Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 636 din 24 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 363 alin. 1 si 3 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.137 din 15 decembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Marian Codîrlã în Dosarul nr. 966/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 24 iunie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 966/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Marian Codîrlã în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã "art. 363 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, raportat la alin. 3 al aceluiaşi articol, creeazã o gravã inechitate între persoanele care au fost prezente la procesul penal şi nu s-au sustras în nici un fel cercetãrii judecãtoreşti şi persoanele care din diferite motive nu s-au prezentat la chemãrile instanţei de judecatã". Autorul excepţiei aratã cã, în cauzã, nu a cunoscut momentul de la care începe sã curgã termenul de apel, fiind în eroare de drept cu privire la acest termen prevãzut de lege, astfel încât a formulat apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotãrârii. Or, în condiţiile în care instanţa de judecatã nu respectã dispoziţiile art. 310 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora "Hotãrârea se pronunţã în şedinţã publicã de cãtre preşedintele completului de judecatã asistat de grefier", respectiv pe cele ale art. 358 din acelaşi cod, privind pronunţarea dispozitivului hotãrârii, momentul de la care începe sã curgã termenul pentru exercitarea apelului ar trebui sã fie - în opinia autorului excepţiei - cel al comunicãrii hotãrârii, iar nu al pronunţãrii acesteia, aceeaşi soluţie fiind propusã şi pentru situaţia în care "existã o imposibilitate moralã de notorietate ca inculpatul sã poatã fi prezent la pronunţarea hotãrârii [...]". Se apreciazã cã acceptarea unei soluţii contrare, în sensul curgerii termenului de declarare a apelului de la data pronunţãrii hotãrârii judecãtoreşti, iar nu de la cel al comunicãrii acesteia, este de naturã sã încalce "principiile constituţionale privitoare la respectarea şi la garantarea dreptului la apãrare [...], principiul liberului acces la justiţie, dreptul efectiv la exercitarea unei cãi de atac şi dreptul la un proces echitabil [...]". Autorul excepţiei mai aratã cã instituţia repunerii în termenul de apel "nu este în mãsurã sã înlãture neajunsurile ce pot fi cauzate drepturilor recunoscute şi garantate inculpaţilor de Constituţie şi convenţiile internaţionale indicate".
Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În opinia instanţei, stabilirea unor date diferite de la care curge termenul de 10 zile, prevãzut pentru exercitarea apelului de cãtre pãrţile dintr-un proces penal, nu aduce atingere principiului egalitãţii, întrucât acesta nu înseamnã uniformitate, la situaţii diferite tratamentul neputând fi decât diferit. Normele criticate nu contravin liberului acces la justiţie şi nici dreptului la apãrare, câtã vreme nu este îngrãdit în nici un fel dreptul inculpatului de a formula calea de atac în termenul legal. Se mai aratã cã stabilirea unei date diferite de la care curge termenul de apel în funcţie de situaţia în care se aflã partea nu încalcã art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se aratã cã prin reglementarea momentului de la care începe sã curgã termenul de apel nu se restrânge dreptul la apãrare al vreuneia dintre pãrţi, acestea având asiguratã posibilitatea de a cunoaşte termenul în care se face deliberarea şi pronunţarea hotãrârii. În situaţia în care instanţa a amânat pronunţarea hotãrârii, pãrţile "dispun de numeroase posibilitãţi de informare pentru a afla rezultatul deliberãrii şi, în funcţie de rezultatul deliberãrii, sã exercite calea de atac". Se precizeazã totodatã cã "în cazul în care, din motive obiective, independent de voinţa şi culpa lor, pãrţile nu au putut participa la dezbateri sau la pronunţare ori nu au putut exercita cãile de atac în termen legal, existã reglementate în Cod douã remedii procesuale pentru acestea, şi anume apelul peste termen şi repunerea în termen". Se mai aratã cã modalitatea diferitã de reglementare a momentului de la care începe sã curgã termenul de apel nu încalcã principiul egalitãţii în faţa legii, care presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite.
Avocatul Poporului, fãcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, considerã cã dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei. Se conchide în sensul cã aceste dispoziţii legale sunt norme procedurale, a cãror reglementare este de competenţa exclusivã a legiuitorului, şi dau expresie preocupãrii acestuia de a asigura realizarea dreptului la apãrare, inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea promovãrii cãilor de atac împotriva hotãrârilor pronunţate de instanţele judecãtoreşti.
În concluzie, Avocatul Poporului considerã cã excepţia este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Curtea constatã mai întâi cã, deşi a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 din Codul de procedurã penalã, în realitate criticile autorului excepţiei vizeazã doar prevederile alin. 1 şi 3 ale art. 363 din Codul de procedurã penalã, asupra acestor critici exprimându-şi, de altfel, şi instanţa de judecatã opinia, în considerentele încheierii de sesizare.
Aşa fiind, Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora "(1) Termenul de apel este de 10 zile, dacã legea nu dispune altfel.
[...] (3) Pentru partea care a fost prezentã la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare. Pentru pãrţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituţii militare de învãţãmânt, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv".
Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate sunt cele cuprinse în art. 16 alin. (1), privind egalitatea în drepturi, în art. 21, privind liberul acces la justiţie, în art. 24 alin. (1), privind dreptul la apãrare, şi în art. 129, privind folosirea cãilor de atac.
Se invocã, de asemenea, în motivarea excepţiei, încãlcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care reglementeazã dreptul la un proces echitabil, precum şi a prevederilor din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cuprinse în art. 7, privind egalitatea în faţa legii, în art. 8, privind accesul efectiv la o instanţã naţionalã, în art. 10, privind dreptul la un proces echitabil, şi în art. 11 paragraful 1, referitoare la prezumţia de nevinovãţie.
Examinând excepţia astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã.
Curtea reţine cã prevederile legale criticate sunt norme de procedurã, stabilite de legiuitor în temeiul prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, şi, contrar susţinerilor autorului excepţiei, acestea respectã dispoziţiile constituţionale, precum şi pe cele din documentele internaţionale invocate.
Astfel, faptul cã, potrivit reglementãrii criticate, pentru pãrţile prezente la dezbateri sau la pronunţare termenul de declarare a apelului curge (cu excepţiile prevãzute de lege) de la data pronunţãrii hotãrârii nu este de naturã sã aducã atingere dreptului la apãrare, respectiv dreptului la un proces echitabil al acestora, câtã vreme pãrţile, fiind prezente, au posibilitatea sã cunoascã soluţia instanţei şi sã acţioneze în consecinţã, exercitându-şi fãrã nici o îngrãdire drepturile procesuale prevãzute de lege. Situaţia relevatã de autorul excepţiei, în sensul cã în speţã sau în practicã instanţele judecãtoreşti nu respectã art. 310 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãruia "Hotãrârea se pronunţã în şedinţã publicã de cãtre preşedintele completului de judecatã asistat de grefier", încãlcând astfel drepturile constituţionale ale pãrţilor, nu reprezintã o problemã de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, care nu intrã în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.
Pentru aceleaşi motive aplicarea dispoziţiilor art. 363 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã în situaţia amânãrii de pronunţare nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, respectiv dreptului la apãrare. Astfel, chiar dacã instanţa dispune amânarea pronunţãrii, partea prezentã la dezbateri poate afla data pronunţãrii hotãrârii şi deci soluţia instanţei, având, prin urmare, posibilitatea sã exercite împotriva acesteia cãile de atac în condiţiile legii.
Mai mult, pentru situaţiile în care pãrţile sunt în imposibilitatea de a promova cãile de atac în termenele prevãzute de lege, legiuitorul a reglementat repunerea în termen, art. 364 alin. 1 din Codul de procedurã penalã stabilind în acest sens cã "apelul declarat dupã expirarea termenului prevãzut de lege este considerat ca fiind fãcut în termen, dacã instanţa de apel constatã cã întârzierea a fost determinatã de o cauzã temeinicã de împiedicare, iar cererea de apel a fost fãcutã în cel mult 10 zile de la începerea executãrii pedepsei sau a despãgubirilor civile". Aşa fiind, şi în aceste cazuri este asiguratã deplina exercitare a dreptului la apãrare, respectiv la un proces echitabil, criticile autorului excepţiei fiind neîntemeiate.
Curtea constatã cã nu poate fi reţinutã nici pretinsa încãlcare, prin dispoziţiile art. 363 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã, a prevederilor constituţionale, respectiv a celor din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, care reglementeazã egalitatea în drepturi. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, egalitate nu înseamnã uniformitate, astfel încât la situaţii diferite regimul juridic aplicabil nu poate fi decât diferit. Situaţia diferitã a pãrţilor prezente la dezbateri sau la pronunţare, şi care, în cunoştinţã de cauzã, pot sã promoveze cãile de atac împotriva hotãrârii pronunţate, justificã un tratament juridic diferit, respectiv stabilirea ca moment de la care începe sã curgã termenul pentru declararea acestor cãi de atac pe cel al pronunţãrii hotãrârii.
De altfel, potrivit art. 129 din Constituţie, invocat chiar de autorul excepţiei ca temei al criticilor sale, exercitarea cãilor de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti se face "în condiţiile legii ". Eventuala lipsã de diligenţã a pãrţii care, deşi a fost prezentã la dezbateri sau la pronunţarea hotãrârii judecãtoreşti, nu promoveazã cãile de atac împotriva acesteia în termenul prevãzut de lege nu poate constitui temei al criticii de neconstituţionalitate.
Curtea nu poate reţine, de asemenea, pretinsa încãlcare a prezumţiei de nevinovãţie, textul din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului invocat în acest sens neavând incidenţã în cauzã.
În realitate, autorul excepţiei invocã propria "eroare de drept", respectiv necunoaşterea normelor criticate la momentul la care a formulat apel împotriva unei hotãrâri penale, solicitând modificarea soluţiei legislative consacrate de acestea, în sensul ca "termenul de apel [...] sã înceapã sã curgã de la momentul comunicãrii hotãrârii şi nu de la pronunţarea acesteia". Or, Curtea Constituţionalã a reţinut în mod constant cã acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, potrivit cãruia "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţãrii", fiind în contradicţie şi cu dispoziţiile <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cãrora "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii art. 363 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, în raport de critici similare, în acest sens fiind <>Decizia nr. 114 din 24 februarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 21 aprilie 2005, a cãrei soluţie, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauzã, întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Marian Codîrlã în Dosarul nr. 966/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 noiembrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
___________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
