teza I din <>Legea organicã a Curţii de Conturi, nr. 94/1992 , prevede urmãtoarele: "Curtea de Conturi este organul suprem de control financiar şi de jurisdicţie în domeniul financiar şi funcţioneazã pe lîngã Parlamentul României".
Excepţia de neconstituţionalitate vizeazã noţiunea de "organ suprem", întrucît nu se regaseste în prevederile art. 139 alin. (1) din Constituţie şi, în ceea ce priveşte activitatea de jurisdicţie, este în contradictie cu prevederile constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie, la dreptul de apãrare şi la înfãptuirea justiţiei de cãtre Curtea Suprema de Justiţie şi celelalte instanţe judecãtoreşti, potrivit art. 21, art. 24 şi art. 125 din Constituţie.
Din însuşi conţinutul exceptiei de neconstituţionalitate rezulta ca este contestat caracterul de organ suprem al Curţii de Conturi în activitatea jurisdicţionalã. Deci aceasta caracterizare nu este contestatã în ceea ce priveşte activitatea administrativã de control financiar. Caracterul de "organ suprem" al Curţii de Conturi în domeniul controlului financiar nu este neconstitutional, întrucît nu vine în conflict cu nici o prevedere constituţionalã şi corespunde faptului ca, în exercitarea atribuţiilor sale, Curtea de Conturi controleazã şi modul de realizare a atribuţiilor prevãzute de lege în sarcina celorlalte organe de control financiar ale statului, cum sunt cele ale Ministerului Finanţelor.
În ceea ce priveşte activitatea de jurisdicţie însã, art. 139 alin. (1) din Constituţie a prevãzut numai ca, în condiţiile legii, Curtea de Conturi exercita şi atribuţii jurisdicţionale.
Din acest punct de vedere deci, activitatea sa nu are un caracter suprem, iar prevederile <>art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 nu sunt în concordanta cu cele ale art. 139 alin. (1) din Constituţie.
În opinia Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi şi a Guvernului se susţine ca semnificatia termenului de organ suprem este aceea de unic, care, cu referire la activitatea de jurisdicţie, are în vedere jurisdicţia financiarã.
Dar chiar pornind de la acest punct de vedere, rezulta ca prevederile art. 1 alin. (1) din legea organicã a Curţii de Conturi incalca prevederile art. 21 din Constituţie, referitoare la liberul acces la justiţie. În temeiul acestui principiu, nici o lege nu poate îngrãdi dreptul persoanei de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor sale legitime. Ţinînd seama de prevederile art. 125 din Constituţie, potrivit cãrora justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti, stabilite de lege, rezulta, din coroborarea acestor doua prevederi constituţionale, ca nici o lege nu poate îngrãdi accesul persoanei la jurisdicţia instanţelor judecãtoreşti.
Legea organicã a Curţii de Conturi nu defineste activitatea jurisdicţionalã a acesteia ca fiind aceea a unei instanţe judecãtoreşti. Dimpotriva, asa cum prevede art. 1 alin. (1), aceasta activitate este definitã ca fiind o "jurisdicţie în domeniul financiar". Pe cale de consecinta, rezulta ca jurisdicţia instanţelor Curţii de Conturi este de natura administrativã şi nu judiciarã, astfel încît jurisdicţia financiarã a Curţii este aceea a unui organ administrativ de jurisdicţie, asa cum, de altfel, a opinat şi Guvernul în punctul sau de vedere. În acest sens sunt şi urmãtoarele aspecte:
a) interpretarea sistematica a Constituţiei: activitatea jurisdicţionalã a Curţii de Conturi nu este prevãzutã la Capitolul VI "Autoritatea judecãtoreascã", din Titlul III, ci la Titlul IV "Economia şi finanţele publice";
b) interpretarea statutului legal al judecãtorilor Curţii de Conturi: membrii sectiei jurisdicţionale sunt numiţi de Parlament iar judecãtorii financiari, de Preşedintele României, la propunerea plenului Curţii de Conturi, potrivit art. 103 alin. (1) şi <>art. 105 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 ; rezulta ca acest statut, în ce priveşte actul de numire, este diferit de cel al judecãtorilor ce compun instanţele judecãtoreşti, care, potrivit art. 124 şi art. 133 din Constituţie, sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce constituie o garanţie constituţionalã de baza a regimului de separaţie a puterilor în definirea statutului constituţional al autoritãţii judecãtoreşti; dar şi alte aspecte ale statutului judecãtorilor financiari ai Curţi de Conturi sunt diferite de cel al judecãtorilor de la instanţele judecãtoreşti, cum sunt promovarea, transferarea sau sancţionarea lor care se face de cãtre organele Curţii de Conturi, pe cînd, în cazul judecãtorilor de la instanţele judecãtoreşti, aceste mãsuri pot fi dispuse, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituţie, numai de cãtre Consiliul Superior al Magistraturii ; de aceea magistraţii Curţii de Conturi, care exercita activitatea jurisdicţionalã a acesteia, nu sunt judecãtori, în sensul constituţional al termenului, chiar dacã art. 105 din legea organicã a Curţii de Conturi, cu referire la magistraţii numiţi de Preşedintele României, îi denumeste judecãtori financiari; singura asemãnare este ca ei sunt independenţi şi inamovibili şi ca li se aplica incompatibilitãţile prevãzute de lege pentru judecãtori; dar din însãşi aceasta prevedere a art. 139 alin. (4) din Constituţie, care se referã exclusiv la membrii Curţii de Conturi numiţi de Parlament, rezulta ca statutul lor este similar, dar nu identic, cu cel al judecãtorilor autoritãţii judecãtoreşti; pe cale de consecinta, instanţele Curţii de Conturi, nefiind alcãtuite din judecãtori, în sensul constituţional al termenului, nu constituie instanţe judecãtoreşti, ci organe administrative de jurisdicţie, astfel ca jurisdicţia lor nu poate fi nici suprema şi nici unica, întrucît ar fi contrarã principiului liberului acces la justiţie, prevãzut de art. 21 din Constituţie, şi prevederilor art. 125 ale legii fundamentale, potrivit cãrora justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege;
c) procedura aplicabilã: în activitatea de jurisdicţie a Curţii de Conturi, Codul de procedura civilã constituie dreptul comun, aplicabil în mãsura în care <>Legea nr. 94/1992 nu prevede altfel, potrivit art. 129 din aceeaşi lege; aceasta însã nu poate conduce la concluzia ca instanţele Curţii de Conturi ar fi instanţe judecãtoreşti, de principiu fiindca într-o procedura administrativã, în mãsura în care nu exista reguli specifice acestei proceduri, sunt aplicabile normele de drept comun;
d) poziţia Curţii de Conturi în sfera autoritãţilor publice; asa cum prevede <>art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 , Curtea de Conturi funcţioneazã pe lîngã Parlament, ceea ce implica şi poziţia instanţelor sale jurisdicţionale; este însã una din consecinţele principiului constituţional al separaţiei puterilor ca o autoritate judecãtoreascã nu poate fi organizatã pe lîngã alta autoritate publica, ci numai într-un sistem propriu; de altfel, insesi prevederile capitolului IV din legea organicã a Curţii de Conturi se referã la instanţele Curţii de Conturi, pe care le distinge de instanţele judecãtoreşti, cum ar fi la art. 56, potrivit cãruia conflictele de competenta ivite între instanţele Curţii de Conturi şi instanţele judecãtoreşti se soluţioneazã de Curtea Suprema de Justiţie; aceasta competenta a instanţei supreme nu poate conduce la o alta concluzie, întrucît priveşte soluţionarea unui conflict de competenta între doua categorii de organe de jurisdicţie, ceea ce nu poate avea ca semnificatie ca aceste autoritãţi jurisdicţionale ar fi de aceeaşi natura.
În consecinta, activitatea de jurisdicţie a instanţelor Curţii de Conturi fiind a unui organ de jurisdicţie administrativã, potrivit art. 21 şi 125 din Constituţie, ea este sub controlul jurisdicţional al instanţei de contencios administrativ, astfel ca noţiunea de "organ suprem", cu referire la activitatea jurisdicţionalã a Curţii de Conturi, este neconstitutionala. De altfel, controlul judecãtoresc al jurisdicţiei Curţii de Conturi constituie o caracteristica a legislaţiei româneşti antebelice.
Dupã cum s-a statuat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale, nr. 1/1994, existenta unor organe administrative de jurisdicţie nu poate sa ducã la înlãturarea intervenţiei instanţelor judecãtoreşti, în condiţiile stabilite de lege, sau la limitarea accesului la justiţie. Aceasta consecinta rezulta şi din exigenţele principiului separaţiei puterilor în stat, care, în ce priveşte relaţia dintre administraţia publica şi autoritatea judecãtoreascã, exclude posibilitatea ca un organ al administraţiei publice, chiar cu caracter jurisdicţional, sa se substituie autoritãţii judecãtoreşti. Ca urmare, hotãrîrea organului de jurisdicţie administrativã este supusã controlului judecãtoresc al instanţei de contencios administrativ, iar pãrţilor nu li se poate limita exercitarea acestui drept, consfintit de prevederile art. 21 din Constituţie.
Pe cale de consecinta, dupã epuizarea gradelor de jurisdicţie în cadrul Curţii de Conturi, dreptul constituţional al pãrţilor de a fi judecate de cãtre o instanta judecãtoreascã constituie o garanţie constituţionalã institutionalizata a drepturilor, libertãţilor şi intereselor legitime ale cetãţenilor.
Rezulta, deci, ca sesizarea Curţii Constituţionale s-a fãcut de cãtre o instanta administrativ-jurisdicţionalã. O asemenea situaţie nu este contrarã prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie care, în mod expres, se referã la excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti, deoarece:
a) judecãtorul administrativ - ca şi cel al unei instanţe judecãtoreşti - spune dreptul în scopul soluţionãrii unui litigiu; de aceea excepţia de neconstituţionalitate poate fi invocatã în fata sa, ca şi în fata unei instanţe judecãtoreşti, cu aceeaşi semnificatie, a contestarii legitimitatii constituţionale a unei prevederi legale ce urmeazã sa se aplice pentru soluţionarea cauzei; dacã nu ar putea sesiza Curtea Constituţionalã, ar insemna sa poatã el transa litigiul legat de negarea legitimitatii constituţionale a prevederii contestate, deoarece ar fi de neconceput, într-un regim constituţional ce permite controlul constituţionalitãţii legii, ca judecãtorul a quo, chiar dacã este al unei instanţe administrative, sa soluţioneze pe fond litigiul dedus jurisdicţiei sale fãrã soluţionarea, în prealabil, a problemei legate de legitimitatea constituţionalã a legii ce urmeazã sa o aplice; este însã inadmisibil ca judecãtorul administrativ sa aibã un statut superior celui al instanţelor judecãtoreşti; în plus, o asemenea prerogativa ar fi contrarã prevederilor <>art. 1 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cãrora Curtea Constituţionalã este unica autoritate de jurisdicţie constituţionalã a tarii;
b) excepţia de necostitutionalitate este o garanţie constituţionalã a cetãţeanului, pentru apãrarea drepturilor şi libertãţilor sale fundamentale, cu ocazia soluţionãrii unui litigiu; de aceea, cît timp este supus unei jurisdicţii, indiferent de natura ei, administrativã sau judecãtoreascã, nu poate fi negat dreptul sau de a contesta legitimitatea constituţionalã a legii aplicabile procesului;
c) aplicarea, prin analogie, a prevederii art. 144 lit. c) din Constituţie şi a excepţiilor ridicate în fata judecãtorului administrativ se impune nu numai potrivit adagiului eadem ratio, eadem jus, dar şi pentru ca în domeniul jurisdicţiei constituţionale competenta materialã a Curţii Constituţionale este unica, astfel încît ea se aplica în toate cazurile în care ar urma sa se transeze un litigiu privind constituţionalitatea unei legi; tocmai de aceea, Curtea Constituţionalã, potrivit <>art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , este singura în drept sa hotãrascã asupra competentei sale; faptul ca legiuitorul constituant nu s-a referit expres şi la judecãtorul administrativ nu poate conduce la excluderea lui cît timp, fiind investit cu soluţionarea unui litigiu, el are, în acest sens, rolul ce revine oricãrui alt judecãtor, în general; desigur însã ca, pentru aceasta, este necesar ca prin statutul sau legal judecãtorul administrativ sa aibã garanţiile de independenta şi impartialitate în exercitarea jurisdicţiei sale, similare cu acelea ce rezulta din statutul constituţional al judecãtorilor din cadrul autoritãţii judecãtoreşti, cum este cazul instanţelor Curţii de Conturi, deoarece numai în aceste condiţii jurisdicţia administrativã este a unei instanţe administrative şi nu expresia unei simple competente, în cadrul procedurii administrative obişnuite.
Cu privire la prevederile Capitolului II, referitoare la organizarea şi conducerea Curţii de Conturi şi ale <>art. 45 şi 46 din Legea nr. 94/1992 , referitoare la competenta Colegiului jurisdicţional, cît timp, potrivit art. 139 alin. (1) din Constituţie, Curtea de Conturi îndeplineşte atribuţii jurisdicţionale, este de atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili modul de organizare a acestei activitãţi, ca şi competenta instanţelor Curţii de Conturi, desigur în limitele prevederii constituţionale respective. Din analiza reglementãrilor cuprinse în Capitolul II, ca şi a conţinutului celor doua articole contestate, rezulta ca aceste limite nu au fost depasite, astfel încît prevederile Capitolului II şi ale <>art. 45 şi 46 ale Legii nr. 94/1992 sunt constitutionalitate.
În legatura cu critica legatã de încãlcarea dreptului la apãrare, prevãzut de art. 24 din Constituţie, se constata ca ea nu este fondatã, deoarece prin nici o prevedere a <>Legii nr. 94/1992 acest drept nu este încãlcat, iar liberul acces la justiţie nu este un aspect al dreptului la apãrare, ci, dimpotriva, acest din urma drept este în serviciul efectivitatii realizãrii dreptului constituţional al cetãţenilor de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime.
Prin excepţiile de neconstituţionalitate invocate s-a susţinut şi ca <>art. 52 din Legea nr. 15/1990 ar fi contrar art. 134 alin. (1) din Constituţie potrivit cãruia economia României este economie de piata. De aceasta data, deşi piritii care au invocat excepţia nu au arãtat-o în mod expres, sunt incidente prevederile <>art. 150 alin. (1) din Constituţie, Legea nr. 15/1990 fiind anterioarã intrãrii în vigoare a legii fundamentale. Sub acest aspect nu se poate însã retine ca ar exista o contradictie între prevederile <>art. 52 al Legii nr. 15/1990 şi prevederile alin. (1) al art. 134 din Constituţie spre a se putea deduce ca ele sunt abrogate. În acest sens este de observat ca, sub aspect juridic, nu exista o definitie constituţionalã sau la nivel de lege a economiei de piata, care constituie un concept economic ce a fost consacrat constituţional numai pentru a exclude posibilitatea organizãrii economiei naţionale potrivit modelului anterior al regimului totalitar comunist. De asemenea, este unanim cunoscut ca perioada actuala reprezintã tranzitia cãtre economia de piata, ale carei mecanisme juridice şi economice sunt în curs de realizare în cadrul programului de reforma. De aceea nu pot fi neconstituţionale procedeele prin care se realizeazã treptat aceasta tranzitie, inclusiv sistemul de balante şi reparaţii pentru produsele deficitare şi de importanta strategica, la care se referã <>art. 52 din Legea nr. 15/1990 , ţinînd seama nu numai de justificarea acestei mãsuri în funcţie de cerinţele specifice tranzitiei, dar şi de obligaţia constituţionalã a statului, prevãzutã de art. 134 alin. (2) lit. b), privind protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã. În concluzie, este atributul suveran al legiuitorului de a institui orice mãsura pe care o considera necesarã, în virtutea politicii sale economice, pentru realizarea acestor obiective.
În concluziile depuse de intervenient, Ministerul Apãrãrii Naţionale, au mai fost semnalate şi alte prevederi ale <>Legii nr. 94/1992 pe care intervenientul le considera ca fiind neconstituţionale. Curtea constata, însã, ca ea este legal sesizatã numai cu privire la prevederile menţionate în Încheierea din 2 martie 1994 a Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi, ca intervenientul avea posibilitatea sa ridice excepţiile sale în fata judecãtorului a quo, în calitate de parte, ca ridicarea unei excepţii în mod direct în fata Curţii Constituţionale este contrarã procedurii de control a acestei Curţi care, deci este necompetentã, în cadrul prezentului contencios constituţional, sa se pronunţe asupra lor.
De asemenea, piritii, în dezvoltarea exceptiei pe care au invocat-o, au mai ridicat şi unele aspecte legate de neconstituţionalitatea unor interpretãri pe care se întemeiazã imputatia ce li se aduce. Consecvent cu practica anterioarã a Curţii Constituţionale, aceste interpretãri nu pot face obiectul controlului de constitutionalitate, Curtea neavînd competenta legalã de a cenzura constituţionalitatea interpretarilor date de instanţele judecãtoreşti textelor legale şi, cu atît mai mult, ale pãrţilor implicate într-un proces. Desigur, interpretarea prevederilor legale aplicabile unui litigiu trebuie sa fie în concordanta cu prevederile Constituţiei, dar cenzura acestui aspect se realizeazã exclusiv prin intermediul cãilor de atac prevãzute de lege.
Avînd în vedere considerentele arãtate, prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie, ale <>art. 23 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992 , ale art. 1 alin. (1), <>art. 45 şi 46 din Legea nr. 94/1992 şi ale <>art. 52 din Legea nr. 15/1990 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:
1. Admite în parte excepţia de neconstituţionalitate invocatã de piritii Stanasila Constantin, Pãtraşcu Paul-Emil, Iliescu Lazar, Santo Matei-Mihai şi Florea Vlademir Constantin, în Dosarul nr. 1/1993 al Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi şi constata ca noţiunea "organ suprem" din <>art. 1 alin. (1) al Legii nr. 94/1992 este neconstitutionala în ce priveşte activitatea jurisdicţionalã a Curţii de Conturi.
2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate invocatã de piritii sus-mentionati, în acelaşi dosar al Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi, în ce priveşte Capitolul II, <>art. 45 şi 46 din Legea nr. 94/1992 şi <>art. 52 din Legea nr. 15/1990 .
3. Constata ca nu este competenta sa se pronunţe asupra problemelor semnalate de intervenientul, Ministerul Apãrãrii Naţionale, care exced limitele sesizãrii, precum şi de piritii care au ridicat excepţiile, în legatura cu constituţionalitatea interpretãrii unor dispoziţii legale.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa publica azi 2 iunie 1994.
PREŞEDINTE,
dr. Mihai Constantinescu
Magistrat-asistent,
Constantin Burada
--------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
